Weekend de vară în miros de lavandă

N-am ajuns în Provence încă, dar știu că se va întâmpla cândva, la fel ca toate lucrurile (visele) pe care mi le-am dorit și au venit când au trebuit să vină, nicio secundă mai devreme și nici într-un caz atunci când mai aveam puțin și mă dădeam cu „ceva” de pământ pentru ele. Dar cumva, pe undeva, probabil pentru liniștea sufletului, dorințele astea încă neîmplinite au substitute pe aici pe aproape și sigur că substitutul acesta se întâmplă să fie uneori atât de aproape că e chiar ÎN noi, iar alteori „suficient” de LÂNGĂ noi. Ei, cu lavanda cred că a fost ceva și ÎN și LÂNGĂ.

Citește mai mult

Conacul secuiesc – nu doar o experiență culinară

Câteva zile mai liniștite și mai întunecate și iată că am ajuns și la povestea zilei cu Nunta de fier, cea în care făcurăm și noi 6 ani de căsătorie și sărbătorirăm în premieră cu o plimbare prin România. Nu mă întrebați de la ce vin toate denumirile astea ale aniversărilor și ce înseamnă mai exact, dar se poate ca lumea să le țină minte mai ușor așa după denumire… că odată cu trecerea anilor… mai greu cu cifrele happy Vă povesteam în articolul dedicat weekendului săsesc că el s-a terminat fix pe 4 iunie cu ziua de la Colțești, programată cu mai bine de două săptămâni în avans ca să fim siguri că nu mai intervine nimic, cele trei tentative anterioare soldându-se cu câte un eșec…

Citește mai mult

Împrejurimile Clujului: Gasthof Blick

Suntem genul acela de oameni care n-au nevoie de invitații speciale când vine vorba despre locuri mișto de vizitat și de încercat, mai ales când ele se află la o aruncătură de băț de casă. Și pentru că pur și simplu nu mai vreau să las să treacă timpul până să vă povestesc de acest loc foarte fain din imediata vecinătate a Clujului, las orice în acest început de săptămână și termin un articol pe care l-am început încă din luna mai, când, pe la finalul ei, am trecut pragul acestei case cocoțate în vârf de deal apusean: Gasthof Cluj Blick.

Citește mai mult

Song about June

Cu diferite alte ocazii v-am mai spus că-mi place enorm de mult iunie. Se poate să mi se tragă din școală, de când toate vacanțele copilăriei mele lungi și frumoase începeau pe 15 iunie, zi de obicei ploioasă la Ineu, dar care știam că prevestește o vară luuuungă, pe care urma să o iubesc până la capăt. Atâtea veri și vacanțe frumoase au început în iunie, atâtea momente minunate mi-a adus iunie, atâtea dimineți târzii, atâtea cărți de căpătâi și atâtea seri petrecute pe stradă cu prietenii, că până în momentul de față, am așa un drag de luna asta de parcă ar fi „a mea”. Poate că a fost și motivul pentru care am hotărât să mă căsătoresc în iunie (și evident să mergem în honney…week tot atunci), să nu prea stau niciun weekend acasă în iunie ci să-mi iau aparatul foto în spinare, pletele în vânt și amintirile din toate acele vremuri apuse și să celebrez luna asta cu care începe anotimpul meu preferat și implicit Vacanța de vară!

Citește mai mult

City break în „ținutul sașilor” (Nunta de fier)

Pe la jumătatea lunii mai, sătui de ploaie, dar și cu dor de plimbare, ne-am plănuit acel weekend prelungit de la început de iunie, pe care cred că-l aștepta toată lumea încă de pe la Paști. În cazul nostru, mai coincidea acel weekend și cu aniversarea de 6 ani a căsătoriei (Nunta de fier) și chiar nu puteam sta acasă, deși nu eram nici foarte odihniți și nici nu ne puteam baza pe vremea extrem de capricioasă din ultima vreme. Cu toate acestea, într-o sâmbătă dimineața, ne-am întrebat ce ne-ar plăcea să facem „de ziua noastră” și amândoi am concluzionat că un weekend relaxant, nu foarte departe de casă, care să îmbine ideea de road trip cu cea a unei escapade calde și calme în doi, prin locuri care chiar ne merg la suflet, ne-ar avantaja de minune… Eu am zis: „vreau să fie soare și să aud în jurul meu vorbindu-se nemțește!” happy Și așa s-a conturat planul!

Citește mai mult

Zilele Clujului 2016 vs. 2017 și niște concluzii

Ediția a VII a de Zilele Clujului, varianta modernă pe care o știm noi astăzi, și-a trăit traiul în ultimul weekend din mai, așa cum o face de obicei. La început, probabil având impresia că toate manifestările de gen seamănă cu Zilele Ineului, i-am zis pas fără regrete. La asta se mai adăuga și faptul că de cele mai multe ori se petrecea în preajma weekend-ului nostru aniversar, când noi ne cam luam tălpășița de prin Cluj și atunci practic prima oară când am ajuns să participăm la aceasta sărbătoare a orașului a fost anul trecut. Și pentru că ne-a plăcut, deși vremea nu a fost foarte prietenoasă și nici forma noastră fizică mișto, i-am mai dat o șansă timidă și anul acesta… Și iată ce a ieșit prin comparație…

Citește mai mult

The Balkans Trip 2016: Sarajevo – a kind of magic

Save the best for last! Mi-am spus asta de când am început să povestesc vacanța din Balcani, deși orașul despre care vreau să povestesc a fost chiar prima noastră oprire din vacanță. N-are importanță, căci ne-a plăcut atât de mult încât sper să fi meritat așteptarea. Așadar… SARAJEVO! Căci dacă ar fi să vreau să mă întorc mâine dimineață la prima oră, undeva pe traseul nostru de vara trecută, cu siguranță, acel loc ar fi capitala Bosniei și Herțegovinei, poate cel mai contrastant oraș în care am pus piciorul vreodată. Și vă spun de la început: încă nu ieșisem bine din oraș când ne-am gândit ce fain ar fi să ne întoarcem happy

Citește mai mult