Ce voi face la Viena data viitoare

După modelul cu Parisul, pe ăsta cu Viena îl coc de-un timp de s-a rumenit pe toate părțile. Cât am mai suferit anul trecut în liniște și cum aproape boceam când îmi scria Clau de pe Mariahilferstrasse, unde savura un croissant, seara după muncă și întâlniri, dar cu inima plină… Eh… Vă dați seama cam ce sentimente l-au încercat, mai ales dacă citiți asta.

06 05 schon 007Nu mă pot duce cu el când mă taie pe mine capul, când omul are treabă, când merge cu alți colegi, când se cazează prin cămine universitare sau pe la hoteluri care nu-s plătite de el. Fix eu mai lipsesc în peisaj, eu și fluturii pe care l-am tot trimis să-i vadă. El îmi zice că îi e “așa cumva” să-i vadă fără mine. Mie mi-e drag că zice așa, dar știu că pe undeva ar prefera o după amiază la Muzeul Tehnic iar fluturii ăia să-i alerge doar prin stomac… cu gândul la mine, naturlich ;)

Și pentru că niciodată nu se știe când prind și eu un weekend la Viena, am o listă de to do-uri, căci din 2007, de la ultima vizita, hmmm… am învățat multe despre ce poți face și ce poți vedea într-un loc ca Viena.

Vreau să merg la Viena cu trenul, de fapt vreau să experimentez odată cum e să ieși cu trenul din țară, pentru că nu am ieșit decât cu toate celelate mijloace de transport. Implicit o să vreau și să-i vizitez gara.

A doua oprire va fi direct la Palatul Belvedere, mai exact în fața Sărutului lui Gustav Klimt, abia apoi voi da o șansă Grădinilor franceze ale Palatului. (Grădinile erau sub zăpadă, dar va fi o altă dată viitoare și pentru ele, sunt sigură).

P1010485

Hundertwasserhaus, casa total atipică a Vienei, cu arbuști pe balcoane, cu grădini pe acoperiș și cu niște culori “țipătoare” pe fațadă, un vis de ucis feng shui-ul oricărei case de locuit.

La capitolul muzee, le-aș prefera pe cele de care 80% din turiști nu știu, cum ar fi: Muzeul Cafelei, Muzeul Păpușilor, Muzeul Trăsurilor, Muzeul Circului (cu istoria unor clovni faimoși). Ce ziceți, știați de ele?

Mă voi întoarce la Schonbrunn pentru splendidele grădini văzute pe ploaie tura trecută și tot din capitolul mai vreau, Prater-ul, o zi, sau hai jumate de zi măcar, să mă dau în nebunii până mai sunt la vârsta când mă încumet să urc în ORICE :)

Și acum pauză de masă: Tafelspritz cu rosti, Schnitzel vienez de la el de acasă și un vin roșu cum ar fi Zweigelt. Nu voi rata de data asta celebra Sachertorte și mă gândesc dacă o voi putea servi în la fel de celebra Cafe Demel, deși aș lua la rând cafenelele cu trecere prin Cafe Central, Diglas sau Hawelka.

Acestea fiind spuse îmi trebuie doar cazare la Viena. Și cum am învățat să exclud cele mai mari și cele mai mici prețuri, m-am orientat către un hotel de 3 stele (calitate/preț excelent, mai ales la Viena) cu o atmosferă tare frumoasă: Hotel Lucia Wien!

Fluturilor, așteptați-mă că vin!! (am venit, i-am văzut și nu m-am impresionat deloc) :(

13 comentarii

  1. Mi-as dori sa pot si eu calatori asa de mult. As avea atatea de facut pe acolo. Am fost de multe ori si niciodata nu m-am plictisit.

    1. N-ai cum să te plictisești la Viena :) Nici eu nu călătoresc pe cât aș vrea, chiar m-am gândit, cred că nimeni nu călătorește pe cât ar vrea, chiar și cei care călătoresc mereu :)

  2. Dacă nu ai văzut Muzeul Tehnic, poate ar trebui să încerci o vizită. Mie mi-a plăcut enorm. Am fost de două ori şi cred că aş mai avea lucruri faine de văzut prin el şi la o a treia. Viena este superbă!

  3. Pentru mine Viena = friiiiig! Am petrecut acolo un revelion, acum vreo 2-3 ani cred… N-am să uit niciodată gerul ăla pătrunzător! Chiar şi aşa, tot ne-am plimbat non stop :D Mi-ar plăcea să o revăd într-un anotimp mai prietenos şi verde, mai ales Palatul Belvedere :)

    1. Pentru mine înseamnă primăvară că în acest anotimp am vizitat-o :D Dar da, e mai frig la ei decât la noi, chiar și la Budapesta este mai frig, acolo am dârdâit și eu odată de Revelion :))
      Încearcă Viena primăvara, e total altceva :*

  4. Bia, in lista mea de to do-uri pun direct articolele tale :P
    Mai ai multe?

    (in realitate eu sunt turistul care merge la plesneala, dar mereu cu o foaie printata sau cu un link salvat in caz de ceva)

    1. Mulțumesc :) Mai am, pot face pentru fiecare oraș în parte (hihi) și pentru unele chiar o să mai fac, iar dacă zici că-s utile, atunci le scriu cu și mai mare drag >D<

  5. Eh Demel, logic la ce altceva putea sa-mi fuga mintea, pe langa mancatul prajiturilor, care imi face maxima placere, mie imi place sa trag cu ochiul si in laboratorul lor in care vezi magia de prin cuptoare. Nu ca aveau nevoie dar a fost o idee de geniu peretele de sticla intre laborator si cafenea.

    1. Abia aștept să merg (să mi se arate să merg, că nu e nimic stabilit)… o să pun poze de la fața locului :P

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.