Fără dubiu, m-am îndrăgostit de fosta Mănăstire cisterciană de la Cârța, la mijloc de iulie, într-o zi ploioasă ce aducea mai mult cu o zi frumoasă de octombrie decât cu o ciudată zi din luna lui cuptor. Dar cum știu prea bine că nu toți factorii trebuie să fie perfecți (ba dimpotrivă), ca ceva să iasă foarte bine, sentimentele pe care le-am găsit sau poate, regăsit la Cârța au completat cu succes un weekend break ca la carte…

Dacă august înseamnă pentru noi “vacanță” cam dintotdeauna, iulie ar fi acea lună de așteptare, petrecută în oraș, de obicei, undeva la limita lui îmi place și nu-mi place. Nu e vina ei, e vina unui stil de plănuire a vacanțelor de peste an, cu care ne-am obișnuit în timp. Poate este exact luna care îmi doresc să treacă cel mai repede, luna în care sunt cel mai obosită și în care orice gură de aer mă face să simt mai aproape de vacanța mare. Dar anul acesta, iulie a însemnat și un nesperat weekend pe “granița de Est a fostului Imperiu Habsburgic” de care am încercat să ne bucurăm ca de o mini vacanță.

Exact duminică, cu două săptămâni în urmă, ne întorceam din Bucegi și ne-am oprit pentru un scurt popas la Făgăraș. Văzusem din șosea Cetatea Făgărașului de cel puțin două ori și n-am oprit nici la ea niciodată. Avusese soarta Râșnovului în câteva rânduri și simțeam că treaba asta trebuie remediată.

Am zărit Cetatea Râșnov, de la baza muntelui, de fiecare dată când mergeam la Brașov. Și îmi spuneam mereu că există un timp pentru toate și cândva voi face loc acestei cetăți în programul unui weekend în zonă. Iar acest timp a venit la întoarcerea din Bucegi. Mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam și dacă știam, nu aș fi lăsat cetatea asta cocoțată în vârf de deal să mă aștepte atât…