Diverse amestecate, Ineu

Între anotimpuri

10 comentarii

Vinete coapte, ardei copt, zacuscă.

Roşii cu un miros de fum şi soare blând.

Prune fierbinţi, pocnite de coapte ce sunt, amestecate cu zahar.

Pere şi mere într-un melanj senzual ce aproape îl simt în cerul gurii.

Aşa miroase la mine acasă fix de o săptămână, de când ne-am întors la Cluj (Floreşti). Din acest punct de vedere nu mi-e dor de Ineu. Ştiu că acum şi la Ineu toate străzile adiacente străzii mele încep să miroase a bunătăţi de toamnă. Mă întreb doar cum coc vecinii mei în apartament? Nu mă deranjează, ba chiar sunt peste măsură de încântată :) Eu sunt mare fan zacuscă, îmi place mult şi mi-a plăcut mereu. Ţin minte că odată prin clasa a V a fiind eu, tati, care era responsabil cu pachetul meu pentru pauza mare, mi-a zis: “auzi, eu nu-ţi mai pun pâine cu zacuscă la şcoală că vor crede colegii tăi că nu avem ce altceva să-ţi punem” :)

Tot timpul finalul de august a avut iz de zacuscă, acasă la Ineu. Acum nu mai rămâne decât să-mi aştept cuminte un pachet cu câteva borcane care să ne ţină o vreme. Dulceaţă deja avem şi nimic nu e mai bun dimineaţa la cappuccino decât o felie de pâine de casă (am descoperit un magazinaş aici lângă noi, care aduce păine de casă coaptă pe vatră şi deja cred că am luat ce-l puţin un Kg în greutate de le ea) cu dulceaţă din tot felul de fructe… Chiar acum în timp ce scriu, mi-e o poftăăă!!

E ultima zi din august, dar nu consider că vara chiar se termină la 1 septembrie chiar dacă uneori încă din 15 august vin ploile. Dar nici nu consider că începe toamna aşa cum calendaristic ar fi la echinocţiu, doar din 23 septembrie. În septembrie însă ne referim la anotimp ca la toamnă, chiar de eu simt cumva că mă aflu în perioada asta între anotimpuri. Mereu m-am simţit între anotimuri la final de august şi început de septembrie, parcă fiecare an era tras la indigo, apoi începea şcoala pe 15 (şi mereu ploua, cred că pot număra pe degete în câţi ani de şcoală nu a plouat la “festivitate” ). Acum şcoala începe peste o săptămână, pe 9, nimic nu mai e cum era pe vremea mea şi chiar a părinţilor mei… Copiii se mai pot bucura de o singură săptămână de “libertate” pe care numai în vacanţa de vară o poţi simţi. Îi văd trecând pe la mine pe sub balcon şi unii au mai crescut parcă cât am plecat noi la Ineu :)

Toamna se numără bobocii, dar cât suntem între anotimpuri eu zic că se numără melancoliile, amintirile arse la soare, clipele spălate de valuri, secundele pe care ai vrut să le îngheţi dar nu puteai că afară erau 40 de grade. Le numărăm să ne iasă socoteala pe plus, le înghesuim între coperte, le aşternem pe file, le aranjăm în albume, le punem în borcane, le înşirăm pe o aţă şi apoi, curând, cineva va da foc la frunzele uscate răspândind un alt miros, al adevăratei toamne, miros ce nu va putea fi stins decât de ploile de noiembrie şi de apropierea sărbătorilor de iarnă.

Nu vreau încă să-mi acopăr inima cu nimic. E bine aşa!

Bloguri & Blogging, Italia, Travel

Florence in a nutshell

10 comentarii

Aţi auzit de sindromul Stendhal? E o boală (reală!) ce poate cuprinde turiştii care ajung la Florenţa, motiv pentru care mai poate fi cunoscută şi sub denumirea de sindromul Florenţa. Se manifestă prin palpitaţii, confuzie şi chiar halucinaţii sau stări de ameţeală şi totul pentru că expunearea la aşa frumuseţe poate fi de-a dreptul incredibilă pentru săracul mental uman. Aproape că nu am crezut că aşa ceva e posibil, dar uite că este şi mai e şi denumită după Stendhal, care o descrie frumos în cartea Naples and Florence: A Journey from Milan to Reggio. Ceea ce atunci părea a fi doar o metaforizare a senzaţiilor trăite de autor în faţa frumuseţilor Florenţei, s-a depistat cu timpul la mai multe persoane care au vizitat Florenţa şi incredibil, au fost fascinate în asemenea măsură încât aproape să nu facă faţă fizic şi mai ales psihic experienţei trăite.

Deci uite că se poate ceva mai mult decât un simplu şi firesc “mi-a plăcut foarte mult”, ori “e Superbă!”, adică se poate transforma totul într-o adevărată nebunie care să te răpună. Asta e Florenţa şi Cine nu înţelege pasiunea pentru un asemena loc, ştim cu siguranţă de ce, pentru că nu a văzut-o şi nu a cunoscut-o… ÎNCĂ. Căci atunci când o vezi, înţelegi şi îl înţelegi pe Stendhal şi pe toţi cei care mai că o iau razna în faţa lui David sau în faţa Domului sau în faţă la Ponte Vecchio… unde era să o iau şi eu :)

Articolul de azi e în special pentru cei care nu au văzut-o, dar nu numai pentru ei ci şi pentru cei care cunosc nostalgia acestui oraş minunat. M-a întrebat cineva de curând dacă merită să meargă să o vadă atunci când va ajunge în Italia la mare… nu mult mi-a lipsit să mă sufoc de emoţie recomandând cu căldură acest oraş şi spunând cu la fel de mult sentiment că se poate să fie chiar cel mai frumos pe care l-am văzut (fără să se supere Parisul pe mine). În direcţia asta am nişte recomandări aici, aici şi aici şi mai apoi vă trimit să o citiţi pe Melinda Gallo cu inima ei care acum se află în două locuri, dar mai mult la Florenţa (fără să se supere Parisul pe ea, o să vedeţi de ce)…

Şi mai apoi, firesc, îmi vine şi mie să întreb, poate prea atât de des; inima mea unde se află?

Carti

Jurnalul unui călător boem sau 1001 de femei pentru nemurire

20 de comentarii

Titlu: Jurnalul unui călător boem. 1001 de femei

Autor: Ciprian Enea

Editura: Rao, 2012

Nr. pagini: 316

Preţ: într-o vreme se găsea la 15 lei cu revista Unica, în rest costă cam 40 de lei în orice librărie

Într-o zi citesc la Lili o recenzie despre o carte pe care o zărisem şi eu prin librării, dar nu am luat-o căci niciodată nu voi da 40 de lei pe o carte care are pe copertă o femeie goală când un Playboy e mai ieftin. Totuşi, vreau să citesc cartea asta căci stiu cine e autorul, un guru un materie de travel adică. I-am citit articolele prin ziare şi reviste pentru femei, ba mai mult le-am citit şi pe ale soţiei sale prin Unica (pe vremea când nu ratam niciun număr). Deci era ca şi cum o cunoştinţă a scris o carte şi indiferent de copertă (proastă alegere, coperta, oricum) vreau să o citesc. Lili îmi zice “nu o cumpăra că ţi-o aduc eu” (urma să ne vedem). Şi mi-a adus-o şi a trebuit să termin alte două cărţi ca să mă apuc de ea. Şi mă apuc şi hopaaaa, stai aşa că nu-i carte de travel (sau nu doar de travel). Ciprian e pus pe povestit şi nu pe poveşti despre cum să prinzi trenuri prin Thailanda ci despre prins multe alte chestii prin multe alte părţi.

Dar, să nu ne ascundem după palmier ci s-o spunem pe a dreaptă, la prins femei de toate felurile şi culorile se referă autorul şi transformă cartea asta în primul meu roman porno (dacă îi excludem pe japonezi care pur şi simplu nu se pot abţine şi vâră câte o chestie nerecomandată pudicilor în fiecare carte). Încă de la început suntem puşi în temă că personajul nostru principal, adică autorul, vrea să aibă cât mai multe femei ca să dobândească nemurirea, după modelul lui Mao care cică a avut peste 3500 de femei (asta ca să vedeţi ce lăudăroşi sunt bărbaţii din cele mai vechi timpuri, căci cine naiba să i le numere, corect?). Buuun, şi după modelul astuia care cică zicea că “iubind” cât mai multe femei ajungi să trăieşti cât Universul iacă şi Ciprian… Mai, să nu se înţeleagă de aici că eu am ceva cu el, să trăiască cât mai mult cu putinţă şi să se culce cu cât mai multe, dacă poate, dar cum îmi zicea un prieten, când i-am zis de carte “hai că-i tare bună fază de agăţat asta cu nemurirea”, deci e un fel de uite fata mea, dacă mă culc şi cu tine fac un pas mic pentru mine, dar mare pentru nemurirea mea :)

Aşa, şi oricât am încercat să diger cartea pe asta cu nemurirea lui găsită în peste 1000 de femei cu care nu s-a sfiit să facă dragoste (oare ce metafore să mai găsesc până la finalul recenziei?), nu am putut să o înghit (mai trebuie să folosesc şi astfel de cuvinte dacă vreau să rămân în temă şi să mă fac înţeleasă).

Acum printre sute de partide, unele mai explicit prezentate decât altele, omul, travel smth. de meserie, ne mai recomandă câte o ţară sau câte un film şi ne mai întoarce în copilăria şi adolescenţa lui ca să înţelegem de unde i se trag anumite lucruri. Pardon, dar mie partea cu copilăria şi adolescenţa mi s-au părut puţin plicticoase, iar partea cu prezentatul ţărilor mi s-au părut prea de ghid turistic din care am zeci spre 100 acasă, aşa că am încercat să driblez puţin cu ele ca să ajung la capătu cărţii. Nu-s Iorga să citesc pe diagonală, dar aici chiar se putea fără să ratezi nimic.

Din toată cartea, care apropo, are fix finalul la care m-am aşteptat fără să fi ştiut amănunte despre viaţa lui, câţi copii are (are doi superbi), câţi bani are (are mulţi spre foooarte mulţi) sau la ce concluzie a ajuns (normal că a ajuns la aceea că nemurirea îi este asigurată de copii şi NU de prostituatele din Bangkok), cele mai faine capitole sunt capitolele 24 şi 28, unde zice el nişte chestii foarte faine despre dragoste şi relaţii, semn că le ştie şi semn că i-au folosit la ceva bibliotecile întregi citite (căci da, dacă are o calitate imensă, aceea este că a citit mai mult decât toţi studenţii înscrişi anul asta la toate specializările, la toate facultăţile din România, dacă nu poate chiar mai mult, căci, cu foarte mici excepţii cunoscute, nu prea mă bazez pe ce citesc copiii de azi chiar de au intrat primii pe la facultăţi).

În esenţă, dacă treci de părţile care te-ar putea intriga (nu comentez relaţia autorului cu propria soţie care simt că trebuie să fie o femeie extraordinară pe care el zică că o iubeşte de i se “potrivesc toate clişeele” ), atunci o să descoperi o carte faină, deloc uşoară, scrisă de un filosof afacerist, scrisă de un om care a citit cărţi multe şi bune, dar care a ştiut că nu poate face bani între paginile lor şi s-a reprofilat pe la 27 de ani, a făcut 1 milion de dolari pe când toţi râdeau de el şi apoi l-a apucat treaba cu nemurirea şi cu femeile. De fapt el zice că a trăit visul oricărui bărbat (ei să-mi spună dacă e aşa ori ba), însă treci de asta şi vezi de fapt ce vis a trăit şi ce vis trăieşte acum.

Dacă mi-a plăcut cartea? Căci mulţi m-au întrebat… da, pot zice că mi-a plăcut. M-a amuzat, m-a delectat, mi-a mai adus aminte ce oameni şi filosofii ăştia (haha), m-a mai învăţat câte ceva că doară la aşa experienţă a autorului între aşternuturi (simbolic spus, că locurile sunt dintre cele mai diverse), n-ai cum să nu prinzi ceva “nou”. Dar, pentru că există un dar şi tre să-l spun, pornoşagul nu e ceva firesc, eroticul da, însă nu prea l-am găsit. Eroticul e astfel descris încât să te excite mental întâi, puţini îl ştiu, recunosc, cei mai mulţi cunosc excitarea bruscă a pornoşagului şi cred că ai parte de aşa ceva la fiecare 3 pagini. Sunt convinsă că această carte are succes chiar şi numai pentru asta…

Aşa că luaţi de citiţi, poate o să vă placă tare de tot, dar promiteţi-mi că nu vă apucă treaba cu nemurirea, serios, puteţi avea multe femei (sau bărbaţi) pentru motive mult mai puţin idioate. “Şi nu uitati, până data viitoare, iubiţi-vă mult”, vorba unui “clasic” în viaţă :)

Ineu, România, Travel

“Indiferent ce se întâmplă, o călătorie îţi oferă întotdeauna o poveste de spus”

15 comentarii

Iată un proverb ebraic (cică!) pe care l-am descoperit ieri în tip ce căutam să citesc lucruri frumoase despre vacanţele altora. Da, să citesc despre vacanţele altora mi se pare fascinant mai ales când eu m-am întors din vacanţa mea. Acum, cum să vă explic eu (?) vacanţa mea de anul asta a fost la graniţa dintre a fost sau nu a fost, ca în filmul cu acelaşi nume, iar acest articol vine ca o concluzie la ceea ce aţi putut citi pe Bialog în august sub denumirea de Ilustrate de vacanţă. De ce spun asta? Pentru că e un fel de vacanţă acasă, iar într-un anume fel, de ani de zile, acasă e în altă parte… well, înţelegeţi voi ce vreau să zic. Ideea e că a fost FRUMOS din ce aţi putut deja vedea :D

Plecarea la Ineu a avut loc la aproape 4 luni de la Paşti (dacă vă vine să credeţi), timp în care s-au întâmplat multe şi se cerea o vizită “acasă”, mai apoi am beneficiat de ieşirea la Paris din iunie (că doar trebuia să sărbătorim, nu?), iar apoi s-au întâmplat câteva schimbări în ceea ce priveşte statul meu profesional… şi uite aşa ne-am trezit că în vacanţă/concediu sau cum vreţi să-i spuneţi a trebuit să ne mulţumim cu Ineul. Că de 6 ani nu s-a mai întâmplat aşa ceva e una, că am dorit efectiv să se întâmple e alta şi că asta a devenit o vacanţă chiar frumoasă e altă şi altă poveste.

Înainte să plec scriam despre “programul de vacanţă” referitor la ce îmi cam doream să se întâmple în timpul petrecut la Ineu, mă gândeam că va sufei modificări, mă gândeam că pe acasă mult nu voi sta, dar că va fi atât de plină vacanţa chiar nu mă gândeam. O chestie am ratat-o aproape din start a fost plecarea la bazine în Ungaria, îmi propusesem măcar Szeged dacă nu şi Gyula, dar Clau a mâncat peşte la care se pare că a făcut o reacţie alergică care l-a ţinut cam toată vacanţa, noah… cum să mergi la bazin cu bulinele pe tine? Nostim oarecum :) bine măcar că i-au trecut până la urmă, însă nu a fost chip să stea fără tricou :)

Mai apoi au fost Zilele Ineului chiar în primul weekend acasă, zarvă mare în parc, zarvă mare peste tot. Apoi canicula s-a domolit pentru câteva zile, am urcat pe o vreme decentă la Cetate la Şiria (şi am bifat o dorinţă de pe lista de vacanţă) şi am coborât pe o ploaie torenţială de care o să ne aducem aminte. M-am bucurat ca un copil de fiecare sincronizare de program cu prietenii noştri şi astfel au urmat ieşiri care nu erau în program, dar care au fost de nota 20. La fel şi cele două ieşiri la deal… dar am povestit despre toate pe larg.

Acum pe scurt şi alandala despre celelalte:

  • când am ajuns la Ineu, acasă ne aştepta un şantier, dar rezultatul ştiu că va fi super, o modificare a spaţiului dintre bibliotecă şi terasă, abia aştept să împodobesc locul ăsta de Crăciun
  • chiar din a două zi de “şedere” am dat o fugă la Arad, suficientă cât să fac câteva poze de unde Aradul îmi zâmbeşte frumos şi acum
  • tot asta a fost şi ziua în care am descoperit Moara cu Noroc, un loc superb de la marginea Ineului, care sper să ţină (să aibă viaţă lungă şi să nu se sature lumea de el)
  • în a treia zi m-am simţit groaznic, aproape că am zăcut şi numai o plimbare la apus m-a mai repus pe picioare
  • aşa cum era de aşteptat s-a schimbat vremea pentru câteva zile, bine că mi-am pus blugi lungi în bagaj
  • câteva plimbări prin Ineu, mai pe la o pizza, mai pe la un suc, ne-au scos din casă şi din amorţeală până să luăm drumul “cetăţilor”
  • am mâncat lipie cu prune de am zis că o să mi se facă rău, din fericire nu a fost cazul
  • am băut ceea ce pe la noi se numeşte “apă de la Mocrea” un fel de apă minerală cu un gust ciudat pe care mulţi nu o suportă, dar pentru alţii ea este foarte populară şi vin să o ia cu bidoanele, mai ales că este gratis
  • trebuia să ies cu mami odată la cumpărături în oraş, bine că oferta nu a fost prea variată căci a fost groaznic de cald din nou
  • n-am făcut atâtea poze prin Ineu şi prin împrejurimi în viaţa mea (o să pun şi pe Fb, până atunci găsiţi o selecţie pe Picasa)
  • totul a stat cu sub semnul Friends Forever şi nici nu avea cum altfel, căci mai toţi s-a nimerit să fim “liberi” în perioada asta
  • ba am fost într-o duminică, o după amiază întreagă la Criş, să facem plajă, aşa ceva cred că din liceu n-am mai făcut (plajă la Criş!)
  • îmi începeam fiecare dimineaţă cu un cappuccino şi câteva file din cartea “Franţa în patru anotimpuri” (n-am terminat-o încă, dar e foarte faină, abia aştept să vă povestesc despre ea)
  • am reuşit să mă bronzez bine pe picioare în dimineţile astea, căci activitatea de mai sus se petrecea pe o bancuţă la soare, în curte
  • mi s-a părut teribil de liniştitor la Mănăstirea Feredeu, şi teribil de răcoare faţă de Ineu şi cumva… frumos, cu mami :)
  • tot de Sf. Maria am reuşit să mă ghiftuiesc bine cu frigărui, mici şi apoi cu pui în mujdei (avem sărbătoriţi în familie!) ŞTIU!
  • mooooamă că papanaşi buni au la Moara cu Noroc şi ce bine e să-i papi seara pe terasă lângă un vânticel la 25 de grade
  • am cunoscut-o pe Diana de la Blushing Goodies (e tot din Ineu) şi ce surpriză mi-a făcut!! Mulţumesc draga mea :* O să scriu despre ceea ce face Diana într-o postare separată, să vedeţi ce talentată e!
  • l-am ascultat pe Tiberiu Ceia live la Zilele Ineului şi NU a cântat melodia mea preferată (offffff!) :(
  • la Muzeul Ioan Slavici mi-am amintit cum în clasa a IV a o colegă a cântat la pian (ieri să fi fost şi nu mi se părea mai vie amintirea)
  • am plecat agitată de la Ineu, foarte, mi se părea că am stat puţin (deşi am stat destul de mult pentru ultimele veri)
  • am ales la întoarcere drumul pe la Vârfurile-Ştei-Beiuş-Bratca (cred că astfel am încercat toate drumurile din şi spre Ineu)
  • nu a fost o alegere fericită drumul ăsta caci ne-a luat muuuult să ajungem (lucrări pe traseu! România se dezvoltă de nu mai poate!)
  • îmi pare rău, rău că nu am apucat să fac şi altele de genul mers vinerea la Piaţ(ă) ori la o bălăceală “la depeşişti” (un loc de baie pe Criş, vechi de când mă ştiu şi unde când eram mică nu aveam voie că era mare apa) :)
  • îmi pare rău şi că nu am apucat să stau pe bancă în faţă la mine la stradă la o bărfă mică cu Adina (de exemplu, nu?) Ramo sau Dia
  • şi tot rău îmi pare şi că nu m-am bucurat mai mult de fiecare clipă, căci s-au scurs aşa de repede şi mi se pare că mult a fost şi toate s-au dus de nu s-au văzut, iar eu a trebuit să revin la Cluj
  • şi ar mai fi multe de spus despre fiecare apus la Ineu văzut de pe Podul de Fier sau de la Moară, de fiecare plimbare în parc ori discuţie de după amiză cu ai mei în curtea casei sub vie, la umbră
  • şi ar mai fi multe de spus, evident, Ineul meu e inepuizabil (pentru mine) şi mă bucur să-l descopăr şi redescopăr mereu cât încă pot, că poate va veni o vreme când nu o să mai pot (nu ştii ce îţi rezervă viaţa şi nici unde te poartă)
  • şi uite aşa, nu e şi nu poate fi doar O poveste de spus ci multe, atât de multe cât să ne ajungă măcar până la Crăciun, căci nu mai sunt până atunci decât tot vreo 4 luni…

Ineu, România, Travel

Ilustrate de vacanţă (7): “La deal” în două ture şi badminton în două reprize

12 comentarii

Acesta este ultimul episod din serialul Ilustrate de vacanţă, serial care a animat puţin acest blog în vara lui 2012. Vacanţa noastră la Ineu nu putea fi completă însă, fără cel puţin o ieşire la deal. Faptul că am rămas la Ineu puţin peste două săptămâni a făcut posibil imposibilul şi altfel, cu două grupuri diferite de prieteni, am încercat cu succes două ieşiri la interval de fix o săptămână.

Prima dată, pe 14 august, am fost la colna (căsuţa de la deal) unei prietene bune, Mana, împreună cu alţi 6 prieteni în căutarea savorii clisei (slănină) fripte şi a pâinii unse cu ce se scurgea de pe ea, a cepei tăiate pe pâine asta prăjită de soare, a cartofilor şi porumbului copt în jar şi a unor plimbări lungi până aproape de vărful Ţâclu, de unde împrejurimile Ineului se profilează în zare mai ceva ca Barcelona de pe Montjuic (Oana, am dreptate, o ba?) :P A fost (ştiinţifico) fantastică ieşirea asta, cu Dacia (supersonică) a mamei lui Mana, cu focul făcut la 3 după amiza când soarele te ameţea cel mai tare, dar mai ales cu “trenuleţul” de la marginea pădurii când toţi (nu mai conta cu ce eram îmbrăcaţi), ne-am aruncat cu fundul în praf ca la 6 ani. Atât doar că de la 6 ani trecuseră bine peste toţi vreo… 20 de ani :p

A doua oară la deal am fost marţi, pe 21 august. Aceasta a fost o ieşire foarte nostalgică şi activă, mai ales că am pornit spre deal aproximativ în formula veche, cu Clau, Luci şi Tibi, dar sper din suflet ca şi Erika să se fi simţit ca şi cum venea cu noi la deal dintotdeauna. Meniul a fost cam asemănător cu cel de la ieşirea precedentă, asezonat în plus doar cu nişte aripioare cu cartofi prăjiţi la disc. În schimb, când spun că asta a fost o ieşire activă mă refer la cele două ore (nu exagerez) când am jucat badminton ca acu’s 11 ani fără nicio problemă de ordin fizic (chiar dacă eu am alergat după fluturaş cu cel puţin 5 kg în plus faţă de acum 11 ani şi vă spun că parcă niciodată un pet plin de 5 l nu mi s-a părut mai uşor) :) Am fost în mare formă, mai ales Luci, dar el e fotbalist, nu mă pun eu cu fotbaliştii fie ei şi retraşi din activitate :P

A fost minunat şi nu mă feresc să folosesc cuvântul MINUNAT de fiecare dată când vine şi va veni vorba de deal. Cine ştie dealul ştie despre ce edificiu afectiv vorbesc şi mă va înţelege perfect. Va înţelege probabil şi ce sentiment straniu de despărţire m-a încercat când am plecat seara de la deal. Mi se părea că văd de pe Soare cum apune Pământul. De fapt, a fost un sentiment de final de vacanţă şi un inevitabil început timid de toamnă…

Am dublat numărul fotografiilor din albumul La Deal 2002/2012 şi mă bucur că am fost anul acesta atât de determinată să ajung cu prietenii la deal. Şi mă bucur că amintiri noi vor exista de acum în inima mea.

Ineu, România, Travel

Ilustrate de vacanţă (6): Gurba, satul bunicilor şi străbunicilor mei

9 comentarii

Gurba e satul în care niciodată nu mi-a plăcut să stau. Nu erau buncii vinovaţi ci iubirea mea obsesivă pentru părinţii mei şi pentru Ineu, mai era şi dragostea faţă de prieteni şi faţă de toate activităţile mele de la “oraş” :) Cu toate acestea mergeam des la Gurba, şi de două ori pe săptămână uneori. Ştiu că mereu mă grăbeam acasă când mergeam, eu eram pe fugă şi îi stresam pe ai mei :D

Vinerea trecută însă nu m-am grăbit. Am fost să-mi vizitez singura bunică care mai trăieşte acolo. Bunica din partea tatălui meu. Bunicu’ (soţul ei) a murit acu’s 16 ani. Ceilalţi bunici din partea mamei nu mai locuiesc acolo. Mama mamei a murit când eu aveam 3 luni, nu am cunoscut-o, în schimb i-am cunoscut pe ambii străbunici din partea mamei. Maica, străbunica mea, a plecat “dincolo” când eu aveam 15 ani, deci am amintiri vii şi foarte vii cu ea. Tatăl mamei (Tăicuţu) locuieşte cu noi la Ineu, nu-l mai identific de multă vreme cu Gurba, cu toate că vineri am mers să-i fotografiez casa în care a locuit aproape o viaţă.

Gurba e neschimbată încă de când am avut 5 ani şi mi-o amintesc bine, bunicii rămaşi însă sunt schimbaţi. Bunica (Mama Floare) de la Gurba are 80 de ani împliniţi pe 20 iunie, iar Tăicuţu’ a făcut tot în iunie, pe 11, 79. Sunt bătrâni şi au trecut prin atâtea, dacă vă spun doar că Mama Floare şi-a pierdut până la vârsta asta ambii băieţi, iar Tăicuţu’ două soţii, că au prins un război, că au fost săraci şi tot ce au e făcut cu mâinile lor, o să înţelegeţi probabil mai bine de ce îi privesc cu drag şi uneori îmi vine să plâng căci mă gândesc că poate acum când îi văd… Dar, hai că m-am abătut…

Am făcut câteva poze la Gurba, aşa, de zici că am fost cine ştie pe unde. Merg rar, probabil din ce în ce mai rar, ştiu asta, aşa cum ştiu că după vară va veni toamna, iar după viaţă… îmi place să cred că o altă viaţă.

Ineu, România, Travel

Ilustrate de vacanţă (5): Moneasa & Dezna

12 comentarii

Moneasa şi Dezna nici măcar nu erau în planul pentru această vacanţă. Adevărul este că nici nu prea ai nevoie de cine ştie ce plan pentru ele, aşa că după o zi petrecută cu mami, în următoarea zi am plecat de acasă (haha) cu prietenii, întâi la Moneasa şi apoi la Dezna (la Dezna la Cetate, că altceva chiar nu ai ce să faci la Dezna).

Monesa, la nici 40 de km de Ineu era pe vremuri o staţiune de munte destul de renumită. În tinereţea părinţilor mei să dai o fugă la Moneasa era o excentricitate de weekend. Acum de câţiva (mulţi) ani Moneasa arată cam trist şi se simte în consecinţă. Ultimele vizite mi-au lăsat un gust amar, dar totuşi nu regret că am mai dat o raită pe aici. Nu am fost la bazin (există chiar şi bazine cu apă termală), ci am fost pur şi simplu să vizităm, să ne plimbăm, să mâncăm şi să ne odihnim. Câteva ore la Moneasa m-au relaxat şi pregătit pentru ascensiunea la Cetatea de la Dezna.

Cetatea Dezna este o ruină (mult mai ruină ca la Şiria), dar una de la care ai o privelişte de nota 20 spre satele ce înconjoară Codrul Moma. Traseul marcat spre Cetate este destul de abrupt şi te poţi abate uşor de la el ceea ce îţi va îngreuna urcuşul. Nu-ţi ia de la baza dealului mai mult de 30 de minute să ajungi sus, însă dacă prinzi o căldură ca cea pe care am prins-o noi, Cetatea asta ţi se va părea mult mai sus de cât este de fapt. Ce vei vedea de sus, însă, face fiecare pas şi fiecare moment de transpiraţie vă deveni miraculos unul de inspiraţie, maximă.

A fost tare frumos la Moneasa şi la Dezna, fotografiile mele stau mărturie şi mă bucur enorm că şi prietenii noştrii au fost în vacanţă şi am reuşit să ne contopim aşa de bine programele pentru ca fiecare escapadă să aibă un iz de copilărie şi fiecare fotografie să păstreze în ea o amintire de nepreţuit.

Close Menu