Câte ceva despre vacanța de iarnă

După cum știți, am fost la Ineu în perioada 21 decembrie – 5 ianuarie și m-am întors obosită tare, dar nu mai insist cu asta, important e că am fost „acasă” din nou. Nu am părăsit Ineul, decât pentru a merge la Gurba în satul bunicilor mei, pentru a vizita singura bunică pe care o mai am în viață și care cu puțin noroc va ajunge anul acesta la 81 de ani. Cu toate astea, a intuit, fără să-i spunem în prealabil, cum poate vedea pozele pe iPad. Normal că noi am privit-o stupefiați și amuzați cum își folosea degetul mare să treacă de la poză la altă, simplu și natural, de zici că tot pe iPad a văzut poze până acum happy

P1350750

Zilele de Crăciun au fost liniștite la început, apoi s-au aglomerat nițel cu vizite peste vizite la prieteni și rude, apoi cu alte vizite la noi. Totuși preferata mea rămâne seara de Ajun când fiecare își deschide cadourile. Nu există într-un an o seară mai minunată ca această seară. O voi iubi pe vecie.

P1350761

Uf, între Crăciun și Revelion am avut parte de un eveniment nefericit (dar aș dori să NU vorbesc despre el). Eu sunt bine, sănătoasă, Clau la fel, Mami și ea etc.  Chiar nu vreau să dezvolt, sper să mă înțelegeți, dar voi sublinia încă odată, faptul că anul 2012 a vrut să-mi transmită până în ultima clipă că a fost nașpa și așa va rămâne în memoria mea. Asta este! Noi să fim sănătoși și… optimiști, da? happy

P1350834

Date fiind circumstanțele am rămas acasă de Revelion, de fapt ăsta era și planul, dar avea șanse de modificare. Am fost puțin spus, obosiți, în noaptea dintre ani, dar totuși am ieșit cu ai mei afară în stradă la miezul nopții, am auzit artificiile (că de văzut nu le-am văzut, fiind o ceață de să o tai cu cuțitul), apoi am desfăcut o șampanie, am ciocnit pentru un an mai bun și după asta fiecare a capitulat în felul lui…

P1350845

Eu totuși am vrut neaparat să văd filmul New Year’s Eve așa că m-am culcat abia pe la 3 și jumătate, iar în prima zi a lui 2013 m-am trezit colo către prânz. Odihnită… Ce a urmat? Câteva zile la Ineu, cu alte vizite și dimineți târzii, cu cappuccino (în cănițele primite de la Moș) și pâine prăjită pe plita de la bucătărie, cu seri cu vin, plăcintă întinsă și cu prieteni, cu ideea lui „cele rele să se spele, cele bune să se adune!”… Și uite așa, pe 5 am plecat iar spre Cluj și după 4 ore și 30 de minute am intrat în casă ca și cum n-am fi fost plecați deloc sau cel mult până la magazinul de la scara cealaltă. Și totuși…

20 comentarii pentru “Câte ceva despre vacanța de iarnă

  1. In primul rand doresc sa iti/sa va urez din nou La Multi Ani si cu speranta ca acest an sa fie unul mult mai bun decat anul ce tocmai a trecut.
    Voiam sa te intreb ce site este cel din ultima poza big grin Este cumva vorba de un ceas sincronizat la ceasul atomic din Frankfurt!? Vreau si eu un link! Ms mult big grin

  2. Sarbatorile in familie sunt cele mai potrivite! Bunica ta e frumoasa ca si tine! Sa stii ca si bunica e fan tehnologie..tot tot invata si ii place la nebunie sa-si ia aparatura modernabig grin O bate pe mama la capitolul asta big grin

  3. Sa-ti traiasca bunica, e un lucru minunat sa o ai aproape si sa puteti rasfoi poze impreuna.

    Eu privesc sarbatorile ca pe niste zile oarecare si toata atentia mi-o indrept catre rude sau prieteni. Tocmai de aceea nu am antuziasm sau asteptari premergatoare, ci doar parte de surprize… placute happy

  4. La multi ani pentru 2013! Sanatate multa si un an din care sa lipseasca motivele de tristete!
    Cum am mai spus candva Craciunul este sarbatoarea familiei si cea mai mare fericire este sa fii impreuna cu toti cei dragi.Mie tare imi place cand nepotii descopera „tineretea” bunicilor!

  5. Mai mult ca sigur bunica ta este o femeie foarte isteata. Rar am auzit despre batrani care sa se descurce cu aceste „aparate sofisticate”, cum obisnuiesc ei sa le numeasca.
    Imi pare rau sa aflu ca nici macar in ultimele clipe ale anului nu ai putut fi pe deplin fericita. crying

  6. @Cosmin: mulțumesc mult kiss din pacate nu am habar ce site este cel cu ceasul, Clau il accesase in noaptea de Revelion sa-si fixeze ceasul de mana care o cam luase razna ca e din acela care se incarca de la soare big grin O sa-l mai intreb pe el ce si cum si daca aflu pun link happy

    @Cris: mersi pentru complimente, eu am ramas șocată de bunica (mama Floare ii zic eu) și de disponibilitatea unei femei de varsta ei la tehnologizare happy

    @Cristina: spor la treaba pe mai departe și Un An BUN kiss

    @Claudia: mulțumesc frumos kiss Ai dreptate, surprizele frumoase de Sărbători sunt tot ce contează happy

  7. @Valdimir: EXACT, dar exact asta a spus și Clau laughing)

    @Roxana: mulțumesc mult, mult de tot, asemenea kiss Sincer aș vrea ca și nepoții mei să descopere la un moment dat „tinerețea mea” happy

    @Vienela: asta este, mulțumesc pentru înțelegere >D< @Miki: mersi kiss

    @Ana: mulțumesc la fel draga mea, mulțumesc că ești aici >D<

  8. Ce vacanta frumoasa ai avut! Ma bucur tare mult pentru tine. Iar bunica ta, ce mai.. este o doamna extraordinara. Si moderna tongue
    Eu ar trebui sa imi invat parintii sa umble cu asa gadget-uri, apoi bunicii..
    La multi ani si un an nou plin de realizari!

  9. Ce draguţă e bunica ta, sănătate multă! Aşa cum spui, atâta vreme cât este sănătate, nu ar trebui să ne plângem, e bine. Oricum, a trecut, a venit unul nou, 13 e cu noroc întotdeauna sau de ce să nu-i dăm şansa să ne fie cu noroc, să ne bucurăm de prezent şi să avem încredere că anul ăsta va fi formidabil. De fapt, aşa va fi… happy Ştiu eu! Vorbim prin decembrie… happy

  10. Si eu iubesc enorm seara de Craciun! N-as da-o pentru nimic in lume! Am niste amintiri din copilarie minunate!

    Bunica ta e bestiala! happy Parca o si vad rasfoind pozele happy

    Sper ca evenimentul nefericit sa fi ramas in urma forever!

    Te imbratisez!

  11. @Raluca: mulțumesc frumos, îți doresc și eu Un an 2013 MI-NU-NAT! Așa cum merită un „copil” frumos și bun ca tine kiss

    @Mira: daaaa, vorbim prin decembrie și sper să fi avut tu gura aurită laughing Bine poate ne mai si vedem pana atunci si facem bilatul la jumate de an laughing

    @Alexandra: da, lăsam în urmă ce a fost rău și trist și mergem mai departe optimiști ca viața nu ne așteaptă happy A fost haioasă rău bunica cu iPad-ul laughing

    @Cosmin: offf, iar am uitat să întreb, îmi fac un semn in frunte si in seara asta aflu tongue

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.