Ce își doresc călătorii de Moș?

Dacă nu cumva ești Miss World, sigur nu vei răspunde că vrei pace în lume și eradicarea foametei pe Terra ci că vrei să pleci pe undeva, orice ar însemna asta. Deci când prinzi o ocazie ce presupune cadou, ca și călător pasionat, clar, vrei să o iei din loc!

Christmas_Travel_MABOD101

Luna de miere, ziua ta, ziua patriei, ziua copilului, Moș Nicolae, Moș Crăciun, Revelion și altele pe lângă, toate sunt motive numai bune pentru a “cere” un cadou ce implică o mică vacanță. Însă nu mereu este foarte ușor de făcut un astfel de cadou, să nu fim ipocriți, în general bugetul pentru un cadou “călătorie” nu e la îndemâna oricui. Și cum urmează Moșii… m-am gândit să vă dau câteva idei drăguțe de pus în practică, dacă totuși bugetul vostru nu se încadrează pentru o escapadă de neuitat în Cuba sau la… Predeal :)

1. Vouchere de reducere la transport sau cazare. Sunt bune, sunt un impuls pentru achiziționarea unei vacanțe. Dacă reducerile sunt consistente, nu văd de ce nu chiar ți-ai plănui o vacanță în funcție de ele? A! Pot fi oferite într-un plic, ceea ce mi se pare o idee chiar drăguță ;)

2. Ghiduri sau cărți de călătorie. Eu sunt cel mai mare fan pentru că acestea sunt cei mai buni înlocuitori ai călătoritului pe bune și recunosc că am obiceiul de a mă pierde într-o carte care tratează o călătorie fabuloasă sau este un volum de memorii ce se petrec peste tot prin lume. În plus citesc ghidurile turistice bine scrise ca pe romane. Să nu mai spun cât de frumos se pot ambala, am o pasiune și pentru asta.

3. Un lucru specific unui anumit oraș sau țară. Asta se poate transforma în cadou numai dacă persoanele se cunosc foarte bine între ele și una reușește să-i aducă celeilalte un cadou specific dintr-un loc ce se află pe lista de preferințe a acesteia. Însă gestul mi se pare minunat, iar oferit de Sărbători parcă îi sporește valoarea, e un minunat semn de recunoștință. Da, ambalajul poate fi tematic și el, avem nevoie doar de puțină imaginație.

4. O cină la un local cu specific (indian, spaniol, italian, asiatic etc după preferințe). Acesta nu este un cadou fizic, dar poate fi surpriză nemaipomenită, mai ales pentru cineva care nu merge toată ziua prin localuri de gen. Poate că este mai potrivit pentru o zi de naștere sau onomastică, dar merge de minune și pentru a doua zi de Crăciun sau a dua zi de Anul Nou, când, sigur, toate lumea s-a săturat de mâncarea de acasă. Cum poate fi ofertit? Idei ingenioase există, de exemplu eu aș oferi o invitație la cină așa: un bilețel cu locația și ora, legat cu o fundă roșie, de o lingură pusă pe un șervețel alb sau verde, sub brad ;)

5. Bani. Da, un cadou pe care eu îl diger greu, dar care în multe cazuri funcționează. Cineva îmi spunea că primește bani în loc de cadou inclusiv de la soț, care știe pasiunea ei și dăruindu-i bani (de 1 martie, 8 martie, ziua ei și toți Moșii) știe că pune umărul la fondul pentru vacanțe, care o face pe ea nespus de fericită. Atenție! Trebuie să fim foarte siguri când oferim așa ceva, ca cei care îi primesc să nu se simță jigniți de gest, căci după capul meu Crăciunul nu pare chiar evenimentul la care să vii cu bani de pus sub brad… Până acum n-am făcut așa cadou de Crăciun și nici nu cred că am să fac în viitorul apropiat :D

Dragi călători, voi ce dăruiți și ce vă place să primiți?

sursa foto

28 comentarii

  1. wishlistul de ziua mea (acelasi si de mos, actually) suna asa: vouchere de la o linie aeriana cu care calatoresc; carti; un pisoi; minioni in orice forma; ceaiuri; si poate un telefon nou. Deja am rezervat hotelul si am luat biletele pentru tripul de ziua mea iar de Sarbatori nu (mai) calatoresc. Si minioni i-am primit deja (hand made) iar cu telefonul oricum nu arde (desi e cam vechi si se duce psihic). Nu mi-am dorit niciodata bani…doar vouchere lol
    ps: in arad ninge

    1. Nici eu nu mi-am dorit niciodată bani și drept să-ți spun nici n-am primit :)) Nu, mie mi se pare sec cu bani, adică un cadou fără pic de imaginatie :)

  2. Imi doresc sanatate si mai mult timp liber, atat pentru mine, cat si pentru iubirea mea. Atat, restul ne facem singuri, mai tarziu sau mai devreme :)

  3. Niste echipamente de munte (care imi lipsesc) si poate niste obiective pt aparatul foto, cam asta imi doresc :). In rest, cum scrie si Anda, sanatate, timp liber si as mai adauga bani, ca sa le putem face pe toate, mai devreme sau mai tarziu.

  4. De daruit- pe stilul fiecaruia, prietenului ii castig fericirea pe o saptamana daca ii iau ceva ce tine de tehnologie, nu neaparat scump, cat un gadget, cu cat mai nutil, cu atat mai bine :))) in rest, carti, ceaiuri sau nimicuri deosebite- spre ex un mix de ceaiuri facut personal, intr-un borcanel personalizat de mine, sau un gel de masaj facut din plante, un filmulet haios pt prietenii care au plecat din tara etc. cele mai frumoase cadouri sunt tot cele fara valoarea mare materiala :) ah, de-as primi bilete de avion .. nici n-ar conta cand sau unde :)))

    1. Al meu ar fi mai mult decât fericit dacă aș merge pe ideea ta “prietenului ii castig fericirea pe o saptamana daca ii iau ceva ce tine de tehnologie” numai că eu nu mă prea pricep :(( Și atunci îl includ și pe el la “călători” că numai în directia asta știu face cadouri… care să-mi placă și mie :))

  5. Am găsit aseară o locaţie pentru care Moşu trebuie să strângă bani câţva ani: Jade mountain în Santa Lucia. Bine, nu ştiu ce i-a venit alui meu de m-a întrebat de luna de miere, unde-aş vrea să mergem, şi m-am pus pe căutat ş-am dat de destinaţia asta.
    Ce-aş vrea de Crăciun, o cină la un restaurant, şi-o mini-vacanţă la munte, pe pârtie.

  6. Frumos spui Bia…
    Eu imi doresc pentru Craciun, doar liniste si sa ma relaxez cat mai mult. Am avut o luna foarte grea, vreau toata luna decembrie sa nu fac nimic, doar un pic de shopping…chestii banale. Si cel mai mult, sa fim sanatosi ca in rest totul se cumpara.

  7. Vreau să fim sănătoși, să avem timp liber și posibilități de hoinăreală, așa ca să nu cer bani :P
    Îi mai cer MOȘULUI oricare ar fi el să facă ceva și să-i facă pe oameni să zâmbească mai mult, să fie mai veseli și mai optimiști.

  8. :))) primul lucru la care m-am gandit cand am citit titlul a fost: bilete de avion pentru Germania :D. La anu vreau sa-mi vizitez o prietena care s-a mutat acolo :P
    wish me luck!

  9. Cina la un restaurant cu specific mi se pare cea mai faina din cele enumerata de tine, chiar daca mai ies in oras si cu alte ocazii :) In rest, de sarbatorile astea imi doresc sa doooorm si sa citesc mult, chestii pe care nu prea le-am facut in ultima vreme. Si vreau si un alt job :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.