Viena în inima mea (long story)

Şi uite aşa, luna viitoare se fac 5 ani de când am petrecut la Viena „banchetul” de final de facultate! Pe lângă faptul că această postare îmi dă posibilitatea de realiza că au trecut 5 ani de atunci, 5 ani de când am încheiat acel capitol, povestea pe care intenţionez să o scriu acum, după atâta amar de vreme, îmi dă şi posibilitatea de a mă întoarce în anotimpul marilor speranţe. Pentru că… da, acela a fost pentru mine anotimpul marilor speranţe, atunci la 22 de ani am visat şi sperat cel mai mult şi ieşirea asta la Viena (deşi probabil banală pentru mulţi) a fost pentru mine foarte importantă.

Din penultima bursă (plus ceva economii de câteva luni) mi-am cumpărat un aparat foto (tot pe ăla îl am şi acum). Şi acuma mai ţin minte că acasă nu agreea nimeni ideea (adică bursa nu era extra money, era chiar chiria şi o parte din cheltuieli) şi cu toate astea în aprilie 2007 am ajuns la Ineu şi i-am zis lui mami: „mi-am luat aparat foto digital!” happy

Daţi-vă seama că doar nu era să nenerocim aparatul, aşa că l-am păstrat şi toată lumea a trecut peste momentul meu de răzvrătire, ca mai apoi, după cursul festiv să-mi zică mami „da chiar toţi aveau aparate, măi…” laughing) Aşadar, am luat aparatul că aveam de fapt un plan… Urma să nu facem banchet de final de etapă ci să mergem într-o excursie… şi cum să fie asta posibil fără ca eu să pot face poze?… Bani de excursie, mă rog, încă mă rog că atunci mi-a dat bani happy Nu ştiu câte săptămâni am insistat, dar ţin minte că mergeam în bucătărie, îmi făceam treabă şi începeam, cu Viena în sus, în jos, în lateral… că îmi doresc, nu mai cer nimic 100 de ani, că trebuie să merg, ca va fi cea mai frumoasă amintire, că vine şi Clau cu mine, că vine şi Claudia, că vine şi proful coordonator al licenţei, că mai vine nu ştiu care colegă care până la urmă nu a mai venit… şi dacă nu impresioam treceam la… că n-am mai mai avut o vacantă de clasa a IX a, că asta m-ar face maxim de fericită, că nici nu e scump (aveam nevoie de fix 100 de euro, niciun cent în plus, că de buzunar îmi mai strânsesem ceva), că cine ştie când o să mai ocazia să ajung pe acolo, că e răspalta mea după 4 ani (de zici că îi făcusem pentru altcineva) happy Mă rog, dacă eraţi după uşă să mă auziţi sigur râdeaţi sau plângeaţi, oricum era vorba de lacrimi. Eu n-am plâns căci undeva, cumva ştiam că o să-i înduplec inima. Ceea ce s-a şi întâmplat (deşi atitudinea mea de 17 ani, mă mir că a dat roade la 22) tongue

Şi aşa că am plecat la Viena într-o dimineaţa pe la 5 din Oradea urmând ca pe la ora 14 să ajungem în capitala Austriei. Aşa a fost, am plecat prin agenţie (prima şi singura mea excursie prin agenţie) şi ne-am cazat la o pensiune de care şi acum îmi aduc cu drag aminte căci tare mi-a plăcut. Aici în faţa la pensiune am descoperit că unul din turiştii din grupul nostru se numea Platon (vă daţi seama, noi studenţi la filosofie în grup turistic cu domnul Platon, a fost de toată coma faza, am răs pe înfundate până ne-am înroşit ca nişte raci). Cât a mai rămas din acea zi de vineri am avut timp liber prin Viena şi ne-am comportat ca scăpaţi de sub supraveghere, am luat-o la recomandare spre bulevardul Mariahilferstrasse, un loc foarte bun pentru shopaholici, dar şi pentru derutaţi ca noi. De fapt nu mă interesa niciun magazin, doar aerul acela de altceva, mergeam hipnotizată doar cu ochii pe sus şi îi coboram doar când vedeam o vitrină colorată cu dulciuri multe (zău că nu am sesizat nicio diferenţă între mine şi un copil de 5 ani, atât de tare mă bucuram de tot şi de toate, mă gândeam doar că mami ar fi fericită să ştie cât a contat 100 aia de euro).

Vă daţi seama că până la această ieşire la Viena, mai aveam una cu 6 ani în urmă la Budapesta şi câteva drumuri foarte, foarte scrurte la vecinii maghiari, la Gyula, Bekescsaba şi cam atât văzusem din popularul Occident. Aşa că aveam motive să mă comport atât de… infantil. Atunci în acea după amiază am fost în Viena la fiecare colţ de stradă un „WoW” şi un „Super”. Nu pot să zic că am văzut ceva foarte măreţ, dar pe retina mea încă se mai plimbă toate acele culori senzaţionale văzute acolo pe acel bulevard viu, colorat, vibrant şi atât de cald. Pluteam!

A doua zi a funcţionat pe principiul „ceea ce trebuie să vezi în Viena la prima ieşire”. Dis de dimineaţa am luat-o spre Primărie, apoi spre Biserica Votiva unde s-a botezat Franz Iosif, apoi pe la Universitate, Operă, Muzeul de Istorie Naturală, Parlamentul (normal că a fost un tur pietonal, dar pentru mine a fost mai mult decât aş fi putut visa)… şi aşa am ajuns la Palatul Hofburg. Pentru Sisi vroaim să văd Palatul acela cu orice preţ, să văd camera lui Sisi, să-i văd rochiile de care auzisem că îi sunt expuse, eram cu totul sub influenţa filmului care mă marcase în copilărie şi nu am fost deloc dezmăgită de Palat (dacă nu mă înşel cred că acela fusese chiar primul Palat în care intrasem în viaţa mea). De aici am plecat la Stephansdom cu acoperişul lui colorat, iar apoi ne-am urcat în autocar şi am plecat spre partea „nouă” a Vienei ca să urcăm în Turnul Dunării şi să vedem Viena de sus. De văzut am văzut-o, dar amintirea cea mai nostimă pe care o am de aici este cea din momentul în care prietena mea Claudia a realizat că şi-a pierdut la Turn portofelul cu toţi banii şi actele happy Curioşi de deznodământ? Aştept întrebări! happy

În acea seară de sâmbătă am mai văzut doar Prater-ul şi m-am dat pe primul roller coaster ever şi a fost SENZAŢIONAL, ca să vă zic sincer n-am ştiut în ce mă urc, eu mă temeam că o să-mi fie rău, ca şi cum ai timp să te gândeşti la asta în timp ce nu mai ştii pe ce lume te aflii happy

Dumincă, în ultima zi la Viena urma să vizităm Palatul Schonbrunn şi apoi să plecăm acasă. Ţin minte că a plouat torenţial aproape toată ziua şi că pe la prânz Clau s-a enervat căci în program era trecut şi Muzeul Tehnic, dar mai apoi s-a dovedit că aveam de ales între Muzeul şi Schonbrunn. Şi cum ele nu sunt departe, după ce am văzut interiorul somptuosului Palat, Clau a plecat la Muzeul Tehnic în timp ce eu am rămas să mă plimb prin cele mai frumoase grădini pe care le-am văzut chiar şi până în prezent, grădinile de la Schonbrunn, de unde am şi cele mai frumoase fotografii din această scurtă, dar intensă excursie.

Normal că dacă e să o judeci aşa superficial, aşa superficială a fost şi excursia noastră, a fost o excursie de alimentat dorinţe, nicidecum una după care am fi avut impresia că am văzut oraşul. Ce a fost cu siguranţă această ieşire, a fost cea mai plină de amintiri frumoase „activitate” din timpul facultăţii şi nu-mi găsesc cuvintele să spun cât de tare mă bucur că atunci am hotărât să nu ne înţolim pentru banchet ci să investim în ceva… memorabil. Evident că ne-am jurat atunci că revenim tot împreună la Viena şi ne-am mai jurat să plecăm să vedem şi Praga tot împreună. Şi cine ştie… căci până acum nu am fost împreună, dar nici separat happy Planul, deci, a rămas în picioare winking

15 comentarii pentru “Viena în inima mea (long story)

  1. Si eu am fost la Viena la terminarea facultatii. Ma rog, noi am facut un tur: Viena – Bruxelles – Strasbourg – Munchen. Dar acuma aprox. un an, in 9 aprilie eram fix la Viena. Ah happy.

  2. Mmmmm Viena! Strudel! big grin
    Imi aduc aminte cu mare incantare de oras, chiar daca ultima data cand l-am vazut m-a frapat ce ponosit era fata de cum il stiam. Dar l-as revizita oricand.
    Vladimir

  3. Mmmmm cat as vrea si eu …

    Mie mi se pare ca in toate poezele esti la fel, ca nu te schimbi deloc. Parca nu trec anii prin trupul tau, frin tenul tau.laughinglaughing

  4. Bia, nici eu nu am vizitat Viena asa cum se cuvine. Am vazut-o intre doua avioane sau timp de o zi, inainte de a ma aventura spre alte destinatii. Oricum, imi place mai mult sa iau pulsul unui oras cunoscandu-i stradutele si oamenii decat muzeele happy La Praga mi-am propus sa ajung cu prima ocazie. Daca ai norocul sa mergi acolo inaintea mea, astept cu drag impresii !

  5. Concluzia aici este că trebuie să merg într-o vizită a capitalelor de pe Dunăre (cu vreme de stat în fiecare) la care să adaug Praga (măcar 3-4 zile)!

    Fetelor mersi de complimente, faţa mea de 16 ani (cum mi se mai spune) sper să mă ţină până la bătrâneţe. Niciodată nu m-a deranjat faptul că toţi mă văd mai „mică”. Recordul îl deţine până acum o ţigancă cu care m-am trezit la uşă şi care mi-a dat 13 ani (o consider o exagerare oricum) când eu eram majoră deja laughing)

  6. Ooooffff, ce ti-e si cu copiii din ziua de azi… Noi am ajuns la Neptun la terminarea liceului (la cea a facultatii nu s-a intamplat nimic notabil) si ni se parea ca suntem cei mai tari big grin

    Frumoasa povestea ta si frumoase amintirile despre Viena. Prea putin se vorbeste despre orasul asta, prea putin…

  7. @irina; laughing) da, ai dreptate, poate că se vorbește prea puțin, dar și când se vorbește auzi numai și numai de bine și foarte bine happy

    @Mircea: la fel ca și Clujul, nu? laughing

  8. Am vazut Viena in alergare, poate nici 10 la suta din cat ati vazut-o voi, dar fara doar si poate e in plan ,intre timp un fost coleg de faculatte este stabilit acolo de foarte multi ani.
    Dupa postarea ta mi-i s-a reactivat apetitulde a vizita orase frumoase in Europa.
    Praga e superba , trebuie vizitata, noua ne-a placut FOARTE mult !

  9. @ValyCo: mersi frumos, Praga este și la mine din plan, din 2007 e tot în plan, am vazut multe intre timp, dar Praga nu, trebuie sa ajung pe acolo happy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.