Portugalia: Fotbal, Fatima și Fado

Nu mai știu cum am început săptămâna trecută să discutăm despre Portugalia, independent de faptul că anul trecut a cam fost destinația anului, dar cert este că mi-a sărit în ochi faptul că țara asta are 3 F(rumuseți) de excepție: Fotbal, sportul național cu o tradiție recunoscută, minunatul centru de pelerinaj, Fatima și nu în ultimul rând o muzică care îți topește venele: Fado.

Douro-River-Porto-Portugal-wallpaper Citește mai mult

Apropo de Italia (Oraşe şi Fotbal)

Ioana, cunoscându-mi pasiunea pentru cizme (mai puţin pentru odioşeniile alea de vară) şi în special pentru una, Italia pe numele ei, m-a invitat să scriu un articol pe această temă la ea pe blog… Mi-a luat ceva să onorez invitaţia căci, nu ştiu cum se face, dar pe căldurile astea, mai ales dacă am musai de scris, pentru scrisul de plăcere rămâne tare puţin timp. Însă cu toate acestea, să scriu despre Cele mai frumoase 10 oraşe ale Italiei a fost o plăcere mare, mare… Mai ales că prin asta am călătorit puţin virtual printre fotografiile mele…

Tot la capitolul apropouri, Ioana mi-a mai acordat un interviu frumos despre planurile ei măreţe, publicat pe Plimbarici.ro, daţi o fugă de-l citiţi winking

Şi că tot a venit azi vorba de Italia, am râs puţin la finala de duminică (CE de fotbal 2012 , finala Spania-Italia)… După cum deja ştiţi ţin echipa cotată a doua, în acest caz Italia (care doară ştim că iubeşte fotbalul cu o patimă fără margini şi că de-a lungul timpului a câştigat o groză de cupe şi alte alea). Ei, duminică au pierdut la scor mare generator de bancuri (pe ăla cu Cola Light şi Cola Zero, îl ştiţi?) iar apoi au plâns toţi cu lacrimi de crocodil de îţi era mai mare mila… happy

Apoi ieri dau peste un citat din Churchill care mă lămureşte care a fost treaba cu lacrimile alea: „Italienii pierd războaiele ca şi cum ar fi meciuri de fotbal şi meciurile de fotbal, ca şi cum ar fi războaie.happy Edificator, zic! tongue

Foto

Nadia, Hagi, Nastase, Țiriac, Andrei Pavel, Bahrami, El Aynaoui, Yannick Noah

Întâlnire de gradul 3 sau 4 ieri în Piața Unirii la Cluj, un meci demonstrativ intre mai marii tenisului mondial de pe vremuri și câțiva tinerei pricepuți, plus o campanie de promovare a sportului dusă de BRD se pare, au făcut să mă trezesc și să nu știu ce mă așteaptă. Am plecat frumos la școală, apoi mai aveam ceva treaba prin oraș… când văd că se montează un teren de tenis chiar sub statuia lui Matei Corvin. Întreb: „ce fac ăștia aici?” și Clau zice… „a… am uitat să-ți zic, cică vine Năstase și Andrei Pavel să joace ceva meci demonstrativ”… apoi anunț la radio și nu-mi cred urechile când aud toate numele alea pe lângă cei doi menționați de Clau.

Urmarea: am dat o fugă pănă acasă să-mi iau aparatul foto și cărțile pe care aș putea lua autografe și am tulit-o înapoi în centru să văd și eu crema sportului românesc, cei mai buni sportivi ever ai nației noastre și mai câțiva pe lângă.

S-au lăsat așteptați ca niște vedete ce sunt, sau pur și simplu organizarea a lăsat cei peste 150-200 de copii și fani să aștepte să-și vadă idolii, peste o oră, când au ajuns însă toți am uitat așteptarea și ne-am îngrămădit spre autografe. Din păcate meciul demonstrativ a fost foarte scurt și cum toți așteptau să ia un autograf sau să facă o poză cu vedetele, acestea n-au mai stat pe gânduri și s-au pierdut în mulțime.

Recunosc că Hagi n-a prea prezentat interes pentru mine căci l-am întâlnit acu’ doi ani cand și-a lansat al doilea DVD despre cariera sa. Așa că acum eram mai curioasă de Nadia și de Ilie Năstase. Luasem de acasă biografia lui Năstase, cartea lui Chiriă Ar fi fost prea frumos, DVD-ul cu finala Cupei Davis din ’72, Nadia lui Chirilă și Scrisori către o tânără gimnastă scrisă chiar de Nadia și pentru că totuși îmi place Hagi ca om (că e blând și simplu) am luat și DVD-urile România-Columbia (’94) si România-Anglia (’98) ca să mai iau niște autografe și de la el dacă pot. Pe lângă asta îl filasem pe Țiriac și am zis că am echipa de Cupă Davis a României completă, dar să îi luăm pe rând:

Prima dată am mers la Năstase cu biografia sa în mână: „dl. Năstase, îmi puteți da un autograf pe cartea dv.?”, se întoarce morocănos să-și ia carioca și se întoarce spre mine… mai seamnează câțiva fluturași ai copiilor, apoi își amintește și de mine și îmi semnează cartea. Între timp îl observ: e bătrân și speram din suflet să fie mai atrăgător, așa cum am auzit, dar nu este, îm schimb e acel Nasty de care citisem în carte și de care știe toată lumea, puțin înfumurat și cam prea vedetă, oricum a fost cel mai asediat și tind să cred că s-a implicat ceva în organizare. M-am întors apoi să-mi mai semneze și cartea lui Chirilă și DVD-ul cu Cupa Davis, tăcut și oarecum plictist le-a semnat și pe acelea…

Apoi am mers la Țiriac cu cartea Ar fi fost prea frumos… când o vede zice „Eiii… asta da!” și se uită spre mine, m-am bucurat, am simțit că povestea lui Chirilă, despre cel mai minunat moment al tenisului românesc l-a mișcat și a vrut să vadă cine a venit cu cartea… mi-a plăcut. M-am mai întors și la el pentru a-mi semna DVD-ul.

Apoi Nadia, acoperită de fetițe care doreau să fie ca ea, am întins cartea sa Scrisori către o tânără gimnastă, Nadia de Ioan Chirilă i-am dat-o lui Călin (mersi de poze, între altele), când vede cartea lui Chrilă zice: „Ooooo….”, semn că și ea este mișcată de cea mai bună carte despre ea, scrisă vreodată. Plec, dar mă întorc pentru poză, ea stă jos, eu trec de gardian și o întreb: „Nadia, putem face o poză, uite acolo (și arat spre Călin cu aparatul)” Apoi ea zâmbește ca pe podium și eu mă aplec spre ea… Yeeeeeeeeiiiiii AM POZA CU NADIA. Nadia e calmă și foooooarte obișnuită cu autografele.

Mă întorc spre Andrei Pavel, iau autograf, apoi facem poză. Este foarte deschis și sociabil… și arată foarte bine, mai bine decât aș fi crezut. Apoi merg spre Moisescu, Roxana cu picioarele lungi, fac poze și cu ei, apoi mă cam liniștesc căci vorba aia… îi bifasem pe toți… Ba, nu stai… Hagi, hai la Hagi… Eu un DVD, Călin altul, luăm autografe și plecăm. V-am mai zis ce tare mă liniștește figura lui Hagi? E foarte tare omu’ cred că cel mai fără fumuri dintre toți, Domane dă să fie toate vedetele ca el!

Concluzii: WOW, mă bucur că i-am văzut, nu știu când o să mai posibilitatea, dar mi se pare huge că am putut să îi ating și să adresez fie și o întrebare. OK, sunt și ei oameni, dar sunt alt fel de oameni, mie îmi place să le zic mai repede decât vedete, personalități, sunt Zei ai sportului, niște ființe care au ajuns foarte sus, prin muncă, pasiune și geniu. Bun, au profitat maxim de un talent, a fost norocul lor să audă cineva de ei și să-i propulseze, dar exceptând asta, ei sunt niște Zei și da, niște exemple de urmat. Că Nadia e o Megavedetă, că Nasty e Nasty și a adus în tenis ceva ce nu a mai dispărut niciodată „show-ul”, că a fost primul Nr.1 ever, că Hagi e „regele” fotbalului sau că Țiriac e cel mai bogat om din România… hmmm, toate astea parcă pălesc în fața faptului că ei sunt niște embleme autentice românești.

Bine, că Andrei Pavel mi s-a părut really hot, iar Țiriac un om foooooarte de treabă și serios e altă discuție, pe Țiriac jur că l-aș fi luat acasă dar mi-am amintit că la mine pe stradă stăm prost cu parcarea și sincer, sincer, avionul lui nu încăpea happy

P.S. Am ieșit horror în toate pozele, dar mă bazez pe faptul că de data asta, având în vedere lângă cine stau, nu se va uita chiar nimeni la mine happy

Caracatița Paul și cei mai sexy 3 jucători de la CM din Africa

Pe cuvântul meu că nu m-a amuzat nimic mai tare zilele astea ca și Caracatița Paul și cum s-a transformat ea/el în Mama Omida a fotbalului mondial. Ceva haios rău de tot puteți citi aici, dar și comentariile, vă rog, au un farmec aparte :))
 
De când a început „mondialul” din Africa, deși nu am văzut niciun meci cap-coadă am tot „clocit” o postare despre cei mai sexy jucători ai acestui CM. Mi-a trecut prin cap să fac ceva de genul „11-le sexy”, dar sincer, de unde să știu eu 11 fotbaliști sexy și pe deasupra să nu joace pe același post? Adică îmi doream și atacanți, și portari și funsași etc… așa că nu m-am descurcat și m-am limitat la 3, pe care îi știu de multă vreme și despre care pot zice și câteva vorbe. În plus, ăștia 3 îmi plac foarte mult, pe unul din ei o să-l vedem mâine în finală.
 
Locul 3 Iker Casillias
 
Este portarul echipei naționale a Spaniei și a faimosului club Real Madrid la care a și debutat cu mulți ani în urmă. Are 29 de ani și în acest moment este printre cei mai titrați portari ai planetei.
 
Locul 2 Frank Lampard
 
A fost în ultimii trei ani declarat cel mai bun jucător al echipei naționale a Angliei. Are 32 de ani și în prezent activează la clubul englez Chelsea.
 
Locul 1 Ricardo „Kaka”
Pentru care am o slăbiciune, are o față de copil de nu se poate, este unul dintre ciudățeii fotbalului, cunoscut pentru orientările sale religioase destul de extreme și pentru loialitate față de soția sa cu care o relație de iubire încă din copilărie. Are 28 de ani și este atacantul echipei naționale a Braziliei și a clubului spaniol Real Madrid. Mă oftic că a ieșit Brazilia din cărți așa repede, speram să-l mai văd :D
 
Microbistele sunt invitate să completeze acestă listă cu preferințele lor, iar microbiștii au liber aici să înjure sau nu Caracatița Paul :)))
 
A! și să vă spun: Țin cu Spania!… Ole! (să fiu sinceră țineam cu Portugalia în principiu, dar a fost eliminată, căci se întâmplă cam așa: cu cine țin eu, nu câștigă, sunt chiar curioasă acum).

El Mundial – Ioan Chirilă, Guadalajara.


Ei bine, „Mexico ’70” este o carte (apărută în 28.04 cu GP). Nu o colecție de articole despre fotbal, nu un jurnal de călătorie, nu o referință pentru tabloide ci o poveste.
Dacă cineva va citi cartea în speranța că e „despre fotbaliști” va fi dezamăgit. După a mea părere e povestea unui om (fie el și cronicar sportiv) care a plecat în Mexic să scrie istoria unor români care până mai ieri băteau mingea în praf la periferia orașelor românești.
Înainte de a mă adânci în poveste trebuie să spun că pentru mine Ioan Chirilă e cel care a scris cartea „Nadia” pe care o consideram cea mai valoroasă din biblioteca de la Ineu în copilărie. Când am descoperit că Gazeta Sporturilor îi va edita volumele și va începe chiar cu „Nadia” evident am luat-o chiar în ziua care a apărut, iar apoi am cumpărat și jurnalul sentimental „Mexico ’70”. Chirilă e probabil „ziaristul” prin definiție, jurnalistul complex pe care nu l-au interesat istoriile iventatate ci oamenii cu poveștile lor reale. Cu această atitudine, Ioan Chirilă pleacă la CM de fotbal din Mexic. Face cam 100 de ore pe drum numai dus, ajunge în soarele dogoritor al Guadalajarei și asistă la meciurile României cu inima starânsă că nu vom da nici un gol. Firul povestirii curge în ritmul sângelui latin, experința sa mexicană depășește ușa stadioanelor, iar tu ca cititor te simți acolo, vezi meciurile, corida, simți forfota tribunelor, bucuria sportivilor care au învins, adrenalina reporterilor, te toropește căldura soarelui și îți simți pe piele stropii ploilor tropicale. dar cel mai important vezi Mexicul: Guadalajara, Mexico City, Cuernavaca, Acapulco.
Peste toate astea să nu uităm totuși că pentru România a fost marele început al „regelui fotbal”, a fost momentul în care lumea i-a cunoscut pe Mircea Lucescu sau Rică Răducanu, a fost pedeapsa de a nu juca a lui Dobrin și probabil un microbist ar putea să spună mai multe. Pentru mine tot ce am citit în carte a fost o premieră, nu știam nimic de meciurile acelea, a fost ca și cum le-aș fi văzut la televizor, alb-negru.
Pentru cei ca mine tre să spun că România nu s-a calificat în sferturi chiar dacă a bătut Cehoslovacia și a dat 2 goluri Braziliei. A pierdut cu Anglia și astfel ea a fost cea care a mers mai departe. CM a fost câștigat de Brazilia după finala în fața Italiei. Cu toate astea meciurile mi s-au părut într-un plan secund, trăirea a fost peronajul central.
Din câte știu Chirilă a avut bani să meargă în Mexic tocmai pentru că primise o parte din suma pentru publicare a acestei cărți. Chirilă știe să scrie, are stofă, are metafore, fraze line și idei nemăsurate. Mă întreb doar cum ar scrie Chirilă (care din păcate nu mai e) despre fotbalul din zilele noastre?!?

Sursa Pozei

Cu prietenie…HAGI


„Curajul stă în precizia șutului ” spune Ioan Chirilă în Mexico ’70.
Probabil însuflețită de aspectul acesta am mers ieri la Carrefour din Polus Center la întâlnirea cu Gică Hagi. Nu sunt un mare fan, dar dacă tot a venit la Cluj pentru lansarea DVD-ului 2 din seria Hagi ne-am gândit că niște poze și niște autografe nu strică să avem de la rege (mă exasperează apelativul). În plus ca om Hagi îmi place, e genul de persoană care cu cât e mai talentată cu atât e mai modestă. Arată și-n realitate ca la televizor, micuț, zâmbăreț, cu ochi foarte blajini, emanând o căldură aparte și pârând că nu vrea să supere pe nimeni. De un calm ieșit din comun, nu-mi explic cartonașele roșii primite, printre care și cel de la Euro 2000, din meciul cu Italia, dacă nu mă înșel. În fine, când a apărut la standul amenajat special a dat mâna cu oamenii aflați în față și a întrebat natural: „ce mai faceți?”, de zici că era un vechi prieten. Și pentru fanii adevărați, chiar asta era, eu le-am urmărit privirile. Am luat DVD-ul nou, (pe primul il avem deja), am luat autografe, am făcut poze și după ce a semnat pe DVD-ul meu, i-am zis mulțumesc, el s-a întors spre mine și a zâmbit plăcut surprins (cred că am fost cam singura care nu a dat mana cu el). După mine un copil de vreo 4 ani cu tatăl său de mână i-a zis: „săăăruuumânaaa neneaHagi” laughing
Azi am și văzut DVD-ul, parcă mi-a plăcut mai mult primul, cel despre evoluțiile sale în Națională. Acesta despre periplul său prin marile cluburi ale lumii, este poate mai dens dar nu atât de sentimental. Un lucru e cert și acela e că HAGI e chiar bun, universal, e iubit și apreciat pentru „precizia șutului”, pentru lipsa ifoselor caracteristice fotbaliștilor și pentru faptul că așa cum tot Chirilă spune:”Hagi era singurul fotbalist care putea dribla și-n cabina telefonică.”
Pentru mulți străini ROMÂNIA=HAGI