Ce-ţi rămâne în suflet…

… după Paris!

Îmi vine să mă tot întind ca o mâţă care nu se mai satură de somn… şi totuşi aseară am adormit greu şi mintea mea refuza să se relaxeze complet. Asta pentru că nu poţi, nu ştii şi nu vrei să te relaxezi complet, întors acasă, unde Clujul e fain, soarele a ieşit de sub pătura grosă de nori, patul e al tău, e cald, ceaiul e fierbinte şi totuşi, nu poţi, nu ştii şi nu vreai să uiţi Parisul. Parisul recent, Parisul posibil, palpabil şi fără sfârşit (vorba lui E. Simion)… Parisul care nu este un oraş pe cât este de fapt o stare, de care mi-am dat seama acum cu ocazia revederii, Parisul care nu este un loc exterior al tuturor ci un loc interior al fiecăruia, treabă pe care am realizat-o acum cu ocazia reîntoarcerii…  Nu spun lucruri mari, iar cei care au fost la Paris odată, de două ori, de nouă ori ştiu asta cu mult mai bine ca mine şi le mulţumesc tuturor celor care virtual sau nu mi-au înmânat o bucăţică din Parisul lor, cu care îmi pot compara bucăţica mea de Paris, prin asta ajungând să-l cunosc mai bine.

Şi pentru că încă nu pot să spun povestea aşa cum ar trebui, m-am rezumat doar la cuvinte pentru care mintea nu trebuie mult solicitată… ci doar sufletul, el îmi coordonează acum degetele, el îmi dictează ce să scriu. Reacţii chimice ce gândirea nu le poate duce, sufletul şi inima încărcată de sentimente le pot descifra şi le pot ambala astfel încât să îmi pot transmite înainte de toate, mie, că fericirea completă nu există, însă există poate clipe, poate zile, poate ani, cărora noi le dăm valenţe de fericire completă. Sunt nişte scurtcircuite pe întreaga fiinţă, care vin şi pleacă, te izbesc cu o violenţă copleşitoare, fie că e vorba de o rugăciune în faţa unei catedrale, noaptea, fie că e vorba de o cafea adusă în cameră şi 3 prăjiturele colorate, fie că e vorba de vântul care îţi suflă furios în ceafă, sau de tremuratul din cauza frigului ori a intensităţii momentului, fie de fina şi aproape imperceptibila diferenţă dintre ele, sau poate e vorba de o terasă, de un bulevard, de un om, de o librărie, de un telefon, de două, de mine, de tine, de noi, de anii ce au trecut, de cei care vor veni, de ce îţi rezervă viaţă, de ce îi rezervi tu ei, de ceva de mai puţin de o clipă, de întâmplare, de destin, de faptul că poate poate el nu există, de faptul că poate visezi sau de teama că poate mâine e prea târziu, de regret, de speranţă, de nod în gât, de iubire, de un an, de zece ani, de ieri, de azi, de acum. Da, cu asta… cu asta rămâi în suflet, dincolo de orice.

20 comentarii pentru “Ce-ţi rămâne în suflet…

  1. Mno , eu zic sa pui pe lista din nou Parisul , pentru o data ulterioara , sa incepi sa faci planuri de mers inca o data si cred ca asta te va consola mai usor dupa recenta plimbare frantuzeasca….Sa va fie de bine…Poze? big grin

  2. E orasul meu preferat. Dar n-as vrea sa traiesc in el niciodata. Solutia sa mai scazi nostalgia si dragostea fata de Paris (sau de orice oras de fapt) este sa locuiesti acolo indelung. happy Exista cateva chestii care chiar daca nu-ti vatameaza iremediabil dragostea pentru el, macar te re-aduc in simtiri si brusc il vezi intr-o lumina mai rationala. Cel mai bine e sa vezi Parisul in vizita sau sa locuiesti pe termen scurt acolo. E pacat sa pierzi starea asta de beatitudine pe care o induce. happy.

  3. imi place enorm poza pe care ai ales-o happy
    Si inteleg oarecum nostalgia ta, Parisul te poate fascina foarte usor, cea mai simpla metoda de a trece peste „ruptura” brusca si intoarcerea la vad este sa planifici urmatoarea excursie, pe masura ce descrii si retraiesti aventura tocmai terminata. Zambetul pe buze si planuri mari. Candva vor deveni realitate happy

  4. Ma bucur mult ca v-a placut ce am scris (si mai ales cum am scris), stiu ca am promis sa vin si cu povestea dar deocamdata nu m-am putut urmi big grin Dar stati pe aproape ca vine!

  5. Ahh, ce face Parisul din noi.. unii imi spun ca il ridic pre mult in slavi ca nu e atat de special. Eu cred ca Parisul e asa cum alegi tu sa-l vezi si eu mai degraba aleg sa-i vad toate partile bune si aleg sa-l vad ca pe o oaza care te incarca cu optimism si bucurie. Mie una imi prieste aerul de Paris si reuseste mereu sa ma duca intr-o stare in care nici un alt oras nu poate sa ma duca. De fapt am sa merg acasa de la munca peste catev minute si am sa revad cu drag Midnight in Paris ca mi-a placut prea mult acel film winking
    O seara faina!
    P.S: iubesc rochita ta!!

  6. Parisul este cuceritor daca il vizitezi ca turist . Daca , insa , te duci sa rezolvi niste probleme , nu mai ai starea de spirit necesara sa te lasi cucerit . Stiu pe cineva care traieste de 3 ani in Paris si : aglomeratia , stresul serviciului , viata scumpa – au redus mult din romantismul primului contact cu el; si , desi este unul din cele mai aglomerate orase, este totusi, plin de tineri singuri….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.