White December@Cluj-Napoca

De când locuiesc eu la Cluj, niciodată decembrie nu a fost așa de alb. A mai nins în decembrie, pe final, înainte să ne pornim către Ineu, dar niciodată nu a adus atât de multă zăpadă. Totul a început sâmbătă în jurul orei 16 cu niște fulgi timizi care însă nu s-au dat bătuți nici după 24 de ore de cădere continuă. Duminică dimineața nu mi-a venit să cred ochilor ce mare albă se întindea peste tot prin jurul meu. Așa că am ieșit în oraș și nu am putut să nu urcăm până la Cetățuie înainte de a se întuneca. Nu am fost deloc originali pentru că, spre surprinderea mea, multă lume a urcat la Cetățuie să se bucure de prima zăpadă adevărată din sezon.

Sper să mă credeți dacă vă spun că e primul an când urcăm să vedem Clujul de sus cu mantia pe el și cel puțin eu am rămas impresionată. Mai am un loc în care aș vrea să urc și de unde se va vedea frumos Clujul, în turla Bisericii Catolice Sf. Arhangel Mihail, dar ieri nu ne-am mai întors în centru. Poate, dacă am chef și răbdare o să trec azi/mâine pe acolo. Până atunci vă las cu pozele de la Cetățuie. Dedic acest articol tuturor celor care iubesc Clujul și măcar câteva zile de… iarnă happy

Mai multe fotografii „albe” puteți găsi aici

20 comentarii pentru “White December@Cluj-Napoca

  1. Foarte frumos, dar cum se circula la voi? happy se vede minunat orasul, este superb! Ma bucur tare ca in final si la Bucuresti a nins, astfel nu doar tu te bucuri de bulgareala big grin

  2. @Cosmin: da am vazut pe facebook ca a nins si la Bucuresti, acum toata tara are zapada happy Se circula OK, sunt curatate drumurile, atat ca este aglomerat si parca odata cu zăpada s-a aglomerat și mai tare, mai ales dimineața și seara… Dar nu mă pot plânge de drumurile din oraș și nici de DN1 care trece prin Florești, poate că unele străduțe nu-s curățate, dar nu vreau să critic fără rost, e BINE și așa e normal să fie happy

  3. Si in Sibiu am imagini de basm la ferestra. Aseara dupa ce am parcurs Valea Oltului care era superba nu mi-a venit sa cred ce zapada e in Sibiu mai ales ca acum o saptamana cand am plecat in delegatie vremea era destul de calduroasa…Oricum zapada asta se potriveste perfect Craciunului care va veni, si sper sa reziste pana atuncihappy

  4. @Ramona: și eu sper să reziste, dar mă tem că dacă nu va mai ninge nu va rezista sad Au mai fost ani când a nins in decembrie chiar mai aproape de Crăciun și nu a rezistat până la Sărbători… totuși acum parcă îmi vine să merg să cumpăr cadouri, mi se pare că se potrivește mai bine atmosfera happy E frumos, ce mai!!!

  5. Splendid arată Clujul, în hăinuţă albă happy Ştii cum se spune despre oameni, indiferent cu ce se îmbracă, omul frumos e frumos… aşa şi cu Clujul, e fain în orice anotimp laughing

  6. Ultima fotografie este de vis! Panorama din Gradina Botanica de la voi ar trebui sa fie inclusa intr-un top, oricare, ca pe mine m-a cucerit acum cativa ani! A nins aseara si in Bucuresti, dar tot Clujul cred ca-i mai fain ninswinking

  7. Aseara a nins si la Bucuresti si am si facut primele poze. Clujul arata frumos sub zapada, eu l-am vazut doar vara asa ca ma bucur sa vad pozele. Eu desi nascuta-s vara, cel mai mult iubesc iarna cand ninge, asa incat prima ninsoare este ca un clopotel care vesteste vacanta.

  8. @Mira: wow, ce comparație frumoasă ai făcut happy Așa e!! winking

    @fata care te iubește: mulțumesc happy

    @Anda: nu prea am văzut Bucureștiul nins, adică n-am prea stat pe net azi după ora 12 și poate am ratat, dar dacă și tu zici că e mai fain Clujul, îți dau dreptate happy

    @Vladimir: n-avem sanie la Cluj tongue Altfel îmi place să mă dau laughing

    @Roxana: e frumos iarna când ninge recunosc și eu, pe când niște poze cu Bucureștiul nins, pe blog? big grin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.