Ce să faci la Budapesta de Revelion & Anul Nou

Să începem așa: mai bine (mai) rămâneam la Budapesta! Nu, nu spun asta doar pentru că a fost peste așteptări ci a existat un motiv mult mai clar de data aceasta: ne-am întors de la Budapesta la Ineu, de unde se pare că racolasem un virus încă dinainte de plecare, însă reîntâlnirea fulgerătoare cu el, ne-a pus pe toți pe butuci și iacă așa am început anul bolind (iar asta nu ne stătea în fire până acum, sperăm că nici de acum). Trecând peste acest aspect nedorit, city break-ul la Budapesta s-a dovedit a fi cea mai bună parte a vacanței de iarnă de anul acesta. Da, chiar mai bună decât Crăciunul, dar asta e altă poveste! Cele 3 zile în capitala Ungariei ne-a făcut să terminăm 2018 exact așa cum a fost el pe de-a-ntregul: alert, cu multă energie și dorință de descoperire. După această vizită, Budapesta s-a lipit și mai tare de sufletul nostru, ne-a făcut să ne gândim mai bine la vizitele anterioare și să ne plănuim o întreagă vacanță în Ungaria (poate chiar am să pun în scris acest plan foarte accesibil, să-l am la îndemână pentru când mă va apuca iar dorul de ducă).

Prima oară am ajuns la Budapesta la finalul iernii anului… 2002! Da, ați citit bine! A fost cumva prima călătorie în străinătate pentru noi. Așa ne raportăm la ea. Pentru Clau era clar prima, pentru mine cam pe jumătate, căci eu mai ieșisem timid cu ai mei, tot la vecinii unguri, imediat după ’89, însă acolo pe la granița de Vest, la Gyula/Békéscsaba. Dar vizita aceea de O ZI în prima capitala europeană în care ajungeam a fost pentru noi toată o mirare. Nici nu puteam să visăm că așa aproape de casă se afla un oraș atât de fabulos. Acea poveste a ajuns în agenda mea neagră ponosită și am povestit despre ea aici pe blog ca o provocare despre prima călătorie în afara României.

Apoi, în vara anului 2007, ne-a surâs aproape o săptămână în capitala Ungariei. După acea zi din 2002 de care ne aduceam aminte cu drag, câteva zile pline aici au fost un nesperat cadou. Între timp văzusem și Viena așa că puteam privi Budapesta cu alți ochi. Dacă blogul ar fi existat atunci, cu siguranță s-ar fi regăsit pe aici o grămadă de povești din acele zile. Așa, ne stau mărturie doar pozele foarte multe pe care le-am făcut, căci în 2007 eram în plină febră a aparatului de fotografiat digital, de unde și imaginea de mai jos ce poate fi ușor interpretată pe trendul #10yearschallenge (de fapt aproape 12) happy

A urmat Revelionul 2011, pe un frig năprasnic, a cărui poveste scurtă o puteți citi aici (nu știu cum de am fost atât de scumpă la vorbă la acea vreme), dar și trecerea scurtă prin Budapesta din vara lui 2014 când ne aflam în drum spre coastele însorite ale Croației. Ambele vizite ne-au făcut să ne spunem că trebuie să revenim să zăbovim mai mult, dar tot nu s-a legat nimic în direcția asta, până la finalul anului trecut când am hotărât să revenim la Budapesta pentru un Revelion în 3. Avea să fie un fel de noapte dintre ani care din start știam că va fi diferită, că cel puțin unul din noi va dormi și cel puțin ceilalți doi vor fi cam obosiți, dar am zis de ce nu? Și iată-ne din nou la Budapesta!

Când a venit însă vorba să scriu despre această escapadă, iar n-am știut de unde să o apuc. Dar mi-a venit într-un târziu o idee. După articolul Ce poți face la Viena de Revelion și Anul Nou, m-am gândit să croiesc un articol asemănător și pentru Budapesta mai ales că exact aceste zile au constituit city-break-ul nostru în Ungaria. Așadar:

Ce să faci la Budapesta de Revelion & Anul Nou (varianta cu una bucată toddler) happy 

30 decembrie 2018

Cum drumul ne era foarte cunoscut și bătut cu diverse ocazii, vremea foarte bună și distanță undeva setată în timp la sub 4 ore, ne-am pornit din Ineu nu chiar de dimineață, dar totuși am ajuns la Budapesta pe la ora locală 13:30, exact la timp pentru cazarea ce ne-am rezervat-o prin Airbnb undeva într-o suburbie a Budapestei, aproape de autostradă, de IKEA (la care n-am mai ajuns că efectiv ne mai trebuiau câteva zile în plus) și de un conglomerat de centre comerciale, căci noi credeam că vom avea timp berechet de shopping. NOT! Cazarea găsită a fost de un cozyness extrem de ne venea să nu mai ieșim la nicio plimbare, însă totuși am făcut-o petrecând în oraș o după amiază agreabilă.

Váci Utca a fost prima oprire, căci ne-a dat prin gând să mergem să păpăm la Hard Rock Cafe. Am parcat chiar acolo în buricul târgului, sub unul din hotelurile istorice ale orașului (apropo, în Budapesta chiar poți parca decent pe centru, subteran, la niște prețuri absolut normale). La Hard Rock Cafe se stătea la coadă, lucru pe care noi evident că nu l-am făcut, doar eram în capitala Ungariei și oriunde puteai găsi un gulyaș delicios pentru care nu trebuia să stai la coadă, așa că ne-am continuat plimbarea pe principala arteră comercială a orașului și urma să ne găsim ulterior un loc bun de luat masa. Și chiar de nu găseam, în Piața Vörösmarty unde se află și Hard Rock Cafe, era în plină desfășurare un Târg de Anul Nou ce promitea destule bunătăți. Probabil era unul din Târgurile de Crăciun transformat în Târg de Anul Nou (acest obicei l-am întâlnit și la Viena).

Váci Utca e chiar frumoasă, nu o mai văzusem la vizitele anterioare, dar pot spune că le face concurență serioasă suratelor sale vieneze. Este într-adevăr o stradă aglomerată și scumpă, plină de cafenele cochete și magazinele marilor branduri, dar de neratat pentru arhitectura clădirilor și pentru atmosfera cosmopolită. Totuși, recomand să vă abateți de la ea la un moment dat ca să ajungeți pe străduțele tangențiale la fel de frumoase, unde puteți găsi localuri și magazine mult mai accesibile. În plus, aceste străduțe duc spre minunatele poduri peste Dunăre. Noi am luat-o spre Podul Elisabeta, să-l vedem mai bine, dar și să-i facem lui Albert cunoștință cu frumosul fluviu ce crapă cu apele sale reci, categoric și romantic în același timp, Budapesta, acest fost oraș imperial, în două maluri ce privesc atât de intens, de secole, unul spre celălalt.

Plimbarea noastră s-a soldat și cu găsirea localului unde urma să mâncăm, pe principiul, “nu-i unde se nimerește, că e unde se potrivește” și iacă așa am dat peste cel mai vechi restaurant din Pesta: Százéves. Ne gândeam că dacă nu dăm aici peste un gulyaș de milioane nu mai dăm niciunde și nu ne-am înșelat. Ne-am simțit așa de bine că masa s-a prelungit cu mult peste ce preconizasem, până la urmă am găsit sa-i comandăm ceva și lui Albert și nici nu ne-am dat seama când am părăsit localul cum de afară era întuneric și ploua, căci noi intrasem pe lumină și vreme bună happy Dar a fost un indiciu că după drum și masa copioasă ar fi cazul să ne ducem în cameră și să ne încărcăm bateriile pentru următoarele două zile.

31 decembrie 2018

De când mă știu mi-a plăcut ultima zi a unui an. Cred că-mi place chiar mai mult ca și prima zi a următorului an. Ultima zi din an e ziua aia în care inevitabil te uiți măcar puțin înapoi la tot ce anul care stă să apună ți-a adus și la ce nu ți-a adus, la ce ai făcut sau ai mai fi putut face și totuși n-ai făcut. E ceva melancolic și totuși plin de speranță în ultima zi a anului. Probabil așa ceva se regăsește în orice final de etapă. Ce vreau să spun este că de obicei vreau să profit maxim de ziua asta oriunde aș fi, chiar și acasă. Dar pentru că de data asta nu eram acasă am construit ad-hoc un plan pentru atunci și acolo.

De data aceasta am parcat sub New York Palace (sună de parcă acolo ne-am lăsat toate economiile, dar nu e deloc așa). Ideea mea a fost să luăm micul dejun la Cafe New York (zice-se cea mai frumoasă cafenea din lume), dar după ce ne-am plimbat puțin prin hotel, că e așa de frumos și el că a devenit un obiectiv turistic în sine, ne-am dat seama că la cafenea se stă la coadă deja, ceea ce mi se părea inacceptabil, așa că am luat-o spre a doua cafenea de pe listă: Centrál Kávéház, dar nu înainte de a afla că New York Cafe urma să fie deschisă și în prima zi a anului, așa că ne-am zis rapid că sigur pe 1 ianuarie nu o vom găsi la fel de aglomerată.

Centrál Kávéház a fost oricum o alegere excelentă, nu degeaba a fost doua pe listă. Imaginile vorbesc de la sine, vă recomand cu căldură să-i treceți pragul și să-i cunoașteți povestea. Eu am o slăbiciune pentru cafenelele istorice din marile orașe. Poate cafeaua nu este la superlativ, dar de obicei mâncarea și mai ales atmosfera merită toți banii. Și da, poate din snobism (nu știu exact), face mult și faptul că pe acolo și-au dus veacul cei mai importanți scriitori și artiști ai țării pe care o vizitezi. Cu siguranță atmosfera i-a inspirat cândva și pe ei.

Marea Sinagogă sau Sinagoga de pe strada Dohány a fost următoarea noastră oprire cumva obligatorie, căci după ce ne-a impresionat Sinagoga din Szeged, am zis că nu mai ratăm niciuna pe lângă care vom trece. Biletul nu e chiar ieftin, dar pentru turul destul de lung în limba engleză și adevărată oră de istorie de religiilor cred că merită. Noi cu un “cursant” cam plictisit la ora aia n-am asistat la întregul tur, dar am zăbovit în interior, căci arată cu adevărat impresionant. În plus am aflat că este cea mai mare sinagogă din Europa și a doua din lume după Templul Emanu-El din New York. Sinagoga Centrală din Manhattan, New York zice-se că este o copie aproape fidelă a sinagogii de pe strada Dohány. De-o fi așa o să vă zic după ce ajung și acolo winking Această sinagogă este un simbol important al evreilor din Ungaria, și are un rol activ și în viața culturală a capitalei, găzduind concerte și diferite festivaluri.

Am pornit pe jos prin cartierul evreiesc (luându-ne la pachet o porție generoasă de humus cu salată de varză roșie), spre New York Palace, dar numai că să ne tragem sufletul (adică să ne distrăm de Albert care alerga pe acolo de zici că el era Kevin în “Singur acasă 2), să ne luăm mașina și de aici ne-am îndreptat spre Castelul Vaijdahunyad. De Castelul acesta ne lega niște amintiri drăguțe de la prima vizită în oraș, în plus faptul că exista și aici un Târg de Anul Nou ne-a animat și mai tare. Castelul este situat în Parcul Orașului (Városliget) și ca să ajungi la el trebuie să treci prin celebra Piață a Eroilor, unde noi n-am mai oprit că am ajuns pe aici în toate vizitele anterioare. Ce este cu adevărat interesant despre acest loc și pun pariu că nu știați (că nici noi n-am știut până acum) este următorul fapt (hai să ne umflăm puțin în pene): Castelul Vajdahunyad este o copie fidelă a Castelului Huniazilor (în maghiară Vajdahunyadi vár) din Transilvania, mai exact de la Hunedoara. Pam, pam…

Cetatea Buda la apus a fost ultima oprire pe anul 2018. Ne-am grăbit să ajungem sus în Cetate la apusul soarelui chiar dacă știam că toți turiștii aflați în oraș pentru Revelion îi vom întâlni acolo, dar bănuiam că merită. Așa că după ce a apus și ultima zi a anului, ne-am liniștit și ne-am plimbat prin Cetatea Buda ca să admirăm luminile orașului de sus, să ne oprim undeva la o supă caldă și în general să ne relaxăm ca să puneam ajunge relativ odihniți în apartament și să rezistam până la miezul nopții… măcar. Ceea ce am și făcut! Sigur, voi dacă nu aveți pe cineva cu un program care nu ține cont de artificii puteți merge în Piața Eroilor, punctul zero al manifestațiilor de Revelion din capitala Ungariei. Noi, am văzut artificiile de la cazare și vreau să vă spun că fără exagerare am avut parte de vreo 3 ore de artificii din toate părțile de parcă eram pe stadion. Da, se pare că maghiarii iubesc artificiile… la fel ca mine winking

1 ianuarie 2019

Deși obișnuim să o luăm din loc de Revelion, niciodată prima zi a anului nu mi s-a părut o zi bună de plimbări și vizite, asta poate și pentru că în marile orașe majoritatea atracțiilor turistice sunt închise sau au un program special pe care greu îl putem sincroniza cu noaptea de Anul Nou. Tocmai din acest motiv, de obicei, după ce ne trezim odihniți mai târziu, 1 ianuarie este ziua în care noi ne întoarcem acasă. Însă și dacă putem scoate maxim și din acea zi nu ezităm.

Așadar, pentru că aflasem cu o zi înainte că va fi deschisă, noi ne-am început anul 2019 la New York Cafe și am glumit toată ziua că cine începe anul la New York Cafe are mari șanse să-l termine în Time Square happy We’ll see about that!

Lăsând gluma la o parte, cafeneaua asta este inimaginabil de frumoasă. Se zice că ar fi cea mai frumoasă din lume, dar nu cred că le-am văzut pe toate ca să pot afirma asta, însă DA, este superbă. Te holbezi la pereți și la tavan, iar în timp ce-ți iei micul dejun te tot minunezi de acea atmosferă din filmele de epocă. Servire impecabilă, mâncare delicioasă, cafea desigur indoielnică ca în orice cafenea istorică, dar ce mai contează, te bucuri de locul în care ești. Vă recomand din suflet să luați un mic dejun aici, dacă ajungeți la Budapesta, o să-mi mulțumiți pentru experiență. A! să nu uit, cică au niște prăjituri demențiale, pe care noi nu le-am gustat, că am luat un mic dejun destul de sațios, însă le-am văzut și lumea părea încântată. Mai mult decât să vă arat niște poze nu știu ce aș putea să mai spun în plus…

Și pentru că nu ne puteam urca în mașină cu burțile atât de pline am mai făcut o plimbare până la Catedrala St. Ștefan, Domul Budapestei cu străduțele lui lăturalnice, un adevărat spectacol arhitectural de neratat.

Cam acesta a fost foarte pe scurt (deși nu pare) city break-ul nostru de final de an în capitala Ungariei. Nu vă mai spun ce chef de noi city break-uri ne-a făcut! Am realizat cât de mult ne deconectează pe noi să rupem ritmul câteva zile. Nu aveam nevoie de o vacanță de 7 sau 10 zile ca să ne schimbăm starea de spirit. Cât despre Albert, ne dăm seama pe zi ce trece că n-are nicio problemă cu schimbatul peisajului, ba chiar este destul de curios să alerge prin alte încăperi, să descopere alte locuri și să guste mâncare nouă (acum a început să prindă și gustul mâncării adevărate, ce e drept). Așa că, hai cu primăvara aia odată…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.