Cracovia pe nepusă masă

Frumusețea călătoriilor cu mașina constă și în faptul că îți pot oferi uneori șansa unor vacanțe/excursii fără un plan bine definit, fără cumpărat bilete din timp, în general genul de „schimbare de decor” care nu necesită atât de multă pregătire. Cam așa a fost și minivacanța noastră de 1 mai la Cracovia!

krak

Cred că prima dată când ne-am gândit să mergem la Cracovia a fost prin 2013, pe vremea când Kosice, al doilea oraș ca mărime din Slovacia, a fost Capitală Culturală Europeană. Atunci m-am uitat pe hartă și am văzut cât de apropiate sunt cele două orașe. Ei și dacă la Cracovia am ajuns acum, Kosice a fost amânat și de data asta, chiar dacă am trecut pe lângă el și la dus și la întors. Dar să ne focusăm pe Cracovia și pe drumul spre ea.

Numai drumul până în Polonia, cu traversarea Ungariei și Slovaciei, merită din plin. De la Cluj sunt între 650 și aproape 700 de km, depinde pe unde alegi să ieși din țară. Noi am ieșit pe la Valea lui Mihai, pentru că am ajuns mai repede pe autostrada Debrecen – Miskolc. Autostrada asta nu o fi mai lungă de 100 de km, dar îți scurtează drumul cu un ceas, ceea ce nu e puțin lucru mai ales în peisajul destul de plictisitor al Pustei maghiare. După ce intri în Slovacia, peisajul se schimbă rapid și treci prin dealuri vălurite și mai apoi prin spectaculoșii Munți Tatra, care, cel puțin pe noi, ne-au fascinat, dar vă voi povesti separat despre ei. În Slovacia, porțiunile de autoastrada sunt fragmentate, dar alternează cu câteva drumuri expres, unde practic poți merge cu viteza de pe autostradă. Toată treaba asta îți mai scurtează și ea drumul cu un 40 de minute, dar cea mai mișto este scurta porțiune de autoastradă de la intrarea în Polonia, spre Cracovia, unde limita de viziteză este 140 de km/h, asfaltul este nou și peste toate este gratis (spre deosebire de Ungaria și Slovacia unde vigneta minimă pentru zece zile ajunge la 45-50 de ron). Așa că, deși mă apropiam vertiginos de 10 ore de condus (cu tot cu opriri), m-am bucurat maxim de drumul acela de pe autostrada poloneză, care pur și simplu m-a înviorat suficient încât să-mi doresc să ies să văd Krakow by night. Chiar dacă a început să plouă.

krak2

De cazat ne-am cazat la o pensiune undeva în sudul orașului. Am rezervat pe booking cu aproximativ o săptămână înainte și a fost o mică aventură să găsim ceva liber în această perioadă în Cracovia. Pe lângă faptul că este un oraș foarte turistic, au sărbătorit și ei 1 mai, iar pe 3 mai au Ziua Națională, ceea ce a făcut din acest weekend „a long weekend” în care unitățile de cazare funcționau fully booked. Totuși, eu am fost mulțumită de cazarea găsită, pentru că întrunea una din condițiile căutării: să aibă parcare pe proprietate și un mijloc de transport în comun în apropiere, căci nu am dorit nici într-un caz să caut parcări pe centru și să plătesc enorm pentru ele, ca în orice oraș turistic de altfel (chiar și în Cluj pe centru plătești 2 lei/oră, asta dacă ai noroc și găsești ceva liber, de multe ori nu găsești și te rotești de câteva ori prin centru, sfârșind prin a o lăsa în altă zonă).

De la pensiune, în 5 minute eram în stație, iar de acolo în 9 stații (nu foarte lungi, aprox. 15 de min) erai în buricul târgului. Biletul de tramvai costă 2,80 zloți, valabil 20 de minute sau 3,60 zloți one way (în timpul săptămânii de lucru, presupun că nu poți risca să nu îți ajungă cele 20 de minute până în centru, iar după cum ne-a spus Beata de la pensiune, pe acel drum sunt multe hoteluri, iar controalele pe măsură). Tot doamna de la pensiune ne-a spus că varianta tramvai e cea mai bună spre centru, căci Cracovia este un oraș aglomerat, dar nu extrem de mare, încât să circuli cu mașina în centrul istoric. Deci exact cum mă gândeam.

craco1

Mai nou se pare că după o ieșire din asta care mă resetează, am nevoie de un articol de încălzire până să ajung să povestesc ce am văzut și ce am simțit într-un anumit loc. La fel a fost și după Londra, deși n-are rost să ne punem să comparăm. O să detaliez în următorul articol ce se poate face la Cracovia într-o zi (+ o seară) și spre surprinderea mea se pot face multe, într-un ritm destul de lejer, iar orașul este așa de frumos că îți întrece toate așteptările. Sigur, aș recomanda măcar două zile pline în oraș sau chiar 3, dacă doriți să intrați și prin muzee (ceea ce noi n-am făcut).

Excursia noastră pe nepusă masă s-a terminat, evident, pe drumul de întoarcere, puțin modificat de drumul inițial, asta pentru că ne-am dorit să fim mai aproape de Munții Tatra (care practic sunt granița naturală dintre Polonia și Slovacia), astfel că am luat-o pe drumul spre Zakopane (cea mai populară stațiune de ski din Polonia), fără să ajungem în stațiune, dar suficient de aproape de crestele înzăpezite ale celor mai înalți munți din întreg lanțul Carpatic. O ieșire în zonă ar putea constitui o altă minivacanță în sine.

kral3

Am trecut din nou pe lângă Kosice, ba chiar am oprit la un Atrium Mall de-al lor (există și în Arad un Atrium, construit fix la fel, exact genul acela de mall), dar am hotărât totuși să facem o excursie separată la Kosice, să nu ne obosim aiurea și să apucăm să-l vedem bine și ceva mai odihniți. Atât am reușit să văd pe șoseaua de centură, că pe 30 septembrie, la Kosice va concerta (nu știu cum de) însuși Eros Ramazzotti. Numai că 30 septembrie cade într-o zi de… miercuri (why?) happy Oricum motive să mai ajungem în Slovacia ar fi. De Polonia nu mai zic!

11 comentarii pentru “Cracovia pe nepusă masă

  1. ah, de cand visez si eu la Polonia. Sotzu a mai fost si nu prea ar mai vrea sa se intoarca, mai ales ca Auschwitz-ul l-a marcat si n-a fost bun de nimic o saptamana… eu, in schimb, ard de nerabdare sa vad Cracovia, Varsovia, Kosice si Auschwitz. Cine stie, poate la anul, ca acuma… nu prea am cum tongue

  2. Bianca, frumos articolul si imaginile…Eu doar o zi (sau mai bine zis cateva ore) am ajuns in Cracovia si am ramas placut surprinsa…e un oras fermecator, incarcat de istorie pe care doresc sa-l revad si sa-i acord cel putin doua- trei zile. Am fost si la Auschwitz… tulburator…

  3. Ce ma bucur ca apar acum articolele despre Cracovia, joia viitoare plec si eu pana duminica. happy
    Deci, daca am inteles bine, in Polonia nu trebuie sa platesti deloc vignete?
    Iar pentru Ungaria si Slovacia le-ai cumparat din Romania?

    1. În Polonia nu am cumpărat vinietă și nici nu am plătit ceva după ce am parcurs autostrada. Nu citisem nicăieri că ar trebui, deși citisem că autostrada se plătește la fața locului, câțiva zloți. Nu a fost cazul. Pentru Ungaria, eu am găsit vinietă în Cluj la benzinăriile Mol, dar se găsesc la punctele de ieșire din țară. E electronică, nu trebuie lipit nimic pe parbriz, doar păstrată dovada, în caz de ceva control. Pentru Slovacia, noi am găsit doar la o benzinărie ieșirea din Ungaria, de pe al lor drum 27, în jurul localității Tornanadaska. Am încercat să cumpărăm mai repede, dar după cum m-am înțeles prin semne cu angajații benzinăriilor lor, cică numai acolo ar fi. trebuie lipită în partea dreaptă, pe parbriz. Din păcate, atât pentru Ungaria, cât și pentru Slovacia, perioada minimă este de 10 zile și costă undeva pe la 50 de lei fiecare.

  4. Mi-ar plăcea să vizitez Cracovia dar mai ales împrejurimile orașului, pentru obiectivele importante (Memorialul de la Auschwitz, mina de sare, muzeul dedicat lui Ioan Paul al II lea)

  5. Frumoasa vacanta, felicitari! happy In Cracovia nu am fost, dar am fost in Varsovia si mi-a placut foarte mult, deci cred ca o sa pun si Cracovia pe lista happy

  6. Eu am fost anul trecut de Revelion big grin Nu a fost chiar atât de frig încât să îngheţăm în plimbări, dar nici nu recomand mersul iarna. Pe 30 decembrie am fost chiar şi la Auschwitz. A fost un Revelion mai altfel, ca să zic aşa tongue

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.