Despre ploi, flori și primăvara asta

Primăvara asta a început (sau cel puțin așa am crezut) cu ziua aia perfectă, aproape gratis. Dar m-am bucurat prea devreme și de-ar fi fost singura dată! Apoi s-au schimbat multe: un nou job, ploile care au venit și n-au mai plecat, făcut upgrade unor aplicații de prin suflet de care nici nu știam că există, m-a apucat să conduc 700 de km ca să văd Cracovia în două zile, reamenajat balconul și voila, imediat e 1 iunie happy

balcon

Citește mai mult

Cele mai frumoase 10 parcuri pe care le-am văzut în Europa

Și câte or mai fi și m-or aștepta să le văd!! happy Dar, doar nemulțumită nu sunt de câte am văzut până acum, așa că azi, într-o superbă zi de primăvară, vă invit la o plimbare, din păcate doar virtuală, prin zece din cele mai frumoase parcuri pe care le-am văzut eu în Europa. Unde frumos înseamnă senin, cu atmosferă caldă, îmbietor la relaxare și plăcut de privit și simțit…

DSCF4754

Citește mai mult

Minivacanța de Paște în 15 imagini și cam tot atâtea fraze

Fix săptămâna trecută pe vremea asta, ne întorceam la Cluj după frumoasele și festivele zile ale minivacanței de Paște. Partea mai puțin bună este că de atunci m-am luat complet cu altele și n-am apucat să suflu o vorbă despre cum a fost de fapt, partea foarte bună este că nici nu ne vom dezmetici bine că urmează minivacanța de 1 Mai happy

DSCF5776

Citește mai mult

O zi perfectă aproape GRATIS

Nici nu știu cum să încep! Sâmbăta trecută am avut o zi PERFECTĂ! Jur că a fost perfectă din toate punctele de vedere și pe deasupra a fost GRATIS, dacă este să nu contabilizez mâncarea (care și ea a fost o parte importantă a zilei, din acest motiv am decis să spun, aproape gratis, ca să socotesc corect) happy

DSCF5724

Citește mai mult

RPD adică Rapiță, Paște și După (Paște)

Sâmbătă: la Cluj nori grei, câțiva stropi de ploaie, dar pornim la drum pe la 10. Undeva după Aleșd, odată cu soarele, apar la orizont adevărate mări galbene, un galben care îți ia ochii. Minunat! Deși ne grăbim spre casă, oprim totuși la o sesiune foto. După amiază ajungem la Ineu: Să vină Paștele! Să ne relaxăm! Dar, stai, nu încă, mai avem câteva drumuri happy

DSCF8384 Citește mai mult

Astenii și bucurii

Martie a avut niște weekend-uri de poveste, cu temperaturi nesperate, oboseală cât cuprinde și soare mai puternic ca baba iarna. Într-un fel neplănuit, dar liber consimțit, cel puțin o zi/weekend am încercat să o petrecem în natură, mai aproape sau mai departe de casă, dar la aer și lumină, să ne încărcăm ca niște baterii descărcate de tot. Între timp ne-am făcut și niște bucurii pe cât de mărunte, pe atât de importante, iar ce nu a reușit bucuria, a reușit astenia happy

Beautiful street decorated with flowers in Italy Citește mai mult