Primesc de la Kadia o leapşă în care mi-am prins urechile… i-am zis că la cât de lungă şi complexă este, sper să plouă ca să am motiv de stat în casă să o fac… Ei, nu a plouat, dar mi-am zis că dacă mai amân poate uit de ea şi n-aş fi vrut, mai ales că pare genul de leapşă după care o să ne cunoaşteam mai bine. Deci, ce presupune:
1. Postează imaginea Liebster Blog Award (done)
2. Spune 11 lucruri despre tine.
3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat şi formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi.
4. Nominalizează 11 persoane (+ link) care sa realizeze acest tag.
5. Mergi pe pagina lor şi anunţă-i.
6. Nu da tag-ul inapoi!
Cele 11 lucruri despre mine (presupun că pe care nu le ştiaţi, deci ceva extra faţă de ca am mai spus cu alte ocazii):
- sunt singură la părinţi şi niciodată nu am considerat că asta m-a trasnformat într-o persoană egoistă (după cum se spune)
- în general sunt o persoană matinală, dar weekend-urile sunt weekend-uri, mai dorm şi până la 10
- nu pot să dorm niciodată după-amiaza (încă de la grădi aveam problema asta)
- prin liceu nu-mi plăcea pâinea (mi-a trecut, evident, mai ales după perioada Franţa)
- deşi am de obicei o manichiură bună, îmi place să-mi rod unghiile (spre absoluta exasperare a lui Clau)
- până prin clasa a-V-a nu am trecut de 26 de kg (grav, ştiu!)
- am colecţionat timbre, calendare, reviste, jucării de pluş, pixuri, penare, cercei, semne de carte, fotografii, amintiri de vacanţă
- ador să joc badminton (cu ani în urma era indeletnicirea nr. 1 a verii)
- uneori sunt superstiţioasă (semn de ignoranţă, ştiu)
- îmi place să întind rufele la uscat
- ştiu că am mulţi prieteni în adevăratul sens al cuvântului (adică genul care mai repede sunt lângă mine la greu decât la bine)
Întrebările de la Kadia:
1. care este cea mai veche amintire pe care credeti ca o aveti?
Vacanţa la mare cu ai mei părinţi din 1986, nu cred că este prima prima amintire, sunt sigură că este prima amintire…
2. primesti ca premiu o invitatie la cina cu un scriitor contemporan, pe cine ati alege si de ce?
Dacă până mai ieri mi-aş fi dorit să mă văd cu Marquez, azi zic că-l vreau pe Khaled Hosseini. I-am citit două cărţi care m-au cucerit pentru totdeauna, în plus sunt atrasă într-un mod bizar de tot ce înseamnă Orient, un Orient inaccesibil şi foarte puţin cunoscut, sau mă rog, cunoscut prin prisma războaielor şi a vieţii grele. Ar fi deosebit de interesantă întâlnirea şi cu siguranţă mai puţin intimidantă decât una cu Marquez…
3. ce alegeti intr-o slujba cu orar fix si venit constant, dar sigur si o slujba cu orar neprevazut, riscuri mari, dar foarte banoasa?
În primă instanţă o aleg pe cea riscantă, apoi nu mi-ar plăcea de la un timp să duc aşa o viaţă şi aş prefera ceva aşezat cu orar fix şi venit constant. Nu spun că nu m-ar plictisi şi asta. Oricum momentan, după câteva job-uri mai mult sau mai puţin aventuroase pot spune că dream job nu doar că nu există, dar este un concept total abstract şi naiba ştie cine a vorbit primul aşa prostii :)
4. daca v-ati intoarce la 18 ani, ati alege acelasi drum in viata (aceeasi facultate, slujba)?
Aş alege acelaşi drum, dar cu siguranţă l-aş parcurge altfel, în alt mod, mai intens şi mai conştient, dar la 18 ani nu ai cum să gândeşti aşa, de aceea există expresia “inconsţienţa specifică vârstei”, nu?
5. care credeti ca a fost cea mai proasta decizie din viata voastra de pana acum si cum ati schimba-o acum?
Măi, au fost decizii proste destule, dar nu cred că le-aş schimba, n-aş mai fi eu dacă aş face-o. Prefer să cred că am învăţat ceva din ele şi pe viitor o să fiu mai atentă. Ştiu că este de preferat să înveţi din greşelile altora, dar poate că unii oameni trebuie să îşi dea cu capul de pereţi ca să realizeze că uneori chiar nu poţi trece prin ei. Aşa o decizie mega super proastă cu repercursiuni catastrofale, din fericire nu a existat. Sper să nici nu existe…
6. aveti de ales intre a merge la un concert sau a petrece o seara intr-un apartament in hotel de 5 stele. Ce alegeti si de ce?
Concert Celine Dion sau Eros Ramazzotti! :) Niciodată nu cred că mi-am dorit să petrec o noapte la 5 stele în super lux, să pară un infantilism din partea mea, dar nu o locaţie îţi poate asigura o noapte de 5 stele, zic! ;)
7. într-un film cu Demi Moore si Robert Redford (Indecent Proposal, 1993) o femeie casatorita primeste o oferta de a petrece noaptea cu un barbat pentru 1.000.000 de dolari, ati accepta? Respectiv, v-ati lasa sotia sa accepte?
Eu mi-aş lăsa soţia să accepte, ca să zic aşa :)) Lăsând gluma la o parte, GOD! totuşi 1.000.000 dolari sunt ceva bani, dacă te gândeşti că sunt unele de o fac gratis, nu? Mai depinde şi cine ar propune şi mai depinde şi cu ce vine la pachet această propunere. Ştiţi că se zice că nimic nu este mai scump ca ceea ce primeşti gratis (proverb japonez, parcă), atunci mă întreb cât te va costa 1.000.000 dolari? :D Nu-i retorică întrebarea!
8. partenerul de vis este ambitios sau bland?
Partenerul de vis nu există, la fel ca job-ul de vis :) Totuşi aş prefera să fie blând când trebuie şi cu ambţie temperată, ce-i prea mult strică. Părerea mea!
9. ce defect uman va deranjeaza cel mai mult?
Intoleranţa care vine însoţită cu o răutate gratuită şi cu ochelari de cal pe ochi. Cum ar veni, un rău nu vine niciodată singur.
10. Unde ati prefera sa locuiti la bloc sau la casa? Motivati alegerea.
Vara la casă şi iarna la bloc.
11. Care este ultima carte citita care v-a placut?
Mi-au plăcut cam toate cărţile din ultima vreme, vezi lista.
Întrebări noi nu vă dau, noah…), dar asta numai pentru că mi-au plăcut atât de mult ale Kadiei încât vreau să răspundă şi următorii 11 tot la ele: Larisa, Ana-Maria, Camelia, Oana, Rontziki, Monica, Cris-Mary, Ioana, Cătălina, Cosmin şi Luci (probabil va trebui să-ţi iei concediu pentru ea) :D
Mă scuzaţi dacă v-am dat cam mult de lucru, dar chiar sper să o faceţi cu simţ de răspundere (muhaha!)
20 comentarii
Of, of… nu promit nimic:( Sunt foarte prinsa… as prefera ploaia aia de care ziceai.
Merci Bia! O sa ma ocup de ea, in curand ;). Nici eu nu dorm dupa-amiaza -a fost un calvar pt mine gradinita cu program pana la ora 17, cand eram obligata sa dorm si eu trebuia sa ma uitam pe pereti :)).
Multumesc, accept cu placere, dar va ramane pentru cand am sa ma intorc din vacanta.
Gata , doamna draga! :D E facuta si imprastiata! Ai dreptate cu ploaia aia : cand o faceam , ploua torential in Timisoara! :D
@Ioana: nu-i nimic, când poti si daca poti… la noi cred ca va veni ploaia chiar in seara aceasta, azi a fost TERIBIL de cald :(
@Larisa: ooo da, uram la gradi cand ne puneau sa dormim… vai, era groaznic :)
@Cami: e bine şi atunci drăguţă. Vacanţă plăcută! :*
@Ana: fug să o citesc :*
Norocoasa ai fost, primind leapsa doar de la Kadia. Eu am fost nevoita sa raspund unui set de 44 de intrebari. :))
@Vienela: vai de mine, cat timp ti-a luat sa o termini? :))
Multumesc de extraordinara leapsa! Am sa onorez aceasta leapsa spre luni dupa ce se interneaza aia mica! Am sa fiu destul de prins cu gandul la ea asa ca o sa imi prinda bine aceasta evadare!
Multumesc Bia, am atatea lepse, trebe neaparat sa ma pun sa le fac. Am vazut ieri articolul si am uitat sa las comment, azi mi-am dat seama :).
@Cosmin: abia aştept să citesc, mă bucur că poate contribui leapşa asta la o evadare cât de mică din cotidian :) Bafta sa aveti!
@Oana: oricând va fi o plăcere să-ţi citesc răspunsurile :*
Ma bucur mult cand vad pe cineva care are gusturile mele, caci si mie imi place Eros :D
al 11-lea lucru despre tine cred ca se datoreaza faptului ca stii foarte bine sa fii tu, la randul tau, o prietena extraordinara :)
@Savoir Faire: eu pe Eros il ador si regret amarnic ca in 2010 cand a concertat la Bucuresti am aflat mult prea tarziu de concert nu am putut sa ajung :(
@Andreea: multumesc din suflet draga mea :*
O să încerc să o rezolv cândva! ;)
@Tiq: aştept :))
Rezolvat! :)
@Tiq: mulţumesc :)
Vreo doua ore, poate chiar mai mult. :))