Din blogging-ul de altădată: leapșa despre cărți

Când am primit de la Andreea leapșa ce urmează m-am bucurat de parcă m-am întors în copilărie. În copilăria blogului, desigur, pe vremea când blogosfera era inocentă și pe vremea când dacă nu primeam lepșe mi le luam singură :) Dacă stau să mă gândesc bine, așa am cunoscut-o eu pe celebra, încă de atunci, Tomata cu Scufită, am “furat” de la ea o leapșă despre cărți. Restul e istorie ;) În plus mi-am zis că și așa anul acesta am scris despre cărți mai puțin ca niciodată și e timpul să resuscitez puțin de tot partea asta a Bialogului, deci leapșa ei a venit la fix.

tumblr_mew727CpuU1rmvl99o1_1280

Citește mai departe

În rândul patru, banca de la geam

Au trecut 10 de ani de parcă nu a fost mai mult de o săptămână… Am reintrat în clasă de parcă ieri am ieșit cu sentimentul clar că în ziua următoare voi reveni, mă voi așeza în bancă, iar un profesor va intra în clasă și ne va da un extemporal pentru că niște colegi l-au așteptat pe coridor, sau a văzut el niște colege la țigară ori în brațele unui coleg cu doi ani mai mare. Asta pentru că n-au avut cum să treacă 10 ani de când o doamnă profesoară ne-a amenințat cu un “extemporal neanunțat” pentru ziua următoare, de când domnul diriginte mi-a zis “când vorbești cu mine să taci” sau de când am plâns de s-a umflat Crișul, pentru acel nenorocit de BAC cu grile. Neeee, cum să treacă 10 ani când aproape toți arătăm la fel, dirigu’ vorbește la fel de mult, face aceleași glume, iar noi râdem la fel de tare ascunzându-ne zâmbetele în spatele colegului din față? Ideea de 10 ani e doar o convenție, in sufletele noastre treaba sta diferit… și totuși…

Citește mai departe

Înapoi în viitor, înapoi la Disneyland 20.11.09.12

Azi sărbătoresc ceva, 3 ani de la Disney și sincer vă spun că am reînceput să număr anii de atunci. Îi număr până la următoarea vizită acolo. Sigur că v-am povestit atunci ce am simțit și sigur că am simțit mult mai mult decât am povestit. Dar amintirile fiind atât de vii în inima mea și însemnând atât de mult pentru mine, ele merită azi readuse aici pe Bialog. Eu tot am spus: cine nu a fost, să meargă de urgență, cine a mai fost, să mai meargă cât mai curând și cu inima cât mai de copil. Întinerești cu ani buni într-o singură zi aici.

Când voi mai ajunge aici, tare aș vrea să mă cazez la unul din hotelurile din Disney Village, am găsit câteva superbe și mi-au rămas lipite de retină. De asemenea vreau tot atunci să ajung în Disney Studios, deși multă lume mi-a zi că nu are magia Parcului. Ideea ar fi să petrec în acest Univers inepuizabil al copilăriei de poveste, mai mult de o singură zi, eventual un weekend întreg. Sigur că aș vrea să ajung aici cu propriul copil, dar până la el cred că aș vrea să mă mai bucur eu odată de toată nebunia, de toate nebuniile de acolo în care te poți da, să le încerc pe cele care au rămas neîncercate și să văd focurile de artificii.

Până atunci însă vă las însă în compania fotografiilor mele preferate și a unui sentiment de bucurie care mă cuprinde instant de câte ori mă gândesc la acea zi de 20 noiembrie. Mulțumesc pentru amintiri! :)

Sufeream pentru că albumul meu Disney de pe Picasa avea numai 60 de fotografii, alese atunci în 2009, așa că am stat aseară și am alcătuit alt album unde am dublat imaginiile. Disney e un loc foarte vizual (probabil v-ați dat seama deja), aici o imagine face (chiar face!!) mai mult decât orice poveste. Să aleg pozele astea a însemnat enorm pentru mine, am revăzut ziua de atunci și încă pot spune că este în Top 3 cele mai frumoase zile ale vieții mele de până acum, fără glumă și fără exagerare. Dacă ar fi să o trăiesc din nou, aș trăi-o exact, dar exact la fel.

Înapoi în viitor: Cheile Bicazului & Durău ’88

Una dintre cele mai frumoase vacanţe petrecute cu părinţii mei a fost fără dubiu, vacanţa de la Durău din 1988. Vacanţa este atât de vie în memoria mea că până şi de unele discuţii de atunci îmi amintesc şi acum perfect. Pentru mine tot ce s-a întâmplat atunci parcă a fost într-o lume nouă. Beneficiasem până la acel moment de vacanţa la mare din ’86 şi de cea de la Poiana Mărului din ’87, fiecare cu farmecul ei de care îmi amintesc şi azi, dar ce-o fi avut oare vacanţa la Durău atât de special?

Am mers cu Dacia noastră albastră împreună cu nişte prieteni de familie, o familie cu alţi doi copii, doi băieţei simpatici foc cu care m-am înţeles tare bine (unul mai mare cu un an ca mine, celălalt cu doi). Nu-mi prea dau seama cum am reuşit să stăm toţi 7 în Dacia aia, plus bagajele pentru vreo 7 zile :) Ştiu că cealaltă familie a rămas la Borsec în timp ce noi am continuat drumul până la Durău. Dar pentru că exista un decalaj de două zile în concediile celor două familii, noi am rămas o noapte la Borsec, în timp ce ei, după ce şi-au terminat sejurul, au venit la noi la Durău (nu mai ştiu cu ce, poate fi fost tati după ei) şi au rămas cu noi la Durău o noapte (sau chiar două?)

Oricum a fost frumos de tot la poalele Ceahlăului, iar ai mei au avut grijă să-mi spună mulţi ani cât de bine mi-a prins aerul de munte din acel an. Aici am făcut primele mele drumeţii lungi pe munte, din care îmi amintesc bine de tot de urcarea la Cascada Duruitoarea, dar şi de plimbarea prin Cheile Bicazului (excursie de o zi de la Durău, sau oprire pe drum la întoarcere?? mami poate mă ajută!). Ştiu că la cât eram eu de mică, Cheile Bicazului mi-au părut a fi de pe altă lume, nu cred că mi-am imaginat până atunci că aşa ceva există… Tati şi-a luat de aici o şapcă de paie pe care mulţi ani a tot purtat-o, până s-a rupt că nu-s aşa de rezistente, iar eu când m-am întors aici prin 2000, i-am cumpărat una cadou destul de asemănătoare cu cea din ’88. A fost tare încântat de ea :)

În rest, la Durău ţin mine că am mâncat atât de multă vată de zahăr, încât cred că am trăit doar cu ea, eram tot în perioadă de asimilat ceva din aer :) Eram uimită de cei care se dădeau cu deltaplanul, eram fascinată de tot şi de toate, de doamnele înţolite de la noi din hotel, de cât de tacticos luau oamenii masa la restaurant, de cum vorbeau alţii din alte zone, la cum se comportau “copiii mai mari”.

Ce frumos a foooost!! Anul trecut când ne-am întors din Bucovina am trecut pe la Durău şi m-am plimbat pe acolo cu un mare nod în gât, parcă toate ar fi fost ieri, am stat pe pietroiul din faţa hotelului, ne-am plimbat puţin pe acolo si toate îmi păreau mult mai mici decât cu 23 de ani in urma… dar poate că ele erau la fel, numai că eu între timp mai crescusem…

Înapoi în viitor: Ziua femeii (Ziua mamei)

Eu până pe la 8-9 ani am crezut că de 8 martie e doar Ziua Mamelor, adică bine, auzisem eu că i se zice Ziua Femeii şi că nu-i dădeam flori doar mamei ci şi doamnei învăţătoare, dar mi se părea că tot de aia, pentru că şi ea e mamă. La orele de lucru manual făceam şi noi la fel ca şi celelalte zeci de generaţii dinaintea noastră, felicitări pe care scriam: “mamă azi de ziua ta/îţi dau în dar, inima mea.” Logic deci, de 8 martie era Ziua Mamei, chiar mă gândeam ce bine de mami că are o zi de naştere în septembrie şi mai are una în martie, pentru că e… mami :)

Aşadar în amintirea acelor vremuri şi nu doar în amintirea lor ci şi pentru ziua de azi, de 8 martie, Ziua Femeii şi… evident a Mamelor, vreau să-i urez mămicii mele dragi, tuturor mămicilor, prietenelor, femeilor, doamnelor şi domnişoarelor un călduros, La mulţi ani! şi O primăvară liniştită, caldă şi plină de iubire!

Şi pentru că-l uram pe George, din celebra poezie Mama, a lui Coşbuc, îl detestam, că numai nu mai venea odată să-şi vadă mama, am ales pentru ziua de azi o altă poezie, care mi-a ajuns la suflet şi sper să ajungă la sufletul tuturor mămicilor care citesc azi aici:

Mama

          Nina Casian

M-a crescut mama în poală

Din leagăn şi pân’ la şcoală.

Zile-ntregi şi nopţi la rândul

Mi-a vegheat somnul şi gândul.

M-a învăţat să gânguresc,

Să spun mama, să zâmbesc,

M-a învăţat apoi, prin casă

Primii paşi până la masă.

M-a învăţat ca să nu mint,

M-a învăţat să nu m-alint.

Să nu ştiu ce este frica,

Toate m-a-nvăţat mămica

Mamă bună, mamă dragă,

Te-aş iubi o viaţă-ntreagă.

Pentru tot ce ai făcut,

Pentu că tu m-ai crescut.

Şi mai am un mesaj pentru cineva care poate citeşte aici şi inevitabil se va întrista, dar vreau să-i spun că, da, şi mamele mai pleacă, dar sentimentul care ne leagă de ele rămâne şi trăieşte în noi pentru totdeauna, aşa că şi ele trăiesc pentru totdeauna, oricum a-i lua-o mamele sunt veşnice. Spunea şi G.G. Marquez: “nu moartea, cât viaţa e fără margini”. Zâmbeşte ghiocel, a venit primăvara! :*