“Pretenții” de călător

url-1Zilele trecute am râs bine citind niște review-uri la câteva hoteluri de pe Booking.com. De fiecare dată mă amuz și de fiecare dată îmi dau seama cât de diferinți suntem ca oameni, cât de puțin contează uneori mulțumirile sau nemulțumirile noastre pentru alții și îmi spun din ce în ce mai des că nu te poți lua după nimeni când e vorba să iei propria decizie. Ce funcționează pentru mine poate nu funcționeză pentru tine sau invers și nu știu de ce ne încrâncenăm așa.

Să citesc părerile oamenilor care s-au cazat pe la anumite hoteluri, despre locațiile respective a devenit atât de amuzant pentru mine, încât nu le ratez niciodată atunci când mă interesază o locație cu adevărat. Și tot din aceste comentarii, mai mult sau mai puțin utile, îmi formez opiniile și despre cât de prețențioși sunt unii sau ce așteptări au de la locurile în care ajung și cel mai important de la prețul pe care îl plătesc.Dintre cele mai amuzante review-uri negative îmi amintesc cât o să trăiesc de următoarele:

  • cineva era supărat pentru că la hotelul de două stele în care se cazase undeva în Italia în luna august el mai găsise pe nu știu ce geamuri, niște decorațiuni de Crăicun
  • altcineva avea o problemă cu faptul că nu exista perdea de dus sau avea desenat ceva oribil pe ea (nu de cineva ci din fabrică)
  • un turist american era nervos rău pe faptul că hotelul la bulevard pe care îl alesese în Paris nu era un loc liniștit, iar el noaptea auzea ce se vorbea pe stradă
  • un olandez zicea că în camerele unui hotel din Grecia este prea cald chiar și cu aerul condiționat pornit, evident el nu recomanda acest hotel din această cauză și i-a dat o notă foarte mică
  • cineva se pângea că nu poate deschide geamul de la baia camerei
  • altcineva că televizorul mergea pe doar pe canalele italiene (în Roma, cum așa ceva?)
  • și vă pot face o listă să citiți până mâine

Nu-mi reveneam din râs, niciunul dintre aceste comentarii negative mie nu mi se păreau relevante. În plus la unele hoteluri de 2 stele sau chiar 3 stele, pe mine nu mă interesează ce are desenată pe ea perdeaua de duș sau dacă găsesc prin cameră o lumânare în formă de Moș Crăciun rămasă din sezonul trecut. Ci mă interesează raporul calitate/preț. N-am spus că atenția la detalii nu contează, dar nu am aștepătări foarte mari de la un hotel de 2 stele (și am stat în destule astfel de locuri și am fost FOARTE mulțumită). Dar cei care dau asemnea review-uri sunt clar de altă părere și au ales hotelul în funcție de alte considerente., nu vom ști niciodată exact care, dar pot bănui că prețul, fără să cugete deloc asuprea lui. De ce ai avea însă pretenții de 4 stele la un hotel de 2, nu o să pricep niciodată. Eu chiar cred că zicala “cât plătești atâta face” e adevărată, cel puțin în ceea ce privește serviciile hoteliere… Dar sunt persoane care pur și simplu nu pot trece peste asta, plătesc puțin, dar au pretenții mari, foarte mari și, spun ei, își strică vacanțele din acest motiv. Meritat zic eu, dacă nu ai altceva mai bun de făcut de cât crezi în naivitatea ta că o pensiune poate avea condiții de Resort de 5 stele +

O altă gamă de turiști “pretențioși” o să întâlniți în avioane. Va fi foarte amuzant, mai ales că unii nu știu ce caută în low cost. Am azit vociferând câteva domnițe în Wizz Air cum că e prea strânt spațiul între scaune sau cât de nasol e să nu ai nimic inclus (de mâncare) la un zbor Cluj-Roma… Păi simplu: pentru că nu ai plătit pentru asta, nu ai plătit pentru confort mărit și nici pentru masă. Ai plătit pentru zbor, iar dacă vrei să îți dea o mâncare caldă sau barem cu ceai (că eu atât am primit la o mare companie care nu era nici decum low cost, dar cursa era internă) atunci plătești costul biltelului în funcție de asta, care nu va fi ca la Wizz (sau alte companii low cost) ci mult mai mare. Eu chiar nu știu când vor înțelege oamenii aceste lucruri, când vor înțelege că de fapt costul mai mic de la zborurile pe buget redus nu se datorează faptului că avionul acela va cădea ci datorită faptului că e doar un zbor, nu o experineță de neuitat. Și acum, sincer, eu una nu am avut nicio experiență neplăcută la low cost, poate o fi fost noroc nu zic NU.

În general cazarea și deplasare ridică cele mai mari pretenții când vine vorba de a pleca în vacanță. Sigur, ne putem întinde și vorbi despre cât de pretențioși sunt turiștii când vine vorba de a mânca în deplasare (aici poate fi o epopee) sau cum nu sunt mulțumiți de curățenia din anumite orașe și numai mizerie văd, despre cum sunt persecutate anumite nații prin străinătate (mai ales românii, toată lumea “urăște” românii) și multe, foarte multe altele de uneori îți vine să te întrebi “ce îi mână pe ei în luptă?”

M-aș mai fi întins puțin să vorbesc și despre apucăturile care derivă din aceste “pretenții”, dar o las pentru un episod viitor, că zău merită. Acum redevenim puțin serioși, eliminăm zâmbetul din colțul gurii și vin și vă întreb: Care ar putea fi REALELE pretenții de călător? Voi ce așteptări aveți când plătiți un preț și doriți să vedeți un anume loc?

sursa foto

60 comentarii

    1. Se poate, am mai auzit și eu, mai ales cică din București găsești spre anumite destinații biletele mai ieftine la Tarom ca la Blue, de exemplu :) Nu e rău!

  1. Pretentiile mele la un hotel sunt: camera cu paturi twin, internet si baie in camera. Relativ curat, relativ in centru (daca este un oras f mare). Citesc si eu comentariile intotdeauna. Pe mine ma amuza cele despre micul dejun, evident, insuficint si mereu la fel:))) Iar in ceea ce priveste zborurile low-cost de 2-3 ore, mi se pare absurd sa vrei sa mananci, sa bei si sa stai intins:))

    1. Da, am uitat de micul dejun, eu nu știu ce tot mănâncă oamenii pe la ei pe acasă dimineața, dacă în vacanțe majoritatea sunt nemulțumiți și ar vrea altceva, mai mult și mai divers…

      Normal că e absurd, iar pentru destinații lungi nu există low cost, nu te trimite nimeni până în USA fără să-ți dea să papi la bord sau fără să-ți asigure un minin spațiu de confort (deși oricum ai picioarele varză după 7-9 ore)

  2. Da, zici bine, sunt de acord cu tine in totalitate.

    Problemele pentru mine apar atunci cand:
    – platesc pentru 3 stele si gasesc conditii de o stea (mi s-a intamplat in 2011 cu cazarea din Belgrad) sau
    – cand la hotel de 4 stele nu ne-au schimbat prosoapele 4 zile pentru ca asa e protocolul hotelului si nici hartie igienica suplimentara nu am primit dupa ce ne-am consumat sulul primit. A trebuit sa folosim prosoape de bucatarie din hartie, asta am gasit la cel mai apropiat supermarket (in Pula – Croatia) sau
    – cand la hotel de 4 stele nu poti avea internet, nici daca platesti, decat in limita la 20 de conexiuni si asta doar daca stai la receptie, in camera nu se poate deloc (mi s-a intamplat la Poiana Brasov iarna asta)
    – cand zbor cu BlueAir si imi cer comisioane suplimentare fara sa aiba dreptul sa faca asta, comisioane pe care trebuie sa le platesc daca vreau sa ma urc in avion si sa le fac eu reclamatie ulterior. A fost cu atat mai enervanta patania cu cat ne intorceam din vacanta si chiar nu mai aveam bani. A trebuit sa scoata Cip cash de pe un card de credit (pt ca nu, nu se putea plati cu cardul comisionul aparut de nicaieri si despre care nu ne-a informat nimeni decat la imbarcare).

    Am avut si surprize foarte placute, la Barcelona am stat in hotel de 3 strele care a fost impecabil, merita 4 fara discutie.

    1. Astea sunt chiar nasole, mă deranjează și pe mine pentru că sunt chestii nesimțite ce trebuiesc taxate, mereu pretențiile cu o bază solidă și logică sunt realele pretenții peste care nu ar trebui să trecem așa rapid. Eu nu am călătorit niciodată cu Blue, dar sunt curioasă ce comisioane suplimentare au putut să vă ceară!?!

      1. Bia, ne-am luat bilete de avion de prin februarie, cu zbor spre Barcelona la sfarsitul lui iulie si intoarcere la inceputul lui august.
        La intoarcerea acasa ne-au spus ca s-au marit taxele de aeroport de la 1 august si trebuie sa platim 25 de euro de persoana parca. Nu ne-au anuntat, desi aveau nr de telefon si adresa de mail si ne-am trezit in aeroport, inainte de imbarcare, ca nu avem efectiv 50 de euro ramasi dupa vacanta. Cip a fost foarte nervos si voia sa le faca reclamatie cum ca nu-i normal sa maresti pretul la ceva cumparat deja si ca iti asumi riscul ca peste 5 luni sa fie mai scump serviciul respectiv cand vinzi bilete in avans si ca nu ne-au anuntat in prealabil si chiar se putea sa nu avem 50 de euro disponibili nicicum.

        1. Ah… ce nesimțiți, foarte nasol, asta chiar e ceva pentru care făceam o criză fără pretenții de persoană isterică, URÂT de tot, nu se face așa ceva, dacă nu am zburat cu ei pănă acum, de acum parcă nu-mi mai vine nici așa (au și de la Cluj ceva zboruri)

          1. Da, Cip a facut un pic de atmosfera. Eu nu, dupa 10 zile de Barcelona nimic nu m-a mai enervat vreo cateva zaptamani, eram zen :))

            Am sa abordez si eu subiectul asta la mine pe blog, daca nu ti-e cu suparare. Pot?

  3. Cred ca oamenii sunt (sau au devenit) foarte fitosi, pretentiosi si snobi. Iar cativa cred ca sunt si un pic flu-flu, de-i deranjeaza te miri ce lucru nesemnificativ.
    Si eu cred in general zicala “cat platesti, atata face”, nu inteleg ce rost mai are sa te plangi dupa.
    Iar treaba cu low cost-urile si cu cei (multi) care se plang de ele am intalnit-o cel mai des. Vorba ta, e o prostie sa astepti o experienta de neiutat! Experientele de neuitat se platesc mai scump.
    Bine, acum serviciile ar trebui sa fie de bun simt macar, nu bataie de koc, dar aici e discutabil :)).
    Eu de obicei exact asta astept in vacante, servicii de bun simt. Caldura in camera, apa calda, curatenie, amabilitate etc.

    1. Exact, ar trebui să ne preocupe ceea ce ține de bunul simț nu de snobismul personal. Cel mai aiurea este că de multe ori persoanele astea snoabe sunt cele care poate acasă nu au condiții de 4 stele, dar le cer în vacanță de la un hotel de 2 stele :))

  4. tinand cont ca sunt budget traveler, la mine e conditia curateniei la baie si in camera. in rest, NU imi tb tv . as prefer wi-fi dar daca nu e, nu e.
    cat despre low cost, sunt constienta ca locul e mic asa ca nu am ce comenta.

    1. Tocmai asta este, să fii conștient de ceea ce plătești și să nu te minunezi ca și cum nu te-ai fi așteptat! :)

  5. vai, cata dreptate ai! tin minte cand cautam hotel ptr paris si ma stricam de ras la ce review-uri erau pe acolo. eu nu pot sa-mi dau seama cum despre acelasi hotel poti citi o data ca ” e f curat si cu personal amabil” si apoi ca ” erau gandaci in baie, jeg si personal neprietenos”. noi am stat pana la urma pe langa sacre-coeur, intr-un hotel vechiut, dar curat (schimbau prosoapele si lenjeria zilnic). ma gandesc cum ar fi fost sa fiu un client din ala simadicos si sa zic ca nu mi-a placut ptr ca avea holul decorat cu tot felul de kitsch-uri arabesti (patronii erau arabi) sau ca tapetul nu mai avea stralucirea-i de alta data.
    si la mine conditia de baza e sa fie curat (nu ca nu am nimerit si in locuri dubioase). in rest, nu am nevoie de tv si alte facilitati ptr simplul motiv ca atunci cand plec in concediu nu stau in camera decat noaptea.
    de fapt, asta e si motivul ptr care, cu timpul, ne-am reorientat spre campinguri sau casute.

    1. Unii chiar se plâng de ORICE, la Paris și la Florența am găsit cele mai SF review-uri și după ce râdeam sănătos, ziceam: “dar cât o să stăm noi în cameră? Și în acest stil, la un hotel nu foarte lăudat din Paris am avut cea mai fantastică priveliște avută vreodată: cameră era fix vis a vis de Sacre Coeur, MINUNAT! Nu o voi putea uita niciodată și am zis că dacă ne întoarcem la Paris mergem tot la acel hotel și încercăm să obținem aceiași cameră :)

  6. Pai ti-ai cam raspuns Bia :)
    Eu imi inchipui ca exista si o categorie de oameni vesnic nemultumiti, sau chiar frustrati si atunci cand se intorc din vacanta lor, in care inevitabil ceva le-a putit a rahat, incep si arata cu degetul ca niste copii rasfatati. Din fericire, nu-s chiar asa multi incat sa strice prea tare nota unui hotel pe booking… sper :)

    Din propriile-mi experiente, pretentiile mele sunt:
    – cand inchiriezi un ap. in regim hotelier pentru cateva zile, ar fi ideal ca buda sa nu se infunde, iar proprietarul sa se faca ca ploua.
    – sa fie si apa calda, macar seara cand te intorci din peregrinari si mirosi minunat dupa o zi de umblat :) (excludem persoanele regale care se trezesc la 3 dimineata si incep sa urle pe la receptie ca nu este apa calda)
    – sa existe o incuietoare decenta, astfel incat sa pot pleca linistit fara laptop sau mai stiu eu ce, fara sa-mi fie frica de baubau :)

    Mi se pare ca platitul unei camere de hotel este cumva asemanator cu un bilet la film. Indiferent de pret, cu cat asteptarile sunt mai mici cu atat vei fi mai incantat :D

    1. Foarte bună comparația cu biletul la film, dar să știi că acele review-uri influențează nota și o influențează bine, normal că trebuie să mai înveți să citești și printre rânduri și să nu te lași influențat decât de remarcile de bun simț, dacă aș găsi ceva negativ în stilul celor enumerate de tine, clar nu aș alege acea locație :)

        1. În city break-uri nu-l iau cu mine, Clau își ia iPAD-ul și e mic și ușor (bine are 2 kile, dar nu e mult) și îl cară după el, că dacă mai stăm undeva îl deschide sau avem hărți sau vrem să aflăm ceva. Eu mi-am luat laptop-ul în călătoriile mai lungi și l-am lăsat în cameră, până acum nu s-a întâmplat o nenorocire, dar e vital să poți închide ușa bine nu să vezi prin ea…

          1. al meu are 1 kg cu tot cu incarcator. doar ca imi tb sa descarc pozele de pe DSLR pe el (pana iau un card mai mare – ca are un card d’ala mai ciudat). asa ca mere cu noi mereu ca nu am incotro pana una alta. inainte sa iau DSLR-ul il luam doar cand stiam ca mai am si de lucru.

  7. sa stii ca in general nota aia de pe booking (formata din review-uri)e cam pe bune. am eu unul acasa care nu merge decat daca nota e peste 7, de aia stiu :D, si rar un hotel care are peste7 sau chiar 8, e naspa. pe mine ma intereseaza sa fie curat si in zona ok (adica sa ma pot misca pe jos). oricum la cat stau in hotel…

    1. Nici noi nu am mers în locații cotate sub 7, dar sunt hoteluri de doua sau 3 stele la 7.5 unde poți citi minuni de review-uri, norocul fiind acela că sunt foarte multe și pozitive și se balansează nota pe undeva. Un hotel de 8 e chiar minunat (dar și acolo găsești o droaie de nemulțumiți)…

  8. Hello, Bia!
    In primul rand, felicitari pentru noul look al site-ului, arata excelent asa.
    In al doilea rand, e clar, eu sunt un calator pretentios. Mie mi se pare ca nu e absolut nimic ridicol in aspectele urmatoare, care pe tine te-au amuzat:
    1. “-un turist american era nervos rău pe faptul că hotelul la bulevard pe care îl alesese în Paris nu era un loc liniștit, iar el noaptea auzea ce se vorbea pe stradă”
    Pai uneori poate nu ai timp sa stai sa cauti exact pozitionarea stradala a hotelului sua nu iti mai trece prin cap sa te gandesti si la asta si, mai ales, poate mizezi pe faptul ca hotelul ala (care eventual nu e de 1/2 stele) are o tamplarie care sa asigure izolarea fonica fata de strada.
    2. “- un olandez zicea că în camerele unui hotel din Grecia este prea cald chiar și cu aerul condiționat pornit, evident el nu recomanda acest hotel din această cauză și i-a dat o notă foarte mică”
    Pai nici eu nu as recomanda un asemenea hotel; din moment ce exista aer conditionat ( si probabil ai ales hotelul si datorita acestui lucru), ar trebui sa si functioneze, nu? Stim ca in Grecia e cald, dar in camera avem aer conditionat.
    3. “- cineva se pângea că nu poate deschide geamul de la baia camerei”
    Pai si eu m-as plange daca ventilatia baii nu ar face fata si mi s-ar umple camera de abur si umezeala.
    E perfect adevarat ce zici tu ca trebuie avut in vedere si specificul hotelului si ajustate asteptarile in functie de stele si, mai ales, de pret. Dar cu astea de mai sus, eu una nu sunt de acord. Si mai sunt de parere ca pe banii tai ai dreptul sa fii pretentios, iar noi, romanii suntem deseori prea umili. De asemenea, conditiile mele de acasa nu au nicio legatura cu hotelul din vacanta. De aceea se numeste vacanta si nu sacriciu sau compromis.

    1. Mie nu mi se pare că românii sunt umili, ba chiar am citit multe review-uri negative scrise de romani, Și mai cred că nu înseamnă că ești umil dacă anumite elemente negative (categoric, negative) ți se par irelevante. Îți înțeleg punctul de vedere și fiecare e liber să își găsească cazări conform standardelor, dar NICIODATĂ nu pot vedea ca pe o scuză ce tocmai ai spus și anume că: “uneori poate nu ai timp sa stai sa cauti exact pozitionarea stradala a hotelului sau nu iti mai trece prin cap sa te gandesti si la asta”… îmi pare rău aici e vina ta și nu a hotelului, însemnă nu ai știut să te organizezi bine, iar dacă pe tine ca turist te deranjează atât de tare gălăgia poate trebuia din start să nu îți iei un hotel la bulevard (mai ales că în Paris ți se pune exact că hotelul cutare e bulevardul cutare…). Iar dacă noaptea nu ai dormit bușteam și ai numeărat oamenii de pe stradă înseamnă că ziua nu prea te-ai omorât cu vizitatul sau cu alte activități, poate ai vrut o ieșire de relaxare la Paris (atunci clar TREBUIA să alegi alt hotel, unul cu alte facilități, dar mai mult ca sigur l-ai ales după preț, atunci taci și rabdă).
      Ai mai spus și că “pe banii tai ai dreptul sa fii pretentios:, CORECT, dar trebuie să le știi valoarea, tot banii tăi șunt și 200 de euro/3 nopți la două stele sau 200 de euro/noapte la 4 stele… Aici și tocmai aici intrevine problema, mulți nu fac diferența… Foarte mulți nu o fac și tocmai de la ei vin aceste review-uri.

      La cea cu aerul condiționat, ok, poate că nu a atât de exagerat, mie mi s-a părut pentru că eu urâsc din tot sufleul aerul condiționat, nu-l suport decât în doze foarte mici, dar da, ai dreptate, unii nu pot fără el indiferent de sezon.

  9. Si eu sunt de acord ca de cat platesti de atata ai…nu poti sa te gandesti ca platesti 50 de euro pe noapte intr-un oras precum Paris sau Venezia fara sa te poti astepta la ceva neplacut. Sa fim seriosi. Eu caut un pat dublu, nu doua paturi unite ca alea ma enerveaza de mor, o baie si sa vad ca lumea vorbeste bine despre curatenia din hotel. Despre micul dejun, eu sunt obisnuita sa mananc un corn si o ceasca de suc sau de lapte, asa ca alea sunt sigur. E adevarat ca cine isi face acasa un mic dejun cu oua, salam , carnati si salata poate intampina anumite probleme, pentru ca nu in toate tarile exista cultura unui astfel de mic dejun. dAAAR cum spun eu, intr-o calatorie conteaza foarte mult spiritul, asa ca…oricum ar fi , ma adaptez mereu ;)

    1. Și eu mă adaptez și mai vreau pat dublu (e marea mea pretenție, nu-mi plac alea unite nicicum). Eu nu pot zice că dacă plătesc puțin mă aștept să se întâmple ceva aiurea, dar nici nu am pretenția ca totul să fie ca în visele mele, adică plătesc puțin, dar poate baia nu e mare, priveliștea nu-ți taie respirația, pereții sunt subțiri, micul dejun nu te dă pe spate, dare repet, prețul e OK la aceste condiții. Uneori se întâmplă însă ca toate să fie peste ce mă aștept, pentru că mă aștept să fie pentru cât am plătit. Înțelegeți? Pe mine mă depășesc părerile astea cu pretenția și banul, dar îmi dau seama tot mai clar că unii nu știu valoarea banului și atunci iacă, se trezesc dezamăgiți, sigur e asta… altceva nu poate fi!

      1. mno io chiar nu is pretentioas; am dormit si pe pat single amandoi (era suficient de mare) dar am dormit si pe paturi din alea apropiate. daca stau 1-2 nopti in tranzit nu ma deranjeaza de loc
        in atena am prins camera super mare cu niste patoace ca avem loc amandoi in unul si mai era loc lg noi =)) ah merge si AC si caldura si TV_ul cu posturi in engleza si netul si am platit 20 euro/noapte. ah si eram chiar in monastiraki la o puscatura de bat de toate obiectivele :D win-win

          1. Apropo de paturi, in Belgrad (am reclamat eu mai sus hotelul ca era de 3 stele si arata ca si cum ar fi fost de una) am avut paturi puse in colturi ale camerei aflate in diagonala. Bine ca eram foarte obositi, am putut dormi si asa.

            Cand am fost in Poiana Brasov iarna asta, am primit o camera cu paturi despartite de doua noptiere. Am cerut sa ni se schimbe camera. Am primit alta, fara dicutii inutile, au fost amabili.

            Mie imi place la hotel ca primim doua paturi pentru invelit, chit ca patul e dublu. Imi tot spun ca am sa aplic si eu sistemul acasa, ca sa evit discutii cu Cip in privinta utilitatii pilotei de iarna in luna aprilie si alte asemenea, dar n-am facut-o inca.

  10. inca o chestie, cred ca te mai schimbi si in functie de varsta si de prioritati (de exemplu, sunt mult mai importante anumite aspecte cand ai copii)
    imi aduc aminte cum era cand plecam cu gasca prin liceu. paturi suprapuse darapanate, camere mici si coscovite, in care stateam si cate 10, apa calda cu ora (daca era si aia), mic dejun “din punga” si nesuri la plic, facute cu apa rece. totul era sa fie ieftin :)).
    acum m-am mai schimbat si poate am alte pretentii. da, inca imi place sa merg in 2 mai, sa stau la cort direct pe plaja si sa n-am apa calda). dar asta doar ptr 1 weekend.

    1. Categoric pretențiile se modifică și în funcție de vârstă, altfel călătorești singur, altfel în doi, nu mai spun cum e cu copii!

  11. Eu am calatorit cu avionul pe ruta Londra-Cluj, si am fost extrem de multumit de WizzAir. La cat a costat totul, e mai mult decat perfect.

    1. Eu numai în Italia și Franța am fost cu Wizz, dar și eu am 100% mulțumită de fiecare dată, iar prețurile… păi am zburat la niște prețuri incredibil de mici, pentru mine Wizz-ul din Cluj e mană cerească :)

  12. Cami, văd că nu mai pot să-ți răspund acolo sub comentariile tale, sigur că poți prelua subiectul, chiar te rog :*

    Cât despre pilote, am încercat și noi cu două (că tot aveam și eu plângeri că îi era frig), dar nu e fain… parcă dorm singură :))

    1. Multumesc, Bia :*
      La noi e invers. Cip s-ar inveli cu un cearceaf subtirel toata iarna, daca ar fi dupa el. Nu am mai avea doua tipuri de pilote, una mai subtire folosita primavara devreme si toamna tarziu, una groasa pt ierna, plus o patura pentru primavara si toamna :))
      Zici ca nu e o afacere, totusi, nu?

      1. Nu, nu e o afacere deloc :)) Și Clau e un călduros de felul lui, dar cică eu totuși întrec măsura, când dorm iau TOT de pe el :))

  13. Plangerile de mai sus sunt intr-adevar de ras :))
    Acum depinde- desigur ca ma astept la servicii in functie de biletul platit. De exemplu: stiu foarte clar dinainte ca atunci cand platesc 1300 de euro pt 2-3 saptamani la un hotel de 5 stele in Egipt nu va fi acelasi lucru ca si cum as plati 2500 la alt hotel de 5 stele din Egipt dintr-un anumit lant (exemplu Rotana pt partea de Africa) :)
    Ma informez bine inainte, cam stiu la ce sa ma astept

    Cu Wizzul nu am avut experiente neplacute decat niste intarzieri care se pot intampla oriunde oricui. Si-n plus exista optiunea de priority si “long legs sit”asa ca cine doreste , le poate plati.
    Eu le-am luat de cateva ori dar apoi am renuntat la long legs sit pt ca erau mereu langa iesirile de urgenta si nu-mi puteam tine intre picioare rucsacul sa scot mereu cartea, laptopul sau mancarea :)))

    1. Sigur că este vorba de așteptări și despre cum le manageriezi, dar așa cum am tot subliniat azi, unii nu știu cum să se comporte cu ele și uite așa își strică vacanțele :D

  14. Eu poate sunt Canuta Om Sucit…pentru ca nu pot intelege de ce unii platesc X lucru si se asteapta sa primeasca Y lucru? Pai daca in oferta iti spune platesti sa stai un buda pe durata a 3 nopti , te costa 1 leu , aia primesti.Aaaaa , vrei lanag buda jacuzzi , da…iti dam , da’ te costa triplu , dai 3 lei…Nu iti convine , mars pe buda! ;)
    Ca si tine , citind parerile altora de prin locurile pe unde au colindat , adastat , mancat si asa mai departe , am ramas neplacut impresionata de parerilor unor persoane fandosite si fitoase , cum ai scris si tu , perdeaua de la dus avea…nu stiu , un cap de mort desenat cu marker… :)) Pai las-o naibii , frate , te speli sau admiri perdeaua? :))
    Eu una consider ca o camera inchiriata , intr-un concediu , excursie , whatever , este un loc unde sa te speli si sa dormi.Daca vrei tot comfortul , stai acasa , unde e cel mai bine.
    Eu nu am pretentii , atata vreme cat este apa sa ma spal si sa golesc buda , atata vreme cat am un pat cu cearceafuri curate , perna si patura , sa imi odihnesc oasele…mi se rupe ce canale tv sunt pe televizor si cate sunt sau ca perdeaua la dus e verde cu cacaniu si are pirahnia desenate , cu limba scoasa.
    Am stat in camere in care cand trageai apa la buda intai se inalta totul in sus si apoi o lua la vale… :))) In altele tot ce dusuiai in cabina , se scurgea pe fresia din baie si apoi pe scurgere din pardoseala….da ,si? :)) Spui la receptie , ei se scuza la tine , iti acorda un picut mai multe atentie si iti zmabesc mai des si cu asta basta! iti vezi de ale tale , ca nu e casa ta si nici nu cred ca intentia este sa te muti definitiv acolo… :))
    Io cu avionul nu am zburat ,decat de 2 ori in tinerete….ca am si uitat cum a fost si numai pe cursa interna.Dar imi mai povesteste Marius de figuranti care platesc un covrig si asteapta sa primeasca cozonac! :))

    1. Și eu zic la fel, doar că mulți o țin pe a lor cu “pretențiile”, până la urmă fiecare dă banii pe ce vrea, dar trebuie să aibă și conștiința lor, nu poți fi și să sătul și cu mâncarea neîncepută :D

  15. Nu stiu cat este vorba de “pretentii” sau nevoia de a critica, de-a arata cu degetul, de a face parada cu principiile lor si mai ales nevoia de a fi bagati in seama. Pe bookings nu prea m-am dat dar le citesc pe TripAdvisor, cred ca de fapt pe orice fel de site le gasesti. Pentru mine, daca au internet, baie separata, in camera, nu se darama camera pe mine si apa calda cand am nevoie de ea, nici nu-mi mai trebuie altceva. Mic-dejunul nu-l iau la hotel aproape niciodata pentru ca mi se pare nesimtit de scump pentru o cafea si o chifla cat mananc eu de dimineata, dar daca este inclus deja in pretul camerei nu zic nu, ma duc cat de tarziu pot si-l transform in “brunch” dar asta e alegerea mea si n-o sa dau vina pe hotel ca nu au oute pe jumatate noi asa cum imi facea mie mama cand eram mica.

  16. Ei, eu am învățat să nu mă încred în criticile americanilor. Pe lângă ce ai citit tu, se mai plâng că nu există distribuitor de gheață pe hol, că (în Italia oarecum justificat) micul dejun nu include cârnați prăjiți cu ceapă și fasole. Îi iau în seamă dacă se plng de zgomote, în schimb. Dacă ar face recenzii hotelurilor și chinezii am afla că nu e de stat în ele: nu prea găsești în camere aparate electrice de fiert orezul:) Deși unele hoteluri de la marginea Romei s-au prins cum îi pot atrage, au aparate din acestea, le pun la dispoziție chinezilor un autobuz să-i ducă în centru și dă-i cu shopping! Autoritățile italiene au descoperit că mai ales pentru asta vin chinezii în Europa.

    1. Și ale europenilor sunt ciudate și românii le au pe ale lor, de parcă vor să arate lumii cât sunt ei de stilați (oricum, cine-i crede?) :))
      Dar, există o parte de adevăr, pretențiile diferă puțin de la continent la continent, de la cultură la cultură și e normal să fie așa :)

  17. Mă amuză review-urile negative din cauze de genul “cafeaua proastă”…Dar până la urmă fiecare are propriile repere…
    La mine foarte foarte foarte importantă e baia, în special duşul. Să fie unul curat, când vin seara obosită la hotel să fac un duş bun şi să mă bag în pat – altceva nu am nevoie. Patul nu contează cum e – atâta timp cât e curat, evident – dorm buştean, deci e irelevant dacă e moale/tare. Şi contează ca hotelul să fie bine poziţionat :)

    1. Sigur că fiecare are propriile repere, doar că unii aleg independent de ele și doar la fața locului și le manifestă subit și violent, așa apar acele review-uri. Contează enorm ca hotelul să fie bine poziţionat, la asta mă uit cel mai des la nota de la booking, cred că acelea sunt cele mai reale note…

  18. Ba eu am pretentii si tocmai fiindca stiu asta si confortul primeaza, nu zbor cu low-cost (cu exceptia EasyJet cand nu am de ales) si nu stau la hoteluri de doua stele. Nu stau nici la 5, nici vorba (decat daca plateste slujba), dar eu, pe banii mei, prefer hotelurile de lant si avioanele de linie. Tocmai fiindca nu imi place sa aud zgomot de bulevard (sa stii ca poti sta spre bulevard in Paris si sa nu auzi nimic, de aia exista termopane triple..), urasc sa ma uit la programele de televiziune locale (mai ales la Italieni unde cred ca detin record cretinatatilor, asa ca il inteleg pe amaratul ala :P), si m-ar enerva sa mi se deschida fereastra, etc. La fel, in avion vreau sa am loc alocat (brusc imi place mai tare EasyJet de cand au bagat locuri) nu sa ma imbulzesc cu hoardele, vreau mancare (chiar si porcaria aia de paine cu branza) si ceva de baut si mai ales vreau sa fie spatiu (am peste 2 metrii nu cred ca incap la Wizz intr-o mie de ani pe scaunele alea, poate doar ca bagaj de cala..). Adica ultimul chiar nu e moft, daca ai incercat sa zbori 9 ore impachetata intr-un spatiu minuscule stii ce zic :D. Eu am exersat asta si m-am miscam ca un zombie vreo ora dupa aterizare. Pentru ambele, adica lanturi hoteliere si avioane de linie am card din acela de fidelitate. Merita, fara discutie.
    Acum, desigur, tot ce am scris mai sus pot fi considerate “mofturi” si poate chiar sunt. Dar eu vreau sa ma simt bine in vacanta si atunci sunt dispus sa dau banul. Cat platesc pentru moftul meu am voie sa critic serviciul pentru care platesc. Sa stii ca doar esticii sunt impaciuitori “in teritoriu” cu conditiile de cazare/transport. Neamtul/francezul/helvetul oracaie ca muscati de cobra daca ceva nu e la standarde. Si nu online. Desigur, daca as fi fortat de imprejurari sa stau la hotel de 2 stele, as sta fara sa cracnesc. Dar categoric nu mi-ar placea si as observa diverse chestii din gama celor descrise mai sus :). Doar ca as concluziona ca “never again” si n-as mai pune piciorul acolo.
    Din textul tau cam rezulta ca ii consideri cam fandositi pe tipii care se leaga de amanunte de genul asta. Dar nu e chiar real. Standardele unui stabiliment (fie el si de doua stele) sunt mentiune de clienti. Si criticile lor. Altfel s-ar delasa. De exemplu un hotel de doua stele iti ofera mai putine facilitati DAR TREBUIE sa fie CURAT. Impecabil. Altfel e spelunca, nu hotel. Chestia cu decoratiile de la Craciun e inadmisibila chiar si la doua stele. Lipsa canalelor de circulatie internationala, nu e. Am observat ca turistul roman e foarte dispus sa accepte orice. Sigur, critica, dar critica cand e acasa, online sau cu partenerul de excursie. N-am prea vazut multi reprosand personalului hotelier, cred ca-s timizi.
    Ca sa-ti raspund la intrebare, eu unul vreau sa fie impecabil de curat, vreau sa aiba camera temperatura reglabila, vreau posturi TV in limba engleza, vreau sa aiba lift (ca sa nu-mi tarai bagajele pe scari), vreau un etaj cat mai sus ca sa nu aud tot zgomotul, vreau NEAPARAT internet (am schimbat de mai multe ori camera fiindca nu le batea antena pana acolo, uneori cu scandal, platesc internet, apai vreau internet), vreau sa aiba prize suficiente si coca-cola in bar. Tocmai din cauza asta nu ma duc niciodata la 2 stele fiindca stiu ca n-am parte. Dar da, categoric nu as astepta toate astea de la un hotel de doua stele cu exceptia curateniei si functionalitatii. Trebuie sa fie luna si sa functioneze impecabil. Indiferent de stele. Facilitatile variaza cu stelele. Nu curatenia. Nu functionalitatea.

    1. Vladimir, bine ai revenit :) Păi ce zici tu e OK, tu ești conștient de ce plătești unde plătești și nu ai așteptări peste medie unde nu e cazul….

      Dar, da, unii oameni sunt cu fițele la ei oriunde merg, chiar dacă sunt săraci, îmi păstrez părerea, nimic nu mi se pare mai penibil decât un om cu fițe nefondate (pentru ca da, unori poți avea fițe, alteori trebuie să-și știi condiția și evident, lungul nasului). Dar, unii nu-l știu și nici nu cunosc valoarea banului, e expresia aia sclifosită E BANUL MEU (da, măi, e al tău, dar îi știi valoarea? pentru că dacă nu o știi nu-l folosești bine, amărâtul ăla de ban) :)

      Sunt sigură că ai înțeles de fapt părerea mea, nu am aruncat cu nimic în cei fițoși, am vrut doar ca cei care au impresia că banul lor poate cumpăra tot confortul și pentru bani puțini pot avea mult, se înșeală. Eu fac parte din cei cu bani puțini, de aia mi-am și permis să vorbesc despre asta fără să se simtă nimeni jugnit că l-am făcut și sărac și cu pretenții :)

  19. Nu am avut niciodată pretenţii absurde şi nici nu mă cramponez dacă priveliştea de pe geam nu e tocmai cea pe care mi-am dorit-o, însă m-am întristat atunci când m-am cazat la un hotel de 4 stele şi am primit servicii de 2 stele. Am păţit-o în vară. Nu mă aşteptam ca la 4 stele să am jacuzzi în baie, dar recunosc, că nici să nu am o banală chiuvetă în baie şi cabină de duş, nu m-am aşteptat! Iar când am văzut camera care în loc de pat dublu avea şase paturi de o persoană suspendate, crede-mă că mi-au sărit toţi dracii!
    În principiu nu îmi doresc decât două lucruri: un pat cu aşternuturi curate ( dar nu suspendat că nu sunt în tabără cu şcoala ) şi o baie cu apă caldă şi chiuvetă. :) TV-ul poate să nu existe şi aşa niciodată nu-l deschid, în schimb hotelul este obligatoriu să fie dotat cu lift.

    1. Sunt curioasă cum a rezolvat așa zisul hotel de 4 stele problema :)) N-am pățit așa ceva nici la 2 sau 3 stele… și nici chiuveta nu mi-a lipsit la 2 sau 3 stele, inadmisibil. Eu nu spun că nu sunt și din aia care efectiv își bat joc, ca în acest caz… Doamne! Așa ceva?

  20. Noi avem pretentii minime. Curatenie in camera si in baie. Am impartit baia si cu altii si n-am murit, dar cand vine vorba de curatenie nu las de la mine. Atat. Nu vreau TV, internet, perdele la dus si alte prostii. Curatenie.

  21. Daca stai sa citesti review-urile, observi ca apar cateva tipare: de exemplu americanii comenteaza legat de camerele mici, germanii – de micul dejun, si asa mai departe. Am stat in multe locuri, de la cort si cabane la hoteluri cu multe stele. Si sunt constient ca de cele mai multe ori, cat dai, atata face. In general citesc review-urile, elimin partile irelevante (ex: e o statuie oribila in hol), apoi ma gandesc daca merita banii. In general umblu mult, asa ca nu ma intereseaza daca au sala de fitness, discoteca peste drum, decoratiuni, cate programe au la TV etc. Vreau in schimb sa fie curat, cald (daca-i iarna) si sa curga apa calda. De preferat baie in camera si pat dublu. Internetul nu e un must, supravietuiesc cateva zile si fara. Micul dejun – daca e inclus in pret – bine, daca e 12 euro mai bine-mi beau cafeaua in oras. Si daca am ceva de reclamat, incerc sa expun problema calm… Uneori un zambet poate face minuni.

    Legat de povestea cu Blue Air, ar fi potrivite cateva precizari. Guvernul Spaniei a marit anul trecut taxele de aeroport pentru Madrid si Barcelona. Companiile de linie au suportat taxele, low-cost-urile au pus pasagerii sa plateasca, chestie care nu-i chiar surprinzatoare daca te gandesti ca pretul incepe la 20 de euro. In “termenii si conditiile” pe care le acceptam cand cumparam biletul de avion scrie clar ca in asemenea situatii, pasagerul suporta diferenta (care apropo a fost 10 euro, nu 25), dar nimeni nu citeste… Au anuntat pe site-ul lor, insa nu au trimis mail pasagerilor afectati, chestie pentru care nu au scuza. De fapt asta a fost ce le-am reprosat atunci.

    1. Da, e de bun simț tot ce zici. E adevărat că s-au format trenduri de “plângeri” în funcție de naționalitatea călătorului, iar despre Blue… nu pot să mă exprim pentru că nu am călătorit niciodată cu ei. M-a iritat maxim însă ce ați povestit, adică a fost și nu a fost corect ce au făcut… asta mă scoate din sărite :(

  22. Majoritatea comentariilor mi se par de bun simt. Galagie in camera? Dupa cum spunea Vladimir: rezolva cu termopane. Am stat la destule ‘locante’ si cred ca le faceam gura, daca era galagie de afara. Nu e treaba mea ca au facut o antifonare de doi lei. Sau macar sa scrie in prezentare ‘aduceti-va dopuri de urechi, ca veti avea nevoie’.

    Am vazut multe comentarii negative si eu pe booking.com, ca acolo ne facem noi rezervari sau doar cascam ochii. Multe sunt indreptatite. Orice stea ar avea hotelul, curatenia (sau lipsa ei) este o chestie importanta. La fel mobilierul. Sau prospetimea mancarurilor de la micul dejun, daca sunt incluse etc.

    Noi suntem obisnuiti prost sa mancam rahat si sa tacem, sa nu ne stricam sejurul. Sunt multi straini care-ti spun IN FATA ce au de spus si refuza camere sau comenteaza. Si este normal pana la urma. Te duci in vacanta sa te relaxezi, nu sa vii cu paduchi, sa te strici la stomac sau sa vii nedormit, ca ai geamuri de doi lei in camera.

    Faza cu saracii si bogatii e din nou discutie pur romaneasca, daca tot e la moda sa-i spui unuia ‘saracule’ in loc de alte invective: ca dau 5 euro pe noapte sau 500 de euro, SUNT CLIENT si am dreptul la un serviciu de calitate. Din fericire toate siturile astea ajuta si clientii sa vada cine-si bate joc si cine nu. Gazda noastra din Croatia are in general recenzii pozitive si pe buna dreptate. Are si cateva ‘neutre’ pe chestii considerate de clienti importante. Noi poate nu ne stresam, dar, daca le citesc asa la rece, imi dau seama ca nu zic prostii.

    1. NU am vrut să mă iau de pretențiile nimănui, fiecare știe ce plătește, cât plătește sau cel puțin asta ar trebui. În continuare, mie, unele “pretenții” mi se pare nefondate… dar este strict părerea mea. Nu cred că românii tac din gură și mănâncă rahat, ba chiar am văzut români nejustificat de pretențioși uneori. Așa cum am sublinat pe aici prin comentarii, fiecare este liber să aibă doleanțele lui, dar totuși să știe că la 2 stele nu are cum găsi condiții de 4 (și aici nu mă refer la curățenie, sper că asta s-a înțeles) :)

  23. Desi este o discutie mai veche consider ca nu s-au prezentat toate punctele de vedere. Eu sunt proprietarul unor locuinte pe care le inchiriez in regim hotelier si, la randul meu, sunt turist …in lumea larga. Astfel pot fi cat de cat obiectiv in caracterizare. Premisa “cat dai atat face” este un indiciu demn de luat in seama in majoritatea cazurilor dar exista si exceptii: situatii cand pretul mc iti poate aduce o surpriza placuta (si eu fac frecvent astfel de oferte) dar si situatii in care pretul platit sau clasificarea hotelului sunt mult supraevaluate (am patit acest lucru in Antalya). Nemutumiri de genul prezentate de Bianca sunt normale peste tot in lume (as putea scrie nu o carte ci o trilogie despre aventurile pe care le-am avut in calitate de proprietar) importanta este statistica finala: gradul de ocupare raportat la cerinte/nemultumiri si coroborat cu pretul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.