În Toscana și prin lume cu Frances Mayes

Cine nu a văzut filmul Under the Tuscan Sun, să-l vadă de urgență happy Așa poate va afla și cine este Frances Mayes, dar mai cu seama va afla care e faza cu Toscana în toată povestea care a făcut-o celebră pe această scriitoare americană. Dacă ați văzut filmul sunteți deci, în temă, dacă nu, nu mai aștept și vă zic eu trei vorbe.

Frances Mayes este o scriitore și în prezent profesor universitar american, care după ce cumpără, renovează și trăiește o vreme într-o vilă abandonată din Cortona, scrie o carte senzațională despre Italia, dar mai cu seamă despre Toscana. Cartea stă și la baza filmului mai sus amintit, carte, care este autobiografică și care o face în ultimul hal de celebră. Asta se întâmpla prin 1997, dar în timpul acesta Frances își descoperă și adevărata pasiune; călătoriile, iar de aici se nasc cele mai frumoase cărți ale sale. Normal, nu le avem în română, dar în engleză le găsim pe Okian (nu pe toate așa că vom completa lista cu Amazon).

Inutil să vă spun că îmi doresc toate aceste cărți cu ardoarea copilului mic care se dă de pământ că vrea ciocolată înainte de masă, but wait, cred că aș putea face chiar și asta big grin

Cum să o citim pe Frances Mayes:

Under the Tuscan Sun: At home in Italy (1996)

Bella Tuscany: The Sweet Life in Italy (1999)  – continuarea romanului autobiografic Under the Tuscan Sun

In Tuscany (2000) – completând cu succes Trilogia Toscana

Însă Frances Mayes nu se oprește nicidecum aici, continuă să scrie despre Toscana, dar și despre alte destinații vizitate și „testate”:

Pe lângă toate acestea scrie poezii și beletristică ce nu au legătura cu marea ei pasiune, însă mai dedică Toscanei un event: Tuscan Sun Festival.

Ah, și mai sunt atât de multe cărți MINUNATE pe aceste subiecte pe Amazon, că dacă mai stăteam 2 minute jur că mă înbolnăveam de inimă happy Așa că vă salut sănătoasă… încă și cu un dor nemărginit de Toscana.

18 comentarii pentru “În Toscana și prin lume cu Frances Mayes

  1. @Larisa: nici eu nu am citit cartile, iar filmul l-am vazut in 2010, deci inainte de a ajunge in Toscana, dar a fost dragoste la prima vedere si cu filmul big grin

  2. Vai, asta e baiatul ala frumos dintr-un film italian care mi-a placut mie mult, se numea „Iarta-ma ca-ti spun Te Iubesc”. Ce tare! Nu am citit cartile si nici filmul nu am apucat. Imi trebuie o zi cu 48 de ore laughing)

  3. @Vulpitza: chiar ca ii frumos winking tre sa faci cumva in alea 24 de ore din zi, chiar si cu intreruperi sa vezi filmul, e pe gustul tau 100% happy Trebuie sa-l vad si eu pe cel de care zici, oare care o fi titlul original? kiss

  4. Cred ca si eu ma imbolnavesc de inima daca mai vad mult cartile alealaughing Si de dor de Italia… Mi-a placut mult filmul, mai putin Raoul BovahappySi cred ca am sa fac un efort si am sa-mi cumpar A Year in the World… Pupici.

  5. @Ioana: stai ca mai pregatesc liste cu carti despre Italia, traiasca Amazonul ca minunat mai poate fi, dar am gasit o lista dupa care mooooorr, cu carti despre Paris si Franta, alta iubire, alta nebunie big grin Sa ma opreasca cineva big grin

  6. Am tot vazut documentare si diverse imagini de prin asemenea zone si imi vine sa urlu, cand vad in ce locatii senzationale traiesc unii. Poate ne pensionam pe acolo, cine stie big grin

  7. @Dojo: draga mea, poate facem un grup pe Fb si urlam impreuna happy Da, este de nedescris ce frumos poate fi prin diverse părți de lume, iar eu sunt bolnava declarata de Toscana big grin

  8. Mie mi-a placut mai mult cartea pentru ca mi s-a parut mult mai sugestiva, te ajuta sa visezi ca esti tu in locul eroinei si mergi la cules de masline si apoi la presa ca sa iei uleiul, iti ingrijesti gradina sau altele.
    Am intrebat o romanca din Cortona daca o cunoaste pe americanca si mi-a spus ca toata lumea din zona o stie, e o vedeta locala.
    Bia, astept cu nerabdare lista cu cartile despre Italia, cu propuneri vechi si altele mai noi, sa avem lista de referinta.

  9. Deci , dupa ce am vazut „Under Tuscani Sun” , am decis definitiv si irevocabil ca acolo as vrea sa traiesc dupa pensionare! Ca sa nu mai spun , asta ca sa razi cu lacrimi, m-am dus pe site-uri de imobiliare sa vad preturile la casele alea superbe de acolo…ca eu chiar sunt determinata! winking

  10. @Mirela: o sa vina si lista cu carti despre Italia, si una cu carti despre Paris si Franta big grin

    @Ana-Maria: laughing of, Doamne si cam ce preturi ai gasit? determiarea o am si eu, cu banii stau mai prost laughing

  11. Offff…Raoul, che amore…nu are legatura cu calatoriile , dar sa cauti ”Scusa, ma ti chiamo amore” si ”Scusa ma ti voglio sposare”…cred ca le gasesti pe particele in calitate buna si pe youtube.
    Sub soarele Toscanei mi-a placut la nebunie….

  12. Uuu ce frumos! Toscana e visul meu, filmele si cartile ma fac sa-mi doresc din ce in ce mai mult sa merg sa vizitez acest loc. Acum ma faci curioasa si de carti big grin Ahhh..

  13. Si tot restul sunt la fel de bune ca prima? Ma refer la carti. Ca prea pare stilul ala americanesc in care daca ai succes cu una o mulgi pana cresti 20 de vitzei tongue. O lungeste, rasoleste, raspnadeste? Sau e inca citibila? Mie mi-e frica cand vad atata inflatie de carti pe un singur subiect, indiferent de la cine vin. Macar sa fi schimbat femeia tara, ba chiar continentul. Atunci nu ma speriam. Ah..stai am vazut Grecia tongue. OK, alea cu Grecia sunt misto?

  14. @Ana-Maria: mersi frumos de recomandari, o sa le caut kiss

    @Cris-Mary: „Toscana – visul nostru comun” laughing

    @Vladimir: măi nu știu, că eu nu le-am citit, doar mi-am manifestat dorința de data asta că le-aș citi happy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.