October is the warmest colour

La mijlocul lui octombrie, toamna devine acea primăvară proverbială când, după cum se spune, orice frunză devine o floare. Recunosc că îmi place această idee, căci niciodată toamna nu arată mai bine ca în octombrie, atunci când, cu puțin noroc (cum a fost anul acesta), soarele strălucește sublim de sub frunzele colorate, temperaturile nu sunt înspăimântătoare încă, zilele nu s-au scurtat drastic (până nu trecem la ora de iarnă), sezonul rece pare, deși nu e, destul de departe, încă ne place să ne plimbăm pe la soare și prin natură, iar sentimentul unui sezon etern călduț ne încolțește prin inimă. Nu degeaba, autorul Literei Stacojii, Nathaniel Hawthorne, descrie Octombrie atât de complet și de poetic: There is no season when such pleasant and sunny spots may be lighted on, and produce so pleasant an effect on the feelings, as now in October.

Citește mai departe

Stiu ce-am făcut astă vară

Dar acum, în septembrie, grădina s-a răcorit și odată cu ea și posesivitatea mea. Soarele îmi încălzește spatele în loc de a mă mai bate în cap… Culesul este pe terminate și m-am îndepărtat de relația intensă cu vara care m-a adus până aici.” Îmi notasem de pe undeva aceste cuvinte ale celebrului naturalist și eseist american Robert Finch și acum le-am regăsit în carnetul meu cu amintiri de prin cărți. Niciodată nu s-ar fi potrivit mai bine ca acum, să-mi descrie cel mai intens septembrie din viață, venit după o vară lungă, care niciodată nu mi-a părut mai scurtă. În mare, am spus în articolul precedent ce am făcut astă vară, căci din fericire, până prin 12 septembrie a fost tot vară în temperaturi, asta ca să nu vorbim ce soare îmi strălucea prin suflet… Oricum, în capul meu se învârte încă o vară fără început și fără sfârșit cum alta nu va mai fi… prea curând :)

Citește mai departe

(Au)Gustul ultimei veri în doi

Anul acesta, ca în niciun alt an, încă din primele lui zile, AM AȘTEPTAT! Dacă în ianuarie așteptarea asta ni s-a părut cu o bătaie foarte, foarte lungă, așa de lungă că nici nu puteam să ne imaginăm vara, luna august, iar septembrie părea la ani lumină, acum, de vreo două luni de zile, lucrurile ni s-au părut că au escaladat foarte, foarte repede… Zicala aceea “mult a fost și puțin a rămas” ne-a răsunat în urechi mai ceva ca o sirenă trecându-ne prin toate stările, pentru că tot ce va urma, cel mai probabil, nu ne va schimba din temelii, dar cu siguranță va da alte valențe vieților noastre. Vreau să spun că ar fi fost ultima vară în doi, dar știu că a fost, de fapt, ultimul an în care ne-am raportat planurile, fericirile ori nefericire, temerile și speranțele doar la noi doi, iar asta, uitându-mă în urmă, mi se pare cu adevărat marea schimbare în tot ce am clădit până acum.

Citește mai departe

Împrejurimile Clujului: Wonderland Resort!

Staycation – a holiday spent in one’s home country rather than abroad, or one spent at home and involving day trips to local attractions. Cum ar veni, acest termen, pe care l-am auzit tot mai des în ultima vreme, dar pe care nu cred că l-am experimentat până acum, înseamnă un fel de “vacanță pe lângă casă”. Și cum vacanța noastră de vară s-a limitat la asta, acest articol face cumva parte din povestirea staycation-ului 2017. Cert este că odată ce știi că rămâi în zonă, locurile minunate apropiate de casă răsar în calea ta, de parcă n-ar fi fost acolo niciodată. Clujul simt că este o pepinieră de astfel de locuri și cred cu tărie că sunt pur și simplu inepuizabile. Azi, totuși, vă duc într-un loc, destul de popular, doar că noi acum abia am ajuns să-l vizităm pentru prima dată… Mai bine mai târziu, decât să nu fi ajuns încă, lucru care s-ar fi întâmplat cu siguranță, dacă petreceam și vara asta (ca toate celelalte) departe de Cluj.

Citește mai departe

12 trasee, ușoare, de weekend, în județul Cluj

Cel mai vară la Cluj este în luna cuprinsă între 15 iulie și 15 august și nu e un secret pentru nimeni. Abia atunci avem șansa să prindem cele mai bune temperaturi și cele mai puține zile ploioase. Sigur, iulie/august sunt și aici lunile de concedii și cum județul Cluj este plin de atracții turistice (eu în 10 ani n-am epuizat nici jumătate), s-ar putea să fie nițel aglomerat oriunde pășiți. Să nu mai zic câți turiști aduc pe aici cele mai cele festivaluri muzicale din România, UNTOLD și Electric Castle. Dar nu despre ele vreau să povestesc azi ci despre 12 trasee foarte ușoare, de făcut cu mașina, pe vreme bună, în weekend sau chiar în concediu, pe aici prin județ. Menționez că pot fi făcute în regim day trip, dacă vă puneți baza la Cluj, deci nu necestită cazare (neapărat). Sper să vă fie util articolul dacă aveți chef să descoperiți ușor, ieftin și relaxant, județul Cluj…

Citește mai departe

Goodbye, July!

Categoria Monthly Report merge mai departe și chiar m-am gândit, că față de anul trecut, când mi-a venit ideea, dar mi-a ieșit treaba asta numai pe sfert: în Ianuarie, Februarie și Decembrie, anul acesta, deși am scris mult mai puțin ca în orice alt an de când există Bialog-ul, iată, am ajuns la episodul nr. 7. Nu știu cum a fost Iulie pentru voi, dar pentru noi a fost foarte… slow! Highlight-ul lunii a fost fără doar și poate aniversarea celor 10 ani de când trăiesc pe aici prin inima Transilvaniei, nu știu unde și când s-au dus, ‘oi dezvolta (sau nu) mai jos, dar să le luăm pe rând:

Citește mai departe

Anotimpul macului la Castelul cu scoici

Dacă te întrebi de unde știu de ele, de toate castelele astea “obscure” cum mi-a zis cineva de curând, află că, deși de unele știam de mult timp și așteptam doar un moment propice să ajung la ele, de altele am auzit abia de curând și am fost și eu surprinsă de câte mai sunt de văzut!! De parcă n-ar fi fost suficient am mai descoperit și site-ul Castel în Transilvania, numai bun pentru a-mi alimenta a doua obsesie după Cetățile și Bisericile fortificate… Așa că azi ies la interval cu o nouă locație: Castelul Haller de la Coplean, zis și Castelul cu scoci, desigur din seria beautiful ruins.

Citește mai departe