10 modalități de a petrece Crăciunul lui 2012

Dacă săptămâna trecută ne-am amuzat puțin și nu numai, pe baza celor 13 idei de a petrece Revelionul 2013, azi revin la o Sărbătoare care mie îmi place cu mult mai mult. Și nu știu cui nu-i place? Desigur vorbim de Crăciun, probabil cea mai minunată Sărbătoare din câte există, care aduce cele mai fantastice zile din an. Eu îl voi sărbători în acest an pe ce-al 28 Crăciun și dacă e să mă întrebați știu exact ce am făcut în ultimele 20 și mai știu că TOATE cele 27 de până în prezent au fost petrecute în unul și același loc, la Ineu… De pe unde oi fi fost plecată eu am știut una și bună, de Crăciun trebuia să mă întorc acasă.

Așa că voi începe cu asta:

1. Crăciunul acasă cu familia. Se spune și nu doar se spune, că nicio Sărbătoare nu e mai „de familie” decât Crăciunul. Crăciunul înseamnă 3 zile (24, 25,26). Și dacă pe 25 sau 26 mai plec prin vizite, seara de Ajun este prin excelență seara în care stau acasă. E cea mai frumoasă seară din an și nu mi-o pot imagina decât acasă, cu brad, cu Moș Crăciun, cu miros de mâncare bună, cu focul ce arde în sobă și cu ai mei pe acolo fiecare agitându-se pentru câte ceva și poate să sune cât toate clișeele de pe pâmânt, dar uite fix așa e la mine. Cred că ai mei de la Ineu au un mare merit pentru asta, ei au creat mereu atmosfera care mă chema acasă. Și voi mai merge de Crăciun la Ineu, iar atunci când nu voi mai avea pentru ce, o să port atmosfera asta cu mine mereu și voi încerca de fiecare dată să recreez Crăciunul de la Ineu indiferent unde mă voi afla.

Deci toate cele ce vor urma sunt doar posibile idei, eu nu le-am încercat, dar toate îmi sună bine auzite pe al alții big grin

2. Crăciunul cu colindul. Asta e un obicei frumos și dacă îl practici de mic, o să-l tot practici. Când eram la școală mereu colegii mei se organizau și mergeam în grup la colindat. Evident se colindau între ei, apoi treceau pe la alții și neaparat pe la profesori. Era ceva drăguț, dar era ceva care m-ar fi făcut să lipsesc de acasă în Ajunul Crăciunului. Așa că nu mergeam, dar îi primeam dacă treceau pe la mine. Și în prezent am prieteni care se întâlnesc și pornesc la colindat fie în Ajun fie chiar în ziua de Crăciun. Dacă e să-mi placă ceva tare de tot, e că măcar în acest fel nu se pierde tradiția și uite, asta e o formă de socilalizare pe care chiar nu o poti face… pe net happy

3. Crăciunul cu prietenii (mini petrecere). Petrecerile de Crăciun am observat că sunt pe modelul celor de Revelion și au loc în Ajun sau a doua zi de Crăciun. Există locaruri care organizează așa ceva, dar nu de anvergura Revelionului. Ori, mai mulți prieteni la cineva acasă cu cântec, joc și voie bună, doar și în Biblie ne zice că este o Sărbătoare a Bucuriei. Și mai știu un grup de prieteni (mai mult cunoștințe unii din ei), care după ce termină de colindat toți „boierii” trec la o petrece în discotecă.

4. Crăciunul la munte. În special pentru cei care practică sporturi de iarnă, Crăciunul la munte va fi cu siguranță unul cu dublă semnificație și deși prețurile sunt destul de ridicate în această perioadă, mulți preferă un pachet la un hotel sau cabană de la munte, unde există și mâncare tradițională și muzică bună și mai ales…. ZĂPADĂ!!

5. Crăciunul în Maramureș. Mai știți voi o zonă din România mai mediatizată de Crăciun ca Maramureșul? Până de curând, când eu îmi tot doream să ajung pe acolo, mi se părea un Crăciun ca în basme. Ce am văzut pe la TV cred că m-a influențat foarte tare. Faptul că tradițiile sunt așa de bine păstrate acolo m-a făcut sincer să-mi doresc să ajung odată să văd cu ochii mei cum se colindă pe la Botiza și pe la Săpânța, prin acele zone speciale din România. Vorbeam cu cineva recent și am auzit însă că nu în tot Maramureșul e așa, dar acolo unde merită mers, este din altă poveste.

Foto

6. Crăciunul la Viena. Așa cum destinația românească de Crăciun e Maramureșul, tot așa, destinația europeană de Crăciun pare a fi Viena. Numai eu știu câteva persoane care au petrecut deja măcar un Crăcicun acolo. Nu știu dacă o fi piața de Crăciun atât de populară sau ce altceva o fi, cert este că s-a transformat bine capitala Austriei într-un oraș ce întruchipează perfect spiritul Crăciunului. O tendință am văzut și spre Praga pe aceleași considerente cu specificația că la Praga e și mai frig și „așa trebuie să fie de Crăicun”, iar cele două orașe își dublează farmecul în perioada asta. Așa o fi?

7. Crăciunul în Laponia. Deja cunosc tot mai multă lume care a ajuns în Laponia, semn că nu e o chestie chiar așa de exclusivistă. Mulți au ajuns însă din păcate pe timp de vară, ceea ce nu cred că este același lucru cu a a ajunge iarna sau chiar în perioada Crăciunului acasă la Moșul cel cu barbă albă. Nu cred că este o destinație dedicată copiilor și la fel ca și la Disney oamenii în toată firea pot fi fascinație complet de atmosfera de acolo. Caută pe Google, Laponia in images și ai să vezi că niciun basm nu-ți mai trebuie. Ideea unui loc special al lui Moș Crăciun este genială și atrage ca un magnet făcându-i pe oameni mai puțin deranjați de strategiile de marketing pe care atât le detestă peste an.

8. Crăciunul într-o țară exotică. Probabil că cei care sunt sătui până peste cap de clima temperat continentală din mijlocul Europei vor alege un Crăciun la soare pe o plajă exotică și sunt detui care fac alegerea asta și pleacă prin Caraibe pentru toată perioada Sărbătorilor de iarnă. La cât iubesc eu vara ai zice că mă bate gândul, dar uite că nu. Dacă e să-mi placă frigul și zăpada, acum e momentul, de Crăciun. Dacă ar fi după mine, numai acum aș vrea să fie iarnă, din 20 decembrie până maxin în 7 ianuarie. Și niciodată nu mi-a dat prin cap să-l aștept pe Moș Crăciun venind pe o placă de surf. Dar nu neg că este și asta o experiență deosebită. Însă spiritul Crăciunului s-ar duce pe apa sâmbetei.

9. Singur de Crăciun. Da, este ceva ce nu-și dorește nimeni, dar la fel ca și în cazul Revelionului se poate întâmpla și dacă nu e vorba de ceva tragic, ci doar de o conjunctură, trebuie luată ca atare și încercat să îi supraviețuiți. Probabil că m-aș simți aiurea, dar tot mi-aș cumpăra un cozonac (pentru că nu știu să fac), tot mi-aș lua o crenguță de brad să o am acasă, câteva bomboane de pom și tot aș porni o instalație. Probabil aș asculta o colindă/două și cel mai probabil m-aș băga la câteva filme speciale de Crăciun; dintre cele pe care le recomand se numără A Christmas Carol (1999) și Miracle on 34 Street (1947), dar poate că voi scrie un articol special despre filme frumoase numai bune pentru Crăciun (unele nu sunt neaparat cu Crăciunul în prim plan, dar sunt liniștitoare și cu mesaj).

Foto

10. Alte „lucruri” de făcut de Crăciun:

  • de citit cartea A Christmas Carol a lui Charles Dickens (știu pe cineva care o recitește în fiecare Ajun de Crăciun)
  • de mers la Biserică cu mama sau bunica (un exercițiu perfect de a lua pulsul unui sătuc sau orășel)
  • de primit colindători și de cinstit cu plăcinte, fructe și vin, nu cu bani
  • de luat mese cu cei dragi fie că sunt familie, rude sau prieteni
  • stat la povești mai ales cu bunicii și aflat cu era Crăciunul pe vremea lor
  • urmărit desene animate, la mine dimineața de Crăcium are gust de Tom și Jerry ori Minunata lume Disney
  • făcut cadouri (eu ador, vă mai amintiți acest articol de anul trecut? e unul dintre cele mai dragi articole pe care le-am scris aici)
  • de băut cappuccino cu scorțișoară sau ceai cu bastonașe de zahăr (vaaai cât îmi plac!!)
  • imortalizat momente petrecute cu cei dragi și cu bradul împobobit
  • o altă indeletnicire dragă mie, răsfoit albume vechi cu poze
  • împodobiți frumos casa/spațiul în care o să petreceți Crăciunul, am găsit pentru voi (noi) un articol inspirațional
  • și nu uitați (deși mai avem o lună până intrăm pe bune în atmosferă): “Those who don’t believe in magic will never find it”