Despre cea mai recentă vacanță de primăvară

Nici pe vremea când ne rodeam coatele pe băncile școlii, nu exista o vacanța mai scurtă ca vacanța de primăvară, așa-i? Dar, mamă cum o mai așteptam!! Pe vremuri era prima vacanță de la cea de Crăciun și alta nu mai pupam până la Vacanța Mare. Acum lucrurile parcă nu-s mai cum au fost, avem o Vacanță Intersemestrială, avem Săptămâna Altfel (ambele în intervalul februarie-aprilie) și puțin câte puțin, vacanța de primăvară și-a pierdut și frenezia așteptării… Însă…

paste1

Citește mai mult

Minivacanța de Paște în 15 imagini și cam tot atâtea fraze

Fix săptămâna trecută pe vremea asta, ne întorceam la Cluj după frumoasele și festivele zile ale minivacanței de Paște. Partea mai puțin bună este că de atunci m-am luat complet cu altele și n-am apucat să suflu o vorbă despre cum a fost de fapt, partea foarte bună este că nici nu ne vom dezmetici bine că urmează minivacanța de 1 Mai happy

DSCF5776

Citește mai mult

Acasă, aproape. Aproape, departe.

Hora de la Ineu din a doua zi de Paște a împlinit anul acesta 96 de ani. Știu că peste 4 ani, în a doua zi de Paște, trebuie să fiu la Ineu pentru centenar. Uite, promit solemn, cine vrea să se întâlnească cu mine peste 4 ani, mă găsește la Ineu în ziua a doua de Paște, la Horă… Poate îmi fac curaj și o să joc. Sau poate nu happy

hj

Citește mai mult

Paștele 2013: verde și canicular

Nu sunt obișnuită cu Paștele la 30 de grade. Poate că fac „teoria cuiului”, dar Paștele se potrivește cel mai bine în peisaj undeva pe la 20 aprilie (anul viitor va fi chiar pe 20 aprilie, de exemplu). La acea vreme, în general, nu e nici foarte cald, nici foarte rece (nici un Paște la început de aprilie nu mă coafează, că e frig).

Dar să revenim, totuși, la acest Paște. Am plecat din Cluj joi după amiază pe o căldură de 30 de grade. Am traversat Apusenii pe la muntele Vulcan (spre Brad) și am prins o ploaie torențială pe la Baia de Arieș, una din acelea de nu mai vedeai la 2 metri în față. Dar fiind o ploaie de vară, a plecat așa cum a venit. Încă din Apuseni am văzut că totul este mai verde decât la Cluj, iar când am ajuns la Ineu, deși era între 9 și 10 seara am putut să ne minunăm de verdeața excesivă ce se întindea din Apuseni până la noi pe stradă. Am aflat că ploaia torențială ce am prins-o noi pe drum s-a transformat la Ineu într-o adevărată furtună care a mai răcorit atmosfera. Cât de cald să fi fost, ne-am întrebat noi, dacă erau încă peste 25 de grade și puteam sta lejer în cămașă cu mânecă scurtă în curte? Citește mai mult

Maratonul de Paşti

Sunt 4 ani de când Paştile (sau orice altă sărbătoare care mă trimite la Ineu) se transformă într-o poveste foarte obositoare şi solicitantă. De ce? Pentru că am ajuns să merg rar acasă la Ineu şi pentru că vreau să mă văd cu toată lumea (familie+prieteni căci din fericirea vizitarea altor neamuri de sânge nu se numără printre preocupările mele din simplul motiv că acei oameni de care teoretic eşti legat nu mi se par apropiaţi) şi pentru că timpul se scurge printre degetele mele devenind mai alunecos şi mai perfid ca o femeie ieftină.

Şi tura asta la Ineu n-am respirat şi nu m-am odihnit deloc, întorcându-mă ceva mai obosită decât după o săptămână de muncă asiduă. Să nu înţelegeţi că nu a fost frumos şi aşa, dar a fost de-a dreptul greu dacă nu chiar imposibil să mulţumesc pe toată lumea. Şi nu mai punem la socoteală deloc vremea sâcâitor de ploioasă şi rece.

Şi totuşi am fost acasă după 3 luni şi jumătate şi am vopsit ouăle, şi am mirosit florile şi am stat cu familia şi mi-am întâlnit prietenii şi am alergat ca pentru maraton între toate acestea şi pe loc nu am simţit oboseala, dar ieri înainte de-a mă urca în maşină să o iau spre Cluj aveam vocea aceea de om obosit care parcă nu a dormit câteva nopţi. Dar, desigur, am petrecut Paştile împreună cu oamenii dragi şi niciodată (deşi mai vorbesc eu pe lângă subiect), aceste sărbători n-ar fi perfecte altfel. Şi oriunde m-aş afla data viitoare de Paşti sau Crăciun voi fi gândul la aceste maratoane fantastice care poate mă sleiesc de putere pe moment, dar mă încarcă cu amintiri atât de vii şi de fantastice pentru o viaţă. De 27 de ani Paştile şi Crăciunul au fost petrecute la Ineu şi altă reţetă eu nu ştiu, chiar dacă am zis că n-ar strica să experimentez şi altceva. Şi nu e vorba la mine că nu pot fără miel şi pască (de care nici nu mănânc de fapt), şi nu e vorba că sunt îndrăgostită de ouă roşii şi iepuraş (deşi îmi plac amblele şi mă împlic ca ele să prindă viaţă) şi nu e vorba că nu mai pot fără mesele în familiei care îţi omoară ficatul (deşi le iau cu drag) şi nu e vorba că tradiţiile trăiesc frenetic în mine (deşi îmi plac) şi nu e vorba că sunt foarte evlavioasă şi nu pot lua lumină decât de la Ineu (deşi e magic) ci… e vorba de magnetism şi de nodul meu în gât pe care îl simt de fiecare dată cel puţin până la Salonta.

Dar, deşi la Cluj acum, o să mă întorc puţin la Ineu în Lunea de după Paşti, când în centrul oraşului se joacă Hora (v-am arătat o fotografie ieri). Acest obicei vechi de când mă ştiu eu, strânge ineuanii în faţa Bisericii Ortodoxe din Ineu (dacă este vreme bună şi nu plouă, şi anul acesta chiar atunci nu a plouat) sau dacă e vreme rea la Casa de Cultură şi în prezenţa primarului şi a preotului şi a altor feţe cunoscute de prin zonă, ansamblurile de joc popular de la Ineu şi oamenii care vor şi ei să se alăture joacă şi sărbătoresc Invierea lui Iisus! Este dacă vreţi un fel de „cheful după Postul Mare” happy

Iepuraşu’ nu m-a uitat nici el, semn că prietenii mei îmi citesc blogul happy Şederea prelugintă de la Ineu m-a determinat să vă arat Ineul în fotografii adunate în ultimii ani, aşa că sunt pe cale să concep un album cu Ineul meu, vă anunţ eu când ajunge sus pe Picasa. În rest, toate-s bune, dorul mă mai întreabă uneori de sănătate, iar eu o iau razna atunci când întreb o veche cunoştinţă cum o mai duce, iar răspunsul este „nimic interesant, tot în Ineu!”.