O toamnă „nebun de frumoasă la Cluj”

În weekend, prieteni dragi ne-au onorat cu vizita, dar eu eram puţin îngrijorată în privinţa vremii, căci auzisem că după ultimele două săptămâni frumoase şi cu temepraturi de 20 de grade la final de octombrie, toamna cea adevărată făcea cerere să se instaleze. Din fericire s-a instalat abia de sâmbătă seara, lăsându-ne ziua de sâmbătă galbenă şi splendidă, cu puţin vânt, frunze căzând armonios, lumină clară şi pământ uscat…

Am urcat la Cetăţuie, (v-am mai povestit de Cetăţuie aici într-un articol foarte pe sufletul meu şi aici când am cunoscut-o pe Roxana), unul dintre cele mai frumoase locuri din Cluj, de fapt pentru mine chiar este cel mai frumos, aici m-am îndrăgostit de Cluj şi cred că mai cunosc persoane care au făcut-o. Sâmbătă pe la prânz mi-am dat seama că îmi era dor de locul acesta, îmi era dor de el sub culori calde de toamnă frumoasă, locul acesta emană o energie benefică pentru mine şi mereu mă gândesc la el cu drag…

Puţin din istoricul Cetăţuii via Wikipedia:

„Este o fortificație construită in perioada Habsburgică în vârful dealului cu același nume din Cluj Napoca. Cetățuia a fost clădită între anii 1715 și 1735 cu ziduri sub formă de stea, o redută, un turn și era înconjurată de bastioane, conform cu planurile arhitectului militar Giovanni Murando Visconti, în exterior fiind înconjurată de un val de pamânt. Porțile de acces dinspre vest și sud nu mai există, au mai rămas în picioare doar cele din sud-est si nord. Deasupra porților și în interiorul incintei se aflau diferite clădiri care adăposteau spații administrative, o garnizoană și un depozit de armament. Din vechea cetățuie a mai rămas puțin: o parte din ziduri, patru clădiri, iar reduta a fost transformată în Turnul Parașutiștilor. Întregul ansamblu a fost profund afectat de alunecările de teren din zonă. Pe colina dealului a fost construit Hotelul Belvedere în perioada anilor 1970, iar în 1995 a fost înălțată o cruce imensă din fier, în locul celei distruse de comuniști în anii 50. Crucea inițială a fost ridicată în memoria celor întemnițați aici.” (mai multe poze aici)

Noi ne-am plimbat puţin să vedem Clujul de sus, dar cel mai mult să ne bucurăm de prezenţa frunzelor uscate şi de atmosfera galbenă creată de ele, a fost foarte drăguţ căci la un moment dat, mai în glumă mai în serios am început să recităm ceva la întâmplare din Alecsandri happy Niciodată nu vei înţelege Pastelurile sale mai bine decât într-o zi de toamnă galbenă ca mierea… Am încercat să-mi amintesc când am mai văzut Clujul aşa de galben, când mi-am mai permis să-l respir aşa şi cred că totuşi au trecut 4 ani de atunci. A fost toamna lui 2008, venea după o perioadă mai aglomerată şi după două ture de musafiri dragi cu care am colindat Clujul de la Cetăţuie până la Grădina Botanică… Ah… Grădina Botanică, trebuie să ajung şi în ea toamna asta, până nu moare de tot galbenul acesta nebun, căci e Toamnă nebun de frumoasă la Cluj, dragii mei winking

P.S. Puteţi citi un articol foarte fain şi deosebit de sensibil despre cum s-a născut „toamnă nebun de frumoasă la Cluj„, interviu cu poetul Horea Bădescu autorul poeziei „De Juventute”.

11 comentarii pentru “O toamnă „nebun de frumoasă la Cluj”

  1. Vai cat de faine sunt peisajele colorate! La mine nu este inca atat de toamna, ca peisaj ma refer, dar e iarna ca temperatura laughing…vreo 7 grade crying. Deci cand o sa vin la Cluj, o sa am grija sa fie toamna happy

  2. @Andra: este un oras foarte frumos in orice anotimp, numai ca vremea toamna si iarna e putin drastica, toamna ploua cam multicel, iar iarna este foarte frig sad

    @Miky: asta este marea ei calitate laughing

    @Larisa: o sa-ti placa sa vizitezi Clujul pentru prima data toamna, sa speram ca vei prinde vreme buna happy

  3. Fain, fain, exact pe sufletul meu toamna asta nebun de frumoasa din Cluj… Chiar sa mergi in Gradina Botanica, imi imaginez ce toamna nebun de frumoasa ii si acolo happy

  4. @Aliceee: mie parcul nu mi s-a părut încă complet îmbrăcat de toamnă big grin Astept finalul de saptamana sau chiar saptamana viitoare happy

    @Mira: daa, o sa merg si daca merg va cadorisesc si pe voi cu niste poze big grin

    @Cris-Mary: pai hai… happy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.