O privire subiectivă asupra concursului olimpic de patinaj artistic (PyeongChang 2018)

PyeongChang 2018 a fost un vis pe gheață, o încântare, un concurs atât de complex și de magnific tehnic & vizual încât m-a lăsat cu respirația tăiată. Aliona Savchenko câștigă titlul suprem la 34 de ani după două bronzuri olimpice și o lădiță de alte medalii obținute toate cu un alt partener. Nici ea nu se mai aștepta! Dar cine se aștepta? Se spune că Tessa Virtue și Scott Moir ar forma un cuplu în secret și toți văd în ei pe noii Gordeeva și Grinkov (sperăm cu o viață mai lungă și o poveste mai fericită). De aici programul liber de absolut turn on din finala olimpică? Probabil Papadakis și Cizeron preiau ștafeta cu acest trist argint. Au pierdut, până la urmă, francezii aurul la dans doar pentru că la programul scurt ei i s-a desfăcut rochia și a rămas cu jumătate de bust la vedere? Pe viitor vom vedea sărituri cu 5 rotații ce vor sfida gravitația? Poate fi patinajul artistic mai frumos de atât? Dar să începem cu începutul!

Citește mai departe

Patinajul artistic la JO din Rusia – frumusețe, intrigi, victorii și lacrimi

Și pentru că s-a terminat competiția de patinaj artistic de la Olimpiada din Rusia și puține ore ne mai despart de Gala Laureaților (în direct pe TVR 2 de la ora 18:30), m-am gândit să pun în cuvinte ce am simțit în aceste două săptămâni pline de patinaj. Partea bună este că am ce povesti, partea proastă este că de unele aspecte tare aș fi vrut să nu avem parte și să n-am ce zice, dar JO au fost în Rusia și … restul e istorie.

article-2555816-1B55527600000578-596_634x409

Citește mai departe

Vine Olimpiada Albă!! Rusia, Sochi, 2014!

Între 7 și 23 februarie în orașul rusesc Sochi (Soci) se va desfășura a XXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă. Un eveniment minunat, care ne face să “călătorim” de obicei prin locuri fascinante alături de cei mai buni sportivi ai lumii. Dacă mă gândesc la faptul că urmăresc și număr anii olimpici din 1992, ajung la concluzia că au trecut câteva cicluri olimpice peste mine și tot atâtea locuri minunate care m-au făcut să visez frumos…

sochi_2014_mountains

Citește mai departe

Gimnastica românească la Jocurile Olimpice

În seara zilei de marţi, după ce echipa feminină de gimnastică a României a luat bronzul la olimpiada londoneză şi am aflat că niciodată din 1976 nu a mai coborât de pe podiumul olimpic, am căutat frenetic să aflu mai multe despre generaţiile trecute de campioane care nu îmi sunt cunoscute. Da, de la Barcelona din 1992 le cam ştiu pe fetele care au inspirat generaţii întregi de fetiţe să se joace de-a gimnastele, dar ce a fost înainte de ele?!?

Normal, niciun articol de pe lume, în afară de statisticile reci şi impersonale de pe Wikipedia, nu m-au ajutat în privinţa marilor campioane, aşa că am încercat (poate mai interesează pe cineva) să revolv eu puzzle-ul participărilor fructuoase ale gimnastelor/gimnaştilor noastre/i la olimpiade încă din cele mai vechi timpuri. Şi o să vedeţi pe cum o să citiţi, că România este puţin spus o forţă în gimnastică, este o constantă extraordinară a tot ce înseamnă sport mondial de echipă și nu numai.

Foto

Şi povestea începe aşa…

A fost odată ca niciodată un sport minunat şi practicat secole de-a rândul, iar în toată această perioadă a existat o ţară mică dar voinică care a dominat acest sport. 

În 1956 la Jocurile Olimpice de la Melbourne, 6 fete cucuiete au adus de peste mări şi oceane, din cele mai îndepăratate colţuri ale globului, prima medalie olimpică gimnasticii româneşti. Este vorba despre Elena Mărgărit, Georgeta Hurmuzachi, Sonia Iovan, Elena Leuştean, Elena Săcălici şi Emilia Vătăşoiu. Ele au urcat pe treapta a treia a podiumului olimpic, iar Elena Leuştean a mai văzut odată cum îi şade pe aceeaşi treaptă luând bronzul şi la sol. Aici un articol bun despre această echipă a României.

Peste 4 ani, a venit rândul Romei să organizeze Jocuri Olimpice în frumoasa Italie şi rândul unei alte echipe extraordinare să cucerească din nou bronzul. De data aceasta, au luptat pentru a doua medalie a gimnasticii româneşti pe echipe: Anastasia Ionescu, Emilia Liţă, Elena Niculescu, Utta Poreceanu şi din generaţia trecută aceleaşi Sonia Iovan şi deja multipla medaliată Elena Leuştean.

Ce s-a întâmplat cu aceste fete şi de ce eu nu am auzit niciodată de ele până mai ieri, nu ştiu. Cert este că după acest început în forţă, nu s-a mai auzit de România în gimnastică olimpică nici  în 1964 la Tokyo, nici 1968 la Mexico City şi nici măcat în 1972 la Munchen în cea mai însângerată olimpiadă din istorie. Dar să nu ne întristăm căci nu avem de ce, urmează aşadar anul de graţie 1976.

Foto

În 1976 se întâmplă ceva ce va pune pentru toatdeauna România în cărţile de istorie ale planetei: Olimpiada de la Montreal şi un nume pe care NIMENI nu îl va uita niciodată: NADIA! Tot timpul m-am gândit cât de frumos nume i-au pus părinţii, inedit, special, un nume cu rezonanţă, deloc comun, un nume uşor de reţinut, un nume de star. România trimite la aceste Jocuri Olimpice o echipe femină formată din gimnaste tinere şi nu foarte cunoscute: Gabriela Truşcă, Anca Grigoraş, Georgeta Gabor, Mariana Constantin, Teodora Ungureanu şiiii Nadia Comăneci. Cu echipa, fetele reuşesc să devină vicecampioane olimpice, deja o performanţă colosală, dar nimeni nu bănuieşte ce avea să se întâmple mai departe. Episodul Nadia, nu-l voi rescrie aici, toţi îl ştim și când spun toţi mă refer la bunica mea de 80 de ani, până la o fetiţă de 6 ani care a trecut ieri prin faţa blocului vorbind cu o prietenă despre Nadia şi gimnastică. Nu au trecut de la Montreal numai 36 de ani, iar în condiţiile în care chiar şi eu am 27… wow, episodul acela chiar va rămâne pe veci în memoria noastră colectivă. Nadia a mai luat în acel an 3 medalii olimpice de aur: la individual compus (devenind Regina acestei olimpiade), la paralele (unde a şi obţinut pentru prima dată nota aceea fabuloasă) şi la bârnă. Şi ca să plece acasă cu toate modele de medalii, mai ia un bronz şi la sol. Medaliile Nadiei sunt completate de argintul la paralele şi de bronzul la bârnă ale Teodorei Ungureanu.

Nu pot trece peste acestă olimpiadă fără să menţionez bronzul de la inele, al marelui gimnast român Dan Grecu.

1980 ne găseşte la olimpiada de la Moscova, unde nimeni nu cred să le fi urât mai mult pe gimnastele din România ca ruşii. Se ştie cât de buni sunt şi ei în acest sport şi cât de şocaţi au fost de ce “le-a făcut” Nadia la Montreal. Aşa că aici au taxat-o, dar nu au putut să o pedepsească mai mult în afară de a-i lua titlul de campioană olimpică absolută. A fost nevoită după deliberări ce au intrat şi ele în istorie (fata asta a făcut cum a făcut şi a intrat mereu în istorie) să se mulţumească doar cu argintul olimpic la individual compus, în schimb a câştigat aurul la bârnă şi sol. 

Normal că nici pe echipe nu ne-au lăsat ruşii să câştigăm şi tot îmi amintesc cu câtă frustare vorbea tati de olimpiada asta şi de câtă nedreptate i s-a făcut Nadiei. România a luat aşadar argintul şi pe echipe prin Nadia, Emilia Eberle, Rodica Dunca, Melita Ruhn şi Dumitriţa Turner. Emilia Eberle străluceşte de argint şi la paralele, iar Melita cucereşte bronzul la sărituri şi o însoţeşte pe Emilia pe podiumul de la paralele. După cum se vede, am încercat să mai recuperarăm din Tezaur la olimpiada asta.

Apoi urmează cea mai bună olimpiadă din toate timpurile pentru România, Los Angeles 1984 unde gimnastica românească se trezeşte cu 5 medalii de aur printre care prima de aur la echipe cu Lavinia Agache, Laura Cutina, Cristina Grigoraş, Simona Păucă, Mihaela Stănuleţ şi extraordinara Ecaterina Szabo. Această din urmă se îmbracă în aur şi la sol, bârnă şi sărituri în timp de Simona Păucă la egalitate de puncte urcă pe prima treaptă a podiumului alături de Ecaterina Szabo, la bârnă. Colosal ce se întâmplă.

Ecaterina devine şi vicecampioană olimpică absolută, Simona ia la individual compus bronzul, iar Laura Agache ia tot bronz la sărituri. De menţionat că România pleacă de la Los Angeles şi cu singura medalie olimpică cucerită de când lumea, la gimnastică ritmică, argint la individual compus pentru Doina Stăiculescu.

Foto

De anul olimpic 1988 se leagă un alt nume de legendă al gimnasticii din ţara noastră: Daniela Silivaş. Alături de Aurelia DobreEugenia GoleaCelestina PopaGabriela Potorac și Camelia Voinea, cucereşte argintul pe echipe, iar de una singura Daniela face ca imnul României să fie auzit de 3 ori în Seul, atunci când i se pune la gât aurul la paralele, bârnă şi sol. Daniela mai ia argint la individual compus şi un bronz la sărituri, dar nici alte fete din echipă nu se lasă, astfel că Gabriela Potorac mai aduce un argint la sărituri şi un bronz la bârnă.

Să nu-l uităm însă nici pe Marius Gherman care aduce în ţară un bronz câştigat în concursul olimpic de la bară. 

Şi aşa ajungem în 1992: Barceloooooona, Barcelooooonaaaa :) Superb! În capitala Cataloniei, fetele Cristina BontașGina GogeanVanda Maria HădăreanLavinia MiloșoviciMaria Neculiță și Mirela Ana Pașca reuşesc cu echipa tot un argint olimpic, dar şi aici răsare una care vrea şi poate să bată TOT: Lavinia Miloşovici. Câştigă aur la sărituri şi sol (unde primeşte şi ultima nota de 10 acordată unei gimnaste, ca să vezi câtă ciclicitate în viaţă), dar numai bronz la individual compus. Tot bronz prin Cristina Bontaş obţine România şi la sol. Îmi sunt atât de vii în minte imaginile cu Lavinia la sol ca pur şi simplu nu îmi vine a crede că au trecut 20 de ani de atunci.

În 1996 trecem iar oceanul în USA şi ne oprim la Atlanta să bem o Coca Cola, în timp ce Simona AmânarGina GogeanIonela LoaieșAlexandra MarinescuLavinia Miloșovici și Mirela Țugurlan obţin un bronz pe echipe într-un concurs în care echipa USA condusă de Bella Karoly nu a mai putut pierde aurul de acasă şi s-a dovedit de neînvins (la fel ca anul acesta aş zice). Aici am reuşit să câştigăm o singură medalie de aur la gimnastică prin Simona Amânar. În schimb a curs cu medalii din alte aliaje după cum urmează: argint la individual compus pentru Gina Gogean, tot argint pentru Simona la sol, dar şi pentru băieţi au veni două medalii de argint, Dan Burincă la inele şi Marius Urzică la cal cu mânere. Bronzul a poposit la gâtul Simonei Amânar şi Laviniei Miloşovici la individual compus (egalitate), dar şi al Ginei Gogean pentru sărituri şi bârnă.

Anul 2000 “pe când nu mai eram copii” a venit cu o olimpiadă tare faină la antipozi. Sidney a însemnat un moment deopotrivă de glorie, dar şi de coşmar pentru gimnastele noastre. Au recucerit aurul olimpic dobândit întâi la Los Angeles, iar acel podium de vis de la individual compus nu va mai putea fi reeditat niciodată din simplul motiv că acum o ţară poate trimite la individual compus numai două sportive. Deci niciodată România nu va putea să mai vadă de 3 ori Tricolorul fluturând pentru aceeaşi cauză în acelaşi timp. Fără să o contabilizăm pe Andreea Răducan, România a obţinut următoarele medalii: aur cu echipa: Simona AmânarLoredana BobocAndreea IsărescuMaria OlaruClaudia Presăcan, și Andreea Răducan, aur la individual compus Andreea Răducan/Simon Amânar (fără strălucite pentru Simona din păcate), aur la cal pentru Marius Urzică, argint pentru Maria Olaru la individual compus şi tot argint pentru Andreea Răducan la sărituri (obţinut după şocul cu Nurofenul). Simona mai prinde un bronz şi la sol.

Foto

Jocurile olimpice revin la Atena în 2004 pentru ca România să câştige aurul şi pe pământ european. Cătălina PonorSilvia StroescuOana BanDaniela SofronieMonica Roșu și Alexandra Eremia sunt de-a dreptul fantastice, iar Cătălina Ponor senzaţională, luând aur şi la sol şi bârnă. Monica Roşu mai ia un aur la sărituri cu săritura considerată a fi cea mai bună săritură de la gimnastică din istorie. Daniela Şofronie devine vicecampioană olimpică la sol, în timp ce Alexandra Eremia ia bronz la bârnă.

Această olimpiadă devine brusc cea mai bună din istoria participărilor pentru băieţi. Ei cuceresc prin Marius UrzicăMarian DrăgulescuIoan SuciuDan PotraRăzvan Șelariu și Daniel Popescu bronzul pe echipe, în timp ce Marian Drăgulescu mai ia un bronz la sărituri şi un argint la sol. Iar Marius Urzică mai înşfacă un argint la cal cu mânere devenind unul din cei mai buni gimnaşti la cal din lume. Se şi spune că este gimnastul care a dat cea mai mare eleganţă calului cu mânere.

Olimpiada din China, de acu’s 4 ani a adus doar două medalii în total gimnasticii româneşti, bronzul la echipe prin Andreea AcatrineiGabriela DrăgoiAndreea GrigoreSandra IzbașaSteliana NistorAnamaria Tămârjan şi aurul minunat la Sandrei Izbaşa la sol. S-a tot spus că a fost o olimpiadă săracă în medalii la gimnastică pentru România și din ce am scris mai sus acesta pare a fi adevărul…

Marţea trecută, în capitala Marii Britanii am luat un bronz muncit cu echipa: Diana Bulimar, Diana Maria Chelaru, Larisa Iordache, Sandra Izbașa, Cătălina Ponor, la această în curs de desfășurare olimpiadă de la Londra.

Oare ce mai urmează, cât de săracă sau bogată va fi această olimpiadă pentru gimnastica românească? Rămâne de văzut, însă ce ştim cu siguranţă e ceea ce deja a fost şi a fost frumos şi de neuitat, a fost valoros şi motivant, a fost aşa cum numai visele unor copii pot fi: reale şi fără sfârşit.

L.E. Fetele noastre au mai câștigat două medalii la olimpiada londoneză, un argint pentru Cătălina Ponor la sol (foarte puțin a lipsit să fie aur) și un AUR minunat pentru Sandra Izbașa la sărituri (nesperat!)

Sufocarea naţională ca sport olimpic

Oricât de mult NU am vrut să scriu despre asta, nu mă mai pot abţine. Dacă nu se suprapunea circul electoral din România cu JO de la Londra, poate treceam peste, vizionând un film sau făcând plimbări lungi pe la mine prin sat (nu olimpic, din păcate!). Aşa însă, am fost pe recepţie, iar TV-ul şi-a demonstrat utilitatea de vineri seara începând, lucru care m-a bucurat în măsura în care m-a şi întristat. Sâmbătă şi duminică am privit aproape fără încetare pe TVR la judo, scrimă, tenis, gimnastică canotaj etc şi în rare momente, naiba m-a pus să zappez (fac asta puţin spre deloc) să văd cu ce se mai ocupă alţii în timp ce români valoroşi şi muncitori încearcă din răsputeri ca imnul României să fie auzit în toată lumea. Evident că TOATE celelalte canale TV româneşti se ocupau cu referendumul, cu … escu şi cu ceilalţi din trib. Şi nu doar că se ocupau în limita bunului simţ (care lipseşte cu desăvârşire de pe ecrane), dar vorbeau cu atâta avânt şi însufleţire caraghioasă încât deveneau nişte “vampiri energetici”, care sufocau pe oricine îi privea. Şi cum oricum sâmbătă nu m-am simţit  prea bine, atât mi-a trebuit ca să simt că mi-e efectiv greaţă de tot ce priveşte politica bolnavă a acestei ţări care, numai nu-şi mai revine. Până şi vremea capricioasă din acest an e mai stabilă ca situaţia politică din România.

Suntem un popor de frustraţi leneşi care aşteptăm mereu ca cineva să ne pună în traistă, care acceptăm din lipsă crasă de cultură orice dezavantaj impus, miorlăind şi vociferând pe la spate cu jumătate de gură şi NICIODATĂ nu ne va merge bine indiferent cine ne va conduce. Mereu vom vedea răul şi mereu vom face explozie de prostie din orice. Noi nu ştim să trăim bine indiferent ce ni s-ar da şi mă feresc şi mă feresc şi iar mă feresc să zic ceva urât despre cultura acestui popor de care poate numai nişte sportivi mă mai poate face mândră chiar dacă termină pe locul 117 în lume.

De ce? Pentru că măcar ei duc o luptă dreaptă, cu personalitatea lor, cu limitele lor fizice, cu mentalul lor, cu nervii lor, cu adversarii. Lupta e dreaptă pentru că lupta e în primul şi în primul rând cu ei şi deşi poate părea lipsit de substanţă ce voi spune, lupta e dreaptă pentru că oamenii aştia nu aşteaptă de la nimeni nimic. NU aşteaptă să le fie acordate merite pentru că eşuează, nu aşteaptă să fie încununaţi dacă pierd, nu aşteaptă şi nu se sapă, ei luptă ca să câştige, iar dacă pierd mâine o iau de la capăt în sala de antrenament. Însă ce îi face cu adevărat valoroşi ca oameni este că o iau de la capăt şi dacă câştigă, ca şi cum nu ar fi câştigat.

Cele 35 de grade care au sufocat România sâmbătă şi duminică au fost “pepsi rece” pe lângă puhoiul de talkshowuri şi transmisiuni în direct de la BEC şi imagini cu preşedinţi suspendaţi şi intermediari şi miniştrii plictisiţi cu gândul la vacanţă, care veneau să voteze, SĂ SE VOTEZE, să voteze ca un preşedinte să plece, ca un altul să îi ia locul, ca România să trăiască sau nu mai bine. În timpul ăsta o fată de 48 de kg, lupta într-o mână pentru aurul olimpic cucerit odată în urmă cu 4 ani. Nu l-am mai luat, dar a adus prima medalie României la aceste JO. A fost luată peste picior în ţară de oameni de televiziune, care pe salarii colosale decid zi de zi pentru oamenii de rând şi când spun decid mă refer, manipulează.  Şi când mă găndesc că în anii trecuţi unii îmi plăceau şi  azi se comportă ca nişte “nici nu ştiu cum să le zic”, care au strania iluzie că ei au fost capabili să rastoarne un guvren sau să schimbe un preşedinte. Câtă naivitate! Aştia sunt oamenii puterii, se vor da mereu de parte celor care câştigă teren, mi se pare incredibil cum cineva (om simplu) poate crede în ce vede la TV, poate spune “da, domnule, aştia au dreptate!”? Cum? Pe ce se bazează, care este certitudinea?

Cineva spunea că pe români nu îi ajută cu nimic cine ia medalie la olimpiadă, dar îi ajută rezultatul referendumului. Iniţial am crezut că e un titlu din Times New Roman, apoi am constatat că nu, există deci oameni care CRED că rezultatul refendumului îi va ajuta într-un fel. Doamne, în lume trăim? Nu am fost şocată să aflu că, probabil, dacă preşedintele suspendat va fi reînscăunat, oamenii vor ieşi în stradă, nu am foşt şocată să aflu că nici 50% dintre cetăţeni nu au fost la vot, deşi ei vor schimbare şi pensiii, pensiiile, bani mai mulţi pentru nimic, să trăim mai bine aşa peste noapte dacă se poate. Asta nu mă mai poate şoca, dar credulii, cei care CRED în schimbare şi în ce aud la TV, ei mă şochează şi îmi provoacă milă şi un fel de silă. De ce? Pentru că ei sunt cei care aşteapă de la alţii, să li se dea, să li se ofere beneficii, bani, viaţă pe gratis, şi normal… pensiiiile, pensiile, cât mai sunt pensiile?!! etc… fără ca mulţi să nu facă nimic ” în plus” şi uitând ori ingnorând că, teoretic, graniţele sunt încă deschise.

OK, nu mă va ajuta palpabil argintul Alinei la Londra, dar sufleteşte m-a ajutat muuuult, m-am simţi bine, sâmbătă seara mi-am revenit. Nici alte medalii câştigate de români nu mi-au băgat bani în buzunar, dar paşaportul meu în lume este Nadia de exemplu. Nu mă ajută cu nimic nici că un sportiv orb a doborât recordul mondial la tir cu arcul, dar Doamne, cât de mult mă motivează!!!

Suntem o naţie sufocată care are capacitatea de a se sufoca şi mai tare, aur olimpic pentru România la această probă. Să ţinem un moment de reculegere cât încă mai suntem în interiorul recordului mondial.