Spre “iernile de altădată” în Parcul entografic “Romulus Vuia”

După ce am ratat toate sezoanele în care puteam ajunge să mă plimb liniștită prin Parcul Muzeului Etnografic Național “Romulus Vuia”, mi-am luat revanșa sâmbătă când am petrecut aproape două ore printre nămeții de aici. Time well spent!

Când am ajuns în fața Parcului m-am simțit total ruptă de Cluj, pe dealul de vis a vis avea loc un concurs de săniuțe, casele din satele Transilvaniei străluceau sub zăpada atinsă și ea de patina trecutului, iar atmosfera de sat rupt de lume te cucerea iremediabil. Dacă am atribuit o calitate extraordinară acestui loc, atunci a fost cu siguranță liniștea care nici nu putea da de bănuit că te afli de fapt la oraș și încă în unul mare.

Parcul etnografic de la Cluj este singurul de acest fel pe care l-am vizitat până în prezent. Nu am fost la Muzeul Satului la București (deși îmi doresc) și nici în cel de la Sibiu, despre cam auzit multe lucruri frumoase. Deci nu am un termen de comparație, dar cred că locul este făcut și întreținut cu pasiune. Am stat de vorbă cu un domn care părea că se ocupă de el, ne-a povestit multe despre parc, de la câți vizitatori au pe timp de iarnă, la cât de frumos este parcul de 1 mai.

Cu siguranță vom mai reveni în alt anotimp, când nu va trebui să dârdâi de câte ori scot mânile din buzunar. Este însă drăguț și iarna, are un aspect special, îți fură ochii, iar liniștea, cum astfel, îți mângâie sufletul. Vă recomand cu și mai mare căldură decât în acest articol, să mergeți să-l vizitați iarna. Va fi o călătorie spre “iernile de altădată” și o să vedeți că merită!

Mai multe imagini, ca de obicei, aici ;)