Cum să călătorești cu avionul doar cu bagaj de mână

A călători doar cu un bagaj de mână poate fi pentru multă lume o provocare, dar mai ales înseamnă și o organizare foarte bună și o conștientizare a faptului că aproape de fiecare dată, fie bagajul cât de restrictiv, tot punem în el și lucruri în plus, pe care nu le vom folosi. Tocmai din acest din urmă motiv ador să testez cât de light pot călători.

luggage_gaming_labels

E foarte adevărat că vorbesc din perspectiva mea de călător (cu avionul) în mai multe city break-uri decât sejururi (pe care de obicei le fac cu mașina), dar oricum, dacă situația o cere, când e vorba de avion, mă știu limita chiar dacă asta înseamnă să-mi gândesc micul bagaj cu câteva zile bune înainte.

Dar da, ca să poți lua cu tine numai o geantă trebuie să te încadrezi într-un anutit stil. De exemplu să nu fii genul care să-și dorească să ia dulapul cu totul în vacanță sau să nu fii genul care pleacă cu farmacia, ori biblioteca ori întregul arsenal de gadgeturi mai mult sau mai puțin inutile. Și da, sunt de acord, să nu fie vorba de mai mult de 7 zile de deplasare, căci în acest caz poate totuși, din punct de vedere vestimentar, nu te vei descurca cu o singură geantă.

În primul rând ai nevoie de o geantă numai bună. Eu sper să primesc una cadou, că adevărul este că n-am găsit una care să mă mulțumească 100% și la drept vorbind nici nu știu exact cum ar trebuie să fie, mai mult aș lua câte ceva de la cele pe care le am deja și care mi-au fost extrem de utile în călătoriile trecute.

Ce pun eu în bagaj (să spunem că voi fi în deplasare pentru 4/5 zile):

  • lenjerie după necesitate deși aș zice la discreție (+ un prosop mediu, just in case)
  • o fustă și/sau o rochiță (una e pe mine deja) + două bluzițe & două tricouri (depinde de sezon)
  • o pijama (+ papuci de casă, doar dacă mai rămâne ceva loc)
  • o trusă mică cu articole de igienă și cosmetice (se găsesc tuburi speciale de șampoane, creme, pastă de dinți etc pentru travel, la magazinele DM, sau poți pune din preferatele tale de acasă în kitul de travel de la Sephora sau chiar mostrele pe care le primim cu reviste se vor dovedi foarte utile când călătorim mai lejer)
  • eșarfe (una, două, trei, sunt foarte subțiri, nu ocupă loc și împrospătează orice ținută)
  • aparatul foto cu 4 acumulatori + încărcătorul
  • telefonul cu încărcătorul lui
  • laptop-ul cu încărcătorul lui (deși de câteva ori, pentru 4 sau 5 zile, recunosc că nu l-am luat)
  • iPod ori MP3 Player-ul (dacă mai are cineva ceva atât de antic în afară de mine)
  • o carte (sau două, mai ales dacă știi că una merge repede)
  • cel puțin un ghid al locului spre care îndrept
  • banii și cartea de identitate (că nu plec prea departe de Europa cu o singură geantă)

Cam acestea ar fi. NU sunt genul care-și ia la ea mai mult de un Saridon sau un Paracetamol și de asemenea nu-mi iau mai multe perechi de papuci, decât dacă e vară și poate pe lângă niște balerini ar mai merge niște sandale foarte ușoare. Nu-mi iau costumul de baie peste tot, pentru că știu că de cele mai multe ori rămâne neatins. Nu-mi prea iau pantaloni sau blugi nici dacă este iarnă, numai și numai în cazul în care merg la munte, dar atunci n-au ce căuta în bagaj fustele sau rochiile. Și în general nu-mi iau o geantă mai mare, doar pentru că o voi umple la retur, căci în 4 sau 5 zile (poate chiar o săptămână), nu-s genul care să meargă la shopping.

Și uite așa, pe lângă faptul că plătim mai puțin decât am plăti pentru un bagaj de cală, mai călătorim și light, nu cărăm genți inutile, avem cel puțin o mână complet liberă, nu trebui să avem grija sarsanalelor fără rost și încercăm să ne descurcăm cât mai organizat.

Cine mai reușește să ia cu el doar geanta de mână?

sursa foto

10 comentarii

  1. Intotdeauna am avut bagaj de cala cand am calatorit,cate unul de persoana chiar.
    Anul acesta am zis ca ar fi cazul sa vizitam Venetia (4 zile) si sa mergem numai cu bagaj gratuit de mana.
    Spre surpinderea noastra chiar ne-am descurcat.
    Eu am pus in bagaj:
    – 2 rochite
    – o helanca
    – un prosop mic
    -slapi;
    -4 perechi sosete
    -lenjerie
    -2 egari
    -cosmetice
    -servetele
    Avand in vedere ca am calatorit in martie si am avut o geaca groasa cu multe buzunare, am pus in fiecare buzunar cate un pachet de servete si medicamente, telefonul si banii.

  2. Nu stiu voi cum faceti, dar eu fac parte din categoria celor care pleaca cu sifonierul dupa ei. Recunosc! :D
    Iar faptul ca in ultima vreme am calatorit doar cu masina nu m-a ajutat deloc sa ma “tratez” dimpotriva, acum cred ca plec cu doua sifoniere :)) Este ciudat totusi ca nu sunt mai ordonata pentru ca am ceva experienta cu rucsacul in spate pe munte si cand faceam ture de 2-3 zile imi sortam chiar la sange “bagajul”. Doar il caram in spate :))!
    Dar sunt de acord ca pentru calatorii de 2-3 zile un singur bagaj de cabina este mult mai pratic si economic.

  3. De 5 an icalatoresc aproape numai cu bagaj de mana, m-am dezis de ideea asta doar in 2 ocazii, cand am plecat cate 2 saptamani jumatate si oricum ne-am limitat 2 persoane la un bagaj de cala( Care oricum nu era troller, ci rucsac de munte). Am plecat doar cu ghiozdan si intr-un tur de 18 zile, cand aveam opriri de cateva zile undeva am folosit masina de spalat sau am mai cumparat cateva necesitati( sampon , gel de dus etc). Avand in vedere ca merg foarte mult cand plec undeva, as prefera sa nu am greutate mare dupa mine sau sa stau sa tarasca bagajele prin oras :))) I travel light, like a photon :p

  4. Daca este doar in city trip nu am nici o problema sa pun totul in bagajul de mana.
    Daca insa e vacanta mai lunga (3 saptmanani) iau cu mine toate nebuniile din lume. Vreau sa am tot ce imi trebuie pt ca de obicei calatorim in tari mai de departe.
    In iarna eram extrem de fericita ca am reusit sa reduc bagajul pentru India la 2 rucsaci mici de mana (dintre care unul era doat cu camera si lentilele foto) si un rucsac mare. Ca apoi sa ne intalnim cu un cuplu de suedezi care calatoreau pt o luna in india doar cu bagaj de mana :))

  5. Pentru cateva zile (5-6) un rucsacel e suficient. Iar daca in geaca pe mine in avion si sunt incaltata cu ghetele groase ca sa nu imi degere picioarele e arhisuficient :).

  6. :D Intotdeauna intentionez sa-mi iau cu mine lucruri putine, reusesc? Niciodata :D Astfel si o simpla calatorie de doua zile devine o ocazie sa fac un bagaj mare de cala:D Sunt constienta cand pun in geamantan lucrurile ca e imposibil sa port 3 camasi, 4 bluze, trei perechi de incaltaminte in doua zile cand mai mult sunt pe drumuri dar pur si simplu nu ma pot opri :D Ma gandesc mereu daca o fi cald, daca o fi frig, daca ….
    Ziua in care voi reusi sa-mi fac doar un bagaj mic va fi una a miracolelor :D

  7. Eu nu pot nici in ruptul capului sa ma limitez la bagaje, mai ales la haine, imi iau pt toate temperaturile posibile plus ca, am o mare “indemanare” de a varsa bauturi si mancare pe mine, si atunci clar trb sa imi iau mai multe de schimb :D

  8. Daca plec mai mult de 3 zile nu am cum sa merg doar cu un bagaj de mana. La mine e nelipsita din bagaj peria de par, plus mai multe perechi de incaltaminte (trebuie sa am si papuci, sandale, dar si tenesi), un pulover si o pereche de blugi (chiar daca plec vara, deoarece am avut surprize sa prind vremea racoroasa – de exemplu 17 grade in iulie la Londra). Un singur bagaj de mana e un vis frumos, dar cam greu de indeplinit. Plus ca daca e zbor cu escala nu suport sa car bagajul dupa mine prin aeroport si sa nu pot merge in voie prin magazine sau la baie.

  9. Eu am planuita o vacanta de patru zile in Bari, acum, la final de aprilie. Si cum nu am bifat si optiunea de bagaj contra cost voi merge doar cu un rucsac mic. Referitor la ce pun in el e simplu: 2 tricouri subtiri, 1 pulover, pijamale + slapi pentru dus, lenjerie de corp pentru toate zilele + extra, produse de igiena (variantele mini) si poaaate un ruj (ca numai de make-up complex nu voi avea chef atunci), aparat foto + incarcator, umbrela (ca sunt posibile precipitatii in zilele alea). Daca mai am loc poate mai pun ceva de imbracat.
    Dilema mai mare e care sa-mi fie hainele de baza cu care ma imbrac atunci. Si asta cu tinutele n-o au doar gagicile. Si boyfriendul m-a intrebat foarte preocupat intr-o seara cu ce se va imbraca! :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.