Travel Blog Meet la Touristica Cluj

Sâmbătă 3 noiembrie ne-am adunat câțiva oameni din Blogosfera de turism, la Polus în Cluj, mai puțin pentru târgul de turism și mai mult pentru a ne cunoaște între noi. Târgul a fost un pretext, dar dacă tot am fost acolo am dat o raită de recunoaștere.

Cu această ocazie m-am reîntâlnit cu Alice de la Enciclopedia Călătorului Independent, dar în același timp am ajuns să-i cunosc și pe Iulian (aka trans-ferro.com) inițiatorul acestei întâlniri, pe Anca (de la novanity.ro), dar și pe Tudor Maxim. A! și de la prietena lui, Anda, am aflat despre Blog de câine happy Probabil primul blog de Travel Dog din România winking Câinele lor, a se înțelege.

Foto Tudor

În ambianța de la Cafe Uno din Polus am discutat vrute și nevrute despre călătorii, bloguri, oameni și pasiuni și nici nu știu când au trecut 3 ore și mai bine, am uitat de ceva vreme de ceaiul cu mentă pe care l-am comandat și m-am cufundat în conversație cu oameni interesanți. Nu am discutat doar despre travel ci am discutat și despre noi, ca oamenii din spatele blogurilor, ca oamenii care mai fac și altceva în rest, ca oamenii pe care o pasiune i-a adus împreună, dar au descoperit că mai sunt și alte asemănări și se verifică și de data aceasta zicala celebră „cine se aseamănă se adună„. O să-mi amintesc cu plăcere multă vreme, după amiaza și seara de sâmbătă, a fost plăcută și exact așa cum trebuia să fie. Am părăsit Polus-ul la ora la care o ceață grosă, dar vorba lui Iulian „inspirațională” a acoperit tot Clujul pregătindu-l de culcare, sau mai bine zis, de visare.

Foto Anda

Despre Touristica, oare ce să vă spun? Nu a fost un târg foarte animat și am avut din nou, la fel ca anul trecut, senzația că unele standuri sunt cam părăsite. Ce m-a bucurat totuși a fost prezența mai mare a standurilor care promovează regiuni din România, de genul Maramureș, ori Piatra-Neamț, ori Cotmeana, ori Straja… aceste locuri au fost promovate prin standuri proprii ale Consiliilor județene, ori prin ale unor asociații care au câștigat câteva proiecte, aici mai vreau să amintesc de Cetatea Piatra Șoimului de lângă Aleșd, intens promovată printr-un stand frumos și două domnișoare simpatice care ne-au vorbit mult despre proiectul la care lucrează. 

În rest agențiile de turism au avut standurile la fel ca de fiecare dată, fiecare după posibilități. Răsărea ce-i drept cel de la TUI Travel Center, un stand în care s-a investit mult, probabil fără câștigul scontat. I-am mai văzut pe cei de la Christian Tour, Filadelfia Turism, Z-Tour, toate agenții mari cu promovare pe măsură. Au lipsit însă alte agenții mari (sau nu le-am văzut eu, deși la alte ediții le-am văzut) mă refer la EximTur, Paralela 45 sau Mareea.

Ca de obicei la Cluj, cei din Ungaria vin cu temele făcute, standuri frumoase, foarte bine poziționate chiar pe marginea târgului, la aleea spre magazine. Broșuri în muuulte limbi, foarte multe în română și engleză, promovând atât destinații cât și complexe turistice ori doar câteva hoteluri. Îmi place promovarea făcută Ungarei la Cluj și sper să aibă succes și să mai vină la fiecare ediție.

Pentru că ieri am fost plecată, iar sâmbătă după cum vă spuneam am ajuns târziu acasă, nici până în acest moment nu am reușit să răsfoiesc pliantele pe care le-am luat de la târg. Dar intenționez să o fac, chiar dacă nu pentru a achiziționa o vacanță, dar cu singuranță pentru a mă inspira pentru călătoriile viitoare. Mie îmi plac aceste târguri fie și numai pentru asta și voi participa și la viitoarele ediții. Iar în măsura în care timpul ne-o va permite, poate vom mai avea Travel Blog Meet la Cluj de fiecare dată când vom avea și târg Touristica, ce ziceți?