Finalul unui sezon romantic în patinajul artistic

Sezonul 2014-2015 se termină azi, cel puțin teoretic, cu Gala laureaților Campionatului Mondial, găzduit de Parisul Asiei, Shanghai, zice-se, cel mai boem oraș din China. Și deși nu-mi convin niciodată orele de transmisiune ale întrecerilor organizate pe alte continente decât Europa, cred că acest sezon nu se putea termina într-un loc mai potrivit.

gab gim

Vă spuneam în ianuarie, odată cu Campionatul European, competiția care îmi este cel mai aproape de suflet, că sezonul acesta va fi și a fost sezonul marilor schimbări. Ierahiile se schimbă la finalul unui ciclu olimpic și talente noi se vor a fi descoperite. Apar personaje proaspete și originale, stiluri noi, echipe noi, țeluri noi.

Dacă în concursurile de Grand Prix câștigăm o privire de ansamblu asupra patinajului mondial, abia după Campionatele Mondiale ne lămurim exact cum stă treaba pe patine. Dar dincolo de ambițiile sportivilor și dincolo de jocul federațiilor, stau poveștile ce s-au spus pe gheață, emoția care ni s-a transmis și nivelul de patinaj la care s-a ajuns.

N-am putut să nu remarc faptul că în lipsa unei Olimpiadei care să bată să ușă, în lipsa alergatului după note și tehnici care să ajute la calificări directe, anul acesta s-a patinat foarte, foarte romantic, fluid și cumva fără miză într-un sens bun de tot. Am văzut un patinaj ceva mai lipsit de încordare și până și faptul că este total permisă folosirea muzicii vocale în absolut toate probele, spune multe despre cât s-a dorit amplificarea laturii sensibile a probabil celui mai sensibil sport din câte există.

Sigur că s-au sărit rotații uluitoare și sigur că piruetele au devenit de domeniul fantasticului aproape. Sigur că nivelul tehnic crește de la an la și să nu-ți impui asta și tot vei crește tehnic, pentru că tot ce se face pe gheață în acest moment permite coregrafii halucinant de frumoase, de riscante și de nebunești. Dar artistic este un spectacol uluitor, deja patinatorii sunt actori pe cât sunt sportivi și invers, iar cine este doar un bun săritor și mașină de învârtit nu ajunge sus de tot.

Pentru mine acest sezon este și acel sezon în care am descoperit o pereche fantastică a dansului pe gheață, care sper să confirme și pe viitor, care să nu rămână o pereche frumoasă cu un singur sezon foarte bun. Este vorba de cuplul francez din imaginea de mai sus, Gabriella Papadakis & Guillaume Cizeron, francezii campioni europeni și mondiali anul acesta în proba de dans. Mi-au plăcut ENORM, rar am văzut ceva mai frumos și mai elegant pe gheață și extrem de rar ca acest succes fulminant să se instaleze de la primul lor sezon în competițiile de seniori. Deși sunt antrenați de multiplii campioni canadieni (tot în dans) Marie France Dubreuil & Patrice Lauzon, mie Gabriella Papadakis îmi aduce aminte de frumusețea imperfectă și de eleganța contagioasă a patinatoarei israeliene Galit Chait, cea care în urmă cu ceva ani făcea senzație alătui de simpaticul ei partener Sergei Sakhnovski.

În plus, deși nu credeam, sunt foarte încântată de perechea nou formată Elena Ilinykh & Ruslan Zhiganshin (vă spuneam că Elena s-a despărțit de partenerul ei Nikita Katsalapov, după cel mai bun sezon al lor și își continuă carierea alături de Ruslan). Deși nu s-au clasat pe podium nici la europene și nici la mondiale, au dus împreună un sezon bun având în vedere că formează o pereche abia din primăvara anului trecut. Dacă se vor înțelege și vor continua să muncească mai ales la chimia dintre ei, se poate ca Elena să ajungă la performanță și cu noul ei partener.

Tot la capitolul perechi nou formate mai am o feblețe nouă și pasională, de data aceasta în proba de perechi. Nu mică mi-a fost mirarea ca una din cele mai expresive patinatoare, ce a concurat ani buni în proba feminină, să facă o trecere nesperată la perechi. Este vorba de focoasa Valentina Marchei, ce alături de Ondrej Hotarek reprezintă Italia cu un oarecare succes al începătorului, căci este cumplit de greu ca tu să fii un sportiv antrenat de mic să patinezi singur și apoi te trezești că trebuie să te sincronizezi cu altcineva pe gheață. Cel puțin în concursurile europene le văd un viitor bun.

Dacă în ambele probe de dublu, cum ar veni, am avut parte de nenumărate surprize frumoase și extrem de sentimentale, în proba feminină, de exemplu, lucrurile par mai plate puțin. O fi sau nu o fi din cauză că nu mai concurează Carolina Kostner sau Yuna Kim, nu știu, cert este că cele trei rusoaice „în miniatură”, cele trei japoneze „de jucărie” și cele trei americance mai mereu bosumflate, toate, pe rând, mereu în fruntea clasamentului depinde unde patinează, nu mi-au dat senzația unui patinaj artistic în adevăratului lui sens ci mai repede mi-au dat senzația unui proces de descoperire și maturizare a unor puștioace de care probabil vom auzi mai de bine abia în anii următori. Cert este că toate continente au reprezentante de seamă la cel mai înalt nivel și tare le mai place să-și dispute supremația. Momentan sunt la faza la care încă mai sper ca pentru Jocurile Olimpice din Coreea de Sud, să revină Yuna Kim și să-și răzbune medalia puțin ciudat pierdută a Sochi, desigur în fața unei rusoaice ce patina la ea acasă.

Proba masculină, cea mai spectaculoasă probă a patinajului artistic, nu înseamnă deloc cea mai puțin sensibilă. De altfel după proba de dans, este proba mea preferată în patinaj. Îmi plac săritorii care după câteva cvadruple interpretează fără cusur partea artistică a unui program clasic, iar apoi la Gala Laureaților fac un show pe muzică modernă sau chiar haioasă, la care nimeni nu se aștepta. Da, gen Javier Fernandez, care îmi place la nebunie și nu cred că mi-a mai placut altul în stilul lui de la Philippe Candeloro încoace. Și da, deși nu sunt cel mai mare fan al patinajului prestat de campionul olimpic en-titre, Yuzuru Hanyu, admit faptul că are un stil elegant, chiar dacă studiat în detaliu și admir sensibilitatea sa extraordinară pe care o transmite prin acea fragilitate deloc caracteristică unui săritor excelent. Vă rog urmăriți-i mânile în timp ce patinează, asupra mea au un efect hipnotizant. În plus s-a întâmplat ceva cu el de la Sochi încoace, e mai volubil și îi place să fie popular happy

Mă bucur că am avut din nou ocazia să scriu despre patinaj și la fel ca de fiecare dată, mă întreb retoric, de ce nu o fac mai des?!  big grin

sursa foto

15 comentarii pentru “Finalul unui sezon romantic în patinajul artistic

      1. Referitoare la ediția din acest an, am 2 păreri de rău:

        * Qing PANG / Jian TONG (China) ce nu au reușit să câștige titlul în proba de perechi

        * Kaitlyn WEAVER / Andrew POJE (Canada) ar fi putut câștiga argintul dacă nu ar fi patinat ”safe” la programul liber, nici nu cred că ”safe” e termenul care să definească corect modul lor de prezentare, dar le-au lipsit viteza, bucuria de patina. Eram foarte nedumerită de ce văd pe gheață, în mod normal sunt mult mai dinamici, deloc crispați…. iar acum……. BRRRRRRRRRRRRRR!

        Sunt foarte curioasă cum vor evolua francezii Papadakis/Cizeron, au fost o surpriză extrem de plăcută. E primul cuplul de dans ce reprezintă Franța ce-mi place cu adevărat din punct de vedere artistic, au o sensibilitate ieșită din comun. În trecut, patinatorii francezi mi se păreau doar tehnici și cu programe mult prea greu de digerat ptr mine din punct de vedere al expresivității, mult prea studiate, mult prea forțate.

        1. Pot să te întreb dacă îți place Tuktamysheva? Nu de alta, dar încerc să-mi dau seama de ce nu-mi place mie… deloc big grin

          1. Nuuuu, nu-mi place, nu ştiu dacă e vina coregrafului dar ce prezintă ea pe gheață nu are sare şi piper. Din noul val de rusoaice o prefer pe „dezordonata” Radionova.

  1. Ma bucur ca ai scris si despre mondiale happy
    Si mie imi place Javier, nu mi-a mai placut un patinator asa mult de la Evan Lysacek
    Si si-a schimbat in sfarsit programul de la gala big grin
    M-as fi bucurat sa ia si Gracie Gold o medalie, macar bronz

    Comentariul lui Yvonne pe eurosport … fara cuvinte, si acum la gala laureatilor vorbeste peste muzica si numai prostii debiteaza big grin Cornel Ghita cred ca a renuntat sa incerce sa o tempereze

    1. Sunt fidela competitiilor transmise de TVR și o ascult pe Alina Alexoi. Sunt învățată cu ea și la patinaj și la gimnastică așa cum eram pe vremuri învățată cu dl. Cristian Țopescu, nu că ar putea cineva să-l întreacă pe dânsul și sincer nu cred că încearcă nimeni să facă asta. Mi-e dor de dl. Țopescu, oare numai mie?

      1. Nu doar ție. happy Iar comentatorii din zilele noastre sunt dezastru, de exemplu tipa de pe TVR a ținut-o 2 zile cum își apără titlul Mao Asada… era așa de ferm convinsă de ce spunea…….

          1. Cred că e o confuzie. laughing) Dacă e un articol pe tema respectivă aş vrea şi eu să-l citesc.

  2. Hei, bine te-am gasit! Te-am mai citit in cateva rand, dar nu gasisem articole despre patinaj si nici nu as fi banuit, extrem de rar gasesc pasionati de patinaj! big grin Si eu sunt mare fan, ma bucur sa iti citesc impresiile despre acest sezon.
    Gabriela si Guillaume au fost intr-adevar incantarea acestor campionate, parerea mea e ca ii vom vedea luptand pentru podium la urmatoarele Olimpice, nu vad cum ar putea disparea dupa doar un sezon bun… nu, lor li se potriveste maretia, asta vor arata de acum incolo.
    La fel de dragi mi-au fost si mie Elena & Ruslan, Valentina & Ondrej , ma bucur ca lucrurile s-au asezat atat de bine pentru ei, desi la finalul sezonului trecut parea sa li se prabuseasca cerul deasupra capului. Nu mi-a venit a crede cand am auzit despartirile lor de fostii parteneri si eram sigura ca nu vor putea face perechi mai bune. M-am inselat… mai au inca multe de oferit patinajului, poate in formule si mai de succes decat cele anterioare, mai ales pentru Elena si Ruslan… ca ei sunt mai tineri happy
    La proba fetelor, mie nu imi este draga deloc Ashley Wagner dintre cele pe val… cu rusoaicele m-am acomodat, cel mai mult imi place Radionova pana in prezent.

    1. Bine ai venit pe Bialog! Mă bucur mult să dau prin articolele mele de iubitori ai patinajului artistic. Ți-am citit toate comentariile de la postările despre patinaj și te mai aștept și cu altă ocazie să împărtășim impresii din lumea minunată a gheții kiss

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.