Sezonul sărbătorilor de iarnă în România

Sezonul sărbătorilor de iarnă este un întreg complex de tradiții de familie, obiceiuri regionale, spectacole de sezon, cutume religioase, târguri sau alte evenimente specifice, reduceri (și forfotă) în magazine, goana după cadouri, specialități culinare, mese festive, vacanța de iarnă etc. Iar mie toate astea îmi plac de când mă știu… Doar, it’s the most wonderful time of the year :)

holiday season

Citește mai departe

Emoție de toamnă sau cum să ne ocupăm și de suflet

Mereu mă lovește în octombrie pe la început, asta dacă nu mă ia încă din septembrie, dar deja cred că și voi v-ați obișnuit. Trec foarte ușor de la “nu-mi place și pace!”, la “dar stai că totuși îmi place”, de la “ah, fir-ar să fie uite ce vreme!”, la “dar stai puțin că urmează ziua mea” și tot așa. Mă montez și remontez și iată “o altă toamnă trece”… știți poezia?

toamna 2015

Citește mai departe

Salutări de pe… Instagram!

Am descoperit Instagram-ul târziu, foarte târziu. Știam de existența lui, dar cumva nu-i vedeam rostul. Sau nu-mi vedeam rostul unui cont acolo. Încă un cont undeva, mă gândeam. Apoi am înțeles că e vorba de pozele făcute cu telefonul (doar cu telefonul) și că e contectat cu Facebook-ul (dacă dorești), că e și el o rețea de socializare și încă una foarte populară (așa de populară că Facebook l-a și cumpărat). Apoi brusc toată lumea avea cont acolo, mai puțin eu :)

insta

Citește mai departe

One photo a day (ultima lună în care vârsta îmi mai începea cu 2)

Hai că deja am făcut ceva caz pe tema asta, dar a fost amuzant și încă mi se pare amuzant, mai ales că deja au început referirile la “stai să vezi când o să trebuiască să spui câți ani ai!!” :) Ideea e că m-am întors acasă, n-am avut vreme nici să respir de când am ajuns, dar sunt super mulțumită de cum a ieșit și abia aștept să vă povestesc. Doar că mai am un weekend plin, plin și apoi… să curgă cu povești de la Firenze. Până atunci însă, am pregătit ceva ce a ținut o lună, nu mi-a fost ușor să aleg între momentele zilei, iar rezultatul îl vedeți mai jos…

10-20-30

Citește mai departe