Vinete coapte, ardei copt, zacuscă.

Roşii cu un miros de fum şi soare blând.

Prune fierbinţi, pocnite de coapte ce sunt, amestecate cu zahar.

Pere şi mere într-un melanj senzual ce aproape îl simt în cerul gurii.

Aşa miroase la mine acasă fix de o săptămână, de când ne-am întors la Cluj (Floreşti). Din acest punct de vedere nu mi-e dor de Ineu. Ştiu că acum şi la Ineu toate străzile adiacente străzii mele încep să miroase a bunătăţi de toamnă. Mă întreb doar cum coc vecinii mei în apartament? Nu mă deranjează, ba chiar sunt peste măsură de încântată :) Eu sunt mare fan zacuscă, îmi place mult şi mi-a plăcut mereu. Ţin minte că odată prin clasa a V a fiind eu, tati, care era responsabil cu pachetul meu pentru pauza mare, mi-a zis: “auzi, eu nu-ţi mai pun pâine cu zacuscă la şcoală că vor crede colegii tăi că nu avem ce altceva să-ţi punem” :)

Tot timpul finalul de august a avut iz de zacuscă, acasă la Ineu. Acum nu mai rămâne decât să-mi aştept cuminte un pachet cu câteva borcane care să ne ţină o vreme. Dulceaţă deja avem şi nimic nu e mai bun dimineaţa la cappuccino decât o felie de pâine de casă (am descoperit un magazinaş aici lângă noi, care aduce păine de casă coaptă pe vatră şi deja cred că am luat ce-l puţin un Kg în greutate de le ea) cu dulceaţă din tot felul de fructe… Chiar acum în timp ce scriu, mi-e o poftăăă!!

E ultima zi din august, dar nu consider că vara chiar se termină la 1 septembrie chiar dacă uneori încă din 15 august vin ploile. Dar nici nu consider că începe toamna aşa cum calendaristic ar fi la echinocţiu, doar din 23 septembrie. În septembrie însă ne referim la anotimp ca la toamnă, chiar de eu simt cumva că mă aflu în perioada asta între anotimpuri. Mereu m-am simţit între anotimuri la final de august şi început de septembrie, parcă fiecare an era tras la indigo, apoi începea şcoala pe 15 (şi mereu ploua, cred că pot număra pe degete în câţi ani de şcoală nu a plouat la “festivitate” ). Acum şcoala începe peste o săptămână, pe 9, nimic nu mai e cum era pe vremea mea şi chiar a părinţilor mei… Copiii se mai pot bucura de o singură săptămână de “libertate” pe care numai în vacanţa de vară o poţi simţi. Îi văd trecând pe la mine pe sub balcon şi unii au mai crescut parcă cât am plecat noi la Ineu :)

Toamna se numără bobocii, dar cât suntem între anotimpuri eu zic că se numără melancoliile, amintirile arse la soare, clipele spălate de valuri, secundele pe care ai vrut să le îngheţi dar nu puteai că afară erau 40 de grade. Le numărăm să ne iasă socoteala pe plus, le înghesuim între coperte, le aşternem pe file, le aranjăm în albume, le punem în borcane, le înşirăm pe o aţă şi apoi, curând, cineva va da foc la frunzele uscate răspândind un alt miros, al adevăratei toamne, miros ce nu va putea fi stins decât de ploile de noiembrie şi de apropierea sărbătorilor de iarnă.

Nu vreau încă să-mi acopăr inima cu nimic. E bine aşa!