Cartea călătoare

Pe 23 aprilie, de Ziua Internaţională a Cărţii, grupul editorial All a început o nouă campanie, Cartea călătoare, ce încurajează lectura şi cultivarea interesului pentru cărţi. Cei care au dat startul campaniei Cartea călătoare au fost 50 de bloggeri din grupul vALLuntar cărora li s-a pus la dispoziţie cărţi la alegere de pe www.all.ro.

Aşa a ajuns şi la mine una din cărţile călătoare. Eu am primit-o de la Cami, care la rândul ei a primit-o de la altcineva, iar eu acum o trimit altcuiva (chiar azi) şi anume Monicăi Olteanu. Aşa că de la Bucureşti cartea a venit la Cluj şi acum se va întoarce iar la Bucureşti, iar de acolo cine ştie pe unde va mai merge, până la finalul campaniei, adică pe 23 aprilie 2013. La final, va fi realizat traseul fiecărei cărţi din campania Cartea călătoare, ceea ce mi se pare senzaţional, abia aştept să văd cât au putut circula nişte cărţi…

Regulament:

Fiecare blogger implicat în campanie va trebui să citească şi să dea mai departe cartea primită. La rândul lui, cel care primeşte cartea o citeşte şi o dă apoi mai departe. Fiecare cititor trebuie să intre pe pagina de Facebook.com/Editura.All sau pe Twitter, folosind hashtagul #carteacalatoare, şi să ne spună titlul cărţii şi unde se află ea (oraşul). Cărţile ce fac parte din campania Cartea călătoare pot fi recunoscute uşor, prin eticheta explicativă lipită pe coperta întâi.

Despre cartea “mea” călătoare:

Titlu: Mihai I al României – Regele şi ţara

Autor: Ivor Porter

Editura: All, 2011

Colecţia: Coroana României

Nr. pagini: 344

Preţ: 44.99 RON

Încă de la început vă spun că pentru mine s-a dovedit o cartea grea, o carte document scrisă într-un stil de manual de istorie care nu mi-a priit 100%, dar va trebui să recunosc că această carte acoperă lacunele oricui în istoria românilor, cel puţin în istoria monarhiei româneşti, deci are o mare bilă albă. În plus, dacă eşti un fan al genului cartea te va da pe spate.

Mie, dacă este să-mi fi plăcut ceva mult aici, sunt elementele biografie ale Regelui Mihai I, elemente care aproape inundă cartea spre plăcerea mea, dar care nu fac din ea o capadoperă cu atât mai mult cu cât, biografia nu este oficială cu una de conjunctură, autorul fiind un fost ambasador al Marii Britanii şi ca orice om politic valoros, el este şi un bun observator al fenomenelor politice importante, un analist desăvârşit şi un critc destul de fin al acestei poveşti cu iz de scandal care a învăluit mereu Familia Regală a României (nu pot să nu regret asta).

Cu siguranţă mulţi dintre noi au imaginea Regelui Mihai, aceasta de acum, eu cel puţin ştiu că Regele arată aşa, de când mă ştiu eu şi foarte puţinele informaţii pe care le-am reperat prin liceu despre Rege şi România din vremea lui nu prea m-au ajutat să-mi formez o imagine de ansamblu, dar oarecum această carte readuce în prim plan povestea unui Rege al României care este încă în viaţă, dar care multora de vârsta mea (că de cei mai tineri nici nu prea îndrăznesc să zic) le este aproape necunoscut. E interesant să aflii povestea din spatele poveştii, să citeşti despre copilăria şi adolescenţa unui Rege, care a ajuns pe tron la 5 ani, care a provenit dintr-o familie destrămată (că asta a fost până la urmă), care avea un tată care s-a jucat nu doar destinul său ci şi cu destinul unei ţări şi al unui copil pus în posturi fantasmagorice, un tată care îţi trăgea la sorţi statutul şi titlul. Nu voi povesti coordonatele biografie că nici nu are sens şi nici cursul istoriei nu îl voi pune aici, căci despre asta e cartea de fapt, o înşiruire de întâmplări din viaţa unui om împletite cu o înşiruire de întâmplări din viaţa unei ţări. Cartea este de descoperit pentru cei care n-au niciun habar despre cum au stat lucrurile, este de lămurit pentru cei care văd aşa ca printr-o sticlă cu model, istoria românilor şi este o cu siguranţă o lectură relaxantă şi foarte plăcută pentru cei care cunosc povestea foarte bine şi vor doar să o observe prin penelul altcuiva… Acest altcuiva nu este un român, semn că, aşa cum puteam bănui, Regelui Mihai i se dă o mai mare şi importantă atenţie în afara României (altă chestie regretabilă)

La final, sper doar ca cei la care mai ajunge de acum această carte, să o aprecieze şi sper să citesc numai cuvinte frumoase despre ea. Recunosc ca mi-ar fi plăcut să o păstrez, să o mai pot consulta din când în când, macar atunci când goluri prin memorie nu mă lasă să-mi amintesc evenimente din istoria noastră. Dar, o trimit, Monica dragă să mă anunţi când o primeşti să ştiu că a ajuns cu bine la tine.

Închei de tot, acest articol prin cuvintele lui Mario Demezzo, Vicepreşedinte Grupul Editorial ALL, referitoare la această campanie frumoasă din care mă bucur că am avut şansa să fac şi eu parte: De fiecare dată când citim, intrăm într-o călătorie fantastică, o aventură în lumea cărţii. Ne-am gândit să le oferim cărţilor o aventură în lumea oamenilor, să le trimitem pe ele într-o călătorie minunată, în care vor întâlni pasionaţi de lectură. Va fi o călătorie vie pentru cărţile noastre călătoare. Păcat că ele, cărţile, nu pot spune decât povestea scrisă cu litere de cerneală pe paginile lor, pentru că, dacă ar putea spune şi povestea locurilor pe care le vor vedea, ar fi una magnifică. Drum bun, cărţilor noastre călătoare! 

5 comentarii

  1. Bia, tu ai citit Oameni, Ani, Viata de Ilya Ehrenburg? Tipul e in mare cunoscut ca fiind echivalentul lui Göbbels in Soviete (facea propaganda anti-nazista). Din cauza asocierii cu Stalin a suferit grozav in popularitate, dar de fapt singurele scrieri pro-sovietice au fost propaganda asta (care de fapt era anti-nazi, tipul fiind evreu si fiind astfel foarte motivat) si vreo 2-3 chestii pe comanda (ca avea familie si copii in plus voia sa manance, nah..). Cartea de care-ti zic eu nu e deloc propagandistica si n-are DELOC legatura cu sovietele. Tipul era scriitor si avea relatii cu toti tipii mari de prin Rusia si Europa epocii aleia. Este despre ei si interactia lui cu ei. De exemplu vorbeste despre Esenin, Maiakovski, Eisenstein, Stalin plus o gramada de personalitati europene (inclusiv ceva printi si printese). Scrie INCREDIBIL de bine. E uimitor cum iti schimba opinia despre diversi tipi de care inveti in scoala. Te faci sa-i vezi umani (nu-i deloc insa scriere stil paprazzi, el era om serios). In romana sunt 6-7 volumase mici, extrem de bine traduse. Le gasesti doar la anticariat, cred ca colectia era ceva de genul “biblioteca pentru toti” sau “biblioteca universala”. Daca te intereseaza iti zic exact. Dar cred cu tarie ca ti-ar placea.

  2. @Ana: puteam sa o trimit si la TM, dar nu stiu de ce nu m-am gandit ca e pe gustul tau :(

    @Vladimir: să ştii că nu am auzit de acest autor pana acum, daca imi poti da mai multe info, chiar mi-ar placea sa stiu, ca eu mai merg de relaxare prin anticariate :D

  3. Uite: Oameni, Ani, Viata – Colectia Meridiane – Editura: Pentru Literatura Universala, Anul publicarii: 1968. Sunt 6 volume daca nu ma insel (poate 7).
    Are format mic, si pe coperta este desenata fata lui Ehrenburg de catre Picasso cu dedicatie (erau prieteni).

Dă-i un răspuns lui Vladimir Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.