Milano, oraș iubit – oraș hulit

Când energia mea tinde spre zero, sunt tot răgușită, îmi dau seama că nu mi-am făcut vreme nici acum să vă arat niște poze milanese, nu v-am răspuns la comentarii de săptămâna trecută, când afară plouă de rupe, tună, fugeră, am băut două cappuccino deja, iar la lansarea din seara asta a cărții lui Sega nu știu încă dacă ajung date fiind condițiile meteo… am lăsat baltă tot ce făceam și tot ce altceva scriam și am ales pozele de la Milano. Măcar alea de la Milano, pe care nici lu’ mama nu i le-am arătat, deși am fost la Ineu și în fiecare zi îmi propuneam să stăm să le vedem împreună. Și dacă tot m-am întrerupt din tot și din toate, să curgă din taste o poveste și despre Milano, atunci winking

DSCF2260Ca despre orice oraș italian (și mare pe deasupra) este o glumă nesărată să spui că nu e ofertant și că „nu ai ce vedea de el”, că nu poți face în el numai shopping și că e unul din orașele care fac Italia de râs. De râs se făcură cei ce au debitat asemenea inepții, căci ori au dat pe acolo ca Vodă prin lobodă (știți expresia? o fi de la Ineu?), ori au mers cu cardurile pline pe care le-au golit pe vuitoane și nu s-au uitat 360 de grade în jurul lor, ori nu sunt genul care apreciază Italia cu clădirile ei frumoase, piețele largi cu iz de muzee în natură, catedralele imense și ce înseamnă „la dolce vita”. Pentru cazurile alăturate accept un NU pentru Milano, pentru alți călători, însă, îmi pare rău, dacă nu vedeți și Milano (când spun să-l vedeți înțelegeți ce zic) nu cred că puteți înțelege Italia. Și nu e că sunt eu genul care vrea să-și impună punctul de vedere cu orice preț, dar văzând mult din țara asta, e o concluzie prea evidentă ca să nu vă spun. Milano e o parte deosebit de importantă pentru Italia, nu că e capitala ei economică, dar este o parte vibrantă din cultura și stilul de viață al întregii peninsule.

DSCF2123

Nu seamănă cu Roma sau Florența, nu te duce cu gândul la Verona sau Veneția, n-are clima de la Genova și nici aura intimă de la Padova sau Bologna, nu are mirosul Toscanei și nu te lasă fără cuvinte ca Riviera ligurică, dar niciunde în Italia nu am simțit Italia mai bine ca la Milano. De ce? Poate pentru că e primul oraș italian care m-a fermecat prin oameni întâi și mai apoi prin locuri. E primul oraș în care centrul mirosea a parfum bun, 80% dintre bărbați erau îmbrăcați la costum, 60% dintre femei erau elegante și aranjate, 90% din tineri erau veseli și 99,9% din ei îmbrăcați conform personalităților lor distincte și originale. A fost pentru prima dată când am simțit la un nivel aparte, că fiecare om întâlnit are o poveste interesantă de spus și tot pentru prima dată am avut sentimentul că am greșit ieșind din Milano atât de mult, în loc să mă așez undeva în Piazza del Duomo și să fotografiez mai mult oameni decât clădiri, să captez energii calde mai mult decât energii reci și să creionez prin oameni un contur temporal al unui oraș cu un desăvârșit farmec atemporal. Cu alte cuvinte, să-l scot din destinul nebun al unei prepoziții temporale și să nu mai introducă nicio regentă. Să fie simplu: Milano. Doar că nu am făcut asta… am fost doar un martor la luarea cu asalt a unui oraș pe care mulți din cei ce se înghesuiau să-l vadă îl vor huli la întoarcerea acasă. Pot doar să vă spun: nu vă luați după ei, ci megeți să vedeți cu ochi curioși de ce vorbesc eu de bine despre Milano.

DSCF2262

Ce am văzut, ce am făcut și ce am constatat la Milano dincolo de ce aș fi putut să văd, să fac sau să constat:

  • am văzut Domul extraordinar de frumos și am urcat sus pe terasa sa, o experiență ce nu trebuie să lipsească din portofoliul niciunui om ce trece prin capitala Lombardiei
  • învățai că ideea de Dom nu e rotundă de la sine și că terasa Domului din Milano bate cupolele rotunde ale multor alte catedrale pe care mi-a fost dat să urc
  • Galeriile Victtorio Emanuele arată de zici că sunt create în holospațiu și acum, acum te aștepți să se deschidă o ușă prin care să ieși din ele direct într-un loc anost și fără viață
  • Piazza del Duomo și Galeriile sunt cele mai aglomerate locuri din Milano, dar trebuie să le simți pulsul chiar dacă te vei înspăimânta și o să vrei să trimiți întreg centrul orașului să-și facă un EKG de urgență
  • nu doar străzile care dau în Piața centrală sunt elegante și pline de farmec, chiar dacă nu le putem numi străduțe, ci și străzile de la periferie cu construcții realizate cu gust și foarte plăcute ochiului
  • cartierele rezindențiale sunt pur și simplu fermecătoare, clădiri de locuințe colorate, cu minunatele obloane verzi, cu flori peste tot de la fundația clădirii până la adevărate grădini pe clădiri, urbanizare înțeleasă excelent, nimeni nu suferă de mania îngrădirii balconului, toată lumea e capabilă să își creeze un spațiu frumos și confortabil în armonie cu strada și cu balcoanele vecinilor
  • poate îmi iau niște roșii virtuale în figură, dar mie Milano mi s-a părut un oraș curat de la centru până la ieșire, de la Galeriile de mare lux până la Gări (care la noi, deși nu suferă comparație, sunt cele mai mizerabile locuri posibile)
  • magazinele de cartier sunt și aici la mare căutare, magazinașe cu fructe și legume proaspete, cu brânzeturi și zeci de feluri de prosciutto, gelaterii bio sau nu, patiserii care te fac să uiți de orice dietă și până de faptul că acest cuvânt există, toate afaceri micuțe de familie… nici supermarket-ul nu era unul mare, ci unul tot mic la colțul unei străzi, am vaga impresie că ideea de hipermarket nu prea există, iar oamenii nu-și cumpără de mâncare de la mall (se poate să mă înșel, totuși).
  • truisme ca și „cafenelele sunt pline ochi și oamenii merg în ele nu doar să bea cafea ci să trăiască momente de relaxare” sau „pizza deși sărăcăcioasă pentru români, mi se pare savuroasă pentru că toate produsele de pe ea zici că sunt mai proaspete ca aluatul în sine” nu are rost să le mai menționez
  • orașul e de luat la picior, dar piciorul trebuie să-ți fie pregătit, căci Milano e mare, am zis că nu e tipic italian din acest punct de vedere, e un oraș imens, întins, noroc cu metroul care e mai extins și mai bine organizat decât la Roma de exemplu
  • noi ne stresăm mai mult cu Ziua națională, ei nu prea, au parade, probabil ies și ei din marile orașe, sunt două știri la TV despre asta, dar nu e ca la noi când de 1 decembrie zici că nimeni nu mai respiră, nimeni nu mai muncește, nimeni nu mai judecă, doar petrece pentru că TREBUIE și asta include și ciolan, la ei nu mi-ar fi dat impresia că ar include paste happy
  • magazine celebre, taurul pe ale cărui testicule trebuie să te rotești ca să ai noroc (probabil mulți se gândesc să aibă noroc la bani ca să-și poată cumpăra lucruri din magazinele alăturate, eu m-am găndit doar să mă întorc în Italia de câte ori am chef și cam am), cafenele celebre cum e BIFI, Scala din Milano, tramvaiul istoric în care m-am simțit cu un secol în urmă în sensul bun, roșii, ciabatta, prosciutto, emental, toate mâncate în cameră în timp ce urmăream amicalul Italia – San Marino
  • oamenii: n-au cum să nu te atragă italienii, i-am explicat și lui Clau, e ca și cum bărbații europeni n-ar fi atrași de asiatice, a fost total de acord happy Italienii sunt ștrengari, par infideli, dar sunt devotați familiei, sunt mămoși, asta ar putea fi o problemă, au carismă, sunt eleganți, miros bine și am auzit că ar fi buni amanți (orice ar înseamna asta), femeile sunt EXTREM de aranjate, aproape exagerat unele, mai ales cele de peste 50 care de fapt sunt niște făpturi pierdute între vârste, tinerii din Milano cred că sunt cei mai cool îmbrăcați tineri din Italia (cum să nu fie?)
  • e despre oameni, mult din Milano e despre milanezi, iar dacă la noi o auzi pe asta cu „frumoasă România, păcat că e locuită”, la Milano este fără îndoială la mare modă zicala: „omul face locul”.

DSCF2266

37 comentarii pentru “Milano, oraș iubit – oraș hulit

  1. Eu cu drag de Italia si deschidere de minte (zic eu) recunosc ca nu m-a fascinat Milano. L-am simtit mare si neatragator. Nu mi-a placut arhitectural. Un motiv ar putea fi faptul ca am ajuns in el dupa o saptamana de Portofino.
    Nu spun cele de mai sus neaparat raportat la obiective, ci raporat la atmosfera de acolo pe care nu am gasit-o atragatoare.
    Recunosc ca fac parte din categoria celor care in Milano s-au bucurat mai mult de magazine decat de peisaj.

    Te salut ! kiss

    1. Nici pe mine nu m-a fascinat, dar mi-a plăcut și nu am înțeles mâhnirea unora pe el, un fel de ură din oficiu. La fel am auzit și despre Napoli, abia aștept să le spun și ălora că s-au înșelat laughing

      Iar faptul că l-ai văzut după Portofino… are legătură laughing

  2. Mie mi-ai facut pofta de Milano, cat sa ma mai uit o data la trenurile alea care pleaca din Geneva. Doar ca imi fac iarasi niste planuri indepartate, ce implica emisfera sudica si niste tinuturi in care imi doresc sa ajung de foarte mult timp, incat imi e si frica sa vorbesc despre ele ca sa nu se sparga ca baloanele de sapun, tocmai acum cand prind forma, asa ca nu-mi vine sa plec inca niciunde.
    A, si da, stiam de Voda prin loboda si o folosesc la greu, desi nu-s convinsa ca ii pricep sensul prea clar laughing)

    1. Îți iei inima în dinți și nu se mai duce planul laughing

      Vodă prin lobodă eu spun că ar însemna un fel de „trecere nepăsătoare a cuiva pe lângă ceva sau pe lângă cineva” ca și cum „o persoană importantă foarte ar păși prin lobodă fără ca măcar să o observe” laughing

  3. acu na, depinde de gusturi, de stare, de ce ai vazut inainte, ca daca vii de prin Amalfi poate strambi din nas happy mie mi-a placut Milano, si sincer nici n am auzit pe nimeni sa zica ca e urat, nu te du. noi am fost super incantati de Dom, de Navigli si de muzeul de stiinta

    1. eu am auzit, tocmai de aia am zis, am întâlnit vehemenți care au zis că nu e frumos și că nu e de mers și parcă, parcă nu-mi venea să cred, în plus de ce ar compara cineva Milano cu Amalfi? Poate aici e greseala happy

  4. Si mie mi-a placut Milano chiar daca la un moment dat am stat intr-un cartier considerat ”rau famat” si na, inafara de faptul ca la ceas de seara toate telefoanele publice erau ocupate, iar convorbirile pareau fiecare in alta limba, nu pot spune ca am inteles de ce era considerat asa pentru ca era totusi curat.

    Altfel, mi-a placut mult zona centrala si cred ca depinde de momentul cand vizitezi orasul. In aceeasi categorie de situatie, eu am vazut Viena dupa Budapesta si ghici care mi-a placut mai tare? Budapesta. Si toti mi-au zis: cum mă? nici nu se compara!
    Uite ca mie mi-a ramas la suflet Budapesta big grin

    1. Si mie tot Budapesta mi s-a parut mai frumos! Chiar nu inteleg unde e frumusetea Vienei, desi am gasit locuri care mi-au placut, iar cafenele vieneze chiar merita incercate, dar tot nu este printre orasele mele favorite.

  5. Categoric tine de gusturi. Si probabil mai tine si de experienta personala. Insa eu cred ca multi au devenit si prea….pretentiosi.
    Vroiam si noi sa mergem vara asta, mai ales ca avem pe cineva acolo si cazarea ar fi gratis, dar nu stiu daca mai ajungem ca am cam schimbat planurile de vacanta big grin.

  6. Finalmente, Milano! Cat de in atmosfera ne-ai introdus! Si cat ma bucur ca ai incercat sa-l reabilitezi in ochiul nostru indragostit de Italia, desi nu cred ca sunt multi iubitori de dolce vita care sa-l vorbeasca de rau. Iar daca da, eu ma gandesc la struguri si vulpe. Asteptam si alte culori, arome, emotii, si savori lombarde.

  7. si eu au auzisem ca in milano nu prea ai ce sa vezi, ca e mare si anost. nu stiu cum o fi in realitate si cum mi s-ar parea daca as ajunge acolo, dar descrierea ta e grozava, parca ar convinge orice sceptic. se vede ca pui multa pasiune cand scrii despre italia.
    una peste alta, eu cred ca orice loc, daca-i dai o sansa, are un „ceva” care merita descoperit. si pana la urma, conteaza f mult si starea pe care o ai si dipsonibilitatea de a „vedea” mai mult decat „se vede cu ochiul liber”.

    ps offtopic: am reusit sa ajung in bulgaria, la sozopol si nessebar, f frumos, a meritat.

    1. ai spus tot, nu mai am ce zice „conteaza f mult si starea pe care o ai si dipsonibilitatea de a “vedea” mai mult decat “se vede cu ochiul liber” kiss

  8. Am vizitat Milano in 2011. Nu pot sa spun ca mi-a ramas in suflet. E doar Milano si atat. Departe de forfota, de shopping, mie mi-a lasat un gust amar. M-am simtit nesigura intr-un oras care pe departe este capitala modei. Cel putin pe langa gara, parca eram in Africa, iar in metrou ma simteam in America latina. Exact cum ai spus „e frumos, dar pacat ca e locuit”.

    1. Nu-mi vine să cred, eu am găsit o curățenie și o civilizație și la gară și în jurul ei că parcă vorbim de locuri total diferite, acum nu spun că nu pot și experiente neplăcute, dar eu cred că am avut norocul să nu dăm de ele big grin

  9. Milano un oras superb. Am avut ocazia sa il vad in februarie de ziua indragostitilor si pot sa va spun ca a fost cel mai frumos cadou, mai ales ca eu sunt fascinta de Italia. fie ca il vizitezi pe jos sau cu metroul tot ai ce vedea pt ca metroul, din cate am vazut eu,are opriri in cele mai importante puncte turistice. Domul te lasa masca, cel putin pe mine a reusit sa ma impresioneze maretia lui…
    Dar sa fiu sincera Roma mi se pare mai impunatoare prin istoria ei. Recent am avut ocazia sa vizitez Perugia, oras care se poate mandri cu un centru istoric superb. labirintul subteran te face sa crezi ca esti in trecut, noroc de scarile rulante care te trezesc la realitate tongue
    Venetia e un mic paradis pe mare… Todi are un castel impunator…si inca cateva orase despre care as putea sa mai scriu laughing
    vizitati cat mai mult din ea ca merita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.