Dificila artă a maturității*

*din cartea Viața te învață scrisă de „prima doamnă a lumii” Eleanor Roosevelt (1884-1962)

Am citit ieri un pasaj din cartea pe am ținut-o în bibliotecă aproape un an, fără să știu ce bijuterie dețin. Nu prea citesc cărțile de mai multe ori, cu atât mai mult, nu revin de multe ori la un pasaj în timp ce citesc o carte. Dar, nu exagerz, cred că ieri am citit de 4-5 ori acest fragment din capitolul „Dificila artă a maturității”. Sper doar să, îl citească cât mai multă lume și să ajungă la urechile cui trebuie să ajungă.

*****

Cred că unul dintre lucrurile elementare pe care trebuie să-l recunoaștem este acela că singura dezvoltare meritorie este dezvoltarea individului. Dacă încercați să schimbați acel individ până la pierdearea personalității sale, ați distrus esența unei ființe umane, și anume caracteristicile care îl deosebesc de un alt individ. Oricine încearcă să schimbe un alt om și să-l încadereze într-un șablon considerat ideal, în loc să-l încurajeze să progreseze în stilul lui, face un lucru periculos. 

Mai devreme sau mai târziu, acel om se va răsvrăti dacă se încearcă turnarea lui într-un tipar care nu i se potrivește. Sigur, uneori poți opri sau schilodi întreaga dezvoltare a unei personalități, dar nu cred că așa ceva nu trezește în acel om profunde resentimente. Am văzut părinți care folosesc sarcasmul și tot felul de presiuni ca să-și „educe” copiii și să-i oblige să se conformeze unui tipar aprobat de ei. Am văzut și părinți care se străduiesc din răsputeri să facă din copiii lor ceea ce ei înșiși își doriseră să fie și, din anumite motive, nu reușiseră. Sau părinți care nutresc dorința arzătoare, deși nerecunoscută, de a ține copilul aproape de ei, aspirând astfel, prin copil la un fel de continuitate cu viitorul și la garanția că munca lor va fi dusă mai departe. Uneori reușesc, dar cu prețul revoltei și, practic, al distrugerii personalității copilului.

La un moment dat, un om cu o individualitate puternică va rupe lanțul și va porni pe propriul lui drum, cel ales de el. Dar o va face poate după multă suferință și cu prețull deteriorării relațiilor umane.

Singura modalitate prin care îi putem ajuta cu adevărat pe ceilalți să evolueze este să-i lăsăm să o facă singuri, încercând să le arătăm prin exemple, dacă putem, ce este cu adevărat necesar. Dar a-i impune ceva cu forța unui individ este un efort sortit eșecului și care nu-l va ajuta să-și dezvolte propria individualitate. Toată lumea trebuie să aibă sentimentul că este important să-ți dezvolte adevărata fire. Nu ar trebui să ne comparăm cu alții, în niciun caz nu ar trebui să-i imităm. Am observat adeseori că persoana care și-a urmat propriile înclinații are un mai mare respect pentru sine decât cea care a fost presată într-un șablon ce nu-i aparține. Și, fără respect de sine, puțini oameni sunt capabili să împărtășească un respect real pentru alții.

*****

Recunosc că m-a frapat faptul că femeia asta care s-a născut cu 100 de ani înaintea mea, a prins două războaie mondiale, a militat și a scris pentru Declarația mondială a drepturilor omului, a gândit în felul acesta. Câte persoane cu care suntem contemporani, cunoașteți, și aveți împresia că s-au născut nu doar cu 100 de ani în urmă, ci poate chiar cu 1000? Îmi vine să pun like și share la acest articol deși în general nu o fac, cine vrea și aderează la el, îl dă mai departe fără să-l rog eu happy