Am stat zile (seri) întregi cu WordPress-ul deschis să compun și mai apoi să finalizez articolul despre prima întâlnire cu Germania și mi-a fost așa de greu să trec prin toate stările de atunci, că articolul s-a tot amânat. Imediat e 1 noiembrie și eu cu povestea sunt abia pe 10-15 august :)
True story: am avut o săptămâna întunecată, nu doar la propriu, așa că nu m-am descurajat când am văzut că sâmbătă nu vrea să se arate soarele. Sigur, preferam să fie, dar la fel de tare preferam să ies din casă cam pe orice vreme, să văd culori de toamnă și să respir aer puțin mai rarefiat. “Unde mergem?” mă întreabă. “Nu știu, zic eu, dar tre’ să mergem!”
Deja de câteva zile, a zburat acel zero de lângă 3 și am început din nou numărătoarea până la final de decadă. An de an îmi place să mă joc de-a “20 octombrie pe 20 octombrie” cu propria memorie, răscolind albume și retrăind întâmplări. Dar pur și simplu, de data asta n-am simțit nevoia. Și chiar dacă aș fi simțit nevoia, cred că n-aș fi găsit forma corectă de a savura jocul…
Am fost sâmbăta trecută la Festivalul Internațional de Carte Transilvania. Știu cât de frumos sună și nu, nu e prima dată când mă duc și nu-mi place, dar e prima dată când scriu despre asta. În ultimii 8 ani am fost la cam toate târgurile de carte care s-au ținut la Cluj, indiferent că se numesc Gaudeamus, Bookfest, Festival International sau altfel. Și sunt lucruri care mă deranjează și mă fac să văd aceste evenimente cu cartea în prim plan, fade și fără viață, pe când ar trebui să fie exact pe dos, căci e multă viață în cărțile acelea și ele nu au nicio vină.
Salzburg-ul a fost ultima noastră oprire în Austria, înainte de a o lua și mai spre Vest. Știu doar că mi-am dorit enorm să ajung la Salzburg și toată lumea mă încuraja să o fac, în ideea că ar fi “cel mai frumos loc din Austria”. Eu nu pot spune că l-am găsit chiar cel mai frumos, dar fără îndoială este un loc deosebit ce merită vizitat și descoperit. Mă bucur că în sfârșit am ajuns și aici ❤
Mereu mă lovește în octombrie pe la început, asta dacă nu mă ia încă din septembrie, dar deja cred că și voi v-ați obișnuit. Trec foarte ușor de la “nu-mi place și pace!”, la “dar stai că totuși îmi place”, de la “ah, fir-ar să fie uite ce vreme!”, la “dar stai puțin că urmează ziua mea” și tot așa. Mă montez și remontez și iată “o altă toamnă trece”… știți poezia?
