Gurba e satul în care niciodată nu mi-a plăcut să stau. Nu erau buncii vinovaţi ci iubirea mea obsesivă pentru părinţii mei şi pentru Ineu, mai era şi dragostea faţă de prieteni şi faţă de toate activităţile mele de la “oraş” :) Cu toate acestea mergeam des la Gurba, şi de două ori pe săptămână uneori. Ştiu că mereu mă grăbeam acasă când mergeam, eu eram pe fugă şi îi stresam pe ai mei :D

Vinerea trecută însă nu m-am grăbit. Am fost să-mi vizitez singura bunică care mai trăieşte acolo. Bunica din partea tatălui meu. Bunicu’ (soţul ei) a murit acu’s 16 ani. Ceilalţi bunici din partea mamei nu mai locuiesc acolo. Mama mamei a murit când eu aveam 3 luni, nu am cunoscut-o, în schimb i-am cunoscut pe ambii străbunici din partea mamei. Maica, străbunica mea, a plecat “dincolo” când eu aveam 15 ani, deci am amintiri vii şi foarte vii cu ea. Tatăl mamei (Tăicuţu) locuieşte cu noi la Ineu, nu-l mai identific de multă vreme cu Gurba, cu toate că vineri am mers să-i fotografiez casa în care a locuit aproape o viaţă.

Gurba e neschimbată încă de când am avut 5 ani şi mi-o amintesc bine, bunicii rămaşi însă sunt schimbaţi. Bunica (Mama Floare) de la Gurba are 80 de ani împliniţi pe 20 iunie, iar Tăicuţu’ a făcut tot în iunie, pe 11, 79. Sunt bătrâni şi au trecut prin atâtea, dacă vă spun doar că Mama Floare şi-a pierdut până la vârsta asta ambii băieţi, iar Tăicuţu’ două soţii, că au prins un război, că au fost săraci şi tot ce au e făcut cu mâinile lor, o să înţelegeţi probabil mai bine de ce îi privesc cu drag şi uneori îmi vine să plâng căci mă gândesc că poate acum când îi văd… Dar, hai că m-am abătut…

Am făcut câteva poze la Gurba, aşa, de zici că am fost cine ştie pe unde. Merg rar, probabil din ce în ce mai rar, ştiu asta, aşa cum ştiu că după vară va veni toamna, iar după viaţă… îmi place să cred că o altă viaţă.