Anotimpul florilor de soc la Castelul Rákóczi-Bánffy

Prima fotografie din articol și titlul le-am croit în ultimul weekend din luna Mai, cel în care în lumea ortodoxă s-au sărbătorit Rusaliile, firește a plouat ca în orice alt weekend din acest an (în Transilvania cel puțin), dar oamenii aveau în față un weekend lung, de care noi n-am profitat maxim, căci în joia ce-i urma o luam spre Creta (sigur asta s-a petrecut tot anul acesta?) :) Poate fix din acest motiv, poza și titlul au rămas doar un draft bine dosit. Nu, nu mai am alte drafturi în acest moment, duse sunt și acele vremuri, însă din moment ce totuși îmi dorisem să scriu despre acel weekend și chiar mă pornisem timid, înseamnă ca treaba n-ar strica să fie dusă până la capăt chiar dacă, iată, suntem deja în august, s-au strâns alte povești din această vară, iar toamna chiar aș zice că se află după colț și din anumite puncte de vedere bine ar fi să glumesc :)

Citește mai departe