Tendințe turistice în 2013 (ediția de toamnă)

Sigur vă amintiți acest articol scris în primăvara acestui an, când am luat la disecat ce am crezut de cuviință legat de alegerile de vacanță ale românilor. Atunci am spus că sper să îmi fac și în toamnă timp de un articol cât de cât similar, asta după ce va fi trecut sezonul marilor vacanțe. Deci, iată-ne aici, tot înainte de Touristica (Polus Center, Cluj, 22-24 noiembrie) :)

TravelGuidebooksShutter

1. Românii chiar au ales România

Chiar și eu și alți 99% din lista mea de prieteni. Nu știu exact dacă a fost de la criză, de la faptul că lumea nu are bani și în România li s-a părut mai ieftin fie și numai din cauza transportului sau pur și simplu oamenii au pornit în (re)descoperirea propriei țări, dar cert este că mulți români și-au făcut concediile lui 2013 în România. Da, România asta de 80% o vorbesc de rău. Delta, Transalpina, Mănăstirile din Moldova sau Cetățile fortificate din Transilvania au fost luate cu asalt de parcă anul aceste abia au auzit românii de ele. Mă bucură această alegere, pentru că îmi mențin 100% părerea că trebuie să ne cunoaștem și țara, iar ea are multe frumuseți dincolo de multe lucruri urâte care ne fac să nu le vedem.

2. Toată lumea la Dunăre

Dintre toate destinațiile românești, Cazanele Dunării au fost sus în topuri. Așa ceva rar mi-a fost dat să văd. Cred că toată blogosfera de turism a fost măcar o singură dată, vara asta, la Dunăre. Nu știu cum a mers vorba, nu știu ce s-a întâmplat, nu știu cum și ce, dar m-am trezit deodată că toată lumea își organizează vacanța mea și eu pe a altora :)

3. City Break-urile la mare căutare

Din nou stau în dubii dacă banii au fost problema sau oamenii au avut concediu limitat și s-au rezumat la un City Break. City Break-urile sunt grozave, eu le iubesc și cred că aș putea duce lunar câte unul dacă ar fi bani și timp și probabil mulți au adoptat filosofia asta. Oamenii s-au concentrat pe vacanțe frumoase în câteva zile, pozele stau mărturie, fie că a fost vorba de Paris, Londra sau Milano. Un fel de esențe tari venite în doze mici.

4. Călătorii pentru shopping

Nu se numără printre preferințele mele, dar daaaa, s-a lăsat cu mult shopping în 2013 și încă unul de lux, gen prin Dubai, sau mai pe la Milano. Apropo, știați că există un Dubai Shopping Festival? Există și e chiar promovat de agențiile de turism. Nu condamn o astfel de vacanță, însă ai nevoie de un portofel de pus la cală pentru o vacanță în care pui accentul pe shopping și nu cumva ești Ana Maria Prodan :)

5. Între exotic sau deloc exotic

Nu vi se pare că în anii trecuți se lăsa cu mai multe Maldive și Zanzibare? Anul acesta fost mai moale treaba. S-or fi săturat unii de atâta exotism sau e din cauză că nu există low cost spre Bora Bora? :) Dacă anul trecut am văzut poze din câteva luni de miere mai exotice ca în vederi, în 2013 ceva mai exotic la Lefkada nu prea mi-a fost dat să văd.

6. S-a renunțat la vacanțe

Chiar am avut oameni prin jurul meu (fie și virtual) care au renunțat la vacanțe planificate. A fost un fel de fenomen. Ceva a fost în neregulă cu 2013-le ăsta, planurile oamenilor au fost date peste cap, sau banii nu au mai ajuns pentru a duce un plan la bun sfârșit chiar dacă biletele de avion au fost achiziționate :(

7. N-am întâlnit prea mulți români mulțumiți de vacanța 2013

Față de alți ani, jur că aproape toți cei cu care am vorbit s-au declarat oarecum nemulțumiți de vacanța lui 2013. Ori au ajuns în destinații care li s-au părut nejustificat de scumpe, ori au ajuns în locuri de la care au avut prea mari așteptări și au fost dezamăgiți, ori n-au apucat să ajungă în vacanța viselor, ori n-am mai plecat deloc în vacanță. Alteori parcă era mai mare entuziasmul, dar anul acesta a lăsat de dorit, aceasta mi s-a părut a fi, din păcate, atmosfera generală. Acum, sper sincer să săriți și să-mi spuneți că ați avut vacanțe reușite, căci e tot ce vreau să aud.

Și cam acestea sunt concluziile după un an în care am citit despre “Travel” mai mult ca niciodată. Sigur, fiecare își poate trage propriile concluzii sau le putem discuta liniștiți pe acestea, căci aștept să fie puse la îndoială, așa de frumusețea faptului că suntem diferiți ;)

sursa foto

16 comentarii

  1. astea-s tendinte pe oamenii care merg cu agentii, ma gandesc.
    pe independent e greu sa ti socoteala ca tb sa iei la rost site-urile de rezervari si chiar unitatile de cazare, in particular.
    eu am facut ft multe iesiri in 2013, din care 3 in afara tarii (a treia urmeaza in dec).
    over all, la munca am vazut doua tendinte mari si late: fie zboruri rt sau cu o oprire intermediara , fie zboruri multe, in jurul lumii, impartite pe cateva luni. si vesnica tendinta de a mai schimba ceva :))

    1. nu, astea sunt tendinte printre cei multi cu care am intrat eu in contact si din observatiile de pe blogurile pe care le citesc si din retele de socializare si foarte putin bazat si pe ce au vandut agentiile :) Dar în linii foarte mari, cam asta a fost, fiecare an cam are tendintele lui clare :)

  2. Din punct de vedere al vacantelor pt mine 2013 a fost the best year ever, din 12 luni ale anului in 7 am plecat in afara tarii, am vizitat si pe la noi :d, mi-am indeplinit multe vechi dorinte, de la Rusia la Portugalia, am ajuns din nou in Polonia, am ajuns si pe alt continent. Deci, din partea mea, la cat mai multi ani asa :))))

  3. Eu am ramas cu 3 saptamani de vacanta neluate anul acesta :( Si am calatorit mult mai putin decat anul trecut, doar cateva iesiri de week-end si o vacanta scurta in … Romania :D Din pacate n-am ajuns la Dunare anul asta, poate la anul.

    1. Imi pare rău, se întâmplă :( Oricum nu ai stat rău, poate a fost mai putina calatoreala ca anul trecut, dar per ansamblu nu a fost rau din ce am putut citi la tine :*

  4. pentru noi vacanta 2013 a fost una speciala si desi nu am mai plecat intr-o calatorie lunga si spectaculoasa ca in alti ani, ne-am bucurat de iesiri mai scurte si mai dese. am descoperit multe locuri frumoase in tara (fundata, marginimea sibiului si muzeul astra, lepsa), dar am ajuns si in bulgaria pe care tot o amanam pe perincipiul ca “e aproape si putem merge oricand”. si am prins si un septembrie in 2 mai, asa cum imi place mie, pustiu si racoros. asa ca eu ma declar multumita de vacanta 2013. acum sa vedem cum va fi 2014, primul nostru an de calatorii in 3 (adica sper sa fie totul bine si sa putem calatori cat mai mult)

    1. Felicitarile mele, nu stiu daca am ajuns sa spun, ei, lasa asa, voi ati avut realizari mai mare anul acesta decat niste vacante ;)

      1. multumim, da chiar ca e o mare realizare (desi e atat de micuta). si sa stii ca mi se intampla o chestie ciudata, cred ca in loc de depresie post-natala :)). am flashback-uri cu tot felul de locuri pe care le-am vizitat, dar multe si foarte des intr-o zi. si abia acum imi vin in minte chestii pe care le uitasem total. dar e de bine, adica nu e cu regret, cred ca e un fel de bilant “for the new begining”.

  5. Tendinta aia cu Dunarea am observat-o si eu :)). Si-i de bine, Cazanele Dunarii mi se pare un loc frumos, chiar si eu ma gandeam sa mai merg odata la anu’, cand ajung in tara.
    In rest ce pot sa spun…. am mai observat ca romanii au inceput sa faca iesiri scurte, sau chiar lungi prin Romania, ceea ce iarasi e de bine. Desigur ca-i fain si prin alte parti, dar sa-ti cunosti un pic tara nu strica.
    Dpdv al calatoriilor 2013 n-a fost un an prea plin pentru mine, sau cel putin aveam asteptari mai mari de la el, insa s-a rezumat doar la iesiri scurte, pe-aici prin tarisoara asta “adoptiva”. Asta este, poate recuperz la anu’, sau macar un pic acum de sarbatori.

  6. Eu per total ma declar multumita din punct de vedere turistic anul acesta. Am facut 2 iesiri in strainatate si vreo 4 in tara. Anul acesta pentru prima data dupa multi ani pot sa spun ca am cumulat peste 2 saptamani de turism in Romania si cred ca e un lucru bun. Ai dreptate ca tendinta anul acesta a fost Romania, vad si printre prietenii mei. In cazul meu vacantele scurte si dese mi-au echilibrat resursele financiare.
    Mi-ar placea sa reusesc sa mai fac inca o vacanta in afara tarii anul acesta, ca de ani buni ies de 3 ori din tara si as strica traditia :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.