Octavian Paler – un călător în Mexic (note din Caminante)

Titlu: Caminante

Autor: Octavian Paler

Editura: Polirom, 2010

Nr. pagini: 242

Preț: 33 Ron (ofertă) pe librariaonline.ro

Oare ce legătură poate exista între un oraș romantic, bolnav de trecut, cum e Veneția și unul corect, solid și întreprinzător? (p. 19)

Fiecare secol are poate un mal du siecle al său. Al nostru ne împinge să n-avem răbdare. (p. 21)

Mă întreb dacă nu cumva tocmai cei care vântură lumea în toate părțile o cunosc cel mai puțin. (p. 23)

Nu există poate ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preț. (p. 30)

Căci dacă există ceva care durează pe lumea asta, e melancolia trecerii noastre. (p. 44)

Probabil orice țară e cunoscută mai întâi prin prejudecăți. (p. 83)

Uneori diletantismul te ajută să observi ceea ce unui specialist în scapă. Nu putem vedea toți cerul ca un astronom, pământul ca un geolog, florile ca un botanist, norii ca un meteorolog, păsările ca un zoolog. Am face din Univers un Larousse enorm. Trebuie probabil, să existe pe lume și diletanți a căror singură specialitate este melancolia. Și, evident, eu sunt unul dintre ei. (p.129-130)

Orașele sunt așa cum le-am simțit și, dincolo de adevărul lor, există, poate un adevăr al nostru de care am avut nevoie în ele. (p.137)

Înțelepții hinduși pretind că există patru anotimpuri în viață. Unul pentru a studia și descoperi lumea. Al doilea pentru a întemeia un cămin. Al treilea pentru a reflecta. Și în sfârșit, al patrulea, în care eliberat de inhibiții și de obsesii devii un fel d călător fără bagaje. (p. 223-224)

… o pasiune n-are nevoie de motivări. Ea nu cere neaparat să fi înțelească și explicabilă. Dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârșind abia când simte din nou nevoia de lămuriri. (p. 240)

Nu e acesta momentul cel mai greu de atins al unei călătorii? Când frica de necunoscut dispare și nervii se relaxează într-un echilibru fericit? Azi pot spune: nu regret decât greșelile pe care nu le-am săvârșit încă. (p. 242)

 

Citind-o pe Melinda (My Heart in Two Places)

Pe Melinda Gallo o citesc de ceva vreme, de când m-am întors de la Florența mai exact, dar știam de celebrul blog Living in Florence cam de când a început povestea mea cu Italia. Melinda s-a născut și a crescut în America, a dus 20 și ceva de ani o viață tipic americană și visa probabil la Europa fix așa cum visează fiecare american, ca la o destinație deosebită pentru luna de miere sau pentru anii de la pensionare. Și mulți americani o să întâlniți prin Europa veniți în vacanțele pe care le-au plănuit o viață.

Apoi în timpul studenției, Melinda, la fel ca mulți alți studenți americani, a poposit la Paris printr-un program de schimb cultural și s-a îndrăgostit de orașul extraordinar de diferit față de tot ce văzuse în USA. Și-a propus să revină, dar cine nu își propune să revină la Paris? Ea a și reușit ca la finalul facultății să se angajeze la o firmă din Paris și astfel să ajungă să locuiască acolo nu mai puțin de 5 ani. Dacă 5 ani în Paris vi se par WOW (și chiar sunt) aflați că ea a dat Parisul pe un alt oraș european, probabil singurul pe care l-aș mai fi dat și eu: Florența. Cu Florența, Melinda a avut o relație mai mult decât specială și afirmă cu fiecare ocazie că rădăcinile ei sunt acolo și vor rămâne acolo indiferent pe unde o mai poartă viața. Chiar dacă din 1997 a luat o pauză de Florența și a trăit o vreme și în Anglia, faptul că de 8 ani este cetățean al Florenței cu acte în regulă spune multe despre forța de atracție a acestui oraș splendid.

Ultimul an însă, a adus foarte multe schimbări pentru Melinda și s-a văzut nevoită să facă o navetă între Paris și Florența, obositoare și îndestulătoare în același timp. Îmi pot imagina cum e să te sleiască de puteri o asemenea navetă și pe cuvântul meu că m-aș lăsa secătuită și de ultimul gram de forță din ființa mea pentru a putea să trăiesc în două dintre orașele mele preferate din lume. De când cu trăitul atât în Franța cât și în Italia, Melinda a renunțat la blogul ei superb despre Florența și acum scrie pe My Heart in Two Places, un blog pe aceeași direcție cu cel vechi, numai că, Florenței i s-a alăturat Parisul ca personaj principal în povestea vieții scriitoarei (da, ea și scrie, lucrează la niște cărți despre viața de expat, pe care dorește să le publice în viitorul apropiat).

Foto

Făcui o introducere lungă cât două zile de sărbătoare, dar trebuia să vă spun despre Melinda, căci o citesc cu mare drag și mereu articolele ei îmi ajung la suflet cu viteza luminii. Când povestește despre viața ei și despre orașele ei iubite, Melinda creează stări fenomenale în care este imposibil ca cineva sensibil să nu se regăsească. Scrie atât de frumos, atât de tandru despre orașul care a transformat-o, despre cel în care și-a găsit iubirea și mai apoi a pierdut-o, încât te fascinează cu fiecare propoziție. Melinda poate ca, dintr-o jumate de oră de alergare (și Dumnezeule cât aleargă!) să scoată un articol colosal despre frumusețea Florenței sau a Parisului. Când a povestit despre cum aleargă ea pe Champ de Mars în fiecare dimineață, in desele și tot mai lungile ei șederi la Paris și cum de fiecare dată vede Le Tour Eiffel altfel și mereu își închipuie o poveste despre cei care aleargă din direcția opusă ei, eu mi-am spus ca data viitoare când voi merge la Paris o să merg într-o dimineață acolo, poate o voi recunoaște. Nu-i voi spune nimic, dar vreau să fiu părtașă la un simplu moment care o inspiră, vreau să fiu pentru o clipă din aceeași poveste cu ea.

Melinda nu pune decât foarte rar poze pe blog (în schimb ne mai bucură ochii pe Facebook) iar textele ei nu sunt lungi, dar surprind atât de bine anumite momente încât, dacă ar fi mai lungi sau mai ilustrate le-ar pieri vraja. Melinda nu ne dă informații practice nici despre Paris și nici despre Florența, dar ne povestește despre trăirile ei acolo, ne dă amănunte din viața ei, nu picante, dar foarte bine condimentate cu umor și o naturalețe desăvârșită. Până la urmă, deși pare o femeie cu o viață de invidiat, Melinda e doar o femeie obișnuită, a iubit, a divorțat sau este pe cale de a o face, s-a îndrăgostit din nou, are un job care o solicită foarte mult, își neglijează pasiunea pentru scris în detrimentul călătoriilor mai mult sau mai puțin de plăcere, iar acum are are o dilemă nouă. Unde e de fapt casa ei? Unde a Acasă pentru ea? Nu, nu în USA, acolo nu mai este de mult acasă, iar ea are peste 40 de ani și jumate din ei petrecuți în Europa. Unde este Ea de fapt? Unde ar trebui să-și pună baza pentru următoarea perioada? Să-și urmeze jobul și noua iubire la Paris (ceea ce aproape că a făcut deja)? Ori să încerce să păstreze Acasă la Florența în “her beloved city”? (o să întâlniți  această expresie în fiecare articol, fie el despre Florența ori ba).

Nu știu de ce am ales să scriu azi despre această femeie pe care am ajuns să o cunosc suficient de bine încât să mă gândesc din ce în ce mai des la ea. Însă mă trezesc de multe ori întrebându-mă, “oare pe unde naiba o fi Melinda de nu a mai zis nimic în ultima vreme?” sau “oare o fi acum la Florența ori la Paris?”. Sunt mulți oameni interesanți pe lume pe care i-am descoperit cu ajutorul blogurilor personale, ea este unul din ei, descoperit printre trăiri descrise în cuvinte, un om sensibil în scris și am clara impresie că și în realitate. Din tot ce citesc pe blogurile din afară, Melinda a fost și este singura pe care mi-aș dori cu adevărat să o întâlnesc, să îi mulțumesc că nu este superficială și că îmi dă doza aproape zilnică de iubire necondționată pentru două orașe ce n-au cum să te lase rece. Și mi-o transmite live, de la fața locului :)

N-am încercat însă niciodată să iau legătura cu ea …

Imagini și alte povești din Hermannstadt

Un fost președinte al României a spus odată un lucru minunat despre Sibiu și anume că Sibiul este indiscutabil un oraş nodal pentru tranzitul spiritual european şi nu numai. Mi-a plăcut afirmația pentru că se simte că este una făcută cu prezența la fața locului și nu din spatele unui pupitru prea greu pentru minți conducătoare prea ușoare. Am început așa, pentru că, o minte conducătoare deloc ușoară se află în fruntea Sibiului de ani de zile și îl conduce bine de tot, îl transformă, îl renaște în fiecare anotimp, iar cetățenii aleg mintea conducătoare care lasă în urma ei dâre de bun simț, dar și de simț venit, cel mai probabil genetic, de la un al neam decât al nostru. Ce este de apreciat totuși, ar fi faptul că, neamul nostru se înclină, atunci când patriotismul de mahala este abolit prin legea lui “măsori de două ori și tai o singură dată”. Și poate de aceea la Sibiu ai toate șansele să te simți ca într-o mică Vienă cu aspirații înalte.

Nimic nu mi s-a părut a fi ieftin în sensul de sarăcăcios și needucat, dar pe de ală parte nici în sensul de prețul unei cafele, ori a unei prăjituri, fie ea și cea mai bună prăjitură cu nucă mâncată de când s-a prăpădit Maica. Dar atunci când plătesc și atmosfera, parcă nimic nu mai vreau să mi se pară scump, în sens de exagerare. Așa că vă recomand ce am gustat pe unde am gustat, dar vreau ca atunci când vă spun că am dat 9 lei pe o bucată de prăjitură cu nucă la Leonidas în Piața Mare să țineți cont de faptul că vedeam la fereastră tot Târgul de Crăciun în fața mea (ca în fotografia de mai sus). La fel de multă îndurare cer și pentru cei 15 lei dați pe o bucățică mică de cascaval cu boabe de muștar, cumpărat de la o căsuță unde cascavalul încorporase toate mirodeniile din lume și îți înnebunea fie și numai vizual papilele gustative. Mai apoi de la Căsuța cu migdale mi-am luat pentru acasă cele mai crocante migdale din lume, dar în ce fel ademenitor arăta Căsuța asta, numai cei 8 lei/100 de grame o pot justifica.

Recomand de asemena o plimbare pe strada pietonală Nicolae Bălcescu cu sosire în Piața Mare, un ocol pe la Turnul Sfatului, urcare în el (2 lei/persoană), coborârea în Piața Mică și “tristă” datorită ochilor plângăcioși de pe acoperișurile clădirilor, traversare pe Podul Minciunilor (nu se va dărâma, garantat, a văzut și auzit prea multe), o plecăciune în fața Bisericii Evanghelice aflate în renovare pentru doi ani de zile, apoi o oprire la Cafe Wien cu terasa spre apus și prin față pe la Brukenthal întoarcerea în Piața Mare. Apoi trageți o fugă pe Strada Cetății (ca sa ajungeți la ea, rătăciți 15 minute pe străduțele lăturalnice ce dau în Piața Mare). Pe Strada Cetății, pe lângă ziduri, o să dați nas în nas cu mirosul cafelei de Paris, intrați pentru o oră la Cafe Pardon, luați un cappuccino și o porție de banane în coniac (au o aromă excelentă) și admirați tavanul tapetat cu partituri… vă asigur că o să auziți apoi o muzică în mintea voastră, pentru tot restul zilei.

P.S. Am reușit să întocmesc și albumul, sper să vă placă, doar că așa cum m-am așteptat, pozele pe timp de noapte nu sunt dintre cele mai reușite, a fost mult mai frumos decât se poate vedea în poze.

Sibiu de poveste

Sibiul e un oraș de care te poți îndrăgosti iremediabil de la prima vedere. E un oraș care inspiră creație și respiră valoare. Este suficient de mare încât să nu te plictisești și destul de mic încât să îți poată intra la suflet tot, deodată. Are ceva special și acel ceva face sângele să curgă năvalnic și viu prin venele nevăzute ale Transilvaniei. Sibiul e bine organizat, bine condus, bine educat, plutește ceva în aerul de acolo, ceva ce nu e românesc, ceva ce nu poate fi trecut cu vederea, ceva al lui, care îl face să răsară între alte orașe din țară. Eu zic că s-ar putea să fie cel mai frumos oraș din România, dacă nu punem la socoteală Sighișoara, care are un statul special cu centrul vechi demențial, dar în rest este un orașel anost.

În weekend am fost pentru a treia oară la Sibiu, fără să număr drumurile care m-au dus pe acolo de le-am traversat pentru a porni mai departe. Acum însă am înțeles povestea completă, o poveste de savurat cu turtă dulce, vin fiert și cârnați bavarezi. O poveste de iarnă de la care au lipsit frigul și zăpada, dar au răspuns prezent Moș Crăciun, bradul împodobit și luminițele magice de Sărbătoare. Se pare că Târgul de Crăciun completează fericit Sibiul, târgul e de acolo, din povestea Sibiului și mă bucur că cineva chiar știe ce să facă cu poveștile; să le dea oamenilor, să se bucure de ele de la cel mai mic la cel mai mare. Iar o poveste bine spusă va fi mereu o poveste frumoasă.

Sibiul mirosea dulceag, copiii veseli încălzeau atmosfera și întregul weekend a părut trăit sub cupola impresionantă de lumini de aur. O fotografie chiar sub mijlocul cupolei făcea cerul să pară luminat de o singură stea, acea stea din toate felicitările de Crăciun pe care le-am văzut în copilărie. Mi-am dorit înapoi o seară de atunci, mi-am dorit-o foarte mult și acolo am simțit-o caldă și nemaipomenit de frumoasă, ca toate clipele care nu se mai întorc niciodată.

Ce scriu azi nu e despre ce am făcut palpabil la Sibiu (nici nu am ales pozele încă) dar sper ca zilele următoare să avem și un foto-eseu, însă azi e despre ce am simțit, iar asta nu mereu poate fi ilustrat.

  • m-am simțit acasă, mulțumesc Lili
  • m-am simțit între prieteni vechi deși noi
  • m-am simțit în altă țară cumva, deși îndrăgostită de Transilvania mea (noastră)
  • m-am simțit fenomenal la un pahar de vin fiert, băut la gura butoiului întrebându-ne în ce an am văzut Titanicul pentru prima dată
  • m-am simțit eliberată pe Podul minciunilor de tot ce e minciună în jurul meu și bucuroasă nu am regăsit-o în mine
  • m-am simțit din nou aproape de Crăciun și aproape de toată căldură pe care Crăciunurile trecute mi-au oferit-o
  • m-am simțit ca la Paris savurând un cappuccino vienez în Pardon, un local rupt de pe Boulevard Saint Germain
  • m-am simți ca și cum Maica mi-ar fi făcut o plăcintă cu nuncă servită la Leonidas
  • m-am simțit răsfățată cu zacuscă cu bureți de pădure și cașcaval de casă adus de la Dorohoi
  • și mai răsfățată că Lili nu a uitam cât îmi plac mie mic-dejunurile franțuzești, așa că n-au lipsit croissantele de dimineață
  • m-am simțit înconjurată de cărți, de fotografii și amintiri care ne confirmă că anii se numără după felul în care i-ai trăit
  • m-am simt aproape de mine și motivată să ajung cât mai des atât de aproape de mine, pentru că e tare bine

Merg la deschiderea Pieței de Crăciun de la Sibiu

Datorită Lilianei, care mi-a lansat invitația, mă va găzdui și plimba prin orașul din România care mi se pare cel mai occidental, dar și datorită Luizei mele dragi, care mi-a zis că a fost la Târgul de la Sibiu acu’s doi ani și i-a placut nespus, iacă plec și eu mâine dimineață la Sibiu. Seara la 7 mă voi posta în Piața Mare să văd minunata deschidere, pe care organizatorii o anunță fabuloasă și plină de lumină… Recunosc, sunt curioasă pentru că eu n-am mai participat la o astfel de Piață de Crăciun din decembrie 2009, când la Montpellier s-a încercat timid un astfel de târg în Place de la Comedie. Ce știu, este că sudul Franței nu e renumit pentru astfel de Piețe și au furat și ei ideea de pe unde au putut. Sibiul cu o comunitate de sași puternică, în frunte cu Herr Primar Johannis sunt sigură că vrea să se ridice la standardele nemțești și sper să nu mă dezamăgească.

Dacă va arăta ca în imaginea de mai jos (surprinsă anul trecut) rămâne de văzut, oricum aparatul meu nu va fi capabil să facă așa poze.

Foto

Dar iată ce se anunță oficial:

Cea de-a șasea ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu se anunță a fi cea mai spectaculoasă de până acum, cel puțin din punct de vedere vizual. Investițiile făcute de municipalitatea sibiană în sistemul de iluminat de sărbători vor fi susținute de organizatorii Târgului printr-un spectacol rarisim de lumini ce va cuprinde toată Piața Mare.

Deschiderea ediției 2012 a Târgului de Crăciun va avea loc în data de 24 noiembrie. Pentru a completa conceptul iluminatului de sărbători din întregul oraș, deschiderea ediției din acest an a Târgului se va baza într-o foarte mare măsură pe lumină. Spectacolul va începe la ora 19, când toate luminile din Piața Mare se vor stinge. E momentul în care „Crăiasa Zăpezii” va cânta Povestea de Crăciun. Apoi, zona centrală a orașului va fi brăzdată de mii de fulgere luminoase, combinate într-un spectacol grandios. „Spectacolul de deschidere de anul acesta e ceva diferit față de cele organizate în edițiile anterioare. Sperăm ca sibienilor să le placă ideea și modul în care o vom pune în practică”, spune Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul Târgului de Crăciun. Întregul spectacol de lumini va dura circa 20 de minute.

La finalul spectacolului, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului. Oficialități ale Primăriei Municipiului Sibiu, co-organizator al evenimentului, vor urca pe scenă alături de reprezentanți ai majorității confesiunilor creștine prezente în Sibiu.

Seara de deschidere a Târgului de Crăciun se va încheia cu concertul Nicola, interpreta melodiei „Milioane de lumini pe stradă”, o melodie ce se potrivește perfect conceptului pregătit pentru deschiderea Târgului de Crăciun din Sibiu.

Alături de partenerul Ibis Hotels, Târgul de Crăciun 2012 a pregătit încă o surpriză, dedicată de această dată exclusiv turiștilor ce aleg să viziteze Sibiul în perioada sărbătorilor de iarnă. Agențiile de turism și rețeaua de hoteluri Ibis au lansat un pachet intitulat Sibiu Christmas Market Break. Pachetul costă 69 de euro și include două nopți de cazare în hotelul Ibis Sibiu, ghidaj în limbile engleză, germană sau franceză prin Târgul de Crăciun și Centrul Istoric al Sibiului, un skipass de 1 zi la Arena Platoș și un cadou surpriză din partea organizatorilor Târgului. „Ne-am gândit să venim în întâmpinarea turiștilor cu acest pachet de weekend. Târgul de Crăciun din Sibiu a depășit demult granițele orașului, fiind un eveniment recunoscut la nivelul țării și care, încet, încet, devine din ce în ce mai prezent și în revistele de specialitate din străinătate”, spune Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul Târgului de Crăciun.

Thanksgiving – Ziua recunoștinței nu s-a lipit de români

Sărbătorim Valentine’s Day (Ziua îndrăgostiților), Halloween, St.Patrick’s Day, chiar și ziua Americii și cred că am sărit singura Sărbătoare care merita oarecum importată: Thanksgiving – Ziua recunoștinței. Cred că asta este o sărbătoare pe care mi-ar fi plăcut să o sărbătoresc. Îmi place ideea ei, istoricul ei și îmi mai place faptul că americanii chiar au senzația că tot Globul o sărbătorește. Am pățit la Roma să fiu întrebată de un american ce fac de Thanksgiving Day, care se apropia :)

La ei așa începe nebunia cu Sărbătorile de iarnă, e ziua care dă startul. Dacă ești fan al serialul Friends sigur ai prins drag de Sărbătoarea asta, fiecare sezon a avut episodul lui de Thanksgiving în care Monica gătea, Rachel își dorea mai ales la început să petreacă în Aspen, Chandler urmărea cu abnegație parada la TV, iar Joey mânca pe rupte și o declarase Sărbătoarea lui preferată. Una peste alta Thanksgiving este o altă Sărbătoare de familie, care la americani ai impresia că este la fel de importantă, dacă nu chiar mai importantă decât Crăciunul. Este o tradiție care mie personal, fără a fi o simpatizantă a Americii și cu ochi răi pe Sărbătorile importate, mi se pare totuși drăguță și să fiu sinceră îmi provoacă o stare de bine de câte ori o văd evocată în filme sau prin diverse emisiuni TV.

Foto

Thanksgiving Day se sărbătorește în USA în a patra zi de joi din luna noiembrie. În 2012 cade chiar azi pe 22. În afară de marile lanțuri de magazine, toate celelalte afaceri dar și instituțiile publice, se închid atât în joia de Thanksgiving cât și în vinerea de după (cunoscută și ca Black Friday), pentru a da posibilitatea familiilor să se reunească, să ajungă să mănânce cu toții din tradiționalul curcan la cuptor (pe care mereu mi-a fost poftă) și din plăcinta cu dovleac, dar și să ajungă la cea mai aglomerată zi de cumpărături din an, când se dă startul la achiziționarea cadourilor pentru Crăciun. Inutil să vă spun că mâine vor avea și românii Black Friday, nu? :)

De ce o zi a recunoștinței? Inițial Sărbătoarea venea ca o zi în care i se mulțumește divinității pentru recolta anului ce tocmai se încheie, dar în timp s-a transformat într-o zi în care se mulțumește pentru orice și mai ales pentru tot. Familiile se așează în jurul mesei frumos pregătite și mulțumesc cu voce tare pentru tot ce s-a întâmplat frumos în viețile lor în anul ce tocmai ajunge la final. Mie mi se pare acesta un exercițiu de onestitate, deschidere și tandrețe în sânul unei familii și tocmai de aceea cred că stimez acest fapt atât de tare. Inutil să vă spun că eu cred că tocmai acest exercițiu de sinceritate și “spovedanie” nu a plăcut românilor. Și încă ceva. Sărbătoarea asta nu are o strategie de marketing, alt lucru pe care îl ador. În afară de curcan nu are alt simbol, magazinele nu pot fi decorate specifc de Sărbătoare pentru că nu există specific, nu se fac cadouri și cu alte cuvinte mi se pare că i s-a păstrat tocmai esența: aceea de a te apropia fără niciun artificiu de familia proprie.

Foto

Se face urarea Happy Thanksgiving, un fel de Să fii fericit de Ziua recunoștinței, dar și asta este fenomenal, căci chiar are un hidden meaning, adică, Să ai pentru ce să fii fericit (și recunoscător) de Ziua recunoștinței. Nu e ca și cum ai ura Happy Valentine’s Day care în esență nu înseamnă nimic, dacă ne gândim la rădăcinile Sărbătorii.

Desigur mai sunt popoare care sărbătoresc Ziua recunoștinței, dar ce e ciudat; nu în aceeași zi cu americanii. De exemplu canadienii sărbătoresc în a doua zi de luni din luna octombrie, în Anglia se sărbătorește într-o oarecare zi de duminică după strângerea recoltei și nu are legătură cu reunirea familiei. În Germania se sărbătorește tot la început de octombrie și cumva se contopește cu Oktoberfest. În Australia se ține cu mare fast în ultima zi de marți din luna noiembrie. Și mai sunt și alte țări prin Asia care se pun pe sărbătorit cu recunoștință. Totuși Sărbătoarea americană este cea mai populară și mi se pare cea mai frumoasă, zic eu.

Thanksgiving, însă, nu s-a lipit de români și pace, tocmai din motivele enumerate mai sus. În schimb mâine avem Black Friday și de cel puțin două săptămâni e plin internetul de Black Friday, mi-e și frică să intru pe facebook, din 10 prieteni 11 anunță reducerile COLOSALE de mâine. Deci e cu strategie de marketing, este cu shopping și iar shopping și daaaa, asta place grozav neamului meu :)

10 modalități de a petrece Crăciunul lui 2012

Dacă săptămâna trecută ne-am amuzat puțin și nu numai, pe baza celor 13 idei de a petrece Revelionul 2013, azi revin la o Sărbătoare care mie îmi place cu mult mai mult. Și nu știu cui nu-i place? Desigur vorbim de Crăciun, probabil cea mai minunată Sărbătoare din câte există, care aduce cele mai fantastice zile din an. Eu îl voi sărbători în acest an pe ce-al 28 Crăciun și dacă e să mă întrebați știu exact ce am făcut în ultimele 20 și mai știu că TOATE cele 27 de până în prezent au fost petrecute în unul și același loc, la Ineu… De pe unde oi fi fost plecată eu am știut una și bună, de Crăciun trebuia să mă întorc acasă.

Așa că voi începe cu asta:

1. Crăciunul acasă cu familia. Se spune și nu doar se spune, că nicio Sărbătoare nu e mai “de familie” decât Crăciunul. Crăciunul înseamnă 3 zile (24, 25,26). Și dacă pe 25 sau 26 mai plec prin vizite, seara de Ajun este prin excelență seara în care stau acasă. E cea mai frumoasă seară din an și nu mi-o pot imagina decât acasă, cu brad, cu Moș Crăciun, cu miros de mâncare bună, cu focul ce arde în sobă și cu ai mei pe acolo fiecare agitându-se pentru câte ceva și poate să sune cât toate clișeele de pe pâmânt, dar uite fix așa e la mine. Cred că ai mei de la Ineu au un mare merit pentru asta, ei au creat mereu atmosfera care mă chema acasă. Și voi mai merge de Crăciun la Ineu, iar atunci când nu voi mai avea pentru ce, o să port atmosfera asta cu mine mereu și voi încerca de fiecare dată să recreez Crăciunul de la Ineu indiferent unde mă voi afla.

Deci toate cele ce vor urma sunt doar posibile idei, eu nu le-am încercat, dar toate îmi sună bine auzite pe al alții :D

2. Crăciunul cu colindul. Asta e un obicei frumos și dacă îl practici de mic, o să-l tot practici. Când eram la școală mereu colegii mei se organizau și mergeam în grup la colindat. Evident se colindau între ei, apoi treceau pe la alții și neaparat pe la profesori. Era ceva drăguț, dar era ceva care m-ar fi făcut să lipsesc de acasă în Ajunul Crăciunului. Așa că nu mergeam, dar îi primeam dacă treceau pe la mine. Și în prezent am prieteni care se întâlnesc și pornesc la colindat fie în Ajun fie chiar în ziua de Crăciun. Dacă e să-mi placă ceva tare de tot, e că măcar în acest fel nu se pierde tradiția și uite, asta e o formă de socilalizare pe care chiar nu o poti face… pe net :)

3. Crăciunul cu prietenii (mini petrecere). Petrecerile de Crăciun am observat că sunt pe modelul celor de Revelion și au loc în Ajun sau a doua zi de Crăciun. Există locaruri care organizează așa ceva, dar nu de anvergura Revelionului. Ori, mai mulți prieteni la cineva acasă cu cântec, joc și voie bună, doar și în Biblie ne zice că este o Sărbătoare a Bucuriei. Și mai știu un grup de prieteni (mai mult cunoștințe unii din ei), care după ce termină de colindat toți “boierii” trec la o petrece în discotecă.

4. Crăciunul la munte. În special pentru cei care practică sporturi de iarnă, Crăciunul la munte va fi cu siguranță unul cu dublă semnificație și deși prețurile sunt destul de ridicate în această perioadă, mulți preferă un pachet la un hotel sau cabană de la munte, unde există și mâncare tradițională și muzică bună și mai ales…. ZĂPADĂ!!

5. Crăciunul în Maramureș. Mai știți voi o zonă din România mai mediatizată de Crăciun ca Maramureșul? Până de curând, când eu îmi tot doream să ajung pe acolo, mi se părea un Crăciun ca în basme. Ce am văzut pe la TV cred că m-a influențat foarte tare. Faptul că tradițiile sunt așa de bine păstrate acolo m-a făcut sincer să-mi doresc să ajung odată să văd cu ochii mei cum se colindă pe la Botiza și pe la Săpânța, prin acele zone speciale din România. Vorbeam cu cineva recent și am auzit însă că nu în tot Maramureșul e așa, dar acolo unde merită mers, este din altă poveste.

Foto

6. Crăciunul la Viena. Așa cum destinația românească de Crăciun e Maramureșul, tot așa, destinația europeană de Crăciun pare a fi Viena. Numai eu știu câteva persoane care au petrecut deja măcar un Crăcicun acolo. Nu știu dacă o fi piața de Crăciun atât de populară sau ce altceva o fi, cert este că s-a transformat bine capitala Austriei într-un oraș ce întruchipează perfect spiritul Crăciunului. O tendință am văzut și spre Praga pe aceleași considerente cu specificația că la Praga e și mai frig și “așa trebuie să fie de Crăicun”, iar cele două orașe își dublează farmecul în perioada asta. Așa o fi?

7. Crăciunul în Laponia. Deja cunosc tot mai multă lume care a ajuns în Laponia, semn că nu e o chestie chiar așa de exclusivistă. Mulți au ajuns însă din păcate pe timp de vară, ceea ce nu cred că este același lucru cu a a ajunge iarna sau chiar în perioada Crăciunului acasă la Moșul cel cu barbă albă. Nu cred că este o destinație dedicată copiilor și la fel ca și la Disney oamenii în toată firea pot fi fascinație complet de atmosfera de acolo. Caută pe Google, Laponia in images și ai să vezi că niciun basm nu-ți mai trebuie. Ideea unui loc special al lui Moș Crăciun este genială și atrage ca un magnet făcându-i pe oameni mai puțin deranjați de strategiile de marketing pe care atât le detestă peste an.

8. Crăciunul într-o țară exotică. Probabil că cei care sunt sătui până peste cap de clima temperat continentală din mijlocul Europei vor alege un Crăciun la soare pe o plajă exotică și sunt detui care fac alegerea asta și pleacă prin Caraibe pentru toată perioada Sărbătorilor de iarnă. La cât iubesc eu vara ai zice că mă bate gândul, dar uite că nu. Dacă e să-mi placă frigul și zăpada, acum e momentul, de Crăciun. Dacă ar fi după mine, numai acum aș vrea să fie iarnă, din 20 decembrie până maxin în 7 ianuarie. Și niciodată nu mi-a dat prin cap să-l aștept pe Moș Crăciun venind pe o placă de surf. Dar nu neg că este și asta o experiență deosebită. Însă spiritul Crăciunului s-ar duce pe apa sâmbetei.

9. Singur de Crăciun. Da, este ceva ce nu-și dorește nimeni, dar la fel ca și în cazul Revelionului se poate întâmpla și dacă nu e vorba de ceva tragic, ci doar de o conjunctură, trebuie luată ca atare și încercat să îi supraviețuiți. Probabil că m-aș simți aiurea, dar tot mi-aș cumpăra un cozonac (pentru că nu știu să fac), tot mi-aș lua o crenguță de brad să o am acasă, câteva bomboane de pom și tot aș porni o instalație. Probabil aș asculta o colindă/două și cel mai probabil m-aș băga la câteva filme speciale de Crăciun; dintre cele pe care le recomand se numără A Christmas Carol (1999) și Miracle on 34 Street (1947), dar poate că voi scrie un articol special despre filme frumoase numai bune pentru Crăciun (unele nu sunt neaparat cu Crăciunul în prim plan, dar sunt liniștitoare și cu mesaj).

Foto

10. Alte “lucruri” de făcut de Crăciun:

  • de citit cartea A Christmas Carol a lui Charles Dickens (știu pe cineva care o recitește în fiecare Ajun de Crăciun)
  • de mers la Biserică cu mama sau bunica (un exercițiu perfect de a lua pulsul unui sătuc sau orășel)
  • de primit colindători și de cinstit cu plăcinte, fructe și vin, nu cu bani
  • de luat mese cu cei dragi fie că sunt familie, rude sau prieteni
  • stat la povești mai ales cu bunicii și aflat cu era Crăciunul pe vremea lor
  • urmărit desene animate, la mine dimineața de Crăcium are gust de Tom și Jerry ori Minunata lume Disney
  • făcut cadouri (eu ador, vă mai amintiți acest articol de anul trecut? e unul dintre cele mai dragi articole pe care le-am scris aici)
  • de băut cappuccino cu scorțișoară sau ceai cu bastonașe de zahăr (vaaai cât îmi plac!!)
  • imortalizat momente petrecute cu cei dragi și cu bradul împobobit
  • o altă indeletnicire dragă mie, răsfoit albume vechi cu poze
  • împodobiți frumos casa/spațiul în care o să petreceți Crăciunul, am găsit pentru voi (noi) un articol inspirațional
  • și nu uitați (deși mai avem o lună până intrăm pe bune în atmosferă): “Those who don’t believe in magic will never find it”