Weekend de vară în miros de lavandă

N-am ajuns în Provence încă, dar știu că se va întâmpla cândva, la fel ca toate lucrurile (visele) pe care mi le-am dorit și au venit când au trebuit să vină, nicio secundă mai devreme și nici într-un caz atunci când mai aveam puțin și mă dădeam cu “ceva” de pământ pentru ele. Dar cumva, pe undeva, probabil pentru liniștea sufletului, dorințele astea încă neîmplinite au substitute pe aici pe aproape și sigur că substitutul acesta se întâmplă să fie uneori atât de aproape că e chiar ÎN noi, iar alteori “suficient” de LÂNGĂ noi. Ei, cu lavanda cred că a fost ceva și ÎN și LÂNGĂ.

Citește mai departe

Tour de France (eveniment “mov” la Bastilia)

Uite la ce eveniment frumos vreau să vă trimit!! Acum sunt de-a dreptul nervoasă că nu mă găsesc în Bucureşti :D Una dintre pasiunile mele încă în stare latentă PROVENCE, vine spre iubitorii de carte şi film cu acest eveniment la Librăria Bastilia. Cine merge?

Voyage, voyage: Provence

Clubul Călătorilor | Un loc, o carte, un film

Miercuri, 25 iulie, ora 19.00:  Provence
Călătorii invitați: Radu Naum și Cătălin Ștefănescu

În iulie, ne luăm bicicletele și, împreună cu Julian Barnes, mutăm Tour de France chiar…în Provence! Povestim despre viața la țară și le goût de vivre și cutreierăm câmpurile de lavandă ca să simțim că trăim Un an bun, exact ca în filmul de după discuție.

Dress code: Mov, lila, violet de levănțică / Tricoul galben, verde, alb, îmbulinat

Cea mai BELLE DES CHAMPS / CHAMPION apariție primește un premiu.

Şi astfel mai adăugăm o carte în wishlist :P Filmul l-am văzut, pe Cătălin Ştefănscu chiar doream să-l întâlnesc… Data viitoare, poate…

Despre “nebunia” mea mai puteţi citi aici şi aici :D

Şi cum nu mă pot abţine, vreau mov, să-mi ajungă pe acest articol:

Foto

Foto

Foto

L’Auberge Espagnole şi alte filme pentru călători

În primul rând, ce înseamnă filme pentru călători, pasionaţi de călătorii etc? După mine, înseamnă filme a căror acţiune fie popune o temă de travel (asta nu-s chiar aşa multe), fie un film, plasat (filmat) într-un anumit loc, loc care apare destul de consistent în film, oraşe sau zone pe care le poţi vedea în toată splendoarea lor fără să urmăreşti un documentar.

Aşa se întâmplă în cel mai recent film văzut; L’Auberge Espagnole (2002), unde faptul că filmările şi acţiunea au loc la Barcelona, te face să ai impresia că oraşul este personajul central al filmului. Nu am văzut niciodată Barcelona aşa de bine ca în acest film. Pe lângă asta, filmul este o comedie spumoasă (poate aţi mai auzit de el sub denumirea Euro-Mix), despre un grup de adolescenţi de prin toată Europa plecaţi cu o bursă Erasmus la Barcelona… şi de aici să te ţii bine prin ce situaţii trec. Foarte faină aventură şi foarte “umană”! În plus mai ai şi imagini extraordinare din Paris (filmul este franţuzesc până la urmă, făcut de un francez cu actori în majoritate francezi şi este desigur în franceză). Recomandarea merge exact spre: Luci şi Cosmin, (Luci ştiu sigur că îl va aprecia dacă îi spun că e făcut în stilul Eurotrip, doar că este mult mai bun), dar şi pentru mare îndăgostită de Barcelona, Cătălina :) A! şi pentru Cami, care urmează să plece acolo, era să uit :D

Apoi cu lista în faţă vă mai recomand câteva filme de acest gen, mai ales că se apropie un weekend cu vreme schimbătoare (după alte 30 şi de grade, la Cluj cică va ploua, să vedem totuşi…)

De Il Postino am povestit recent, filmat în Sicilia şi foarte pe placul meu, de Amelie  cu Parisul în toată splendoarea, v-am povestit, însă nu cred că am zis nimic de The Talented Mr. Ripley (1999), un film din categoria grea, un film foarte bun, filmat la Roma, San Remo, Coasta Amalfi, Veneţia (wow, wow, wow). Un thriller care cu siguranţă vă va tulbura, pe mine m-a ţinut cu sufletul la gură şi cu nervii întinşi maxim pâââână la finalul celor peste 2 ore. În caz că nu l-au văzut, recomandarea se duce către Liliana, Iulian şi Ioana.

Tot din categoria Paris Forever! mai recomand Intochables (2012), Midnight in Paris (2011), Paris J’taime (2006) şi 2 Days in Paris (2007). Toate merg în calup către Andreea, care ştiu cât de mult vrea să ajungă în capitala Franţei. Şi mai am o listă scurtă făcută anul trecut, poate vă inspiraţi şi din ea.

Cine vrea în Grecia, mâna sus! Pentru voi recomand Mamma Mia filmat în superbele insule greceşti şi cântat de la început până la sfârşit pe ritmurile şi versurile legendarei ABBA. Deşi cred că l-a văzut mai toată lumea de pe aici, totuşi îl recomand lui Cris-Mary şi Aliceee. Şi tot pentru ele My life in ruins, filmat tot la greci cu preponderentă la Atena.

Grbavica [Sarajevo, my love] (2006), nu poate să se îndrepte decât către Dia şi către Anca, pentru că una tocmai se pregăteşte să plece pe acolo, iar cealaltă are o pasiune imensă pentru Balcani. Filmul multipremiat este filmat la Sarajevo şi propune o temă serioasă şi profundă, nu e doar un film de weekend, atenţie! Hmm, cred că şi Anei i-ar place tare mult.

Pe cine să trimit în Italia, împreună cu câteva filme faine? Căci, după ce am întocmit lista asta, am mai văzut câteva de genul Only you (1994) filmat în Roma, Veneţia, Toscana şi se termină la Positano :) Stealing Beauty (1996) după care am exclamat: “dacă nu te indrăgosteşti iremediabil de Toscana după filmul ăsta, eşti pierdut!“, My House in Umbria (2003) care prezintă frumos o regiune despre care se spune că este noua Toscana şi Tea with Mussolini (1999) unul din filmele mele preferate ever, normal TOATĂ Toscana străluceşte în filmul ăsta. Deci într-un cuvânt Toscana :) Adriana, Mirela, Monica… ce ziceţi?

The Way este un film extraordinar despre Camino şi o anumită modalitate de a-l parcurge, aşa că recomandarea fără prea multe cuvinte merge către două fete deosebite care ştiu cu siguranţă că îl vor parcurge cândva: Luiza şi Monica. Sper în secret şi nu prea să îl parcurg şi eu…

Well, last but not least: A Good Year (2006) filmat în Provence care m-a cucerit definitv la fel ca pe Margot, Oana şi TravelGirls, dar zic aşa, nu că l-aţi mai revedea? În plus unii mai norocoşi ca Miki chiar trăiesc pe acolo, iar alţii ca Larisa destul de aproape încât să ajungă cât de curând să vadă pe viu ce am văzut eu în film :)

Pentru alte recomandări, căci mai sunt, consultaţi arhiva filme pe bialog sau topicul Filme de călătorii pe plimbarici.ro. Evident, alte recomandari sunt binevenite :) Chiar mi-aş dori să văd un film care prezintă frumos ţările nordice: Salmi, Kadia, Vladimir, aveţi o recomandare? :D

Vizionare placută şi weekend fain, nu-i minunat să ne urăm weekend fain încă de joi seara?

Toscana în Stealing Beauty

Din nou în Provence sau cum îl citim pe Peter Mayle

Odată cu această recenzie iau o mică pauză de Provence, deşi mă aşteaptă cuminţi Provence pentru totdeauna şi Hotel Pastis, însă mi-am făcut o strategie pentru programul de lectură al verii ce va urma şi aceste cărţi merită citite din iunie încolo. Aşa că azi, vă mai servesc o porţie de Provence asezonată cu felul în care Peter Mayle ar trebui citit, ca imaginea Provence-ului să răsară cât mai clară şi concisă în mintea fiecăruia. Probabil mi se trage din timpul în care lucram pentru teză şi când mi s-a inoculat ideea că pentru o înţelegere mai profundă a ideilor cuiva e bine să-l citeşti cronologic.

Aşadar, britanicul Peter Mayle a devenit cunoscut datorită cărţilor sale despre regiunea Provence din sudul Franţei, unde chiar şi la ora actuală trăieşte împreună cu soţia, în Luberon, mai exact în Lourmarin, din momentul în care a dat ploaia londoneză pe zilele însorite din idilica Provence. În primul rând, aprecierea imensă de care se bucură cred că se datorează în mare parte tocmai faptului că un englez autentic, născut, crescut şi format pe meleaguri stricte şi deloc boeme din Anglia conservatoare, devine localnic în patria lui La vie en rose şi a prânzurilor care durează două ore. Contrastul imens dintre cele două culturi dă savoarea cărţilor sale, iar pe el îl transformă în cel mai adulat scriitor când vine vorba despre această regiune.

Eu una mi-a dorit să citesc cărţile plasate în Franţa de sud în ordinea în care au fost scrise, dar nu ştiu din ce motiv m-am apucat să le citesc din auzite şi astfel că m-am trezit citind întâi Un an bun, apoi Un an în Provence şi acum tocmai am terminat Din nou în Provence, când de fapt ordinea era cu totul alta. Aşa că, via Wikipedia, vă arat şi vouă cum trebuia să mă apuc de ele corect, deşi unele nu sunt traduse la noi… încă.

  • A Year in Provence (1990)
  • Toujours Provence (1991)
  • Hotel Pastis (1993)
  • A Dog’s Life (1995)
  • Anything Considered (1996)
  • Postcards from Summer (1996)
  • Chasing Cezanne (1997)
  • Encore Provence: New Adventures in the South of France (2000)
  • Bon Appetit: Travels Through France With Knife, Fork and Corkscrew, also published as French Lessons: Adventures with Knife, Fork, and Corkscrew (2002)
  • A Good Year (2004)
  • Confessions of a French Baker (2005)
  • Provence A-Z (2006)
  • A Good Year: Portrait of the Film based on the Novel by Peter Mayle (2006)
  • The Vintage Caper (2009)
  • The Marseille Caper (2012)
  • The Corsican Caper (2014)
  • The Diamond Caper (2015)

Şi acum câteva cuvinte despre cartea Din nou în Provence.

Vă pot spune că în primul rând este extrem de asemănătoare cu Un an în Provence, însă după părerea mea este mult mai bună şi chiar mai savuroasă. Cel puţin eu am râs cu mai multă poftă acum la a doua decât la prima, poate şi pentru că deja m-am familiarizat cu stilul şi pentru că am trecut oarecum de mica dezamăgire provocată de faptul că eu am crezut că Un an în Provence este o carte mult mai “despre Provence şi ce poţi vizita pe acolo” şi mai puţin “despre cât de mult mănâncă francezii” :)

Ei, acum am ştiu cum stă treaba, am ştiut la ce să mă aştept şi a fost mult mai bine. Poate şi autorul trecând deja prin filtrul primelor cărţi despre Provence şi-a mai şlefuit stilul şi a oferit ceva şi mai bun şi mai încântător. În plus, aceasta este cartea în care se pare că autorul îşi pune şi întrebări referitoare la meseria sa de scriitor şi la cât din ceea ce trăieşte acolo în sud, poate oferi cititorului. Nu pot să nu menţionez şi cât de simpatice mi se par descrierile sale referitoare la asaltul fanilor în urma scrierii primei sale cărţi.

Astfel că despre meseria de scriitor află că: ceea ce face ca viaţa de scriitor să fie demnă de trăit este satisfacţia de a descoperi că ai reuşit să oferi câteva ore agreabile unor oameni pe care nu-i cunoşti :) Mi se pare fabuloasă şi totodată simplă concluzia lui Peter Mayle şi această afirmaţie m-a adus prin puţine cuvinte mai aproape de el ca scriitor. M-am contopit cu această carte mult mai mult, am simţit-o mult mai a mea, de parcă trăiam o experienţă personală, în fond şi la urma urmei tocmai această caracteristică face ca o carte să îţi placă de 10 ori mai mult decât în mod normal.

La fel ca şi sora mai mare, Din nou în Provence, nu propune o acţiune şi nici măcar o poveste în sine ci frânturi din viaţa autorului şi a soţiei sale: de la Concertul lui Pavarotti în Orange, până la adoptarea unui nou căţel sau noi “lecţii” despre gastronomia franceză, adulată până la obscen de toţi ai zonei. Toate acestea fac ca tabloul perfect al celei mai fotografiate zone a Frantei, după Paris, să constituie o lectură lejeră, dar foarte educativă, la limita dintre ghid turistic şi cartea de bucate, să fie pe buzele tuturor celor care adoră cartea de călătorie, sau adoră pur şi simplu să citească despre un anumit stil de viaţă.

Deci aşa cum vă spuneam, cred că iau o pauză de la Peter Mayle, până pe la vară, las să se sedimenteze cele două cărţi, muntele de informaţii, toate noi, despre Provence şi las numai mirosul de levănţică să mă poarte şi pe alte meleaguri… literare.

Provence: O carte, un film, un blog, un ghid, o iubire…

O mare, mare nebunie îmi populează gândurile din primul moment în care nişte imagini (şi nişte cuvinte şi mai apoi omul din spatele acestora) mi-au neliniştit într-un sens atât de plăcut fiinţa, pentru totdeauna. Firesc şi fără nicio urmă de încăpăţânare, Provence a intrat în mine şi nu cred că va ieşi, nici după ce o să ajung acolo (nu ştiu când, căci ai nevoie de măcar 2 săptămâni sau cel puţin eu măcar de atâta aş avea nevoie).

A început deci cu blogul dedicat Provence-ului, a continuat cu un ghid care să mă facă să visez de-a binelea plănuind o vacanţă pe zile, a urmat cartea Un an în Provence a lui Peter Mayle, iar cireaşa de la tort a fost filmul A Good Year cu Marion Cotilard şi Russel Crowe (asta după ce citisem în 2010 cartea cu acelaşi nume, dar nu mă cucerise definitv ca şi filmul, poate şi din cauză că filmul a venit ca o “incununare” a nebuniei care mă pornise).

Dacă blogul mă face să visez de fiecare dată când îl citesc şi o fac des, mai ales şi mai ales când mă simt aiurea, deprimată şi obosită de făcut numai planuri, dacă filmul m-a entuziasmat peste măsură într-o duminică după amiază când s-au aşternut peste oraş ultimii fulgi de anul acesta, dacă ghidul stă acolo cuminte şi aşteaptă să fie răsfoit la faţa locului, cartea lui Peter Mayle în schimb, a stârnit în mine desăvârșit, ideea că poate mai este un singur loc în Europa pe care să-mi doresc să-l văd mai mult ca şi Coasta Amalfi şi acela este Provence-ul. Cartea nu este genială, nu este o capodoperă şi nici pot zice că este cea mai bună cartea de gen pe care am citit-o, dar pentru cineva care i-a înebunit pe toţi cei din jur cu Provence-ul, cartea este lectură obligatorie. În plus este comică şi tonică, povesteşte cu foarte mult umor despre viaţa unui cuplu de englezi care au hotărât să-şi ia o locuinţă şi să trăiască un an în Provence (din ianuarie, până în decembrie). Cuplu este format chiar din autor şi soţia lui, iar acel an în Provence le schimbă viaţa pentru totdeauna, aşa cu  putem vedea din continuările cărţii (Din nou în Provence şi Provence pentru totdeauna), pe care tocmai le citesc.

Dacă ai vreo îndoială referitoare la faptul că Franţa nu ar fi raiul gurmanzilor şi al acelui joie de vivre, atunci cartea britanicului Peter Mayle cu siguranţă te va face să nu mai ai nicio îndoială. Dacă mai ai vreo îndoială asupra faptului că francezii sunt cei mai comici locuitori ai Europei, sau dacă te mai îndoieşti că lanurile de lavandă arată ca în vederi, ori mistralul chiar este cel mai răutăcios vânt posibil, cartea aceasta îţi va demonstrata tot ce trebuie demonstrat despre Provence.

Întrebarea este desigur, când merg, iar răspunsul este evident, nu știu, din cauza… atâtor alte cauze. Ce fac până atunci în afară de a jerpeli ghidul acela de care v-am zis şi în afară de intra obsesiv pe blogul minunat pe care îl recomand din suflet oricui are o zi fără ţintă, ce fac? Păi în primul rând mi-am mai achiziţionat de la DeAgostini un număr din colecţia În jurul lumii, numărul despre Provence: Un ţinut pitoresc şi nu am găsit până acum momentul potrivit ca să-l văd, căci îmi trebuie linişte, pace, niciun alt gând care să tulbure şi o dispoziţie care să mă facă să sorb fiecare imagine, altfel nu vreau să-i stric farmecul.

Şi tot până atunci, Provence pentru mine va reprezenta la modul superlativ Toscana Franţei, o Toscană care sper să mă uimească la faţa locului mai mult chiar decât Toscana Italiană a reuşit să o facă, iar asta e greu. Deci cum să procedez cu o iubire de genul acesta: să o alimentez ca să nu moară, dar să nu o supraevaluez ca să nu mă dezamăgească?!?

Un an bun

Titlu: Un an bun – Peter Mayle
Traducere: Alexandra Popescu
Editura: Rao, București, 2008
Nr. pagini: 256
Notă: 9/10 
Preț:  22.99 pe librariaonline.ro

Două au fost motivele pentru care mi-am dorit să citesc cartea lui Peter Mayle: primul a fost Provence-ul și al doilea ecranizarea cu Russell Crowe la care nu m-am uitat nici până în ziua de azi. (L.E. L-am văzut chiar de două ori de atunci)

Povestea extrem de simpluță, dar savuroasă, a londonezului Max Skinner se trasnformă cu fiecare pagină într-o epopee a schimbării stilului de viață și într-o poveste de dragoste dintre un om și o anumită regiune geografică. Ca să rezumăm am putea spune cam așa: un bancher londonez, total nemulțumit de viața sa, primește o scrisoare prin care este anunțat că unchiul său din Provence a murit și el este singurul moștenitor. Se hotărăște să plece imediat în Franța să revadă locurile în care și-a petrecut unele veri ale copilăriei, dar ce descoperă acolo îi schimbă viață pentru totdeauna. Max, nu este lămurit cum stau lucrurile cu domeniul pe care l-a moștenit și cu vinul produs pe pământurile sale. De altfel, nu este hotărât nici dacă va rămâne sau nu în Franța, (deși nu prea mai are la ce să se întoarcă în Anglia), dar oricum când calcă pe teritoriul francez nu-și imaginează că totul va lua o turnură cu iz de aventură.

La scurt timp după ce ajunge în Franța și devine proprietar apare pe neașteptate o americancă care se pare că este fiica nelegitima a unchiului proaspăt decedat, care după legea franceză ar fi moștenitoare de drept a domeniului. Și de aici o întreagă serie de alte complicații interesante care-i întăresc englezului Max convingerea că viața este și despre altceva în afară de un job de 24 de ore, mașini luxoase și vile în centrul Londrei.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la acestă carte sunt pașii pe care un om îi poate parcurge molcom, pentru a schimba totul în viața sa și pentru a câștiga liniștea sufletului, departe de ceea ce considera a fi unica rețetă de “a trăi”.

Descrierile sunt minunate, te liniștești între paginile cărții, te delectezi și pe când să cazi în reverie, autorul te pune pe treabă, te trimite pe la avocați, te pune să te îndrăgostești de locuri și oameni și practic te face să te acomodezi cu Provence-ul în același ritm cu personajul central al cărții.

La final tot ce-ți dorești este o călătorie în sudul Franței (da, exact ce-mi lipsea). Eu am văzut numai soare până am terminat cartea (se termină repede din păcate, că e ușurică). Am simțit numai căldură, de la copertă și până la cele mai mici detalii, cartea emană o căldură de primăvară veșnică în care ai vrea să te pierzi și să trăiești mereu.