Basm modern: La Băi și la „Casa Zmeilor”

Se dă un prieten cu o pensiune la Tășnad, Băile Tășnad din județul Satu Mare. Prietenul nostru merge destul de des în zonă și s-a gândit să ieșim în grup într-un weekend, să vedem pensiunea, cei care n-am văzut-o, să vedem Tășnadul, să vedem cât de tare poate să ploua în județul Satu Mare, dar cel mai important să ne bălăcim în bazinele cu apă termală. Și-apoi cum să refuzi un weekend de genul ăsta?

DSCF2871

Prognoza meteo nu ne-a încurajat, dar dăcă prietenii îți spun „să plouă, măcar suntem împreună” e fain și nu stai pe gânduri. Pe Clau aproape că l-am luat la Tășnad direct din avionul de Viena. Am știut că o să doarmă pe el tot weekend-ul, dar nu se întrevedea curând o altă ieșire în zonă din motive de „cam pleacă lumea în concedii, care pe unde”. Așa că, am plecat la Tășnad sâmbătă nu foarte dimineață și ne-am întors duminică nu foarte pe seară.

DSCF2963

Am prins așa: o după amiază de bălăceală cu soare mai mult decât arzător, câteva ore ploaie torențială de zici că s-a crăpat cerul, un curcubeu cum n-am mai văzut de câțiva ani și o dumincă foarte liniștită, una din cele mai liniștite din ultimele luni. Și am făcut plajă, da, am făcut plajă așa cum n-am mai făcut de 3 ani… din Corfu big grin Toate la „băi” și la Pensiunea „Casa Zmeilor”. Nu, nu e reclamă mascată, e reclamă pe bune, pe încercate, cunosc proprietarul, ca să vă spun drept și îmi încasez reclamații dacă vă mint, așă că… Dacă vreți să mergeți la Tășnad poate aud că v-ați cazat la altă pensiune happy

DSCF2952

Zona e frumoasă, din nefericire eu nu am fost prin acest județ, am fost o singură dată până la Carei și cam atât. N-am fost ÎN municipiul Satu-Mare, nu știu ce alte atracții mai ascunde județul, dar orășelul/stațiune Tășnad e frumușel, da e mic, dar și Ineul e mic și n-are „băi” happy OK, cam mersul e La Băi e tot ce poți face, dar asta e ideea unui weekend aici, să vii să te relaxezi, să stai în apa care cică vindecă afecțiuni, eu nu mă pricep, dar după numărul mare de oameni entuziasmați și după cât de popular am văzut că este locul, apa aia pare MINUNATĂ!

Mie îmi place să mă bălăcesc, sunt ca rața. Totuși dacă nu e soare și când ies din apă e puțin friguț, mie îmi da o stare nasoală, nu-mi place, așa că eu merg pe caniculă să mă topesc de cald când ies din apă, e valabil și la mare, dar fiecare după preferințe. Nu suport apa rece, e un disconfort teribil și nu, nu doar până mă obișnuiesc… deci La Băi pare a fi de mine happy Și se vede în poze

Apropo, voi pe la ce „băi” din România ați mai fost? Eu am mai dat pe la Felix, 1 Mai, Moneasa, Sovata și cam atât. În plus aș merge și în Ungaria La Băi, că n-am fost niciodată și sunt „cele mai celebre”…

18 comentarii pentru “Basm modern: La Băi și la „Casa Zmeilor”

  1. Eu am fost in weekendul cu Rusalile la Ocnele Mari( jud. Valcea) si la Ocna Sibiului a doua zi. La Ocnele Mari preturile sunt fff mici, merg de un concediu low-cost intrarea e doar 6 lei iar preturile la mancare pornesc de la 3 lei la o ciorba si nu depasesc 5 lei – 7 lei cel mai mare la ciorba de burtalaughing. Cadrul natural e foarte frumos, in apropierea bazinului de apa se gasesc dealuri inverzite si ai impresia ca esti la munte. Apa are o salinitate foarte mare si e plin de craioveni si argeseni. Ocna Sibiului e muuult mai mare, preturile sunt in consecinta (12 lei intrarea si 2 lei jeton pt apa calda la dusuri 2 min), apa are o salinitate mai mica comparabil cu Ocnele Mari insa cand am fost noi era superaglomerat. Si pe portiunile de dincolo de „drumulet” sa-i zic asa era full de lume. Parcarea in ambele locuri era cam 5 lei pe zi. Daca va doriti un weekend relaxat va recomand Ocnele Mari (exista si o salina f frumoasa prin apropiere), insa daca vreti un weekend mai animat cu mai multe posibilitati si mai multe bai recomand Ocna Sibiului. Ne gandeam in weekend sa incercam si Cojocna pe aici prin apropiere de Cluj dar nu stiu sigur daca ajungemhappy

  2. Cand eram mic, ai mei ma ducea constant la Tasnad. Stateam si o saptama pe aici. In jud Satu Mare am fost la bai in Tasnad, Acas, Satu Mare si Carei. In Ungaria la Hajdu, la Debrecen, BUdapesta, Heviz ,Harkany (recomand) si Tapolca. Frumos peste tot.

  3. Si ai uitat la bai sa iei o carte buna cu tine, sa o citesti, nu-i asa? In caz ca ploua…

    Uite, iti propun o carte cu un titlu atragator, mai mult decat atat, te va fascina – Mireasma trandafirilor salbatici – de Sorina Popescu.
    Am auzit despre acest roman de pe un blog si i-am luat urma happy
    A meritat si nici nu a fost cine stie ce efort in a procura-o. Iti spun si tie pasii urmati. Nu a fost nevoie sa colind librariile dupa ea, urasc asta, ci am comandat-o online de aici:
    http://www.librarie.net/carti/189247/Mireasma-trandafirilor-salbatici

    Spor la citit!

    1. Mulțumesc pentru recomandare, voi căuta această carte, dar să știi că am avut o carte cu mine winking Niciodată nu plec fără o carte, am avut „Iertați-mă că sunt japonez” a lui George Moise, o lectură mai mult decât agreabilă pentru destindere și relaxare happy

  4. Pai sa-ti fie de bine atunci plimbarea, balaceala si plaja winking!
    N-am fost la Tasnad, dar arata bine din pozele tale. Am fost doar la Herculane, nu stiu daca tot bai putem sa le numim. E frumos, mi-a placut tare mult, mai ales ca era si munteee acolo laughing.

    1. La Herculane nu am fost… dar am auzit că din păcate acum nu arată prea bine zona, totuși nu vreau să zic nimic rău până nu văd cu ochii mei happy

      1. Da, din pacate statiunea nu s-a renovat asa cum ar fi trebuit. Sau s-o fi renovat intre timp, ca eu am fost in 2008 big grin. Insa nu e chiar paragina, cum zic multi, sunt pensiuni dragute si bazine foarte ingrijite. In plus cadrul natural in care este asezata statiunea mi se pare superb.

  5. Pentru un week-end de odihna e perfect locul ca am vazut pozele happy
    Cum n-am prea fost la băi când am fost mică, și nici mare, pot spune totuși că am trecut pe la Herculane, Amara, Felix… și în general îmi place ideea de terapie cu apă mirositoare și soare happy

    1. Și eu sunt un fan al „terapiei cu apa” deși știu că mulți nu o preferă, mai ales că în anumite locuri ea este foarte caldă și senzația de sufocare în bazin poate fi ceva mai accentuată în cazul anumitor persoane sad

  6. Cam off-topic, dar e in poza. Tu ce crema anti-soare folosesti sa n-ajungi rosie ca racul?! Chiar aia din poza, sau aia e pozata ca e frumoasa si merge cu prosopul? Noi inca n-am gasit una care sa aiba efect! Si luam cu niste factori de protectie ametitori. Tot rosu ca naiba ajung si tot ustura si gadila dupa mers prin soare. Daca tu, desi esti blonda, poti sta la soare, atunci crema aia trebuie sa fie minune de-a dreptul si vreau si eu cu disperare!

    1. Păi mă ard big grin De obicei mă ard, de aceea nici nu mă dau cu creme cu factor mai mare de 15 pentru că mă ard și cu cele cu 30+ Asa ca daca tot ma ard macar sa si bronzeze ceva, ca la factor de 30+ nu te bronzezi deloc. Ideea e alta, eu nu stau mult la soare, adica perioada lunga, fac băi de soare scurte și dese și în general prefer să am ceva pe umeri, orice pot pune pe mine când simt că ARDE. Cel mai des mă ard pe umeri, nas și piept și nu e plăcut deloc. Pe picioare, spate etc mă bronzez destul de bine fără să mă ard.
      Parcă în trecut, să zicem 10 ani în urmă, mă ardeam mai rău, cred că aveam pielea mai sensibilă, dar ceva s-a schimbat la pigment, părul mi s-a mai închis (eu nu sunt vopsită, n-am fost niciodată, dar în trecut eram mai blondă, ca să zic așa), laughing iar pielea parcă nu mai e așa albă.., într-un fel mă bucur, recunosc nu-mi place să fie vară și eu să fiu albă ca varul laughing
      Să vezi ce rău se arde Clau, ROZ se face crying

  7. Superbe fotografiile, Bia! Le-am admirat indelung pe cele din albumul Picasa. Am fost si eu prin adolescenta la Felix, tin minte ca mi-a placut tare mult atunci..Mi-e dor si mie de-o piscina, de-un bazin..orice. Da.. si rata din mine cere apa tongue Momentan sunt atat de ocupata cu invatatul, incat numai pe la sfarsitul lunii se poate zari o mica escapada.. Pana atunci ma hranesc cu calatoriile tale. kiss

    1. Vai, mersi fain… Noi în august cred că vom pleca din Cluj, asa o perioada mai lungă, iar planul ni se tot contureaza, din păcate nu va fi la mare crying dar să sperăm că mai includem niște băi big grin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.