Living in Cluj-Napoca – locurile mele favorite din orașul în care trăiesc

Dacă vă spun că scriu la acest articol de jumătate de an, mă credeți? happy Poate că n-a avut forma asta de la început, poate că în urmă cu jumătate de an era doar un plan pus la punct, dar prea fără forma pe care mi-o doream, însă ce o să citiți voi azi e rezultatul, nu doar a 6 luni de idei, ci a 9 ani, rotunjiți chiar azi, de trăit aici, în Cluuuuj. De asta m-am hotărât, totuși, să-l termin, ca să marchez acest prag, pragul de 9… Iar 9, cum să vă spun, 9 a fost pentru mine, mereu, o cifră norocoasă winking

IMG_2131

În urmă cu 2 ani, când am mai scris pe tema asta, făceam 7 ani activi la Cluj. Despre 7 numai de bine, nu știu dacă e o cifră norocoasă (între noi fie vorba asta cu cifrele norocoase se vrea a fi o glumă), dar știu sigur că 7-le ăsta mi-a marcat destinul în cele mai diverse moduri posibile. A trecut!

Nu voi scrie o postare filosofico-melancolică despre Cluj, am făcut-o, după cum puteți citi, acu’s 2 ani. Nici nu voi enumera motive muuulte ca să vă fac poftă cu Clujul, nu de alta, dar există deja pe Bialog un articol cu 100 de motive să iubim Clujul. Acest articol este despre altceva, a fost gândit pentru a vă prezenta clar și concis care sunt locurile mele preferate din orașul în care locuiesc. Poate fi util acest articol pentru cei ce doresc să vină sau să revină la Cluj și de ce nu, pentru cei ce, poate, cândva, vor ajunge să trăiască aici winking

Locurile mele favorite din orașul în care trăiesc

Cetățuia (parcul și priveliștea) este locul în care eu m-am îndrăgostit de Cluj. Și acum îmi amintesc când am urcat aici prima dată. Era prin 2004, când pot spune sigur că orașul nu arăta așa cum arată azi, dar tot frumos l-am găsit. M-am gândit zilele astea dacă atunci „am știut” că voi ajunge să trăiesc aici și cred că totuși răspunsul ar fi NU. Încă nu conștientizam posibilitățile pe care ți le deschide un oraș mare, aflat în inima țării, oricât de frumos ar fi fost el. Dar de plăcut mi-a plăcut la nebunie și acum simt o emoție puternică când cineva îmi zice: „băi, m-am îndrăgostit de Cluj!”. Priveliștea asupra orașului, de acolo de sus, este fenomenală în orice moment al zilei. Azi pot aprecia mai mult orice oraș care are un asemenea loc de belvedere și recomand oricui să urce Cetățuia ca un prim must do when in Cluj. Imaginea de jos e din 2004, din prima vizită la Cluj, poza e făcută pe podul de pe Someș, cu scările ce urcă la Cetățuie în fundal. A trecut ceva vreme, iar asta n-are cum să nu mă încarce de nostalgie, dar ce-mi mai place mie nostalgia! happy

Somes

Grădina de vară Boema este cea mai frumoasă terasă din România. De fapt chiar ai putea crede că nu e din România happy Sigur că-s subiectivă, dar o stare de bine ce-mi dă terasa asta mai rar. Or fi teii vinovați, mesele și scaunele din lemn, culorile grădinii în anotimpul soarelui, fresh-ul de morcovi, pasta de anghinare… serios că nu știu exact ce are așa de catchy de mă surprinde de fiecare dată. Dar știu că e unul din locurile mele favorite cu inimioare ❤ Așa că dacă ajungi vara la Cluj… vaaai, trebuie să treci pe la Grădina de vară Boema. Ok, poți să treci pe aici și în alt sezon, n-au Grădina deschisă, dar au restaurantul și pensiunea, una din cele mai faine din Cluj, reunite sub titlul de Casa Boema.

boema

Parcul Central este inima, nu doar verde, a Clujului ci o inimă înflăcărată care-i aduce pe clujeni împreună la cele mai diverse evenimente, fie ele unele extrem de personale cum ar fi cununia civilă oficiată de primăvara și până toamna, la foișorul de lângă lac, fie unele publice, de genul Jazz in the Park sau Marea Hămăceală. Nu mai vorbesc aici de frumoasa amenajare a parcului care, pe an ce trece devine parcă tot mai viu și mai colorat, așa cum ar trebui să fie un parc. Până și vechea clădire Chios a primit de anul acesta un alt aspect, a trecut localul cu tot cu locație printr-un minuțios proces de rebranding, iar rezultatul este foarte bun.

lc

Strada Pavlov este fără niciun dubiu cea mai boemă stradă din Cluj. Nu știu voi, dar eu mă simt ca din alt secol când trec pe acolo. Și trec des, căci e chiar strada paralelă cu Parcul Central. Clădirile vechi, dar extrem de frumoase, aerul cumva interbelic și mai ales deschiderea de 360 de grade spre parc îi dă o alură aparte. Mai trebuie să menționez că aici găsim și două din cele mai mari și mai cochete terase din Cluj, cea de la Colin’s și inegalabila Euphoria Biergarten.

palov

Patiseriile Panemar sunt unul din cele mai bune produse ale Clujului și un bun exemplu de afacere locală în plină ascensiune. Oamenii aceștia au apărut pe piață cu niște chioșcuri unde vindeau pâine și cozonac, iar acum au o sumedenie de locații desprinse parcă de pe o stradă din Paris. Produsele sunt nemaipomenit de bune fie că este vorba de pâinea cu măsline, croissantele, salatele cu ton sau plăcintele cu brânză. Și toate acestea, cu un program pentru care îmi vine să-i felicit de câte ori trec pe lângă o locație Panemar. Nu au deschis niciodată duminica și de nicio sărbătoare religioasă sau nu, legală. Și uite că nu și-au pierdut clienții din acest motiv, cine ar fi crezut!? Se poate deci și se poate bine…

IMG_3525

Piața Muzeului, (nume primit după Muzeul de Istorie al Transilvaniei care se afla în capătul acesteia) bijuteria orașului, cel mai efervescent punct din centrul Clujului și împărtășind o părere mai largă, cel mai „occidental” punct turistic al Transilvaniei, n-are cum să nu se afle printre locurile mele favorite. Biserica Franciscană cu clădirea mănăstirii și locul unde Matei Corvin a fost botezat tronează pe una din laturile pieței (casa în care s-a născut Matei Corvin se află și ea în piață). În centrul zonei pietonale se înalță semeț, obeliscul Karolina (piața s-a și numit o îndelungată perioadă Piața Karolina). Aerul medieval al locului se datorează pavajelor cu care este acoperită strada, dar și clădirilor ce o înconjoară.

pm

Biserica Pieristă (Biserica romano-catolică „Sfânta Treime” pe numele său real) este Biserica mea favorită din Cluj. Consider că este cea mai frumoasă și are cel mai intens miros de crini din câte Biserici are Clujul. Sau mi-o plăcea mie barocul foarte tare, tot ce se poate. Îmi place așa de mult și pentru că îmi mai amintește de desele drumuri la Universitate (de care este efectiv lipită), când o vizitam destul de des. Îmi trezește, oricum, amintiri plăcute de câte ori pășesc în ea. Și ca să înțelegeți mai bine cam ce stare de spirit îmi dă, aflați că e unul din puținele locuri pe care le iubesc, dar unde n-am avut nici cea mai mică intenție să fac vreo fotografie…

Klausenburger Rooftop pentru că trebuia să aibă și Clujul unul, iar acesta e chiar frumos. Mi-am adus aminte de acest loc chiar azi, nu am mai fost de multă vreme aici și mi-e dor să văd Clujul de acolo sus, într-o zi senină, sau cândva la apus. Toate orașele mari au așa ceva și mă bucur că există și la Cluj. Mai multe nu pot să vă spun, vă trimit doar să vedeți și îl găsiți deasupra Magazinului Central, fix în mijlocul Clujului.

sus

Cafenelele Meron sunt cea mai mare iubire în ceea ce privește statul la un cappuccino visând departe. Dacă mai am și un Oreo Cheesecake alături, uit de mine și de tot ce se cam petrece în exterior. Iar cappuccino-ul de aici e zăbestintaun, genul acela de nu mai trebuie să-i pui nimic, e destul de dulce, suficient de amar, excelent de cremos și foarte cu talent făcut (știu băieții să deseneze în spuma de lapte mai ceva ca italienii). Deși locația din centru e super șmecheră și fancy (pe Napoca), mă bucur foarte tare că am un Meron și la Polus, aici aproape de mine și rar dau prin Mall fără să-mi iau doza de cofeină de la Meron.

on

Cartierul Grigorescu îmi place foarte mult datorită frumuseții malurilor Someșului care zici că e Dunărea la ieșirea din Viena happy E splendid! O oră din zi aici pe mal te încarcă fantastic. Malurile sunt bine îngrijite, e plin de verdeață (nu buruieni, verdeață), e plin de voie bună (cu mic cu mare se iese la plimbare pe mal) și e foarte multă lumină și mult soare datorită faptului că blocurile nu sunt chiar pe mal, doar balcoanele dau timid spre Someș. Să vă spun că există și o plajă de care foarte puțină lume știe? În plus, Clau lucrează aici de peste 10 ani, circul zilnic prin zonă, am magazinele mele preferate, iar unul din cele mai elegante localuri din Cluj, Lugano, este situat într-o casă adorabilă pierdută printre verdeață, pe strada Eremia Grigorescu. Și probabil nu o să vă mire, dar îl iubesc și pentru că… seamănă cu Ineul ❤

grigo

Grădina Botanică se cam recomandă singură ca cea mai cea de la noi în țară. V-am povestit pe larg aici, în cea mai nebun de frumoasă și de galbenă toamnă la Cluj. Nu știu ce aș mai putea adăuga în afară de faptul că n-ai cum să nu o iubești happy

Și ar cam trebui să mă opresc aici cu povestea, mai ales după ziua asta lungă de azi, care ar merita o postare separată… În plus, nu știu cum se face de ultimele articole au ajuns să fie așa lungi și ele, după o perioadă la fel de lungă, de binecuvântată tăcere. Oare să-mi fi recăpătat pofta de scris? Hmmm, dar să nu o zicem cu voce tare, că mi-e frică că se va rupe vraja happy

P.S. Știți care sunt cele mai citite articole despre Cluj, pe Bialog?

  1. 10 localuri unde se mănâncă bine la Cluj
  2. (Alte) 10 locuri în care se mănâncă bine la Cluj happy
  3. My Bucket List: Eros Ramazzotti, în concert la Cluj!

4 comentarii pentru “Living in Cluj-Napoca – locurile mele favorite din orașul în care trăiesc

  1. Draga Bianca,
    citind blogul tau m-au interesat foarte mult articolele si pozele din calatoriile voastre.
    Asa am „descoperit” Hallstätter See in Austria si am fost atit de fascinata incit am planificat un conc. de 10 zile in Salzburger Land in vacanta de Rusalli = Pfingstferien (Land Baden-Württemberg). Am locuit in Abtenau – Haus Pendl (o pot recomanda mai departe am fost super multumiti, super mic dejun si nu a fost scump). A fost foarte bine, dar mult prea frig si ploios pt. acest anotimp mai. Am fost de 2 ori cite o zi in Salzburg cu trenul pt. 4 euro de persoana cu salzburger card. Noi traim in Stuttgart de 26 de ani. Cu drag Livia

    1. Draga Livia,
      Mă bucur foarte mult că o locatie recomandata de mine a facut sa aveti o vacanta atat de frumoasa. Atat Hallstat cat si Salzburg sunt doua din cele mai frumoase locuri din Austria si din Europa, asa ca speram sa ne intoarcem si noi candva și sa le aprofundam. La Stuttgart n-am fost niciodata, de fapt, consider ca Germania a ramas cam nevazuta pana acum, în afara de Bavaria (prin care ne-am plimbat vara trecuta) n-am reusit sa descoperim altceva, dar poate recuperam cu proxima ocazie happy

  2. Da, votez pentru Gradina Botanica. Da si pentru Cartierul Grigorescu. As vizita oricand Clujul cu mare placere. Acum sunt prea departe. Iti multumesc pentru amintiri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.