Magia primilor fulgi

Avem la Cluj un strat foarte subțirel și extrem de finuț de zăpadă, dar cerul arată pregătit să mai aștearnă câțiva peste pământul stropit cu alb. Lumina clară, mult mai clară ca cea de ieri, parcă dansează cu raze de soare nevăzute, dar cumva liniștitor de prezente. E frig, dar nu e ger încă. Niciun gând de până acum nu m-a adus mai aproape de ideea de Crăciun ca această zăpadă puțină, care probabil se va topi curând, dacă nu-i este stratul alimentat…

La cât iubesc eu iarna, acest sentiment a fost surprinzător, dar totuși există reminiscențe din copilărie și mai apoi din adolescență, care mă pot tulbura dacă le dau eu voie. Multă vreme, copil fiind, am dormit pe un colțar cu o latură sub geam și în toată acea perioadă, iarna, în anumite nopți, mă ridicam în picioare, îmi puneam palmele rotunjite pe lângă ochi, ca și cum aș fi ținut un binoclu invizibil, și încercam să privesc pe fereastră în noaptea de afară… să văd dacă ninge…

Uneori ningea și atunci nu mai puteam până dimineață, adormeam cu visele acoperite de troiene. Prima întrebare, când deschideam ochii și îi zăream pe unul din ai mei, era: “a mai nins? cât de mare e zăpada?” În general răspunsurile erau de genul: “mare cât până la burta broaștei” sau “atât de mare încât nu putem ieși din curte, dar totuși facem cumva să ajungi la școală azi”, ironie desigur, dar cred că erau și ei încântați de interesul meu naiv pentru zăpadă. Mama cred că s-a întrebat tare mulți ani, parcă o și aud: “oare de ce vă place vouă zăpada atât de mult și pe noi (ăștia mari) nu ne mai încântă?”… E ceva de studiat oricum în treaba asta, pentru că odată cu anii, parcă și încântarea mea a scăzut și fiecare zăpadă e raportată la cauciucuri de schimbat, drumuri înzăpezite sau nu, planuri stricate, frig de îngheață pietrele (-25 de grade in februarie trecut și zăpadă de care nu am scăpat până în 20 martie, nu e ceva care să te îndrăgostească de iarnă).

Și totuși, sunt ani, mulți ani de când primii fulgi mă fac să cred că există magie pe lume, ceva divin se întâmplă când acei primi fulgi ating pământul ca și cum primii fulgi nu sunt din zăpadă ci puf din aripile îngerilor ce atunci când ating pământul îl sfințesc. Dacă îi lași să-ți atingă fața te vor sfinți și pe tine, iar tu îți vei aminti mereu când s-a întâmplat asta și vei crede de atunci în miracole.

Foto

… și-apoi să ningă mult ca-n frații Grimm
și sub zăpezi de bronz să ne iubim…