Pe vremea când nu aveam blog (amintiri de pe Starlog)

Nu ştiu dacă v-am povestit vreodată, dar a fost ceva înainte de Bialog :D

A fost odată ca niciodată un blog frumos, conceput de Clau şi de alţi prieteni de la Ineu, de îi ziceau ei “blorum ineuan” şi ar trebui să-i mulţumesc lui Clau pentru existenţa acelui blorum, pe numele lui Starlog (poate de aici vă daţi seama şi cine mi-a botezat mie blogul), căci fără el poate nu aş fi aflat aşa devreme ce e blogosfera. Prin anii 2005-2007, aveau loc pe Starlog discuţii aprinse şi interesante, zilnice, dacă nu chiar mai multe pe zi şi odată, într-o zi de iarnă, mi-au făcut şi mie onoarea să mă cheme să-mi dau cu părerea pe acolo. În condiţiile în care ei erau (sunt) toţi băieţi, 90% pasionaţi de ştiinţă şi … tehnică, pentru mine a fost o onoare căreia, abia i-am făcut faţă…

Păcat că nu m-a ţinut prea mult şi asta la drept vorbind, pentru că nu îmi prea găseam locul acolo… şi cred că a fost unul dintre cele mai bune feeling-uri pe care le-am avut vreodată, căci văzând că locul meu nu-i acolo, i-am zis într-un 1 decembrie lui Clau că eu vreau să-mi fac blog, doar al meu… taaaadaaaammm…

Foto

Întorcându-mă în timp, în zilele astea de zăcut la pat, mi-am redescoperit articolele, puţine, de pe vremea când Starlog-ul m-a primit cu braţele deschise şi nu mare mi-a fost mirare să văd că de fapt şi pe vremea aia mă interesau aceleaşi lucruri, de unde mai concluzionez a mia oară că ceea ce ne defineşte nu se va schimba fundamental niciodată. Ca să vă lămuriţi, printre articolaşele mele se numără o excursie de 1 mai la Moneasa :) un articol anost, ce-i drept despre filmele anului 2006 (vai de capu’ meu!!), recomandarea unei cărţi şi chiar una din zilele petrecute la Paris în 2009 le-am scris acolo, nu pe Bialog, deşi Bialogul deja se pregătea să facă un an …

O să găsiţi aici şi reţetele mele care au mai apărut şi pe fratele pofticios al Starlog-ului, blogul gAstronomic, numai că într-o vreme Clau a dorit să elimine gAstronomicul şi a mutat tot pe Starlog, ei… până la urmă a renunţat la idee şi în prezent ele amândouă există, dar nu prea mai scrie nimeni pe ele, din păcate. Băieţii, majoritatea s-au însurat, majoritatea şi-au dezvoltat alte bloguri: Clau a mers pe parsec.ro, Tiq a mers pe STILPU, Cristi pe masa-pustie, Dani a rămas Ionesta, Radu a plecat la Berlin şi a ajuns la Dresda fără să-şi facă blog, Cătălin tot fără blog ne salută de prin Munchen, dar îi mulţumim că ne găzduieşte blogurile sub acoperişul său, iar de restul nu prea mai ştiu… eu sunt în fiecare zi cu voi, aici.

Foto