Mările galbene sau cum să te bucuri de natură

Avem în față o zi splendidă! Soarele îmi bate la fereastră, m-am gândit chiar să iau micul dejun pe balcon… Ah, îmi spun, dacă ar fi fost și duminica trecută la fel de însorită și de luminoasă. De ce n-au amânat Paștele cu o săptămână? laughing Eu ador Paștele în aprilie, se poate să vă mai fi spus. Și din fericire în cei mai mulți ani așa cade, în aprilie, când primăvara se manifestă deseori superb (așa cum și e acest anotimp, dacă mă întrebați), dar alteori, cum a fost anul acesta, e puțin cu fițe de vedetă autohtonă…

DSCF8422

Păpădii, liliac, lăcrimioare, narcise, lalele și… rapiță. Acestea sunt culorile primăverilor mele. Dacă e clară treaba cu florile, rapița a intrat în colimator doar de câțiva ani și am început să o remarc cam în acea perioadă în care o luam frumos către Ineu pentru Paște. Așa s-a întâmplat și anul acesta. În drum spre Ineu, colo după orașul bihorean Aleșd, am început să zăresc „mările galbene” cum le-am denumit eu și numai la condus nu-mi mai stătea capul. Mă tot gândeam unde să opresc să le văd mai bine, unde pot să intru în lan, unde pot să le fotografiez să le iau acasă pentru mine. Nu mai oprisem niciodată pentru lanurile de rapiță și mă tot întreb cum de nu mi-am făcut timp până acum?!

Galbenul intens al lanurilor de rapiță m-a cucerit definitiv fiind atât de fotogenic și de splendid/natural. Sunt absolut cucerită de lanurile colorate și simetrice. Probabil din acest motiv ador pur și simplu lanurile de floarea soarelui și probabil din acest motiv tânjensc la infinit după lanurile mov de lavandă (pe care sper să am ocazia să le fotografiez vreodată).

De data aceasta, în mijlocul lanurilor de rapiță, mi-am dat seama că dacă ne acordăm puțin timp, ne putem bucura de natură într-un mod sublim. Dacă alegem să nu trecem pe lângă ea nepăsători, natura, prin frumusețea ei simplă și viața ei perenă, poate uneori în bătaia vântului sau alteori sub arșița soarelui, ne poate răsfăța în cel mai minunat mod.

În lanurile astea de rapiță, pe care le puteți vedea și în poze, mi-am pus câteva întrebări despre natură, pentru că de vreo doi ani, de când am poposit în niște lanuri de floarea soarelui, nu prea mi-am îngăduit să mai evadez într-un câmp așa… direct de la volan. Și m-am gândit că poate aceste întrebări or să vă ajute și pe voi să reveniți în natură, odată cu soarele, odată cu vântul.

  1. De când n-am mai văzut iarba cum crește și copacul cum înflorește?
  2. De câte ori am trecut nepăsători pe lângă un lan de grâu, porumb, rapiță ori floarea soarelui?
  3. De câte ori în goana nebună spre ceva, n-am privit nici în stânga și nici în dreapta la natura care, dacă ar fi putut, ar fi strigat la noi că este acolo? De ce nu am privit-o?
  4. De când nu ne-am mai dorit să petrecem o zi în natură, în locul uneia la o terasă sau la mall?
  5. De câtă vreme ne-am tot plâns că nu se întrevede nici o plecare pe undeva departe, în timp ce undeva aproape ne puteam bucura lejer și simplu de ceva foarte la îndemână?

Cu mulți ani în urmă, aceste întrebări nu-și aveau rostul. Chiar și pentru mine sau pentru tine erau ceva aiurea, nu? Căci atunci știam să ne bucurăm de natură, că era cam tot ce aveam de făcut, natura era acolo… O fi un apanaj al copilăriei, o chestie pe care o pierdem odată cu maturitatea? Nu știu exact, dar știu că o putem redobândi… dacă vrem…

2 comentarii pentru “Mările galbene sau cum să te bucuri de natură

  1. Eu intotdeauna am preferat iesirile in natura mai mult decat pe cele in oras. Fie ca e vorba de un picnic, o partida de pescuit, sau pur si simplu o plimbare, fie ea chiar si cu treaba, imi place sa petrec cat mai mult timp in mijlocul naturii. Si chiar si aici fac asta frecvent, mai ales ca am norocul sa locuiesc intr-o zona ceva mai rurala (chiar si Tours-ul este un fel de sat mai mare laughing.
    In plus, am copilarit la tara, la campie, unde lanurile de grau sau floarea soarelui si chiar cele de lavanda (pentru ca demult, la mine la tara, langa Bucuresti, era un loc, o statiune de ceretari, unde se cultiva lavanda) mi-au fost de mica familiare. Pe langa acestea aici in Franta am mai adaugat intinderile nesfarsite de vita de vie, care apropo, toamna prin octombrie arata bestial ingalbenite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.