Ce este în neregulă cu târgurile și festivalurile de carte

Am fost sâmbăta trecută la Festivalul Internațional de Carte Transilvania. Știu cât de frumos sună și nu, nu e prima dată când mă duc și nu-mi place, dar e prima dată când scriu despre asta. În ultimii 8 ani am fost la cam toate târgurile de carte care s-au ținut la Cluj, indiferent că se numesc Gaudeamus, Bookfest, Festival International sau altfel. Și sunt lucruri care mă deranjează și mă fac să văd aceste evenimente cu cartea în prim plan, fade și fără viață, pe când ar trebui să fie exact pe dos, căci e multă viață în cărțile acelea și ele nu au nicio vină.

14279b9425c47225684b610d24f1077f

Nu sunt o pretențioasă sau o lady din aia care își pune sfios dosul palmei pe frunte când ceva nu se ridică la așteptările ei, dar ca să o scurtăm, că e seara târziu, iată ce consider eu că le lipsește de fapt acestor evenimente:

  1. Atmosfera elegantă și primitoare lipsește cu desăvârșire. Știu că noțiunea de târg nu implică ceva cam ca în imaginea de mai sus, dar chiar trebuie ca totul să fie atât de rudimentar și înghesuit la un târg de carte? De exemplu, eu, dacă ar fi să mă întrebe și pe mine cineva cu ce s-ar putea îmbunătăți aceste evenimente, aș susține sus și tare că orice târg de carte cred că ar avea nevoie de un spațiu de lectură. Astfel, orice om interesat cu adevărat de carte să poată lua una și să o poată răsfoi calm, undeva, fără să primească niște coate în spate de să-i rară rândul sau chiar cartea din mână.
  2. O locație pe măsura. Locația ar rezolva cu siguranță și partea cu atmosfera și spațiul pentru lectură. Pe cuvântul meu dacă pricep de ce toate aceste evenimente arată la fel, adică: întindem un cort în piața mare, unul așa alb murdar, care să arate ca spitalele mobile de pe front în vreme de război, îngrămădim toți expozanții acolo cu măsuțe cu tot și gata avem târg sau festival. Serios? Oare de ce nu se gândește nimeni să folosească o clădire istorică pentru asemenea momente? Sigur, de bani e vorba, dar nu înțeleg eu ce se petrece pe acolo prin spatele, la organizare. Alo, Organizarea! Puțină imaginație și un minunat loc de desfășurare schimbă radical ceea ce un târg de carte ar trebui să fie…
  3. Reducerile adevărate. Hai că asta mă doare rău! Studiu de caz: să tot fie 3 ani (dar, 2 sunt 100%) de când văd la fiecare târg, la Editura Niculescu, o carte, care, nu doar că nu a fost la reducere niciodată, NICIODATĂ, dar parcă e tot mai scumpă pe târg ce trece. De ce ai veni la târg cu cărți la preț de magazin sau chiar mai mare? Cu titluri la care nici măcar 5% reducere n-ai? Păi pentru ce mai vin eu la târg, când la preț întreg îmi pot lua cartea stând frumos acasă, pe fotoliu, în propriul spațiu de lectură, cu două click-uri amărâte? Sau dacă na, îmi place atmosfera de librărie (net superioară oricărui festival), merg oricând și o iau de acolo, nu aștept minune de târg sau de festival. În altă ordine de idei, niciodată reducerile nu mi-au părut WOW, rar, foarte rar am luat ceva ce chiar a meritat deplasarea. În rest aceleași cărți la 5 sau 10 lei pe care le găsești pe toate gardurile siteurile.

Am vrut să scriu toate aceste lucruri până nu le uit sau îmi piere cheful. Știți cu ce s-a soldat ziua de sâmbătă? Cu o vizită la o librărie, în care mi-am trecut zeci de cărți prin mână într-o atmosferă faină, calmă, liniștită, una din aia care mi-a făcut chef de o prăjitură și o cafea mai apoi, adică una care m-a calmat după ce că mă iritasem la târg. În tot răul și-un bine, nu? happy

11

 

 

6 comentarii pentru “Ce este în neregulă cu târgurile și festivalurile de carte

  1. Dap…spot on. Am dat si eu o tura saptamana trecuta prin Unirii, dar am plecat repede pentru ca era super mare aglomeratia. Nu am rabdare sa trec pe acolo cand stiu clar ca nu vor fi cine stie ce reduceri. Am prins doar acu’s vreo 2 ani ceva carti mai ok’ish la preturi bune, in rest tot Libris ramane pe primul loc la achizitia de carti,

  2. Spatiul ma deranjeaza si pe mine. Am trecut pe la targ si am zarit cateva carti pe care as fi vru sa arunc un ochi dar nici macar nu am putut sa ajung la ele, asa ca am renuntat; apoi la un alt stand am luat o carte in mana sa o rasfoiesc, si cum zici si tu, s-a batut toata lumea de mine. Abia am asteptat sa ies sad

  3. Eu merg seara sau in ultima zi la targuri, atunci fac reduceri cu adevarat, eu mi-am luat chiar si enciclopedii la 50% reducere.
    Da, atmosfera eleganta si linistita lipseste cu desavarsire potrivita unui targ de carte, unde pui ca vineri seara era concert rock in Pta Unirii?!
    Inca mai avem multe de stilizat la tot ce inseamna evenimente culturale.
    La Bookfest – cel de la casino – este un event ratat an de an, si imi pare tare rau.
    In plus, nici librarii nu stiu sa vanda, am nimerit la un stand, unde cei doi stateau la un birou in fata standului si citeau cu atata pasiune incat absolut nimic nu ii putea deranja. Si asta e trist.

  4. Şi în Bucureşti e cam la fel în ceea ce priveşte organizarea. De reduceri eu nu mă plâng, la Bookfest în mai chiar mi-am luat cărţi bune la preţuri mici.

  5. Ce bine că mai spune cineva lucrurilor pe nume. Eu am fost într-o dimineaţă când era lume mai puţină, dar trebuie să-ţi dau dreptate. Dacă te opreai puţin, te lua valul. Mai rău ca într-un autobus aglomerat.

  6. Din pacate cateva din neregulile mentionate de tine se regasesc in mai multe domenii de targuri.. Dar parca nu te poti abtine si trebuie sa verifici cu ochii tai sperand la cel putin o reducere de pret..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.