O poveste condensată cu Micul Prinț și Mica Sirenă

Anul trecut, exact pe 21 septembrie, la finalul astronomic al verii (sau începutul astronomic al toamnei, pentru cei mai apropiați sufletește de acest anotimp) publicam un articol la care am scris… 9 luni, simbolic fiind spus. Atunci, cu 11 zile înainte, începuse povestea noastră în 3. Când și cum a trecut anul cu toate cele 365 de zile ale sale mi se pare imposibil de înțeles, de disecat, de privit lucid, de povestit, căci, deși unele zile au părut cu adevărat lungi și nu chiar floare la ureche (fie vorba între noi), anul a trecut între două bătăi de inimă. Nimic mai mult, nimic mai puțin! Dar, acum, cu un zâmbet mare cât toată fața, nu pot să spun decât că WE MADE IT!  Așa că povestea de azi, nu va fi despre acest an de căpătâi al nostru ci despre felul în care l-am sărbătorit (celebrat). Sigur anul trecut în septembrie nu mă gândeam că profitând de această ocazie ne vom pune în cel mai firesc mod posibil într-un avion spre Danemarca, dar îmi place să cred că nici acum nu am habar despre ce o să facem la finalul următorului an ce se așterne fain frumos în fața noastră.

Ideea de a sărbători în deplasare ne-a venit după ce am văzut cât de bine s-a simțit Albert în Creta, iar apoi vacanța din august prin România și Ungaria n-a făcut decât să ne întărească convingerea că putem pleca liniștiți în altă escapadă. Cum am ales destinația? Am vrut un loc care să se potrivească cu ideea că Albert face 1 an, că vrem ca peste 10 să-i putem zice: “te-am dus acolo pentru că… ” și mai ales să-i putem arăta poze cât mai colorate și mai vesele de la prima lui aniversare. A! și am dorit să fie un loc în care n-am mai fost până acum. Din toate punctele de vedere Țările Nordice păreau să întrunească condițiile noastre. Inițial ne-a venit în minte Amsterdam (case colorate, mori de vânt, lalele, biciclete, loc în care n-am mai călcat niciunul din noi), dar cumva îmi părea a fi mai potrivit pentru o aniversare de 18 (sau chiar 21) de ani, decât pentru o aniversare de 1 an, dacă mă înțelegeți :) Dar cum de la Cluj știam că există de ceva vreme un zbor spre Malmö în Suedia și cum mi-am amintit că am văzut o imagine într-un ghid din portul Nyhavn al Copenhagăi (oraș practic lipit de Malmö) pur și simplu nu mi-am mai putut lua gândul de aici. Ca să nu mai vorbim de faptul că Danemarca este patria lui Hans Christian Andersen și a Micii lui Sirene, a lui Søren Kierkegaard, a conceptului Hygge și Clau v-ar spune că și a lui Niels Bohr… Așa că, gata, nu ne-a mai trebuit altă destinație, o găsisem…

Acum nici nu știu cum să o iau la povestit, căci nu-mi vine să vă zic în acest articol (pe care nu-l pot privi altfel decât sentimental) nimic despre obiective turistice și alte aspecte organizatorice, prețuri, cazări ori diverse nemulțumiri. Dar poate că ar trebui să le las pe seama altui articol și să merg direct la țintă cu povestea de azi: ne-am simțit ca în cartea de colorat, nu puteam avea poze mai mișto de niciunde de prin Europa și cred că Albert va vrea să mai meargă la Copenhaga după ce îi vom povesti cât ne-am mai distrat făcând poze cu celebra foarte micuță sirenă, simbolul orașului și una din cele mai celebre sculpturi din lume, după ce îi vom citi basmele lui Andersen și îi vom zice că am fost la el acasă și probabil după ce îi va povesti Clau pe repeat despre vizita la Niels Bohr în biroul căruia Albert le-a făcut pe toate (mâncat, jucat, mers de-a bușilea și în picioare ținându-se de birou, descălțat, urcat pe fotoliu, pus mâna pe geam și alte chestii ce par sacre pentru taică’so). Funny sau ce? :)

Care-i treaba cu Mica Sirenă? Musai să o vedeți, dar să nu vă șocheze cât e de mică! Toată lumea se bulucește să o vadă și e o adevărată provocare să reușiți fotografii în care să o surprindeți fără turiști entuziasmați în jur. Cică ar fi “Monalisa” Copenhagăi sau “Venus” de Danemarca. LOL. În plus are priză la copii datorită lui Hans Christian Andersen și a celebrului său basm, apoi se știe că Disney și-a adus contribuția colosală la notorietatea ei, apoi povestea ei (chipul ar fi al unei balerine și corpul nudul soției sculptorului), apoi faptul că se crede că este cel mai vandalizat obiectiv turistic din Europa, apoi controversa că ar fi un obiectiv supraevaluat, că originalul s-ar afla într-un loc secret din Copenhaga, că era vorba să se interzică pentru totdeauna fotografiatul statuii și alte nebunii pentru turiștii isterici, cum să zic? Ca de obicei, cu cât ceva este mai controversat cu atât devine mai vizibil și mai “Must”. Ah, în plus e gratis vizitarea ei și Doamne cât de bine îți prinde să fie ceva, orice, gratis în Copenhaga asta!!

Dar să mergem mai departe, pentru că trebuia să facem undeva pozele “oficiale” cu lumânarea, coiful și cu baloanele aduse de acasă (de ce de acasă? pentru că aveam deja baloanele pe care i le umflasem ca să sărbătorim lună de lună, la care am adăugat balonul de 1 an și le-am dorit pe toate împreună), am ales să mergem la o prăjitură (în loc de tort aniversar) la cea mai veche cofetărie din Scandinavia, pe numele ei La Glace (știam de ea din Mica enciclopedie Hygge a lui Meik Wiking, pe care o citisem chiar în sarcină) unde sărbătoritul a și gustat ceva dulce (cu moderație, da?) pentru prima oară în viața lui, iar noi am dat o micro petrecere ad-hoc, la care el a rezistat fix o oră :)

Și pentru că am vrut să mai bifăm o premieră chiar de ziua lui l-am urcat în cel mai înalt turn din Copenhaga (Church of Our Saviour) de unde prinzi o panoramă superbă și vezi până în Suedia, cred că e unul din puținele locuri din lume din care poți vedea dintr-o țară în alta. Bine, după ce am coborât de aici l-am dus și în comunitatea hippie din Christiania, dar asta nu vă povestesc și cred că nu o să-i povestesc nici măcar lui, decât după ce îi facem buletin :P Alte povești ar fi, chiar dacă nu am văzut și desigur nici făcut decât vreo 40% din tot ce are orașul de oferit, însă toată escapada asta a rezumat mai mult decât perfect anul ce l-am încheiat, căci a avut chiar DE TOATE și probabil a fost un preview bun și pentru anul ce urmează, căci odată ce ai trecut de la nivelul “bulinuță” la nivelul “rachetuță” SE ȘTIE: nu mai e cale de întoarcere…

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.