Goodbye, July!

Categoria Monthly Report merge mai departe și chiar m-am gândit, că față de anul trecut, când mi-a venit ideea, dar mi-a ieșit treaba asta numai pe sfert: în Ianuarie, Februarie și Decembrie, anul acesta, deși am scris mult mai puțin ca în orice alt an de când există Bialog-ul, iată, am ajuns la episodul nr. 7. Nu știu cum a fost Iulie pentru voi, dar pentru noi a fost foarte… slow! Highlight-ul lunii a fost fără doar și poate aniversarea celor 10 ani de când trăiesc pe aici prin inima Transilvaniei, nu știu unde și când s-au dus, ‘oi dezvolta (sau nu) mai jos, dar să le luăm pe rând:

Citește mai departe

Anotimpul macului la Castelul cu scoici

Dacă te întrebi de unde știu de ele, de toate castelele astea “obscure” cum mi-a zis cineva de curând, află că, deși de unele știam de mult timp și așteptam doar un moment propice să ajung la ele, de altele am auzit abia de curând și am fost și eu surprinsă de câte mai sunt de văzut!! De parcă n-ar fi fost suficient am mai descoperit și site-ul Castel în Transilvania, numai bun pentru a-mi alimenta a doua obsesie după Cetățile și Bisericile fortificate… Așa că azi ies la interval cu o nouă locație: Castelul Haller de la Coplean, zis și Castelul cu scoci, desigur din seria beautiful ruins.

Citește mai departe

Weekend de vară în miros de lavandă

N-am ajuns în Provence încă, dar știu că se va întâmpla cândva, la fel ca toate lucrurile (visele) pe care mi le-am dorit și au venit când au trebuit să vină, nicio secundă mai devreme și nici într-un caz atunci când mai aveam puțin și mă dădeam cu “ceva” de pământ pentru ele. Dar cumva, pe undeva, probabil pentru liniștea sufletului, dorințele astea încă neîmplinite au substitute pe aici pe aproape și sigur că substitutul acesta se întâmplă să fie uneori atât de aproape că e chiar ÎN noi, iar alteori “suficient” de LÂNGĂ noi. Ei, cu lavanda cred că a fost ceva și ÎN și LÂNGĂ.

Citește mai departe

Conacul secuiesc – nu doar o experiență culinară

Câteva zile mai liniștite și mai întunecate și iată că am ajuns și la povestea zilei cu Nunta de fier, cea în care făcurăm și noi 6 ani de căsătorie și sărbătorirăm în premieră cu o plimbare prin România. Nu mă întrebați de la ce vin toate denumirile astea ale aniversărilor și ce înseamnă mai exact, dar se poate ca lumea să le țină minte mai ușor așa după denumire… că odată cu trecerea anilor… mai greu cu cifrele :) Vă povesteam în articolul dedicat weekendului săsesc că el s-a terminat fix pe 4 iunie cu ziua de la Colțești, programată cu mai bine de două săptămâni în avans ca să fim siguri că nu mai intervine nimic, cele trei tentative anterioare soldându-se cu câte un eșec…

Citește mai departe

Împrejurimile Clujului: Gasthof Blick

Suntem genul acela de oameni care n-au nevoie de invitații speciale când vine vorba despre locuri mișto de vizitat și de încercat, mai ales când ele se află la o aruncătură de băț de casă. Și pentru că pur și simplu nu mai vreau să las să treacă timpul până să vă povestesc de acest loc foarte fain din imediata vecinătate a Clujului, las orice în acest început de săptămână și termin un articol pe care l-am început încă din luna mai, când, pe la finalul ei, am trecut pragul acestei case cocoțate în vârf de deal apusean: Gasthof Cluj Blick.

Citește mai departe