Da, se poate să fi fost tot joi, căci vinerea aveam orar mai uşor şi după ce 3 zile rulase de câte 3 ori pe zi de tot Ineul ajunsese să-l vadă, am zis să mergem şi noi (eu şi Ramo). Ramo (care va primi link-ul acestui articol) m-a aşteptat cuminte şi faţa şcolii, a vorbit cu doamna de la chioşc să-mi ţină un hotdog ca să nu stau multe ore nemâncată şi confrorm planului făcut încă de când erau afişe prin oraş, urma să mergem de la 3, puteam şi de la 5, dar aveam totuşi 12 ani :D Şi am fost… şi sala a fost plină până la refuz, pe vremea aceea mi se părea mare, fiecare scaun era ocupat, nu mai văzusem sala atât de plină… totul a fost perfect până când s-a luat curentul, apoi am stat peste o oră aşteptând să vedem continuarea, apoi Petre strigă “Sesam deschide-te”, toată lumea a râs (eram măcar fericiţi că nu comentase fiecare scenă aşa cum avea obiceiul). Apoi la un moment dat la o anume scenă mi-au dat lacrimilie (deşi la final m-am felicitat că n-am plâns aşa cum făcuse 80% din sală, era de porc să te pui pe plâns la formarea personalităţii). Iar la finalul celor peste 4 ore dacă socotim şi pana de curent toată lumea a aplaudat… 7 zile după, toată lumea a comentat fiecare replică, fiecare gest, fetele începuseră să-şi tapeteze camerele cu el (eu nu mă număram printre ele, să ne înţelegem, deşi îmi cam plăceau băieţii cu ochi albaştri, drept dovadă că am ajuns să mă mărit cu unul!), băieţii spuneau că e frumoasă ea (mie nu-mi plăcea că ziceam că e durdulie, proastă eram)… Dar toţi cred că măcar odată au visat la poveşti de dragoste frumoase pe coloana sonoră!
Aşa am văzut eu acu’ 15 ani TITANICUL, dap, acel Titanic care era (şi încă mai este) la modă să nu-ţi placă, acel Titanic care la vremea acea câştigase cele mai multe Oscaruri din istorie, acel film despre care s-a spus că este cel mai prost film care a luat atâtea premii, acel film care şi după 15 ani a adus la cinema oamenii cu aceeaşi frenezie. Poate că acesta nu este un film neaparat bun, dar este fără îndoială un film mare.
Ieri am fost să-l vedem 3D, sala a fost plină din nou, iar nişte puştani de maxim 12 ani au comentat filmul mai ceva ca Petre (nu i-am simţit lipsa) :) Oricum 80% din cei din sală ori nu erau născuţi acu’15 ani ori erau prea mici ca să fie interesaţi de film, aşa că ei au văzut pentru prima oară Titanicul la Cinema. De data acestă nu s-a luat curentul, s-a auzit impecabil şi mi-a plăcut mai mult ca în 1997, m-am emoţionat la aceleaşi scene (plus una în plus care la acea vreme nu avea cum să-mi spună nimic), am simţit la fel ca atunci cum au trecut cele 3 ore, pe el l-am regăsit tot anost, pe ea mult mai frumoasă (cu adevărat frumoasă), iar povestea la fel de tristă şi de nemuritoare. La final nu a aplaudat nimeni, dar puştanii mei din spate (frumuşei că i-am văzut la ieşire) au spus că merg acasă şi ascultă melodia… Am ieşit ultimii din sală…
Poate că fapul că eu am văzut Titanicul doar de 3 ori complet, cu tot cu vizionarea de ieri, a făcut să nu mă plictisesc nici de data aceasta. Poate că faptul că am văzut Gala Oscarurilor în direct în ’97, atunci când a câştigat Titanicul şi mi-am dorit din prima clipă să ajung să-l văd, poate şi asta a fost o chestie în plus care a propulsat Titanicul în preferinţele mele. Oricum, a fost coadă la vizionarea de la 8:30 când am ieşit noi, oare atât de mulţi oameni se pot înşela? Sau?
Era aprilie şi cred că era tot joi în 1997 când am văzut Titanicul pentru prima oară la Ineu la Casa de Cultură şi această postare este pentru nostalgiile mele, pentru duminicile în care mergeam la film cu prietenii de pe două străzi şi umpleam un rând întreg şi pentru cei care în acea după amiază de aprilie, joi, au fost în sală la Titanic când s-a luat curentul.