Scrisoare de dragoste

Titlu: Scrisoare de dragoste

Autor: Mihail Drumeş

Biblioteca pentru toţi

Nr. pagini: 366

Preţ: 13,90 pe librariaonline.ro

Nenorocirea pe care ţi-o faci singur doare cel mai mult.

Să ne înţelegem încă de la început: ştiu că vor fi câţiva care din start vor vedea această carte ca pe un roman uşor şi trist, demn de citit la 15 ani în pauza mare, un roman simplu, fără niciun artificiu literar, scris senzual pentru doamnele de pension în perioada interbelică. Nu mă interesează păreri denigratoare despre o carte pe care au iubit-o generaţii întregi şi nici păreri vis a vis de faptul că eu am citit-o abia acum. De ce am simţit nevoia de a mărturisi asta de la început? Pentru că rar mi-a fost dat să citesc nişte comentarii mai răutăcioase referitoare la “clasa de cititori” care au parcurs această carte.

Pe de altă parte, nu o voi ridica în slăvi, dar voi porni de la premisa că mi-a plăcut povestea. Nu pe cât mi-a plăcut Invitaţie la vals, tot a lui Drumeş, dar nici povestea Andei şi a lui Dinu nu mi-a displăcut, în pofida stilului simplist spre naiv al autorului. Dar să NU omitem un lucru; cartea a fost scrisă în România anului 1936, da? OK, că am impresia că unii o judecă de zici că ar fi fost scrisă acu’ doi ani… evident că atunci am fi comentat-o altfel.

O poveste de dragoste dintre doi tineri: Anda Brădeanu şi Dinu Gherghel se transformă într-o dramă, din simplul motiv că “toate fericirile se sprijină pe iluzii“, după cum singur personajul masculin central o spune. Dinu este un băiat provenit dintr-o familie modestă, tatăl său a murit în război, iar mama, învăţătoare a făcut ce a putut pentru a-l creşte şi trimite la şcoală. Din nefericire i-a băgat în cap şi faptul că el nu va reuşi în viaţă decât dacă se va însura cu o fată din familie bună. Cu toate că Dinu este foarte bun la învăţătură, această capacitate se bazează mai mult pe o încăpăţânare de arivist, decât pe nişte calităţi înăscute, este abiţios până la a deveni invidios şi frustrat, în special pe un coleg de-al său Relu Apelevianu, care provenea dintr-o familie bună. Relu însă era cald şi calm şi nu părea să ştie ce este invidia, ceea ce pe Dinu îl irita şi mai tare.

Ajuns la vârsta la care ar fi trebuit să se căsătorească, el o întâleşte pe Anda de care se îndrăgosteşte iremediabil (zice el). Fata îl place, dar cum suntem în alt secol (la propiu) ea are nişte principii de care nu poate trece. Ea este însă o fată de clasă medie, orfană şi înfiată de directoarea şcolii la care învăţa, deşteaptă foc şi cu veleităţi de scriitoare în devenire. Deşi o iubeşte, Dinu ştie că nu va face casă bună cu ea căci el căuta o fată cu avere. Se căsătoreşte însă cu Anda şi de aici începe drama lor. Mai departe scrie în carte…

Ce se întâmplă: Dinu a confundat iubirea cu dorinţa fizică, iar Anda credea că ştie exact ce vor bărbaţii. Dinu a crezut mai apoi că iubirea poate fi uitată şi reînvăţată, iar Anda în naivitatea ei a crezut că este suficient să inciţi un bărbat că să-l ţii mereu lângă tine. Mai apoi Dinu a crezut că banii şi faima, o poziţie socială de invidiat, o funcţie în Guvern vor putea înlocui mulţumirea sufletească, credea că poţi cumpăra orice cu bani, iar Anda a crezut că “fericirea se hrăneşte din ea însăşi“. Povestea asta însă ne arată cât de mult, până la distrugere s-au putut înşela doi oameni care într-un mod, de neînţeles pentru mine, se iubeau. Cartea asta mi-a demonstrat că oricât de mult iubesc eu perioada în care a fost scrisă, probabil aş fi sfârşit si eu ca şi personajele acestei cărţi… Oamenii nu vorbeau între ei cu adevărat, îşi arătau feţe în care nu credeau, iar concepţia societăţii era murdară şi bolnavă.

Nu l-am urât pe Dinu (am mai auzit domniţe care au început să spună că toţi bărbaţii sunt ca Dinu), eu n-am putut decât să-l compătimesc şi la sfârşit să-i atribui mintea cea de pe urmă, căci a părut singurul personaj care a învăţat ceva din tot ce i s-a întâmplat: “câte binefaceri sunt pe lume care nu costă nimic, şi, fiindcă sunt atât de ieftine, nu le preţuieşte nimeni“. Şi azi este la fel, asta nu s-a schimbat odată cu trecerea anilor, continuă să existe familii care se conduc după legi iluzorii, care nu comunică, care se pierd în timp pentru că nu au înţeles nimic din relaţii. Şi azi există bărbaţi ca Dinu, femei ca Anda, sau invers, care trăiesc în clişee şi după regulile unei societăţi unde A TREBUI poate fi conjugat.

Anda nu este, cu siguranţă, unul dintre personajele mele preferate din literatura română. Dacă este să-mi fi plăcut ceva la ea a fost faptul că a acceptat până la urmă bursa doctorală la Sorbona. În rest mi s-a părut de o naivitate catastrofală, care nu caracterizează o femeie îndrăgostită ci mai repede una care nu se poate abate de la şablon. Mi s-a părut aproape grotesc faptul că Dinu nu a văzut asta în ea. Măi, oare să fi fost femeile pe vremea aia chiar aşa de naive? Îmi pare greu să cred, căci parcă Micaela din Invitaţie la vals nu a fost aşa… oricum … am înţeles unde băteau toate.

Una peste alta, cartea mi-a plăcut, cum spuneam, povestea a fost de urmărit până la capăt. A mers repede, am plutit peste cele 366 de pagini, o recomand ca şi lectură de vacanţă, te ţine în priză, dar îţi permite să te şi relaxezi, nu te solicită intelectual prea tare. Susţin că  încă mai avem nevoie de astfel de cărţi în bibliotecă pentru atunci când vrem să lecturăm, nu doar să citim cu creionul în mână.

16 comentarii

  1. Eu am citit acum vreun an, doi, trei (?) cartea si mi-a placut. Nu m-a dat pe spate, dar m-a incantat mai tare ca “Fratii Jderi”, de exemplu :D. Oi fi eu mai superficiala. Am ramas masca vazand comentariile. Ma rog, simpla parcurgere a unui text e citit pentru unii, chiar daca nu raman cu nimic de acolo :).

  2. Bia , am citit si eu acele comentarii ciudate si , sincer , doamna Silvia , parca , mi s-a parut un alt Gigi Becali ce si-a creeat Biblii din cartile lui Coehlo :D
    In fine , Dumnezeu uita zilnic poarta gradinii sale deschisa.
    Ca mai toata lumea , ma laud si eu cu lectura cartilor lui Mihail Drumes. Prima a fost “Elevul Dima dintr-a saptea”. Carte pe care am citit-o fara sa respir si pe care am continuat-o cu “Buna dimineata , baieti!”(sper sa nu gresesc). Am continuat sa citesc “Invitatie la vals” si “Scrisoare de dragoste” si toate le-am citit pe nerasuflate.Desi eram in perioada adolescentei , cand am “devorat” aceste carti , ca si tine , Bia , consider ca atunci cand ai o anume dispozitie sufleteasca spre o anume carte , e bine sa o citesti. Degeaba ma apuc eu sa citesc cine stie ce carte cu filozofie de viata , daca o sa ma uit la cuvinte ca curca-n lemne si nu voi pricepe o iota , neavand dispozitia sufleteasca citirii , atunci , a acelei carti. Ca exemplu , privind faptul ca nu trebuie sa ai 16 ani ca sa citesti o carte ce te tine cu sufletul la gura , este faptul ca recent am recitit “Mirona” si “Panza de paianjan” , ale Cellei Serghi. Da , si? Dupa mintea cucoanei cu comentariile veninoase , s-ar chema ca la 43 de ani am retard mintal citind aceste romane la varsta asta , este? :D
    Sa iti fie de bine cu lectura , Bia!

  3. Stii…profa mea de romana din liceu chiar ne sfatuia sa recitim peste ani cartile care desi lecturi obligatorii (si la noi erau muuuuuuuulte) ne-au incantat, caci peste ani le vom vedea cu alti ochi, le vom intelege altfel…si eu ii dau dreptate caci am reluat foarte multe carti si m-au fascinat chiar mai mult ca prima data (nu neaparat scriitori romani)..

  4. @Oana: ooo LOL, Fratii Jderi, nu-mi aminti, am îmbatranit 5 ani pana am citit cartea aia :))) Not funny at all :P

    @Ana: mersi frumos :* da, sunt la limina rabdarii comentariile acelea, am vrut sa le vedeti si voi însa nu mi-a venit sa cred ochilor cat de obtuza putea fi doamna in cauza, intoleranta asta oarecum impusa si altora (noua in cazul de fata) ma scoate din pepeni… Nu ma iau dupa ea, dar poate unii sunt mai influentabili si pot lua de bun ce zice tipa, iti dai seama? :)

    @Ana-Maria: da si noua ne ziceau la fel profesorii si mi se pare un sfat sanatos, de om cu scaun la cap… Nu inseamna ca daca ai citit Drumes la 15 ani, după varsta de 20 de ani trebuie sa citesti numai Kundera…

  5. Eu zic asa, de regula, in clasele sociale superioare, naivitatea femeilor era (si este inca, atat cat mai putem vorbi acum de o clasa superioara) o aparenta mentinuta cu foarte mare grija “pentru public”. Publicul, intr-o prima instanta, includea bineinteles si masculii nubili (nah..:P). Dar, cum spuneam, era doar o aparenta, de fapt femeile respective erau foarte competente, inteligente, machiavelice si sirete. Bineinteles ma refer la cele inzestrate intelectual, fiindca gaste au fost si fi-vor intru eternitate :D.
    Aia doi, din ce zici tu, erau parveniti / voiau sa parvina. Si ea si el (de fapt probabil ma-sa) au observat doar aparentele. Adica au imitat ce au vazut, nu ce au inteles. In acelasi stil in care unii din clasa de mijloc romaneasca isi atarna in unghi pe perete tablourile pe la 1.80 inaltime in camera de bloc fara sa observe ca camera boierului are vreo 140 m2 si inaltimea e de 5m :D. Deci clar n-au inteles scopul, il imita. Si-s mii de exemple. Asa si astia doi si sunt demni de mila. Dar, evident oamenii ca ei sunt motorul progresului pe motiv de ambitie. Toti am avut in istoria familiei 1-2 generatii de parveniti nesiguri si ambitiosi care ne-au adus unde suntem acum. Adica sa facem nemilos misto de ei :P.
    Acum mie, responsabilitatea si responsabilizarea intr-o reactie nu mi se pare o chestie chiar asa de rea (ma refer la chestiile cu “TREBUIE”). Unele lucruri chiar “trebuie”. Mai ales alea care nu plac nimanui. Casnicia e in primul rand un partenierat (sigur ca unul foarte placut si care implica chestii fooooarte placute). Treburile incep sa scartaie exact cand unul nu face ce “trebuie” si ce-i revine. Acum vine divortul, pe vremuri de pasteau lucruri mult mai amenintatoare, gen focul iadului, mama personala, mama soacra, tata socru’, matusa ei…etc. Si aici nu amintesc constiinta proprie a partilor implicate, mai ales daca vreunul e mai perfectionist, asa cum pare conitza Anda :)

  6. N-am rezistat si am abuzat-o si eu pe doamna Silvia :)). Sunt la moderat, unde imi inchipui ca am sa si raman :P. Dar mi-a facut placere sa scriu, zau asa. Pe mine categoria asta de elitisti ma stimuleaza ceva de speriat. Sunt mai buni decat cafeaua.

  7. Da , Bia , tragedia maxima este ca sunt destui ce pot crede cuvintele scrise de cucoana cititoare de Coehlio si Kundera… Spre “marea mea rusine” , Bia mea draga , cine e Kundera asta? Ca eu nu am auzit pana acum de autorul asta si nici nu stiu ce a scris! :D Poftim cat de ignoranta pot fi! :D

  8. @Vladimir: Anda nu era parvenita, doar incredibil de naiva, era saraca dar nu credea in averi cladite pe bani, spre deosebire de el :)) Stiu ca prin timpurile noastre situatia sta un pic invers, dar asta nu inseamna ca femeile (unele, desigur), au scapat de naivitatea asta pentru care iti vine sa le strangi de gat (of, daca ati sti cat de putin mandra sunt de femei uneori ca mi-e rusine de rusinea lor, in fine asta e alt subiect).
    Cat despre acele “TREBUIE” nu ma refeream la cele ce vin din “responsabilizarea intr-o relatie”, ba din contra… ma refeream la acele “TREBUIE” stabilite de cutuma sociala bizara deoseori si care “pe timpuri” erau nu importante ci imperative (le urasc!).

    In alta ordine de idei, vezi ca ti-au aprobat comentariul, sper sa ajunga sa-l vada si “doamna” Silvia :)

    @Ana: Milan Kundera, este autorul celebrei lucrari “Insuportabila usurare a fiintei”, pe care am abordat-o şi eu candva fara sa o termin, nu mai stiu din ce motiv, era o carte imprumutata de la biblioteca si a trebuit sa o returnez, o voi relua desigur candva, presupun ca nu a fost atunci timpul ei (eu cred in timpul cartii, cand cartea te alege pe tine). Mai multe vezi aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Milan_Kundera

  9. @Monica: o iubesc 90% dintre cititori, de aceea chiar am vrut sa o citesc, daca nu o mai citisem pana acum… :*

  10. am citit-o demult prin liceu, pe vremea cand cititul nu era atat de rar ca azi si povestile romantice imi veneau ca turnate. am ramas cu o amintire placuta dar si cu o tristete. imi plac totusi povestile cu final fericit :)
    spunea cineva mai sus ca e interesant sa recitesti unele carti dupa niste ani, am recitit “ultima noapte de dragoste”. prima parte cu suferintele fara leac ale eroului mi s-au parut exagerate si oarecum meritate, insa a doua mi s-a parut ca un document istoric, nu stiam nimic despre situatia trupelor noastre in primul razboi, tehnici de lupta si totala debandada a armatei noastre. foarte interesant!

  11. @aA: da, eu nu prea am apucat sa recitesc din ele, mi se pare ca tot am de recuperat unele pe care inca nu am apucat sa le citesc :D

  12. Draga Aleena, in primul rand motivul pentru care ar trebui sa prezint o cartea mai realista in acceptiunea ta, este stupid. Mai apoi, datorita link-ul spre care putem merge prin tine, mesajul este un spam… Daca chiar doreai sa spui ceva cu ocazia link-ului, puteai spune ceva mai inteligent.

  13. Salutari! Am citit ”Scrisoare de dragoste” destul de recent, la varsta de 28 de ani si pot spune ca m-a incantat intr-o destul de mare masura.
    Intr-adevar, nu este un roman prea profund, de talia celor scrise de Dostoievski, Sienkiewicz sau Victor Hugo, neputand fi comparat cu acestea, dar nici nu trebuie sa facem o asemenea comparatie deoarece ar fi un lucru profund nedrept, cam ca si atunci cand am compara merele cu perele. Spre exemplu, in capodoperele literaturii antementionate se ating multe teme si actiunile sunt prezentate in multe registre: sociale, politice, istorice, teologice, filosofice, psihologice s.a.m.d. In schimb, ”Scrisoare de dragoste” a lui Drumes este un roman ”de nişă”, mult mai simplu si fara prea multe registre, centrat pe tema dragostei dintre doi tineri si adresat unor cititori la fel de tineri. Si apoi, este si normal ca un roman ”de nişă” sa fie ceva mai simplist decat unul care dezvolta teme diverse in registre multiple.
    ”Scrisoare de dragoste” nu este un roman pe care sa-l citesti cu creionul in mana, care sa faca apel la evenimente istorice, cugetari filosofice, reflectii teologice si altele de acest gen, ci unul destul de relaxant, a carui lectura nu te solicita prea mult din punct de vedere intelectual. Insa in opinia mea acest lucru nu este un neajuns, ba dimpotriva, constituie un lucru dezirabil, deoarece in acest fel se pun in evidenta mult mai bine relatiile din viata cotidiana a tinerilor obisnuiti.
    Ba mai mult, contrar opiniilor acelor rautaciosi mentionati in recenzie, cred ca este mai avantajos sa citesti asemenea carti la varste mai inaintate, deoarece altfel intelegi lucrurile. Una intelegi dintr-o asemenea cafte la 14-15 ani cand n-ai avut nicio iubita si cel mai probabil nu ai iubit in mod serios pe nimeni, si cu totul altceva este sa o citesti la peste 20 de ani cand esti mai trecut prin viata si cel mai probabil ai cunoscut dragostea si atasamentul fata de o alta fiinta umana.
    Valabil si pentru multe alte carti, deoarece la o varsta mai matura poti citi si printre randuri si poti intelege si lucrurile care sunt mai putin evidente. Un alt bun exemplu in acest sens ar putea fi cartea ”Calatoriile lui Gulliver”, care, conform unor opinii cliseistice larg raspandite, ar trebui sa fie citita in copilarie. Ok, merge si atunci, insa la varsta copilariei vei pierde din vedere intelesurile nu prea evidente ale satirei sociale pe care Swift o foloseste voalat in romanul sau. Copil fiind, vei pierde din vedere luptele dintre francezi si englezi, precum si contrele dintre anglicani si catolici la care Swift face referire (din nou in mod voalat) cand vorbeste de certurile privind spargerea oului de la varf sau de la fund.
    In concluzie, nu-mi pare deloc rau ca am citit aceasta carte la 28 de ani, ba dimpotriva, imi pare tare bine. Si in plus, ceea ce este, cred eu, cel mai important, este ca Drumes a reusit sa reflecte destul de precis in roman viata cea de toate zilele si trairile comune tinerilor obisnuiti. Este un roman pe care daca alegi sa il citesti la varste mai inaintate, poti invata din el pe viu despre psihologie, despre cum emotiile imping omul la actiune si mai ales despre lupta dintre aceste emotii si ratiune, ratiune care de multe ori este si ea invariabil subjugata in mod inconstient de emotii, astfel incat o decizie pe care ai crezut-o azi perfect logica si rationala se poate dovedi maine ca fiind una profund ilogica si profund alterata de emotiile negative. Cu alte cuvinte, vei avea ocazia sa inveti psihologia vietii cotidiene, ceea ce nu-i putin lucru, mai ales ca multi oameni (chiar intelectuali fiind) se dovedesc a fi semianalfabeti in acest domeniu.

Dă-i un răspuns lui Ovidiu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.