Un surâs în plină… vară*

Aseară am adormit la pe 10 jumate. Dacă e astenia de primăvară îi zic de pe acum, să se tot ducă happy M-am trezit la 7 jumate, Clau a dat draperiile și l-am întrebat dacă e ceață. Nu era, erau doar nori plumburii și părea o vreme… călduță. Doar că repede am realizat că e încă februarie și nu poate fi o vreme călduță, iar eu vreau vara cu toată inima și mai e mult până la ea… M-am deprimat și la fel ca și Goe, mi-am zis: „eu vreau să vie!happy

Însă spre deosebire de personajele lui Caragiale eu am capacitatea să fac ca ceva „să vie” măcar în visele mele. Și am zâmbit pentru câteva secunde unor amintiri dragi, nu foarte îndepărtate, pe când mă bălăceam în ape ireal de albastre și mă bucuram de cel mai frumos soare care îmi putea atinge pielea. Soarele Greciei. E  ciudat și oarecum nedrept să mă gândesc la Grecia atât de rar și să pomenesc atât de des de Italia sau Franța. Știu că cele două sunt la inima mea, dar cum ar putea Grecia să nu fie? Cred că singurul ei dezavantaj este că am vizitat-o o singură dată. Oare îmi voi putea lua revanșa cândva și să mă întorc? Pentru un sejur măcar? Cer prea mult? V-am zis doar că să văd marea e pe lista asta undeva foarte sus. Mi-e dor de mare și se pare că nu-s singura, o fi tot iarnă, dar am citit pe la alți prieteni pe bloguri ori simple și atât de grăitoare statusuri pe Facebook „mi-e dor să văd marea/ să o aud/să o simt etc…”

Așa că surâsul meu în plină vară (*de la filmul cu același nume) sunt câteva imagini din Corfu, singurul loc din Grecia în care am ajuns și despre care puteți citi aici. Îmi dădui pentru a mia oară seama că în 2010 n-am prea fost slobodă la gură, am fost în două locuri fantastice, Corfu și Roma și cred că sunt destinațiile despre care am scris cel mai puțin cu putință, asta neînsemnând că nu m-am bucurat de aceste locații, ba pot spune că au fost printre cele mai cele.

P1180514

Paleokastritsa – cel mai fotogenic loc din Corfu

P1180628

Kerkyra (Corfu Town) – capitala „italiană” a insulei

P1180352

Sidari – locul în care se scaldă împreună, toți îndrăgostiții

P1180383

Kouloura – pitoresc marin

P1180366

Apraos (doar marea) – locul meu preferat din Corfu

Top 10 destinații – bialog.ro

Facem o pauză de la prezentarea celor „5 ținuturi” pentru a ne ocupa de o leapșă/concurs, primită de la Ioana și inițiată de cei de la Travelbadgers și care constă într-un top al celor mai atractive destinații în opinia mea, destinații pe care, evident, le-am vizitat.

În sens invers topul arată cam așa, urați-mi să se schimbe măcar în fiecare an dacă nu de mai multe ori pe an big grin

10. Veneția „plutioare” pentru că a fost de când mă știu eu în Top 3 locuri de văzut, era un „ceva” ce știam că trebuie neaparat să văd, ca și Parisul și ca și Piramidele din Egipt (pe care încă tot nu le-am văzut). Veneția mi-a plăcut, însă mare păcat că am vizitat-o în august, când turiștii nu m-au lăsat să o și savurez, dar îi voi mai da o șansă când se va ivi.

9. Sibiul pentru că este cel mai frumos oraș din România. Nu am nicio legătură cu el, nu am rude acolo și am fost doar de două ori în el, dar m-a cucerit cu acel aer boem pe care îl afișează. Cu tot respectul pentru Clujul pe care l-am iubit din prima clipă și pe care încă îl iubesc, dar Sibiul este cu un loc mai sus.

8. Viena a fost pentru mine o gură de aer cu adevărat proaspăt și cu adevărat occidental în 2007 când am vizitat-o prima oară. A rămas la mine în suflet mai mult pentru ocazia cu care am ajuns să o vizitez: final de facultate, câțiva colegi, cel mai simpatic profesor pe care l-am avut vreodată, Clau și „domnul Platon” (prietenii știu de ce) happy

7. Budapesta în care am ajuns de 3 ori cu 3 ocazii total diferite. Pare o capitală europeană foarte accesibilă pentru români și poate tocmai de aceea unii o ignoră total fără să știe ce pierd. După mine, la cât de aproape este aș merge să o văd în fiecare an și de fiecare dată să mă plimb pe Dunăre cu vaporașul și să văd apusul… cu El de mână, just like the first time winking

6. Corfu (Grecia), toată insula pentru că a fost și este prima și singura insulă vizitată până acum, primul contact cu Grecia, însă unul fructuos. Multe premiere au avut loc în acea vacanță; am făcut 500 de km pe insulă, am făcut parakiteing, am condus mai mult ca niciodată pe niște străduțe pe care mereu aveai impresia că mergi pe contrasens happy A fost mult, mult fun la mijloc happy

5. Roma eternă văzută într-o toamnă arămie care pe veci va avea pentru mine miros de dimineață proaspătă și cappuccino italian. Poate merita un loc mai sus, cu siguranță dacă aș fi făcut topul luna trecută ar fi fost măcar cu un loc mai sus.

4. Montpellier pentru că face parte din acele locuri (puține) pe care le-am numit fie și numai pentru o scurtă perioadă „acasă”. De asemenea cred că este cel mai frumos oraș din sudul Franței și poate cel mai necomercial, tocmai de aceea l-am iubit la nebunie și pot vorbi zile întregi despre el.

3. Palavas les Flots e locul în care m-am îndrăgostit de mare și în care mi-am dat seama ce useless este să vezi și să simți atâta frumusețe și să ai numai jumătate de suflet la tine, așa că mi-am jurat că data viitoare o să ajung acolo cu sufletul întreg și sper să primesc un bonus pentru așteptare.

2. Cinque Terre care vine dacă puteți crede, aproape la egalitate cu locul 1, însă totuși cele două locații nu se pot compara. Cinque Terre îmi va rămâne pe retină din simplul motiv că va fi forever „the honeymoon weekend” (dacă pot spune așa). Urmăriți blogul, mai am de povestit despre această locație!

1. Parisul pentru aceste motive:

P.S. A fost destul de grea alegerea acestor destinații „de top” și sper din suflet ca „spiritul” celorlalte destinații care au fost vizitate, dar nu au fost menționate aici să nu se fi supărat prea tare și să mă primească și la următoarele vizite cu brațele deschise winking

Mai mult decât o mie de cuvinte

Mi-a dat Tomata azi o leapșă de toată ziua la ea m-am gândit happy Cred că este una dintre cele mai faine lepșe pe care le-am primit până acum, îi dau curs că nu mai pot.

În ce constă leapșa? Păi în postarea unor imagini de prin pelegrinările noastre pe care ar fi fost păcat să nu le fi făcut și să nu ne fi bucurat de imaginile suprinse mult timp după aceea. Problema la mine este ca, eu fiind un japonez în ale pozatului, m-am văzut în fața unei grele alegeri. Ce imagini să pun când mie aproape toate mie se par superbe și cu povestea lor?

Pentru această postare am ales 8 imagini, urmând ca atunci când mai am chef de o nouă sesiune de reamintire să mai postez și altele.

Acolo unde se varsă Dunărea în Marea Neagră – pentru ca mereu mi-am dorit să stau cu un picior in mare și un unul în Dunare. Mi-am împlinit dorința în august 2007.

Viena prin binoclu la prima ieșire din țară mai departe de Ungaria. Eram la fiecare colț de stradă un wow și un super. (2007)

Parisul noaptea văzut din Turnul Eiffel, cea mai spectaculoasă priveliște care mi-a fost dat să o văd până acum, îți taie respirația cu adevărat. (2009)

„Visele mele se împlinesc/ Când dau din pleoape sau când clipesc”  – Disneyland Paris a fost unul dintre acele vise (2009)

Vaporul Molly Brown din Frontierland aduce una dintre cele mai frumoase surprize din viața mea (noiembrie 2009)

Zbor deasupra mării Ionice, cele mai antrenante 6 minute ever happy (Glyfada, Corfu, Grecia, august 2010)

Piazza Navona în zorii unei zile de toamnă. (Roma, noiembrie 2010)

Vf. Postăvaru (iunie 2009)

Offf și câte mai sunt, pot umple tot blogul cu ele, dar mai las și pe alții: Oana, Salmi, Lia și Ioana Budeanu (că pe toale le știu călătoare și fotografe) kiss

Meteora – un loc special în Grecia

Nu mi-a ajuns Corfu pentru că mie vacanțele nu-mi ajung niciodată :)) Așadar pe drumul de întoarcere din Corfu (da, Corfu ăla de v-am amețit cu el atât l-am lăudat) ne-am gândit să facem un ocol până la Mănăstirile construite în vârful stâncilor, adică la Complexul Meteora.


Din păcate, când e vorba de mers undeva eu nu mai țin cont de nimic, despre oboseală nu vreau să aud, la posibile piedici nu vreau să gândesc și așa mai departe. Așa se face că nu am fost atentă la distanța reală de la autostradă și până la Meteora. Eu aveam impresia că e floare la ureche, se ajunge repede și drumul e ca-n palmă. Ei… nu a fost chiar așa. Drumul a fost lung, adică, peste o oră jumate dus, drum care evident trebuia și întors, plus niște serpentine care le-ar face să roșească pe cele de pe Valea Prahovei, serpentine pe care circulau 90% doar camioane care ocupau tot drumul. Mă rog, de ajuns am ajuns, dar toți cu nervii la pământ. Sincer, dacă știam că atât va dura și așa se va desfășura nu mergeam nici obligată.

Normal că atunci când am văzut acest loc, ne-au trecut nervii instant și nu am mai regretat nicio secundă. Adică s-a dovedit a fi o ocazie deosebită de a ajunge acolo. Locul e inexplicabil de frumos și de „altfel”, e full de turiști, dar totuși foarte liniștit.

Noi am reușit să ne destindem maxim, mai ales că am lăsat pioșenia undeva la ușă (sorry) în momentul în care ne-au dat niște fuste nouă fetelor, iar băieților niște pantaloni de plăieși nu alta (lu’ Clau i se mai și potriveau cu cămașa). Am râs minute bune, cred să fi fost și o descărcare nervoasă după drumul mult prea luuung, dar eu zic că asta a fost foarte important laughing

Nu am stat mult aici din păcate pentru că urma să ajungem până la Skopje în Macedonia, înainte de 12 noaptea, eram musafiri și noh… Dar, la plecare am văzut cel mai intereasant loc. În Marele Meteor, era o încăpere în care se țineau craniile călugărilor dispăruți de multă vreme, a fost ceva foarte șocant pentru mine, imposibil să nu te impresioneze, însă mi-am adus aminte de Numele Trandafirului și am simțit un fior pe șirea spinării big grin

Sidari-Apraos-Kouloura-Kerkyra

După prima zi petrecută în minunata stațiune Agios Georgios se împunea ca măcar următoarele două să le petrecem descoperind insula. Aceasta s-a dovedit până la urmă marea frumusețe a insulei, traseul prin aproape toate stațiunile mari. La fel ca o mare metropolă care merită descoperită la pas și Corfu merită descoperită stațiune cu stațiune. Noi am avut baftă că venisem cu mașina, dar cei mai mulți și-au închiriat mașină pentru acestă activitate. Pierdeai mult dacă nu făceai un astfel de traseu.
 
Întâi noi am mers spre Sidari ca să vedem celebrul Canal D’amour în ale cărui ape dacă te scalzi împreună cu jumătatea cică rămâi împreună pentru totdeauna (când am fost acolo nu am știut, dar am aflat acum). Sidari oricum e o stațiune frumoasă și destul de mare. Apa a fost mai caldă decât în alte locuri, dar din păcate nu a fost chiar așa de limpede. În Canal însă culoarea a fost uluitoare, totuși puțini s-au încumetat să coboare pentru o baie…
 
 
Am continuat pe traseul Roda-Achavari-Kassiopi cu o oprire la poate cel mai minunat loc din Corfu, plaja Apraos. Aici am descoperit o apă minunată, caldă și foarte albastră. Ne-am promis că în una din următoarele zile o să venim să facem baie aici. Nu am mai răbdat și am venit chiar a doua zi.
 
 
Următoarea orprire a fost Kouloura plină cu bărcuțe colorate și cu yacht-urile private unde glumele gen „Unde l-ai parcat pe al tău” nu se mai terminau. Aici am văzut și cel mai sweet baby ever căruia i-am făcut o poză cu toate rugămințile lui Clau să nu mai fotografiez copii străini că poate părinților nu le place. Eh… ai un copil frumos, ce să nu-ți placă?
 
 
Ținta următoare a fost Kerkyra, un oraș încântător pe care nici nu cred că-l pot descrie în cuvinte. Ne-am mai întors încă de două ori până la plecare aici și de fiecare dată mi s-a înfățișat ca o Veronă italiană fără cusur. Asemănările mi s-au părut mult prea mari, atmosfera mult prea similară, dar per ansamblu orașul capitală a insulei Corfu s-a dovedit a fi o bijuterie remarcabilă.
 

Grecii și marea lor

Ajunsesem în Agios Georgios cu străduțele lui întortocheate, dar atât de pline de leandri, obosiți dar încântați. După o pădure de măslini se ivi și hotelul pe care îl căutam: Theo’s Hotel pe care îl văzusem doar în poze după câteva zile de căutări intense pe internet. Am intrat, am parcat și pentru că era înainte de ora 12 (la care se face în mod normal check-in-ul) am mers să întrebăm dacă ne putem caza ori ba. De fapt au mers băieții, noi (eu și Cori) ca două mimoze ce se respectă am stat în curte și am făcut câteva poze (aveau să fie primele din cele 2000 care au urmat) laughing
 
 
Daaa, ne putem caza!!! Ne-a întâmpinat chiar Teo, un grec mărunțel dar plin de viață. Vorbea engleza bine și părea extrem de cuprinzător. Pe Elena, soția lui aveam să o cunoaștem puțin mai târziu, după ce ne-am instalat în camere. Și ea o femeie foarte de treaba. Teo însuși ne-a prezentat camerele, ne-a zis la ce ore putem lua micul dejun și ne-a asigurat de toată ospitalitatea lui pe perioada șederii noastre. Teo și Elena mi-au modificat, cel puțin mie, percepția asupra patronilor. Adică, „la” România, dacă ești patron, ești patron, ceea ce se traduce prin faptul că dai doar ordine și strigi la angajați. Ei bine, la greci se pare că patronii pun umărul la treabă în același ritm cu angajații. Dacă a fost cazul Elena a strâns după mese, iar Teo a turnat în pahare. Sincer, foarte sincer, nu știu dacă a fost o treabă de fațadă (prefer să cred că nu), dar oamenii de la hotel în frunte cu „stăpânii” au părut o mare familie în care fiecare se ajută pe fiecare. Să nu vă spun că pentru mine aceasta a fost cea mai mare bilă albă posibilă din tot ce a însemnat cazare.
Camerele au fost așa cum am crezut și pentru cât am plătit, nu am avut pretenții exagerate și nici nu consider că cineva ar trebui să meargă în Grecia căutând un hotel de 5 stele. După umila mea părere ei au oricum o țară de 5 stele, deci tu, ca turist, te poți mulțumi și cu o cazare mai modestă, că nu ai mers în concediu să stai doar în cameră, come on (sau vorba lor Ela, Ela) :))
 
 
Cazați și proaspăt introduși în atmosferă, ne-am echipat urgent de plajă, chiar dacă abia mai puteam ține ochii deschiși. Direct spre plajă am luat-o (se ajunge pe jos cam în 10 minute). Plaja din Agios Georgios e tare frumoasă, iar apa extrem, dar extrem de curată, numeri firele de nisip… din păcate a fost cam rece. Nu știu de ce, nu-mi prea explic diferențele de temperatură de la o plajă la alta, dar ele au existat și am verificat asta. Eh… oricum, la cât de nerebdători am fost să ajungem la mare, am intrat oricum și ne-am revenit instant. Întorși însă în soare, ne-am înmuiat la loc, motiv numai bun să mergem la îngurgitat ceva pe o terasă. Am ales un Gyros tradițional cu sos tzatziki care ne-am omorât foamea și ne-a mai întărit pentru a doua parte a zilei.
 
 
Această a doua parte am petrecut-o însă la piscină unde apa era mai caldă și lumea mai puțină. Ne-am putut desfășura în voie, căci piscina era undeva în spatele hotelului și nu au deranjat pe nimeni săriturile noastre în apa. Dar, să las mai bine pozele să vorbească despre această stațiune și despre starea noastră de bine. Se vede… nu-i așa? :))

Pe insulă

De la Igoumenitsa și până la Kerkyra (Corfu Town) am făcut cu feribotul cam o oră jumate, iar în condițiile în care am prins chiar a doua cursă pe ziua respectivă am ajuns pe insulă destul de devreme. Primul impact cu insula a fost un WOW mare pentru că din larg am văzut coasta străjuită de o fortăreața ce dădea o patină antică locului. Dar, doar o dădea, pentru că peste drum stăteau parcate fain frumos mai multe vase de croazieră care mie mi-au luat ochii (se știe că eu tare aș mai pleca într-o croazieră) și care ne-au urat bun venit într-un loc care evident împletea vechiul cu noul într-un fel fericit pentru orice turist. Eu niciodată nu m-am simțit mai turistă ca atunci, nu știu de ce.. poate că eram pentru prima data pe o insulă?!?
 
 
Era cald, auzisem de căldurile de august și sincer m-am rugat să nu ne topim. Ori m-am rugat eu cu ardoare, ori Corfu chiar are o climă mai mult decât OK, adică e cald în timpul zilei (nu 40 de grade care să te moleșească), însă serile și diminețile sunt extrem de plăcute, nopțile chiar răcoroase aș putea spune, deci numai bine. Nu știu cum o fi în iunie-iulie, dar noi la mijloc de august nu am simțit nevoia să dam drumul la AC în camera de hotel. Până la urmă e marea, dar e și muntele și pădurea și vegetația aceea care nu permite climei să o ia razna ca la marginea deșertului. O mare bilă albă pentru Corfu la acest capitol.
 
 
Și acum, că tot suntem aici, marea bilă neagră: drumurile; asfaltate până în vărful muntelui, dar atât de înguste încât ai împresia că mereu mergi pe contrasens. Este o minune (sincer) că ne-am întors cu mașina întreagă, căci de prea multe ori treceam milimetric pe lângă alte mașini și de prea multe ori aveai impresia că drumul e cu un singur sens când de fapt el nu era :D Mă rog, pe astfel de drumuri am străbătut Corfu în lung și-n lat… cred că la un moment dat ne-am obișnuit să circulăm cu oglinzile pliate (exagerez un pic, dar nu cu mult) :)
 
De la Kerkyra urma să mergem în stațiunea în care avem cazarea și anume Agios Georgios. Prima împresie pe care ne-a lăsat-o Kerkyra, văzută din mașină a fost la unison, vorba lui Cristi’ „Miami”, nu că ar fi fost unul din noi acolo, dar nici într-un alt loc atât de plin de palmieri și atât de luminos nu am mai fost. Așadar Welcome to Miami… scuze Corfu…
 
 
În aproximativ 30-35 de minute am ajuns și la Hotelul lui Theo din Agios Georgios cu marea dorință de a ne odihni, dar cu una și mai mare de a ajunge în valurile mării. Dar despre asta în episodul următor…