Povestea profană a Naționalelor de gimnastică (Cluj, 2016)

Miercurea trecută, am aflat de pe pagina de Facebook a Andreei Răducan (singura gimnastă, în afară de Nadia, pe care o urmăresc activ pe Facebook), că în acest an, Naționalele de gimnastică ale României se vor ține în Sala Polivalentă de la Cluj. Cum? Și de ce nu s-a spus nimic despre asta până acum? Promovăm și noi așa cum trebuie, un eveniment de asemenea anvergură? Nu? În fine. Eram prea bucuroasă că se va întâmpla aici și mi s-a întărit convingerea că Sala asta este una din cele mai bune investiții pe care Primăria Cluj-Napoca le-a putut face pentru acest oraș, ca să îmi mai pese că nimeni nu s-a ocupat de promovarea acestui campionat.

gym

Citește mai departe

România la Campionatele Mondiale de gimnastică: sentimental prin istorie

Tocmai se desfășoară Campionatele Mondiale de gimnastică de la Nanning din China (transmise de TVR1), iar echipa de gimnastică feminină a României s-a clasat pe locul 4, la foarte mică distanță de podium. Reușim cumva să ne menținem acolo în top, chiar dacă poate avem o față mai palidă ca altădată. Mi-am recitit mai ieri articolul scris cu mult patos despre “călătoria” României prin gimnastică la JO și mereu mă bucur că am scris acel articol, este unul din articolele mele de suflet… L-am scris ca numai pentru mine, să am situația undeva și să nu uit. Așa că azi revin cu puțină istorie și puțin sentiment în “călătoria” mondială a gimnasticii românești…

Kunstturnen

Citește mai departe

Deva – “cetatea” gimnasticii românești

Tocmai s-au desfășurat CN de gimnastică ale României și la final de lună ne așteaptă CM din Belgia, unde sperăm la aur așa ca de obicei. Mândria României, însă, ia naștere într-un loc celebru doar la el acasă, un loc care, este inutil să spun, cât de multă venerație ar merita din partea “autorităților”. Undeva în mijloc de țară, la umbra unor ruine în curs de reabilitare, dincolo de niște uși de fier cu însemnele olimpice pe ele, se află locul care a adus României cele mai mari bucurii: sala de antrenamente a lotului național de gimnastică, sala de la Deva.

DSCF5429

Citește mai departe

The Legends and the Moments

Și apoi se întâmplă lucruri din astea, brusc și neașteptat. Mergi într-o vineri seara cu prietenii la o terasă, ca fiecare să povestească frânturi din vacanța lui. Îți iei o bere fără alcool, dar cu multă lămâie și încet se aglomerează în jurul tău. La un moment dat, chiar la masa de lângă tine ți se pare că vezi pe cineva cunoscut… sau nu? Și te uiți, și privești apoi în altă parte, te uiți iar și îți zici: n-are cum să fie!! Fii serioasă, tocmai i-ai văzut statuia și ai promis că o să-i cumperi biografia, deja ai și luat la puricat anticariatele de pe net, care ar fi probabilitatea?… Și apoi zâmbești, pentru că s-ar putea să fii chiar atât de norocoasă și să fie chiar El.

DSCF5427

Citește mai departe

Gimnastica românească la Jocurile Olimpice

În seara zilei de marţi, după ce echipa feminină de gimnastică a României a luat bronzul la olimpiada londoneză şi am aflat că niciodată din 1976 nu a mai coborât de pe podiumul olimpic, am căutat frenetic să aflu mai multe despre generaţiile trecute de campioane care nu îmi sunt cunoscute. Da, de la Barcelona din 1992 le cam ştiu pe fetele care au inspirat generaţii întregi de fetiţe să se joace de-a gimnastele, dar ce a fost înainte de ele?!?

Normal, niciun articol de pe lume, în afară de statisticile reci şi impersonale de pe Wikipedia, nu m-au ajutat în privinţa marilor campioane, aşa că am încercat (poate mai interesează pe cineva) să revolv eu puzzle-ul participărilor fructuoase ale gimnastelor/gimnaştilor noastre/i la olimpiade încă din cele mai vechi timpuri. Şi o să vedeţi pe cum o să citiţi, că România este puţin spus o forţă în gimnastică, este o constantă extraordinară a tot ce înseamnă sport mondial de echipă și nu numai.

Foto

Şi povestea începe aşa…

A fost odată ca niciodată un sport minunat şi practicat secole de-a rândul, iar în toată această perioadă a existat o ţară mică dar voinică care a dominat acest sport. 

În 1956 la Jocurile Olimpice de la Melbourne, 6 fete cucuiete au adus de peste mări şi oceane, din cele mai îndepăratate colţuri ale globului, prima medalie olimpică gimnasticii româneşti. Este vorba despre Elena Mărgărit, Georgeta Hurmuzachi, Sonia Iovan, Elena Leuştean, Elena Săcălici şi Emilia Vătăşoiu. Ele au urcat pe treapta a treia a podiumului olimpic, iar Elena Leuştean a mai văzut odată cum îi şade pe aceeaşi treaptă luând bronzul şi la sol. Aici un articol bun despre această echipă a României.

Peste 4 ani, a venit rândul Romei să organizeze Jocuri Olimpice în frumoasa Italie şi rândul unei alte echipe extraordinare să cucerească din nou bronzul. De data aceasta, au luptat pentru a doua medalie a gimnasticii româneşti pe echipe: Anastasia Ionescu, Emilia Liţă, Elena Niculescu, Utta Poreceanu şi din generaţia trecută aceleaşi Sonia Iovan şi deja multipla medaliată Elena Leuştean.

Ce s-a întâmplat cu aceste fete şi de ce eu nu am auzit niciodată de ele până mai ieri, nu ştiu. Cert este că după acest început în forţă, nu s-a mai auzit de România în gimnastică olimpică nici  în 1964 la Tokyo, nici 1968 la Mexico City şi nici măcat în 1972 la Munchen în cea mai însângerată olimpiadă din istorie. Dar să nu ne întristăm căci nu avem de ce, urmează aşadar anul de graţie 1976.

Foto

În 1976 se întâmplă ceva ce va pune pentru toatdeauna România în cărţile de istorie ale planetei: Olimpiada de la Montreal şi un nume pe care NIMENI nu îl va uita niciodată: NADIA! Tot timpul m-am gândit cât de frumos nume i-au pus părinţii, inedit, special, un nume cu rezonanţă, deloc comun, un nume uşor de reţinut, un nume de star. România trimite la aceste Jocuri Olimpice o echipe femină formată din gimnaste tinere şi nu foarte cunoscute: Gabriela Truşcă, Anca Grigoraş, Georgeta Gabor, Mariana Constantin, Teodora Ungureanu şiiii Nadia Comăneci. Cu echipa, fetele reuşesc să devină vicecampioane olimpice, deja o performanţă colosală, dar nimeni nu bănuieşte ce avea să se întâmple mai departe. Episodul Nadia, nu-l voi rescrie aici, toţi îl ştim și când spun toţi mă refer la bunica mea de 80 de ani, până la o fetiţă de 6 ani care a trecut ieri prin faţa blocului vorbind cu o prietenă despre Nadia şi gimnastică. Nu au trecut de la Montreal numai 36 de ani, iar în condiţiile în care chiar şi eu am 27… wow, episodul acela chiar va rămâne pe veci în memoria noastră colectivă. Nadia a mai luat în acel an 3 medalii olimpice de aur: la individual compus (devenind Regina acestei olimpiade), la paralele (unde a şi obţinut pentru prima dată nota aceea fabuloasă) şi la bârnă. Şi ca să plece acasă cu toate modele de medalii, mai ia un bronz şi la sol. Medaliile Nadiei sunt completate de argintul la paralele şi de bronzul la bârnă ale Teodorei Ungureanu.

Nu pot trece peste acestă olimpiadă fără să menţionez bronzul de la inele, al marelui gimnast român Dan Grecu.

1980 ne găseşte la olimpiada de la Moscova, unde nimeni nu cred să le fi urât mai mult pe gimnastele din România ca ruşii. Se ştie cât de buni sunt şi ei în acest sport şi cât de şocaţi au fost de ce “le-a făcut” Nadia la Montreal. Aşa că aici au taxat-o, dar nu au putut să o pedepsească mai mult în afară de a-i lua titlul de campioană olimpică absolută. A fost nevoită după deliberări ce au intrat şi ele în istorie (fata asta a făcut cum a făcut şi a intrat mereu în istorie) să se mulţumească doar cu argintul olimpic la individual compus, în schimb a câştigat aurul la bârnă şi sol. 

Normal că nici pe echipe nu ne-au lăsat ruşii să câştigăm şi tot îmi amintesc cu câtă frustare vorbea tati de olimpiada asta şi de câtă nedreptate i s-a făcut Nadiei. România a luat aşadar argintul şi pe echipe prin Nadia, Emilia Eberle, Rodica Dunca, Melita Ruhn şi Dumitriţa Turner. Emilia Eberle străluceşte de argint şi la paralele, iar Melita cucereşte bronzul la sărituri şi o însoţeşte pe Emilia pe podiumul de la paralele. După cum se vede, am încercat să mai recuperarăm din Tezaur la olimpiada asta.

Apoi urmează cea mai bună olimpiadă din toate timpurile pentru România, Los Angeles 1984 unde gimnastica românească se trezeşte cu 5 medalii de aur printre care prima de aur la echipe cu Lavinia Agache, Laura Cutina, Cristina Grigoraş, Simona Păucă, Mihaela Stănuleţ şi extraordinara Ecaterina Szabo. Această din urmă se îmbracă în aur şi la sol, bârnă şi sărituri în timp de Simona Păucă la egalitate de puncte urcă pe prima treaptă a podiumului alături de Ecaterina Szabo, la bârnă. Colosal ce se întâmplă.

Ecaterina devine şi vicecampioană olimpică absolută, Simona ia la individual compus bronzul, iar Laura Agache ia tot bronz la sărituri. De menţionat că România pleacă de la Los Angeles şi cu singura medalie olimpică cucerită de când lumea, la gimnastică ritmică, argint la individual compus pentru Doina Stăiculescu.

Foto

De anul olimpic 1988 se leagă un alt nume de legendă al gimnasticii din ţara noastră: Daniela Silivaş. Alături de Aurelia DobreEugenia GoleaCelestina PopaGabriela Potorac și Camelia Voinea, cucereşte argintul pe echipe, iar de una singura Daniela face ca imnul României să fie auzit de 3 ori în Seul, atunci când i se pune la gât aurul la paralele, bârnă şi sol. Daniela mai ia argint la individual compus şi un bronz la sărituri, dar nici alte fete din echipă nu se lasă, astfel că Gabriela Potorac mai aduce un argint la sărituri şi un bronz la bârnă.

Să nu-l uităm însă nici pe Marius Gherman care aduce în ţară un bronz câştigat în concursul olimpic de la bară. 

Şi aşa ajungem în 1992: Barceloooooona, Barcelooooonaaaa :) Superb! În capitala Cataloniei, fetele Cristina BontașGina GogeanVanda Maria HădăreanLavinia MiloșoviciMaria Neculiță și Mirela Ana Pașca reuşesc cu echipa tot un argint olimpic, dar şi aici răsare una care vrea şi poate să bată TOT: Lavinia Miloşovici. Câştigă aur la sărituri şi sol (unde primeşte şi ultima nota de 10 acordată unei gimnaste, ca să vezi câtă ciclicitate în viaţă), dar numai bronz la individual compus. Tot bronz prin Cristina Bontaş obţine România şi la sol. Îmi sunt atât de vii în minte imaginile cu Lavinia la sol ca pur şi simplu nu îmi vine a crede că au trecut 20 de ani de atunci.

În 1996 trecem iar oceanul în USA şi ne oprim la Atlanta să bem o Coca Cola, în timp ce Simona AmânarGina GogeanIonela LoaieșAlexandra MarinescuLavinia Miloșovici și Mirela Țugurlan obţin un bronz pe echipe într-un concurs în care echipa USA condusă de Bella Karoly nu a mai putut pierde aurul de acasă şi s-a dovedit de neînvins (la fel ca anul acesta aş zice). Aici am reuşit să câştigăm o singură medalie de aur la gimnastică prin Simona Amânar. În schimb a curs cu medalii din alte aliaje după cum urmează: argint la individual compus pentru Gina Gogean, tot argint pentru Simona la sol, dar şi pentru băieţi au veni două medalii de argint, Dan Burincă la inele şi Marius Urzică la cal cu mânere. Bronzul a poposit la gâtul Simonei Amânar şi Laviniei Miloşovici la individual compus (egalitate), dar şi al Ginei Gogean pentru sărituri şi bârnă.

Anul 2000 “pe când nu mai eram copii” a venit cu o olimpiadă tare faină la antipozi. Sidney a însemnat un moment deopotrivă de glorie, dar şi de coşmar pentru gimnastele noastre. Au recucerit aurul olimpic dobândit întâi la Los Angeles, iar acel podium de vis de la individual compus nu va mai putea fi reeditat niciodată din simplul motiv că acum o ţară poate trimite la individual compus numai două sportive. Deci niciodată România nu va putea să mai vadă de 3 ori Tricolorul fluturând pentru aceeaşi cauză în acelaşi timp. Fără să o contabilizăm pe Andreea Răducan, România a obţinut următoarele medalii: aur cu echipa: Simona AmânarLoredana BobocAndreea IsărescuMaria OlaruClaudia Presăcan, și Andreea Răducan, aur la individual compus Andreea Răducan/Simon Amânar (fără strălucite pentru Simona din păcate), aur la cal pentru Marius Urzică, argint pentru Maria Olaru la individual compus şi tot argint pentru Andreea Răducan la sărituri (obţinut după şocul cu Nurofenul). Simona mai prinde un bronz şi la sol.

Foto

Jocurile olimpice revin la Atena în 2004 pentru ca România să câştige aurul şi pe pământ european. Cătălina PonorSilvia StroescuOana BanDaniela SofronieMonica Roșu și Alexandra Eremia sunt de-a dreptul fantastice, iar Cătălina Ponor senzaţională, luând aur şi la sol şi bârnă. Monica Roşu mai ia un aur la sărituri cu săritura considerată a fi cea mai bună săritură de la gimnastică din istorie. Daniela Şofronie devine vicecampioană olimpică la sol, în timp ce Alexandra Eremia ia bronz la bârnă.

Această olimpiadă devine brusc cea mai bună din istoria participărilor pentru băieţi. Ei cuceresc prin Marius UrzicăMarian DrăgulescuIoan SuciuDan PotraRăzvan Șelariu și Daniel Popescu bronzul pe echipe, în timp ce Marian Drăgulescu mai ia un bronz la sărituri şi un argint la sol. Iar Marius Urzică mai înşfacă un argint la cal cu mânere devenind unul din cei mai buni gimnaşti la cal din lume. Se şi spune că este gimnastul care a dat cea mai mare eleganţă calului cu mânere.

Olimpiada din China, de acu’s 4 ani a adus doar două medalii în total gimnasticii româneşti, bronzul la echipe prin Andreea AcatrineiGabriela DrăgoiAndreea GrigoreSandra IzbașaSteliana NistorAnamaria Tămârjan şi aurul minunat la Sandrei Izbaşa la sol. S-a tot spus că a fost o olimpiadă săracă în medalii la gimnastică pentru România și din ce am scris mai sus acesta pare a fi adevărul…

Marţea trecută, în capitala Marii Britanii am luat un bronz muncit cu echipa: Diana Bulimar, Diana Maria Chelaru, Larisa Iordache, Sandra Izbașa, Cătălina Ponor, la această în curs de desfășurare olimpiadă de la Londra.

Oare ce mai urmează, cât de săracă sau bogată va fi această olimpiadă pentru gimnastica românească? Rămâne de văzut, însă ce ştim cu siguranţă e ceea ce deja a fost şi a fost frumos şi de neuitat, a fost valoros şi motivant, a fost aşa cum numai visele unor copii pot fi: reale şi fără sfârşit.

L.E. Fetele noastre au mai câștigat două medalii la olimpiada londoneză, un argint pentru Cătălina Ponor la sol (foarte puțin a lipsit să fie aur) și un AUR minunat pentru Sandra Izbașa la sărituri (nesperat!)

CM de gimnastică de la Tokyo pe Digi Sport

După ce am auzit ieri că echipa de gimnastică a României a luat locul al IV lea la Tokyo, am căutat de nebună să văd dacă măcar o televiziune transmite acest eveniment. N-am găsit nimic inițial, dar noaptea trecută pe la 12 înainte să sting TV-ul (cred că nu v-am zis că din 1 septembrie avem iar TV) am găsit reluarea programului pe echipe pe Digi Sport  3 :) Nici nu știam că există Digi Spoer 3 (câte sunt, apropo?). In fine, ideea este că cei care au cablu TV de la Digi sau RDS pot urmări aceste campionate pe care se pare că nimeni nu le mai dorește. Era super când le dădea TVR-ul, ceva din trect a rămas… Cristian Țopescu… A! și revenirea Cătălinei Ponor în naționala României :)

Pentru cei interesați, finalele pe echipe au avut loc în 11 octombrie (feminin) şi 12 octombrie (masculin), fiind urmate de finalele la individual compus (13 octombrie la feminin, 14 octombrie la masculin).
În 15-16 octombrie vor avea loc finalele pe aparate.

Foto

Nadia, Hagi, Nastase, Țiriac, Andrei Pavel, Bahrami, El Aynaoui, Yannick Noah

Întâlnire de gradul 3 sau 4 ieri în Piața Unirii la Cluj, un meci demonstrativ intre mai marii tenisului mondial de pe vremuri și câțiva tinerei pricepuți, plus o campanie de promovare a sportului dusă de BRD se pare, au făcut să mă trezesc și să nu știu ce mă așteaptă. Am plecat frumos la școală, apoi mai aveam ceva treaba prin oraș… când văd că se montează un teren de tenis chiar sub statuia lui Matei Corvin. Întreb: “ce fac ăștia aici?” și Clau zice… “a… am uitat să-ți zic, cică vine Năstase și Andrei Pavel să joace ceva meci demonstrativ”… apoi anunț la radio și nu-mi cred urechile când aud toate numele alea pe lângă cei doi menționați de Clau.

Urmarea: am dat o fugă pănă acasă să-mi iau aparatul foto și cărțile pe care aș putea lua autografe și am tulit-o înapoi în centru să văd și eu crema sportului românesc, cei mai buni sportivi ever ai nației noastre și mai câțiva pe lângă.

S-au lăsat așteptați ca niște vedete ce sunt, sau pur și simplu organizarea a lăsat cei peste 150-200 de copii și fani să aștepte să-și vadă idolii, peste o oră, când au ajuns însă toți am uitat așteptarea și ne-am îngrămădit spre autografe. Din păcate meciul demonstrativ a fost foarte scurt și cum toți așteptau să ia un autograf sau să facă o poză cu vedetele, acestea n-au mai stat pe gânduri și s-au pierdut în mulțime.

Recunosc că Hagi n-a prea prezentat interes pentru mine căci l-am întâlnit acu’ doi ani cand și-a lansat al doilea DVD despre cariera sa. Așa că acum eram mai curioasă de Nadia și de Ilie Năstase. Luasem de acasă biografia lui Năstase, cartea lui Chiriă Ar fi fost prea frumos, DVD-ul cu finala Cupei Davis din ’72, Nadia lui Chirilă și Scrisori către o tânără gimnastă scrisă chiar de Nadia și pentru că totuși îmi place Hagi ca om (că e blând și simplu) am luat și DVD-urile România-Columbia (’94) si România-Anglia (’98) ca să mai iau niște autografe și de la el dacă pot. Pe lângă asta îl filasem pe Țiriac și am zis că am echipa de Cupă Davis a României completă, dar să îi luăm pe rând:

Prima dată am mers la Năstase cu biografia sa în mână: “dl. Năstase, îmi puteți da un autograf pe cartea dv.?”, se întoarce morocănos să-și ia carioca și se întoarce spre mine… mai seamnează câțiva fluturași ai copiilor, apoi își amintește și de mine și îmi semnează cartea. Între timp îl observ: e bătrân și speram din suflet să fie mai atrăgător, așa cum am auzit, dar nu este, îm schimb e acel Nasty de care citisem în carte și de care știe toată lumea, puțin înfumurat și cam prea vedetă, oricum a fost cel mai asediat și tind să cred că s-a implicat ceva în organizare. M-am întors apoi să-mi mai semneze și cartea lui Chirilă și DVD-ul cu Cupa Davis, tăcut și oarecum plictist le-a semnat și pe acelea…

Apoi am mers la Țiriac cu cartea Ar fi fost prea frumos… când o vede zice “Eiii… asta da!” și se uită spre mine, m-am bucurat, am simțit că povestea lui Chirilă, despre cel mai minunat moment al tenisului românesc l-a mișcat și a vrut să vadă cine a venit cu cartea… mi-a plăcut. M-am mai întors și la el pentru a-mi semna DVD-ul.

Apoi Nadia, acoperită de fetițe care doreau să fie ca ea, am întins cartea sa Scrisori către o tânără gimnastă, Nadia de Ioan Chirilă i-am dat-o lui Călin (mersi de poze, între altele), când vede cartea lui Chrilă zice: “Ooooo….”, semn că și ea este mișcată de cea mai bună carte despre ea, scrisă vreodată. Plec, dar mă întorc pentru poză, ea stă jos, eu trec de gardian și o întreb: “Nadia, putem face o poză, uite acolo (și arat spre Călin cu aparatul)” Apoi ea zâmbește ca pe podium și eu mă aplec spre ea… Yeeeeeeeeiiiiii AM POZA CU NADIA. Nadia e calmă și foooooarte obișnuită cu autografele.

Mă întorc spre Andrei Pavel, iau autograf, apoi facem poză. Este foarte deschis și sociabil… și arată foarte bine, mai bine decât aș fi crezut. Apoi merg spre Moisescu, Roxana cu picioarele lungi, fac poze și cu ei, apoi mă cam liniștesc căci vorba aia… îi bifasem pe toți… Ba, nu stai… Hagi, hai la Hagi… Eu un DVD, Călin altul, luăm autografe și plecăm. V-am mai zis ce tare mă liniștește figura lui Hagi? E foarte tare omu’ cred că cel mai fără fumuri dintre toți, Domane dă să fie toate vedetele ca el!

Concluzii: WOW, mă bucur că i-am văzut, nu știu când o să mai posibilitatea, dar mi se pare huge că am putut să îi ating și să adresez fie și o întrebare. OK, sunt și ei oameni, dar sunt alt fel de oameni, mie îmi place să le zic mai repede decât vedete, personalități, sunt Zei ai sportului, niște ființe care au ajuns foarte sus, prin muncă, pasiune și geniu. Bun, au profitat maxim de un talent, a fost norocul lor să audă cineva de ei și să-i propulseze, dar exceptând asta, ei sunt niște Zei și da, niște exemple de urmat. Că Nadia e o Megavedetă, că Nasty e Nasty și a adus în tenis ceva ce nu a mai dispărut niciodată “show-ul”, că a fost primul Nr.1 ever, că Hagi e “regele” fotbalului sau că Țiriac e cel mai bogat om din România… hmmm, toate astea parcă pălesc în fața faptului că ei sunt niște embleme autentice românești.

Bine, că Andrei Pavel mi s-a părut really hot, iar Țiriac un om foooooarte de treabă și serios e altă discuție, pe Țiriac jur că l-aș fi luat acasă dar mi-am amintit că la mine pe stradă stăm prost cu parcarea și sincer, sincer, avionul lui nu încăpea :)

P.S. Am ieșit horror în toate pozele, dar mă bazez pe faptul că de data asta, având în vedere lângă cine stau, nu se va uita chiar nimeni la mine :)