Cea mai bună călătorie începe cu o răsucire a cheii de contact

1986 – Dacia 1310 Bleu Ciel – 2 părinți tineri, un șofer cu 3 luni vechime și un copil de nici 2 ani care vomita pe bancheta din spate plecau la mare… la Marea Neagra :)

1988 – Dacia 1310 Bleu Ciel – 4 părinți, un șofer cu 2 ani și trei luni vechime și 3 copii care vomitau pe rând, au plecat toți înghesuiți spre Borsec și Durău, la Cheile Bicazului ne-am coborât că nu putea mașina urca așa… încărcată.

Așa au început călătoriile mele pe 4 roți, cu ai mei prin țară, în lung și-n lat, așa că era o chestiune de timp până să-mi doresc să urc eu la volan și să plec. Mi-am luat permisul la 18 ani, am învățat să conduc pe o Dacia 1310 Gri, apoi m-am șlefuit pe Loganul Albastru al mamei, fără servo, iar de 4 ani am o nouă prietenă, iubire mare, o Kia Rio neagra. Eu sunt Bia cu Kia și a văzut Kia până acum peste 65.000 de km. O iubesc pentru că nu mi-a făcut probleme, dar și pentru că la volanul ei nu mi-e rău, în rest nu mă simt bine deloc în niciun mijloc de transport cu 4 roți. Deci la mine a călători cu mașina e frumos dacă eu sunt șoferul (distanțele scurte nu se pun).

Am făcut multe vacanțe cu Kia și am învățat multe pe parcursul lor, deja sunt în momentul în care dacă mă provoci, în doi timpi și trei mișcări, merg cu tine până la Paris, dacă plătești tu benzina :) Mașina chiar mi-a oferit libertatea de mișcare de care am avut nevoie și cred că a contribuit mult la visul meu de a călători. Am stabilit recorduri personale împreună, am străbătut România într-o singură zi: Constanța-Ineu, am “făcut” Transfăgărășanul, m-a ajutat la un job chiar mai mult decăt ar fi fost nevoie, m-a plimbat și purtat ziua pe unde visam eu noaptea. O iubesc și cred că m-aș îmbolnăvi de ar păți ceva: avantaj EA, mă duce fără să rezerv bilet înainte și mă ia de la scară: avantaj EU.

Cea mai lungă călătorie pe care am făcut-o împreună a fost de la Ineu și până în Corfu, în Grecia, aici am suferit cel mai mult pentru ea, căci strazile din Corfu îți dădeau impresia că mereu conduci pe contrasens, atât de strâmtuțe erau. A fost o minune că am ajuns cu ea înapoi fără nicio rană, dar cu full casco și tot am tremurat de câteva ori când îmi pliam oglinda să pot trece pe lângă alte mașini. Însă acum asta e doar o altă poveste frumoasă de spus.

Nu știu dacă mașina chiar este mijlocul meu de transport preferat, dar cert este că o fi mijlocul de transport cu care am călătorit cel mai mult și cel mai des și în timp mi-am câștigat lângă ea o încredere desăvârșită în “a ajunge la destinație”. Ca pentru orice alt mijloc de transport și pentru mașină putem găsi laturi negative, dar prefer să vorbesc mereu despre cele pozitive, căci sunt singurele care par a mă ajuta la ceva. Vorba lui Blaga, nu trebuie să luminăm întunericul ca să-l vedem, nu?

Îmi place uneori, mai ales la final de săptămână, să mă trezesc cu dorul de ducă foarte aproape de clipa în care deschid ochii. Atunci ne urcăm în mașină și o luăm pe unde apucăm, am făcut asta de multe ori și ne-am simți de fiecare dată bine. Normal, ai nevoie de multă răbdare la volan, ai nevoie de atenție și de multe ori ajungi la destinație obosit, dacă faci dus/întors în aceeași zi se poate să ai nevoie de o zi de recuperare, dar pe de altă parte merită. Cu mașina te poți opri unde vrei și când vrei, poți schimba planul în ultimul moment, sau dacă te simți capabil mai prelungești ziua cu o oră sau două și destinația pare mai fabricată de tine decât cu orice alt mijloc de transport. Mașina minimizează costuri, dacă iei niște prieteni cu tine se împarte benzina sau motorina, dacă nu, o poți folosi ca și soluție pentru cazare (nu am făcut-o, dar nu e de neluat în seamă). Mașina mi se pare mie, cel puțin mie, mijlocul de transport cel mai accesibil, la îndemână mea oricând. De aceea pentru mine mașina=Kia=călătorie=vacanță=aventură, asta e!

Acest articol face parte din campania blogosferei românești turistice cu scopul de a prezenta mijloacele de transport pe care le ai la dispoziție atunci când mergi în vacanță. Un mare numar de bloguri de călătorii au publicat astăzi articole pe această temă și vă recomand să le citiți: Imperator TravelImperator Travel (limba engleza), Placerea de a calatoriViajoaTravel GirlsIoana Budeanu1001 CalatoriiCiprian CarabaPrintre randuriCristian Francu, Airlines TravelTurism Market, Travel with a smile, Dia’s Blog, Totul despre Hostel, SlowRide, Aliceee Traveler, Paravion, Elena Ciric, Trans-ferro, Skirtbike, Hai Hui Stângaci,